34 de profesori și specialiști în educație au absolvit cursuri de formare adaptate la nevoile copiilor, prin programul „Investiție în Mediul Rural”

  • Peste 500 de elevi din mediul rural și-au îmbunătățit frecvența și rezultatele școlare
  • Mai mult de 500 de părinți au mers la „Școala părinților” și au primit consiliere

34 profesori și specialiști în educație din ONG-uri au absolvit în acest an cursuri speciale de formare adaptate la nevoile actuale ale copiilor, prin ediția 2017-2018 a programului strategic național „Investiție în Mediul Rural” finanţat de Fundatia Vodafone Romania şi implementat alături de World Vision România şi Fundația Principesa Margareta a României . Participanții la sesiunile de formare, bazate pe metode moderne de structurare și livrare a conținutului, sunt implicați în activitatea a 13 centre sociale de tip Școală după școală” finanțate de Fundaţia Vodafone România în cadrul celei de-a treia ediții a acestui program. Printre temele acoperite s-au aflat dezvoltarea aptitudinilor de comunicare expresivă în lucru cu copiii și folosirea metodelor moderne nonformale de educație expresivă.

Prin sprijinul primit în cadrul centrelor, peste 500 de copii din mediul rural și-au îmbunătățit substanțial frecvența și rezultatele școlare, ajungând la o prezență de aproape 100% la ore, pe care au menținut-o până la finalul anului școlar. Îmbunătățirea a fost obținută inclusiv în cazul unor elevi cu handicap fizic și al celor care au rămas repetenți în anii anteriori. De asemenea, mai mult de 500 de părinți au mers la „Școala părinților” și au participat la consiliere, o altă componentă a programului „Investiție în Mediul Rural”, primind consiliere de la specialiști pentru îmbunătățirea comunicării cu cei mici și a suportului acordat acestora și informații despre importanța educației și dezvoltarea relației cu copiii.

Cele 13 centre sociale de tip Școală după școală” se află în județele Bistrița Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov, Alba, Vâlcea, Dolj, Cluj și Vaslui. Înainte de participarea în program, rata medie de absenteism a elevilor era de 40%. Pentru implementarea activităților din program, Fundația Vodafone România a încheiat parteneriate strategice cu două ONG-uri cu experienţa în dezvoltarea proiectelor de susţinere a copiilor şi a familiilor defavorizate din mediul rural: Fundația Principesa Margareta a României și Fundația World Vision România. Finanțarea acordată de Fundația Vodafone România în acest program se ridică la aproape 960.000 de lei, dintr-un buget total de peste 1,2 milioane de lei.

˶Componenta de formare a profesorilor și a specialiștilor din domeniul educației este noutatea acestei ediții a programului. Credem că nu este suficient să ne concentrăm strict pe suportul direct acordat copiilor, de aceea ne-am dorit să ne adresăm în același timp profesioniștilor care lucrează cu ei. Este o nevoie evidențiată clar și în concluziile studiului nostru „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural”, derulat la nivel național. Studiul subliniază această nevoie de perfecţionare a resursei umane din domeniul educației, inclusiv prin programe specifice de dezvoltare profesională pentru lucrul cu elevii din comunitățile dezavantajate din punct de vedere socioeconomic. Ne bucurăm că primele rezultate ale sesiunilor de formare ne-au arătat că suntem pe drumul cel bun cu această intervenție”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

˶În centrele „Școală după școală” derulăm atât activități ce vizează zona de remediere școlară, prin suportul acordat elevilor în asimilarea celor două materii de bază, matematica și limba română, cât și activități educative non-formale, ce urmăresc dezvoltarea unor abilități diverse din mai multe domenii, cum ar fi muzica, sportul și arta. Copiii răspund foarte bine la suportul pe care îl primesc, îmbunătățirea performanțelor lor școlare fiind un indicator cât se poate de clar al evoluției lor”, a declarat dr. Mihaela-Loredana Nabăr, Head of Grants Acquisitions and Management Department, Fundația World Vision Romania.

Programul „Investiție în Mediul Rural” s-a bucurat de sprijinul a 175 de voluntari, inclusiv 42 de persoane în vârstă, care s-au fost implicați în diverse activități de la centrele de tip „Școală după școală”.

Înainte de programul „Investiție în Mediul Rural”, jumătate dintre copiii participanți aveau probleme de înțelegere a enunțurilor unor probleme și nu reușeau să își facă temele. Aproape niciunul dintre elevii clasei a doua nu știa să-și scrie numele, să scrie cifrele de la 1-10 și să facă operații aritmetice cu aceste cifre. În urma participării în activitățile zilnice ale centrelor, copiii au deprins în proportie de 100% cunoștințele necesare pentru a putea rezolva aceste operațiuni. În prezent, aproape toți copiii din cele 13 centre „Școală după școală” se duc la orele de a doua zi cu temele scrise la disciplinele de bază. De asemenea, 230 de copii merg în tabără în perioada iulie-august 2018. Tot în cadrul programului, 7 dintre centre au fost dotate cu mobilier și diverse echipamente IT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.