100 de copii trag un semnal de alarma

DSC_1048DSC_0021DSC_0005

Astazi, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, am organizat un eveniment de conștientizare asupra accesului redus la lectură pentru copiii din mediul rural. Acțiunea face parte din campania „Cu o carte schimbă o viață” prin care fundaţia intenţionează să doteze cu cărţi bibliotecile din 53 de comunități rurale defavorizate.

La eveniment au participat aproximativ 100 de copii din București, în vârstă de 6 – 7 ani, precum și voluntari ai organizației. Aceștia au citit din cărțile preferate, în semn de susținere pentru cei 15.000 de elevi din mediul rural, dar și pentru a trage un semnal de alarmă asupra accesului redus la lectură pentru copiii din comunitățile rurale defavorizate.

În condițiile în care multi copii din mediul rural nu au acess la carțile copilăriei, se creează un dezechilibru intre copiii de aceeași vârstă, doar pentru că unii trăiesc în mediul rural. Prin campania Cu o carte schimbă o viață promovăm  șanse egale și acces egal la resurse educaționale pentru toți copiii, astfel încât aceștia să poată beneficia de un start bun pentru viitor” – a declarat Oana Șerban, PR & Communication Manager, World Vision Romania.

Acțiunea de astăzi face parte din seria de evenimente organizate de World Vision România în Săptamâna Cărții, proiect din cadrul campaniei „Cu o carte schimbă o viață”. Astfel, primul eveniment din această serie a avut loc sâmbătă si despre el va povesteam aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.