Activităţile remediale transformă şcoala într-un loc mult mai prietenos pentru copiii din proiectul ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate!”

E linişte în clasă, semn că este ora de educaţie remedială la matematică. Copiii lucrează, îşi zâmbesc unii altora şi îi adresează întrebări doamnei pedagog de fiecare dată când au o nedumerire. Cum reuşesc să finalizeze un exerciţiu, se aude un strigăt victorios. „Gata. Eu am terminat. Tu?” îşi întreabă unul dintre băieţi colegul, mândru ca se descurca atât de bine la ce au de lucrat.

Spre spatele clasei, o fetiţă cu ochi negri şi expresivi, pare să vrea să ne spună ceva. E Cristiana, elevă în clasa a II-a. ,,Mie îmi place matematica şi acum nu-mi mai este teamă că nu ştiu,” ne mărturiseşte ea.

Cristiana, 8 ani, este elevă la Şcoala Gimnazială Amza Pellea, Băileşti, jud, Dolj şi provine dintr-o familie cu 5 copii, singurul venit fiind ajutorul social. Pentru a o ajuta pe Cristiana să aibă un parcurs şcolar cât mai frumos şi să-şi îmbunătăţească rezultatele şcolare, aceasta a fost inclusă în proiectul ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”, desfăşurat de fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, în comunităţile Predeşti, Sopot, Băileşti (jud. Dolj) şi Parpaniţa (jud. Vaslui).

Alături de colegii ei din proiect, toţi copii care se află fie într-o situaţie de risc educaţional, fie într-o situaţie de sărăcie sau excluziune socială, Cristiana participă timp de doua ore la activităţi remediale menite să o ajute sa aprofundeze cunoştinţele la limba română şi matematică, dar şi să-şi dezvolte abilităţile de comunicare şi interrealaţionare pentru o mai bună integrare în mediul social. Dacă la început era o fetiţă timidă, căreia nu îi plăcea să răspundă la ore, acum Cristiana a căpătat mai multă încredere în forţele proprii iar matematica este materia ei preferată.

În ciuda neajunsurilor de acasă, Cristiana se bucură de toată dragostea părinţilor şi fraţilor săi, lucru pe care ea l-a exprimat şi printr-un desen al familiei în cadrul sesiunii de consiliere individuală la care a luat parte săptămâna aceasta. În desen, toţi membrii familiei se ţin de mână şi sunt încadraţi într-o inima, semn al încrederii şi iubirii unuia faţă de celălalt. Sesiunile de consiliere reprezintă o parte esenţială a activităţilor proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”. În cadrul acestora, prin metode şi exerciţii adecvate vârstei, copiii învaţă cum să-şi gestioneze emoţiile, să-şi crească stima de sine, să comunice cu mai multă uşurinţă, să-şi cunoască punctele tari şi slabe, să fie responsabili şi să ia decizii asumate.

Proiectul ,,Alege Școala – educație de calitate, viitor în comunitate!” vizează livrarea unor servicii integrate și centrate pe nevoile educaționale ale copiilor din grupurile vulnerabile identificate la nivelul celor patru școli partenere, din jud. Dolj și Vaslui, în vederea facilitării accesului la educație și reducerii părăsirii timpurii a școlii. În această toamnă, 260 de copii au fost incluşi în proiect şi au devenit benficiari direcţi ai activităţilor educaţionale special gândite pentru a se plia pe nevoile lor. Pe langa implementarea unui model de grădiniţă prietenoasă, proiectul cupride si derularea de programe ,,şcoală dupa şcoală” pentru copiii din ciclul primar şi gimnazial, precum şi alte activităţi care, cu siguranţă vor fi pe placul celor mici şi le vor oferi experienţe de învăţare şi dezvoltare: şcoli de vară, grădiniţe estivale, şcoli duminicale, cluburi tematice, excursii şi tabere educaţionale.   În cei trei ani de desfăşurare a proiectului, 691 de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari din clasele primare şi gimnaziale şi părinţii lor vor fi beneficiari direcţi ai activităţilor.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.