Etichetă: activitati cu tinerii

Niciun drum nu e prea greu, atunci când ai oamenii potriviți alături

Iustina are 18 ani și este în clasa a XII-a la un liceu din Râmnicu Vâlcea, profil Științe Sociale. Locuiește împreună cu mama, tatăl vitreg, surorile și fratele său într-o comună situată la aproximativ 25 de km de Râmnicu Vâlcea.

Cel mai mic membru al familiei este fratele său, care are 6 ani și este în clasa pregătitoare, iar surorile Iustinei au 7, 9, 10 și respectiv 11 ani. Copiii merg la Școala Gimnazială din comuna de domiciliu și se bucură de sprijinul surorii lor mai mari când vine vorba despre teme sau responsabilități școlare. Iustina își iubește enorm surorile și fratele, iar cu mama sa are o relație specială: se simte înțeleasă, ascultată și sprijinită de aceasta pe toate planurile. Și cu tatăl vitreg are o relație bună, acesta fiind preocupat de creșterea și îngrijirea sa, încă de când Iustina avea 5 ani.

Deși situația financiară a familiei este una greoaie (mama lucrează ca muncitoare la o fabrică aflată la 20 de km de casă, iar tatăl vitreg s-a pensionat pe caz de boală, în urmă cu 1 an), Iustina este o elevă eminentă; timidă, ambițioasă, perseverentă și docilă, a finalizat clasa a XI-a cu media 9.85, iar semestrul I al clasei a XII-a, cu media 9,60. Este modelul de elev preferat de către profesori și e foarte prietenoasă, colegii o îndrăgesc mult. Îi place să studieze, este curioasă și activă în timpul orelor de curs. Iar relația pe care a construit-o cu colegii săi pe parcursul anilor de liceu s-a văzut și în atitudinea lor în ceea ce o privește, într-un moment foarte dificil din adolescența ei.

În urmă cu doi ani și jumătate, Iustina a suferit o operație la picior pentru un chist osos anevrismal fibula distală stângă. Din păcate, tumora a recidivat și a trebuit să se reopereze în luna septembrie 2019 (la Spitalul „Marie Curie” din București). După operație, Iustina a stat imobilizată la pat o lună, iar apoi, timp de aproape o lună și jumătate s-a deplasat cu ajutorul cârjelor, făcând naveta zilnic la școală, însoțită de mama sa până la autobuz. Transportul până la Râmnicu Vâlcea costă aproximativ 230 lei pe lună. De la stația de autobuz și până la școală Iustina este nevoită să ia un taxi, deoarece, deși a renunțat între timp la cârje, la indicația medicului, mersul se realizează cu mare dificultate. Acest lucru înseamnă 14 lei/zi dus – întors, aproximativ 300 lei/lună trebuie investiți pentru transportul Iustinei la liceu.

În momentul în care a aflat diagnosticul, Iustina a fost marcată, deoarece s-a văzut imobilizată în pat după intervenția chirurgicală și i-a fost teamă că nu va mai putea să meargă. De asemenea, s-a simțit neputincioasă, pentru că și-ar fi dorit să le poată ajuta în continuare pe mama și bunica sa la treburile casnice – aproximativ o lună de zile după operație, Iustina a locuit la bunica maternă, care avea grijă de ea în perioada în care mama era la serviciu. Tot bunica este cea care i-a fost alături în spital, când a mers pentru operație, mama fiind nevoită să rămână acasă cu surorile și fratele Iustinei. De altfel, mama este foarte preocupată de starea de sănătate a fiicei sale și îi oferă încredere permanent, discutând cu ea atunci când trebuie să ia o decizie, însă Iustina este cea care face alegerea finală.

Materiile preferate ale Iustinei sunt Limba română și Limba engleză. Visul ei, comun cu al mamei și al bunicii materne, este să devină profesor și pentru aceasta se pregătește de admiterea la Facultatea de Litere din Sibiu. A simțit o chemare către această profesie în momentul în care, în clasa a VII-a fiind, a predat o lecție de franceză colegilor săi. I-a plăcut foarte mult și și-a dat seama că asta își dorește să facă mai departe. O are ca model pe diriginta sa, care îi este și profesor de Limba engleză: ”Este o profesoară care știe să creeze o legătură bună cu elevii săi, ne transmite pasiunea pentru Limba engleză și are răbdare să explice fiecăruia pe înțelesul său. Reușește să păstreze un echilibru fin între prietenie și respect, între glumă și seriozitate”, afirmă Iustina despre doamna dirigintă, mărturisindu-ne că acestea sunt atuurile pe care și le dorește și ea în viitoarea carieră de profesor.

Iustina face parte din proiectul „Vreau în clasa a 9-a”și este susținută de KFC și Pizza Hut, sponsori care sunt alături de noi de mai bine de 12 ani. Le mulțumim, pe această cale, pentru toată deschiderea de care au dat dovadă, pentru a încuraja și susține elevi precum Iustina să își continue studiile la liceu și să treacă mai ușor de provocările vieții.

Drumurile se deschid prin câteva idei bune

Putem fi modele în fiecare zi pentru cei din jurul nostru, uneori chiar fără să fim conștienți de asta. ☺ Putem influența destine cu doar câteva cuvinte rostite la momentul potrivit, prin gesturi simple sau privindu-i pe ceilalți în ochi cu entuziasm. Asta au făcut, săptămâna trecută, câțiva oameni de televiziune și radio, din cadrul trustului media a grupului Digi | RCS & RDS, pentru o parte dintre bursierii programului ,,Vreau în clasa a 9-a” din Ialomița.
Elevii au vizitat cabinele de machiaj, platoul și redacția de știri Digi 24, platoul de emisie Digi Sport, Digi FM și ProFM, dar și studioul virtual sau așa numita cameră verde, unde au fost fascinați de ceea ce poate face tehnologia.

Discutând cu reporterii sau moderatorii prezenți în redacție, elevii s-au familiarizat cu dinamica unei cariere în televiziune sau radio. Și au aflat, în același timp, și despre abilitățile pe care ar trebui să le dețină, despre cunoștințele și aptitudinle pe care ar trebui să le dobândească pentru a intra în universul media.
Atmosfera a fost una foarte destinsă, iar elevii s-au simțit fascinați de abordarea deschisă a specialiștilor pe care i-au întâlnit. De asemenea, prezența lor în studio în timpul emisiei radio în direct sau faptul că li s-a permis să pășească în spatele camerelor chiar în platoul de emisie tv, în timp ce se derula o emisiune în direct, i-a captivat. Mai jos avem câteva dintre impresiile lor, în urma vizitei:
„A fost o experiență de neuitat care sper să fie repetată. Am văzut câtă muncă există în spatele camerelor de filmat. Oamenii de acolo au fost primitori și răbdători cu noi, ne-au răspuns la toate întrebările. Mi-a placut atmosfera de acolo și primirea de care am avut parte. ” a spus la finalul ineditei experiențe Alexandra S.

Pentru Alice C., prezența în studiouri a avut mai multe valențe: „Pentru mine a fost o zi foarte creativă, am învăţat multe din această zi la Digi legat de televiziune și cum se întâmplă lucrurile în spatele camerelor de filmat. Îmi doresc să devin jurnalistă de când eram mică, o perioadă am început să nu mai cred atât de mult că îmi doresc să urmez această meserie, dar după vizită, cu siguranță aș vrea să urmez Jurnalismul. Este o atmosfera foarte plăcută și binevoitoare, ceea ce aș avea nevoie pe viitor. ” a mărturisit adolescenta.
Andra D. ne-a spus că a anticipat oarecum senzațiile pe care avea să le trăiască în timpul periplului prin studiourile Digi: „Și pentru mine a fost o experiență Wow, dar știam că avea să fie așa. Cel mai mult mi-a plăcut vizita la radio, eram mult mai familiarizată cu posturile respective. Nici televiziunea nu a fost mai prejos însă: oameni calzi, primitori, cu zâmbete largi și gata să ne răspundă la orice nelămurire. Deși nu am neapărat o înclinație către asta, oamenii de acolo au facut să pară cel mai simplu și frumos lucru, cu toate că am văzut cât de multă muncă e în spate. Nu aș zice nu unei reîntoarceri.”

De neuitat a fost pentru Florin R. și modul în care gazdele i-au primit pe tinerii ialomițeni: „Pentru mine, a fost o experiență foarte frumoasă și memorabilă. Mi-a plăcut faptul că există oameni atât de primitori și prietenoși acolo. Mi-am dorit să ajung la ei pentru că eu am gândul ca pe mai departe (după liceu) să intru la Facultatea de Jurnalism; cel mai mult voiam să fiu prezentator de știri, dar când am ajuns la radio… mi s-a schimbat puțin, să zic, ideea. A fost foarte interesant și cu siguranță n-am cum să uit experiența. Multă baftă tuturor! ” le-a urat Florin redactorilor.

În aceeași tonalitate se înscrie și reacția Corneliei P: „O experiență de neuitat, oameni minunați care au răspuns la întrebările puse de unii dintre noi fără îndoială. Au avut încredere în noi chiar și când ne-au dus în studiourile din care au intrat LIVE. Mă bucur foarte tare că am avut ocazia să cunoaștem persoane minunate și le mulțumim pentru încrederea lor.”

Pentru Georgiana R. vizita în studiouri va rămâne în memorie ca o șansă de a face parte, fie și pentru câteva minute, dintr-o redacție. O șansă pe care, spune ea, și-ar dori-o repetată: „Experiența de la Digi a fost una în care am simțit că facem parte din echipă. Oamenii de acolo au fost primitori și au avut răbdare să ne explice în amănunt ceea ce se întampla acolo și cum funcționează aparatele de acolo. Mie cel mai mult mi-a plăcut la studioul ProFM pentru că mediul era foarte relaxat și oamenii erau foarte energici și foarte fericiți că erau acolo și făceau ceea ce le place, astfel încât pentru ei nu părea doar un loc de muncă, ci un loc unde te distrezi și te simți bine. A fost o experiență plăcută, pe care mi-aș dori să o mai repetăm. ”

Concluzia vizitei în studiourile Digi a tras-o Bianca D.: „Mi-a plăcut această vizită la Digi, pentru mine a fost ceva nou, nu știam toate lucrurile pe care le-am aflat acolo și pe care le consider interesante. Mi-a plăcut că oamenii de acolo, în momentul în care erau în direct, nu au fost intimidați de faptul că noi eram acolo, își făceau treaba foarte bine! O experiență foarte plăcută, sincer, aș mai merge! ” a spus adolescenta din Urziceni.

Vizita grupului de adolescenți ialomițeni în studiourile Digi este prima dintr-o serie de activități de orientare vocațională gândite pentru elevii proiectului ,,Vreau în clasa a IX-a”. Continuăm să căutăm oameni și locuri prin care să susținem educația – evoluția, dezvoltarea personală și orientarea bursierilor noștri din medii vulnerabile spre un viitor cu drumuri accesibile pentru ei.
Mulțumim grupului Digi | RCS & RDS – mulțumim oamenilor din fața și din spatele camerelor sau microfoanelor!

Educație prin conștientizare – invitație la reflecție pentru cei 45 de bursieri susținuți de PEPCO

Un comportament sănătos, care se reflectă în respectul față de prieteni, colegi, profesori ori alte persoane întâlnite, conștientizarea propriei atitudini în raport cu o anumită persoană sau grup, felul în care se realizează comunicarea cu una sau mai multe persoane, sensibilizarea privind impactul cuvintelor asupra echilibrului emoțional și comportamentului social al victimelor au fost subiecte atinse în cadrul întâlnirii educative cu tema Anti-bullying, realizată luna trecută în cadrul proiectului „Vreau în clasa a 9-a!”.

Bursierii au fost invitați la reflecție, dar și la a-și împărtăși opiniile, după vizionarea unor filmulețe interesante și realizarea unor jocuri de rol care să îi ajute să conștientizeze diferite aspecte despre cei care sunt agresați, dar și despre cei care agresează. Activitatea s-a dovedit utilă și a fost primită de elevi cu suprinzător de multă deschidere.

„Din ce în ce mai multe persoane sunt victime ale <<bullying-ului>>. Fie că sunt supuse violenței de natură fizică sau psihică, victimele rămân cu urmări. Activitatea de luna aceasta s-a bazat pe definirea acestui fenomen, înțelegerea sa și a traumelor pe care le poate cauza. Ne-au fost prezentate anumite statistici și ni s-au oferit sugestii despre cum putem evita sau opri acest fenomen, dar înainte de toate, ne-a făcut să conștientizăm că, uneori, putem fi și noi cei care practică <<bullying-ul>>, printr-o simplă glumă usturătoare, chiar dacă nu avem intenția de a răni pe nimeni. ” (Costinela, bursieră Pepco)

Mulțumim, PEPCO România, pentru susținerea educației! Împreună schimbăm generații.

#PepcoSustineEducaţia, #PEPCORomania

Oana, viitor economist

Oana, elevă în clasa a XI-a la un liceu cu profil economic din Filiași, județul Dolj, este bursieră în proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a”  din anul 2018. Ea parcurge zilnic 16 km. pentru a ajunge la liceu și înapoi acasă. Pleacă dimineața la 6.10 și se întoarce după-amiază, după ora 13.00.

Relațiile bursierei cu profesorii sunt foarte bune, fiind o elevă liniștită, silitoare, dar și sociabilă. Din aceleași motive, și cu colegii ei a avut relații bune încă din școala generală și continuă să se înțeleagă bine și cu colegii de liceu.

,,Când am venit la liceu a fost greu să mă acomodez, la început, pentru că în comunitate, la școală, eram puțini copii în clasă și ne cunoșteam de mai bine de 10 ani. Aici, la liceu, dintr-o dată eram aproape 30 – mulți, diferiți ca fire, comportament sau cunoștințe. Acum totuși văd beneficiile faptului că am cunoscut mai multe caractere și am reușit să mă adaptez fiecăruia.

În afara programului de la liceu îmi place să petrec timp cu prietenii mei, să văd seriale și să citesc. În cadrul proiectului trăiesc o experiență frumoasă, descopăr persoane noi, mi-am facut prieteni mulți. Activitățile lunare mă ajută să mă cunosc mai bine, să mă exprim mai ușor când vorbesc în public. Recunosc, aveam o dificulatate să vorbesc în public.

 În Școala de vară totul e frumos, o așteptăm în fiecare an cu nerăbdare. ” 

Oana locuiește cu părinții și mai are un frate mai mare decât ea. După finalizarea liceului, Oana își dorește să își continue studiile tot în aria economică și chiar să lucreze în paralel.

Pentru prima dată la munte

George, elev în clasa a XI-a la un liceu din Armășești, județul Ialomița, face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a”  de când a început liceul. George mărturisește că activitățile din cadrul proiectului i-au dat ocazia să călătorească în locuri în care nu a mai fost până atunci sau să își cunoască mai bine colegii, să afle lucruri noi despre ei, dar și să lege noi prietenii. Deși cu colegii de clasă s-a înțeles bine dintotdeauna, faptul că este parte din acest proiect l-a ajutat să relaționeze mai bine și cu alți colegi de liceu.

Școala de vară de la Poiana Brașov a fost activitatea preferată a lui George anul trecut, întrucât a avut pentru prima oară ocazia să facă o astfel de ieșire într-un loc pitoresc, în afara satului natal și, mai ales, a fost însoțit de colegii săi: ,,Mi-a plăcut cel mai mult când am fost la munte, în tabără, pentru că am făcut drumeții în pădure, am tras cu arcul, am jucat bowling – cele trei zile au fost super, m-am distrat împreună cu colegii mei. Și activitățile pe care le facem în timpul anului școlar, în fiecare lună, îmi plac mult. Învățăm multe chestii noi și ne cunoaștem tot mai bine unii pe alții. La activitatea din luna noiembrie, de exemplu, am învățat să facem un filmuleț împreună cu colegii și cu sprijinul voluntarilor: am făcut un scurt scenariu, am filmat și ne-am distrat. Eu și colegii mei nu am crezut la începutul activității că vom reuși să facem asta într-un timp așa de scurt, dar am reușit și am învățat, la final, că aproape orice este posibil, dacă ne dorim cu adevărat. Tot prin acest proiect am fost și la București, la Forumul Copiilor și am ajuns astfel la Palatul Parlamentului, unde mi-a plăcut mult. Și practica în magazinele Penny este o activitate din proiect pe care eu o aștept, pentru că mă simt util, învăț să fac anumite lucruri practic și primesc chiar o bursă care mă ajută. Dacă nu aș fi fost în acest proiect cred că mi-ar fi părut rău, e frumos ceea ce facem și îmi e de folos. ” 

Dau mai departe din darurile primite

Școala Gimnazială Coșereni. 2008. Clasa a 8-a. Pe holurile școlii se vorbea de niște oameni care fac fotografii copiilor pentru un proiect de burse. Toți copiii voiau să fie fotografiați, pentru a avea un sponsor, însă era o regulă ca media copiilor aleși să fie peste 7, copii silitori. Cam acesta este primul meu contact cu World Vision, urechile mele au auzit pentru prima dată de fundația care va avea ulterior un impactul decisiv asupra formării mele.

În clasa a 10-a, s-a concretizat ce auzisem încă din școala gimnazială, în sfârșit eram în primul an al programului „Vreau în clasa a 9-a”. Ce însemna acest program? În fiecare lună primeam o bursa, bani care ne susțineau să nu părăsim liceul, mai ales că erau 8 km. până la Colegiul „Grigore Moisil” din Urziceni, unde învățam, și eram copii cu dificultăți financiare. Pe lânga bani de mâncare, rechizite, haine mai aveam nevoie si de bani pentru abonamentul de transport.

Fericirea însă a fost să descopăr un asistent social, un excelent și minunat om – coordonatoarea programului, Ioana. Plină de iubire și implicare, realiza cele mai frumoase întâlniri, activități, deplasări. Este foarte important să înțelegi importanța și efortul unui program de susținere socială: nu acei bani erau cei mai importanți pentru noi, ci interacțiunile cu oamenii, lărgirea ariei de cunoaștere și perspectivă, formarea de cercuri de activități, posibilitatea de a vedea locuri în care părinții nu aveau posibilitatea de a ne trimite. Această fundație reușea să creeze, pentru mine, cel puțin, și sunt sigură că și pentru ceilalți, un mediu în care simțeai că nu ești singur, că oamenii buni există, că în fața noastră este un viitor mai bun și mai luminos decât credeam noi și mai ales că pentru lume noi contam cel mai mult. Lunar, făceam diferite activități de dezvoltare personală, de cunoaștere. De Paște sau alte sărbători aveam și surprize. Încă mai am bluza pe care mi-am cumpărat-o cu Ioana, mi-o doream foarte mult, însă nu mi-o permiteam, dar Ioana a fost iepurașul de Paște din acel an.

Apoi am văzut marea în 2011, în clasa a 11-a, tot cu Ioana și World Vision. Ce bucurie imensă când am văzut linia albastră a apei, ce emoție! Prima dată o văzusem într-o excursie în clasa a 4-a cu doamna dirigintă, o și uitasem de atunci, acum o redescopeream cu adevarat. Câte jocuri am făcut în acea școală de vară, câte prietenii legasem! Ieșirile la film, iar, o premieră pentru mine, tot cu World Vision au fost. Totuși doi ani au trecut ca gândul, mai ales că ultimul an cu examenul de bacalaureat, urmat de festivitatea de absolvire, ne-a ocupat o mare parte din memorie.

Am învățat să apreciez puținul care mi se oferă, să conștientizez că am nevoie de acest puțin ca eu din el să fac mai mult. Această frază cred că este caracteristică pentru mine în ceea ce privește World Vision. Pe mine a reușit să mă facă să înțeleg că evoluția mea depinde în totalitate de mine, că orice ajutor extern de persoana ta este temporar și insignifiant, dacă există o lipsă de interes și dorință.

Ca să așterni pe hârtie tot ceea ce ai trăit, să conturezi imaginile care îți trec prin fața ochilor, trebuie să ai talent artistic. Tocmai de aceea încerc să descriu ceea ce am simțit în 2013, când am reprezentat generația mea din programul „Vreau în clasa a 9-a” la Facultatea de Psihologie. Îmi pregătisem un discurs pe care să îl țin în numele tuturor copiilor, pentru sponsori și reprezentanți ai fundației. Am primit multe încurajări, însă mi-am dat seama că textul pe care îl pregătisem era prea puțin în comparație cu sentimentele din acel moment. Ioana reușea să ne împlice în activități atât de diverse și frumoase, activități de care poate nici nu auzisem. Prima participare la un flashmob a fost în 2013 împreună cu World Vision, iar scopul a fost să crească gradul de conştientizare în ceea ce priveşte traficul de persoane.

După terminarea programului „Vreau în clasa a 9-a” am simțit că trebuie să rămân aproape de oamenii frumoși din fundație, căci și alți copii au nevoie de ajutor și poate că pot face și eu ceva în acest sens. Astfel am decis să rămân voluntar și să mă împlic cât pot de mult, în ciuda faptului că facultatea, masterul sau job-ul îți consumă cea mai mare parte din timp.

Pentru susținerea mea în proiect și continuarea liceului, suportul financiar care a facut diferența a venit din partea KFC și Pizza Hut. Astfel, în campania „Oferă o bursă la liceu! ” din 2013, am avut onoarea să fiu vocea copiilor în cadrul unui eveniment organizat pentru această campanie. Pentru mine era o onoare să fiu implicată, știind că acțiunile mele sunt volunatare, dar pline de bucurie și încredere.

Anul trecut, în cadrul acestui eveniment, am fost ghid copiilor din programul „Vreau în clasa a 9-a” veniți la Muzeul Antipa. În cadrul muzeului lucrez de 4 ani și am ferma convingere că fiecare om pe care l-am întâlnit, fiecare acitivitate, fiecare acțiune m-au ajutat să evoluez, să plec cu încredere dintr-un sat cu o familie modestă, într-un oraș necunoscut și ostil la început. Am învățat că oamenii creează și dau viață locurilor unde ei își desfășoară activitatea.

Sunt atât de multe întâlniri, idei, lucruri frumoase create împreună cu acești oameni, în scopul de a ajuta și alți copii, încât simt că World Vision este, inițial, un noroc, iar mai apoi, cea mai frumoasă alegere din viața mea.

Îmi doresc din suflet să pot rămâne cât mai mult alături de fundație și de echipă, să ajut și să mă implic cât pot eu de mult în a reuși să susținem copiii ambițioși, care speră în mai bine, dar mai ales pe cei care deja și-au pierdut speranța.

Andreea,

absolventă program „Vreau în clasa a 9-a” Promoția 2014, Ialomița

O zi de școală cât o zi de muncă?

Ionela, elevă în clasa a X-a la Școala profesională din cadrul unui liceu din Bârlad, face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” de anul trecut.

Pentru Ionela o zi de școală e ceva mai lungă decât o zi de muncă a unui salariat cu normă întreagă. Pentru a ajunge la liceu, ea face naveta 48 de km. în fiecare zi. Pleacă de acasă înainte de ora 10.00 și se întoarce seara, la ora 20.00. Ajunge de obicei în Bârlad înainte să își înceapă programul la școală și își pregătește lecțiile în sala de lectură a liceului în care învață. Anul trecut Ionela și-a încheiat anul școlar cu media 8.50 și Mențiune.

Deși este o fire introvertită, Ionela se înțelege bine cu colegii. Ea spune că activitățile din proiect au ajutat-o să se cunoască mai bine, să-și descopere calitățile și să învețe să-și depășească timiditatea; cel mai mult i-a plăcut în tabăra de vară, pentru că nu mai fusese niciodată la munte.

Ionela mai are o soră și un frate, ambii mai mici decât ea. Mama este casnică, iar tatăl muncitor, deci situația financiară a familiei este tipică zonei rurale a județului Vaslui, caracterizat de posibilități de angajare reduse, o rată a șomajului foarte ridicată și închiderea industriei miniere. Cu toate acestea, Ionela este o adolescentă ambițioasă și harnică; după terminarea liceului, își dorește să se angajeze într-un supermarket, considerând că pregătirea a început-o încă de pe acum, odată cu stagiul de practică efectuat în cadrul Penny Market. Ea consideră că această experiență îi este foarte utilă, mai ales pentru că are ocazia să pună în practică cunoștințele teoretice pe care le studiază la școală – fiind încadrată la un profil comercial.

Ionela este unul dintre elevii foarte implicați în proiect și mărturisește că este recunoscătoare pentru susținerea primită.

,,Mulțumesc, Penny Market! Mulțumesc, World Vision România! ”

Alin, un elev de nota zece, cu o mulţime de pasiuni

Alin este elev în clasa a XII-a la un liceu din Bârlad. Locuiește alături de părinți, sora și fratele său la 15 de km. de liceul în care învață, ceea ce înseamnă că parcurge zilnic 30 km. spre liceu și înapoi spre casă.

Mama lui Alin este casnică, iar tatăl, lucrător în contrucții, este momentan șomer. Cu toate acestea, Alin este sârguincios și nu lipsește de la școală, în anul școlar trecut (2018-2019) obținând media 9,26 și 10 la purtare, cu un singur absent nemotivat. Putem spune că Alin este un elev exemplu. Este interesat de activitățile din cadrul proiectului și alte activități extrașcolare, dar și de participarea la concursuri școlare. Lui Alin îi plac mult fotbalul, jocurile pe calculator , cărțile și filmele.

El spune că de când face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” a învățat foarte multe: să comunice mai bine, să se descopere, să relaționeze cu oameni diferiți. Prin intermediul proiectului a avut acces la activități interesante, materiale care l-au ajutat, a cunoscut oameni noi, a învățat să pună accent pe relațiile benefice din viața lui, și-a descoperit interesele profesionale, jobul pe care și-l dorește.

Alin este unul dintre acei elevi care ne arată că, deși condițiile materiale și sociale nu îi sunt chiar prielnice, nu lasă ca acest aspect să fie un impediment în drumul său. Și pentru că astfel de copii merită susținere permanentă, noi suntem alături de el cu ajutorul sponsorului nostru Penny Market, căruia îi mulțumim! 

 

 

„Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin” – CGJ

„Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin” – Carl Gustav Jung – este citatul care defineşte cel mai bine povestea Iulianei C., o elevă care în urmă cu 4 ani de zile se alătura timidă grupului bursierilor programului „Vreau în clasa a 9-a” din Negrești, județul Vaslui.

În copilărie, pe când avea doar 4 ani și jumătate, viața Iulianei s-a schimbat radical. După moartea fratelui mai mic, intoxicat cu sodă caustică, părinții Iulianei au fost decăzuți din drepturile părintești, iar Iuliana și sora sa au ajuns în grija unui asistent maternal.

„La vârsta de 4 ani și jumătate, eu împreună cu sora mea în vârstă de 1 an și 8 luni, am ajuns în minunata familie la care ne aflam, din 2004 până în prezent. Le sunt mai mult decât recunoscătoare acestora deoarece s-au ocupat de noi, nu au făcut diferențe, deși și ei au două fete. Datorită lor sunt acum un om realizat și sunt fericită că deși părinții naturali nu au putut să ne facă oameni realizați, au fost alții cu suflet mare. Cum e vorba aceea „Părinții nu sunt cei care te fac, ci cei care te cresc.” Mereu au fost alături de mine, niciodată n-au spus nu când le-am cerut ceva sau când am avut nevoie de ceva pentru mine sau pentru școală. Poate nici ei nu aveau dar pentru noi au făcut tot posibilul să avem ce ne trebuie”.

În perioada gimnaziului dorind să îi ajute pe alții si să se dezvolte în același timp, Iuliana se implica în calitate de voluntar în activitățile desfășurate de Fundația World Vision în comunitatea sa. În felul acesta a putut afla că și ea la rândul ei poate fi ajutată să își continue studiile și să își îndeplinească visurile. Iuliana își amintește cu drag, cum într-una din zile a primit un telefon de la un reprezentat World Vision în care i se spunea că este așteptată să treacă pe la sediu. Acolo a aflat că datorită notelor bune obținute la școală, are posibilitatea de a fi bursier în cadrul Programului „Vreau în clasa a 9-a”.

Privind această oportunitate ca pe „o portiță către realizarea visurilor”, Iuliana își amintește că „eram plăcut împresionată de această idee și abia așteptam să primesc mesajul în care scria că trebuie să ne întâlnim pentru activitățile pe care le vom desfășura în cadrul proiectului”.

Pe parcursul celor 4 ani de liceu, Iuliana a primit o bursă lunară care i-a ușurat viața de elev și a participat la activități educative lunare, activități de socializare și școli de vară, care au ajutat-o să se dezvolte pe plan personal.

„Pentru mine ,,Vreau în clasa a 9-a” mi-a fost o a doua FAMILIE. Mă duceam cu mult entuziasm și plăcere să învăț lucruri noi, care acum la facultate mă ajută. Joculețele pe care le desfășuram la sediul World Vision, m-au făcut să fiu mai dezinvoltă, să socializez fără a-mi fi teamă că poate cineva va râde și să mă cunosc pe mine în primul rând”.

După finalizarea liceului, Iuliana a ales să își continue studiile pentru a își putea urma visurile până la capăt și pentru a putea ajuta și ea la rândul ei, alți copii aflați în nevoie.

„Acum sunt studentă la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice, pe ramura Asistență socială. De ce Asistență socială?!…majoritatea cunoscuților au fost oarecum uimiți deoarece eu până în clasa a X-a am vrut să urmez Academia de Poliție, însă mi-am dat seama că deși mi-ar sta bine în acea uniformă, prefer să ajut oamenii, să fiu un înger păzitor cum am avut și eu la rândul meu. Sunt foarte bucuroasă că indiferent de situația prin care am trecut sunt o persoană ambițioasă. Facultatea aceasta mă reprezintă și sunt sigură că atunci când o voi finaliza, voi face face binele care mi-a fost făcut mie înzecit.”

Taberele Glow & Bro – o experiență care nu se povestește, se trăiește

Sunt unele lucruri în viață care ne marchează atât de puternic, încât cuvintele nu pot să le cuprindă. Cam așa se întâmplă și cu taberele ”Glow – Girls Leading Our World” și ”Bro”, organizate de World Vision România, cu sprijinul partenerilor noștri de la Steelcase.  

Taberele înseamnă 25 de fete și 25 de băieți din județele Cluj și Vâlcea, bursieri în programul ”Vreau în clasa a 9-a” derulat de World Vision România, care învață, timp de o săptămână, să-și depășească propriile temeri, să-și descopere calitățile de viitori lideri și să clădească relații solide cu ceilalți. O echipă de facilitatori de la Steelcase, împreună cu foști participanți în taberele anterioare au coordonat o serie de activități și ateliere menite să-i ghideze pe adolescenți prin acest proces de autocunoaștere și dezvoltare personală.

Atât în tabăra fetelor – Glow, cât și în cea a băieților – Bro, zilele au fost împărțite între jocuri distractive, sesiuni educative, dezbateri și activități de relaxare. S-au scris scrisori către prieteni secreți, s-au dezvăluit drame personale și s-au împărtășit planuri de viitor. S-au dezbătut subiecte serioase, precum diferența dintre un șef și un lider, relația cu sinele și cu ceilalți și s-au făcut proiecții pentru o lume mai bună.

A fost o săptămână în care cuvintele ”Om” și ”minunat” au fost cel mai adesea asociate. ”Sunt eu însumi și îmi sunt de ajuns” a fost mesajul prin care adolescenților li s-a insuflat forță, determinare și încredere. Am descoperit că fetele, deși mai sensibile, sunt capabile să mute munții, atunci când își doresc, iar băieților le place să primească complimente, chiar dacă nu știu cum să reacționeze la ele.

”Înainte să vin aici nu prea eram vorbăreață, nu sunt o persoană foarte sociabilă. Vorbeam mai des cu câinele meu, decât cu oamenii. Aici am realizat că pot să vorbesc deschis, că părerea mea contează și acum toți îmi sunteți dragi”, a mărturisit Kitty, una dintre participante.

”La început nu am vrut să vin în tabără pentru că nu știam pe nimeni aici. Acum îmi pare bine că v-am cunoscut, am legat prietenii și am descoprit oameni minunați” a mărturisit și Alis la finalul taberei.

Și-a depășit complexele și Dafinuț, care a devenit rapid vedeta taberei Bro datorită glumelor și veseliei sale molipsitoare. ”Eu la mine în sat nu am cu cine să povestesc, că nu mă bagă nimeni în seamă. Aici am fost ca frații, am vorbit în public, le-am și cântat”, a spus el.

Lecția de încredere au învățat-o și facilitatorii, după cum a recunoscut Berni, fostă participantă în tabăra Glow: ”La început am fost puțin timorată, pentru că nu mă exprim foarte bine în română și mă gândeam că lumea va râde de mine sau nu o să înțeleagă ce zic. Dar am vorbit cu toată lumea și nu a râs nimeni”.

Ar fi multe de povestit, dar așa cum spuneam și în titlu, Glow & Bro e despre trăire și redescoperirea forței interioare. O experiență care pe unii îi va marca pentru o săptămână, pentru o lună sau pentru un an, iar pe alții pentru toată viața.