Flash mob in Constanta

Sambata, am organizat in Constanta un flash mob impreuna 30 de voluntari World Vision si 10 copii de la Palatul Copiilor!

Am organizat flash mob-ul in City Park Mall si bineinteles ca am atras toate privirile trecatorilor.

Cum am surprins ”audienta”? Voluntarii au dansat pe o piesa adaptata a trupei Voltaj (Iarna) astfel incat noile versuri sa transmita ascultatorilor mesajul de a directiona 2% din impozit catre World Vision.

Versurile au fost scrise de voluntarii din Constanta si tot ei au cantat si piesa! Suntem tare mandri de voluntarii nostri!!

Povestea Petronelei

Petronela este unul dintre cei 1800 de copii inclusi in proiectele educationale derulate de World Vision Romania  dar si unul dintre cei aproape 5000 de norocosi care au participat in 2011 la taberele de creatie  organizate de noi. Aceste activitati la care copiii participa au rolul de a le oferi un model care sa le deschida inimile spre adevaratele valori ale vietii.

Petronela are 14 ani si locuieste impreuna cu parintii si doua surori mai mici – Paula si Ana Maria-  in comuna Girov, judetul Neamt, intr-o casuta modesta. Petronela este unul dintre zecile de copii din aceasta comuna care, duminica de duminica, participa la sesiunile de cateheza sustinute de parintele Stefan Zaharia. Cea mai mare dorinta a Petronelei este sa continue scoala si sa fie admisa la unul din seminariile teologice din zona.

In tabara de vara organizata de World Vision, Petronela a ales sa fie parte din atelierul de creatie literar – religioasa. „Am lucrat compuneri, poezii, am cantat si am desenat. Prima compunere s-a numit „Dincolo de cer” si in ea am scris ca daca facem fapte bune vom avea si noi cheia pentru a intra in Imparatia Cerurilor”, isi aminteste Petronela.

„Mergem la cateheza pentru ca e bine sa invatam lucruri interesante, sa stim mai multe despre viata. Parintele ne ofera explicatii care la scoala ne sunt de valoare. Nu stiu cum mi-as imagina o viata fara Biserica. Chiar daca unele colege ma iau in ras, eu nu le bag in seama pentru ca Hristos este mai important decat joaca sau altele”, a mai spus Petronela.

Pentru educatia copiilor nevoiasi de la tara adunam anul acesta cei 2% din impozitul datorat statului. Daca inca nu ati directionat cei 2% catre nici o organizatie si sunteti de parere ca educatia copiilor poate schimba viitorul Romaniei, va invitam sa descarcati formularul 230 de aici, sa il completati conform modelului si sa-l trimiteti la Administratia Financiara de care apartineti, detalii aici.

Multumim!!

 

2% din impozitul tau = acces la educatie pentru copiii nevoiasi din mediul rural

 Cu banii obtinuti in campania 2% vom inlesni accesul la educatie pentru 7000 de copiii din familii nevoiase, din mediul rural, raspanditi in toata tara. Noi ii cunoastem pe toti, sunt copiii minuntati, au drag de invatatura si planuri mari pentru viitor si ne gandim ca va face placere sa cunoasteti macar o parte din ei.

 Astazi va facem cunostinta cu Mihai  (15 ani) si Mihaela (14 ani), ei locuiesc in Targu Lapus, un orasel plin de farmec si traditie din sud-estul Maramuresului.  Desi sunt frati si au varste apropiate (amandoi sunt in clasa a 8-a), cei doi au firi si pasiuni diferite. Mihaela este vorbareata, isteata si spontana in timp ce fratele ei completeaza sirul calitatilor cu un strop de timiditate ce ascunde o inteligenta ascutita.

Putinul timp liber ce le mai ramane dupa scoala, teme si pregatirea pentru admiterea la liceu si-l impart intre activitati sportive precum fotbalul sau voleiul, momente petrecute alaturi de prieteni si Biserica.

„Participam la sesiunile de cateheza si activitatile organizate de Parintele de cand eram in clasa a V-a si o facem in continuare cu mult drag. Parintele este prietenos, ne invata multe lucruri bune si ne face sa ne simtim mai aproape de Dumnezeu”, povesteste Mihaela.

Alaturi de alti 20 de colegi, Mihai si Mihaela fac parte din grupa de cateheza infiintata in parohia Targu Lapus de Parintele Florin Stan in cadrul a doua proiecte similare – ’’Hristos Impartasit Copiilor’’ si ’’Alege Scoala!’’. Derulate in cadrul unui parteneriat intre Patriarhia Romana si World Vision Romania cele doua proiecte au acelasi scop – apropierea copiilor de Dumnezeu si de valorile crestine, oferirea unui nou model de viata intr-o vreme in care societatea pare sa isi fi pierdut busola.

„Venim la activitatile de la biserica de buna voie nu pentru ca ne trimite cineva. Parintele ne vrobeste despre Hristos, discutam diferite teme, vizionam filme iar vara mergem in tabara. De fiecare data cand participam ne simtim mai linistiti, mai atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru. Noi stim de acum ca Dumnezeu este tot timpul langa noi, trebuie numai sa il cautam. Fericirea ti-o da Dumnezeu”, marturiseste la randul lui Mihai.

Daca doriti sa incurajati educatia din mediul rural sustinandu-i pe Mihai, Mihaela si alti 6998 de copii din proiectele noastre va rugam directionati cei 2% catre World Vision Romania. Descarcati formularele precompletate de aici si aflati mai multe detalii de aici.

Sarbatoarea Invierii – un moment cu semnificatie profunda

 „Sunt prietenoasa chiar daca timida uneori, imi plac foarte mult animalele si imi doresc sa pot studia la un liceu de arte” – asa se descrie pe sine, in numai cateva cuvinte, Ileana.

Inca eleva in clasa a VII – a, Ileana se gadeste deja ce vrea sa faca cu viata ei.

„Imi place sa pictez, in special peisaje. Acum locuiesc in Targu Lapus dar am  crescut in Bucovina, la Borsa, in casa bunicilor mei. Desi am plecat de multa vreme de acolo, inca mai pictez peisaje care imi amintesc de bunici, de momentele petrecute langa ei”, povesteste cu emotie Ileana.

Pentru Ileana, sarbatoarea Invierii este un moment cu semnificatie profunda, departe de a fi o simpla sarbatoare din calendar. Ca pentru multi dintre colegii ei, Biserica este o parte vie din viata ei iar timpul petrecut alaturi de prieteni si de Parintele Stan unul foarte special si plin de profunzime.

„Inainte nu imi pasa foarte mult de lucrurile astea. Asta pana a venit Parintele sa ne invite personal la biserica si colegii au inceput sa imi povesteasca cu entuziasm ce frumoase erau clipele petrecute acolo. De atunci incerc sa nu ratez nici o intalnire”, spune cu hotarare Ileana.

„ Anul asta am reusit sa invat mai bine si la scoala, am inteles ca fara educatie as fi un nimeni si ma straduiesc mai mult. Imi doresc mult sa devin profesoara de desen, as impaca astfel doua lucruri care imi plac foarte mult – arta si copiii”, a mai spus ea.

Ileana face parte din proiectele World Vision Scopul proiectelor World Vision (din care face parte si Ileana) este de a oferi copiilor, in special celor mai vulnerabili, reperele morale si valorile crestine atat de necesare astazi. Copiii inclusi in acest proiect iau contact cu aceste valori si gasesc in preot sau in profesorul de religie un model catre care sa intoarca atunci cand au nevoie de sprijin

Avem nevoia de sustinerea voastra pentru a continua aceste proiecte si pentru a ajuta cati mai multi copiii. Directionand 2% din impozitul datorat statului catre World Vision, sustineti educatia copiilor nevoiasi din mediul rural!

Ionut – un baiat ambitios si hotarat

Pentru ca suntem in saptamana Mare, perioada in care toti crestinii isi indreapta gandul spre credinta si Biserica, va prezentam povestile unor copii cuminti, atasati de Biserica si de invataturile ei. Acestia fac parte din familii nevoiase si au nevoie de ajutorul nostru pentru a nu abandona scoala.

Ramanem tot in Targu Lapus, unde il cunoastem pe Ionut, un elev de 14 ani, care participa saptamanal la sesiunile de cateheza organizate in parohia maramureseana din Targu Lapus.

Cu Ionut viata nu a fost foarte darnica – era abia in clasa a treia cand si-a pierdut mama in fata unei boli care a rapit-o de langa familie. De atunci, Ionut locuieste impreuna cu bunicii. Cu tatal sau se intalneste din cand in cand dar sarcina ingrijirii si educarii lui Ionut a devenit „slujba” de zi cu zi a doi batrani care se lupta sa isi pastreze sanatatea macar suficient de mult pentru a-si vedea nepotul crescut.

Desi spune despre el ca este timid si retras, Ionut are firea unui luptator care isi ia energia si speranta din credinta in Dumnezeu. In fiecare saptamana, Ionut calca pragul bisericii din Targu Lapus atat pentru slujba de duminica cat si pentru activitatile organizate de catre „Parintele Florin”.

„Vin la activitati pentru ca aici pot sa ma simt in largul meu. Parintele stie sa se poarte cu noi si e amuzant. Datorita lui am invatat sa fiu mai bun cu ceilalti, mai rabdator si am reusit sa ma inteleg si mai bine cu bunicii mei. Vara trecuta am participat si la tabara de la Durau (tabera de creatie „Licar de lumina”)– am stat o saptamana acolo, am facut parte din atelierele de creatie si mi-am facut multi prieteni. A fost foarte frumos”, povesteste Ionut.

Pe masura ce povesteste despre el si despre ce isi doreste de la viata, tonul vocii lui Ionut se schimba dintr-unul timid intr-unul care ii tradeaza firea independenta. „Imi place limba engleza si imi doresc sa studiez economia. In viitor, mi-as dori sa am propria mea afacere”, recunoaste Ionut cu zambetul pe buze.

2% pentru educatia copiilor din mediul rural

Stiati ca un formular 2% valoreaza in medie 50 de lei? Acesti bani ii asigura unui copil sarman de la tara necesarul de rechizite scolare timp de o luna!

Descarca si tu formularul 2% de aici si spune-le si prietenilor tai sa directioneze cei 2% catre copiii nevoiasi din proiectele World Vision Romania astfel incat acestia sa nu mai abandoneze scoala din cauza saraciei:
http://www.worldvision.ro/doi-la-suta_descarca-formularul.php

Maine vom reveni cu povestea frumoasa dar trista a unui copil care poate fi ajutat din cei 2% adunati din impozitele voastre.

Pe cine ajutam din banii adunati in campania 2% de anul trecut


Anul trecut, din campania 2% derulata sub sloganul ”Ar putea ajunge aici..sau ar putea avea o viata normala” am adunat 16.000 de euro. O parte din acesti bani vor fi folositi pentru recuperarea a 400 de copii cu dizabilitati in cadrul proiectului ”Centrul multifunctional, o sansa pentru viitorul copiilor..”

Din cei 400 de copii, va facem cunostinta cu Raisa, a carei trista poveste incepe inca de la nastere, cand din cauza unei erori medicale a suferit o paralizie cerebrala. La numai trei ani, pentru Raisa, fiecare pas este o victorie si rezultatul unei ambitii extraordinare.Diagnosticul pus la un spital din Bucuresti a fost „dipareza hipotona posthipoxie, retard psihomotor„.

De cand venim saptamanal la centru, progresele se vad. Daca la inceput Raisa nici macar nu se ridica, acum a inceput sa faca pasi singura, sa prinda lucrurile din jurul ei, sa comunice mai usor. Este o mare realizare pentru ea. A devenit sociabila si vine cu mare placere la centru„, a declarat tatal fetitei.

In cadrul Centrului, Raisa beneficiaza de educatie specializata, kinetoterapie si ateliere de pictura. Parintii au beneficiat de consiliere psihologica, au participat la intalniri tip grup suport, au fost informati despre progresul inregistrat de copilul lor si despre tehnicile de lucru pe care sa le aplice acasa, devenind astfel co-terapeuti.

Desi situatia financiara a familiei este foarte grea, parintii fac tot posibilul ca micuta sa fie operata, pentru ca visul ei de a merge sa fie implinit. „In ianuarie suntem programati la operatie. Sunt convins ca va urma o perioada foarte grea pentru Raisa pentru ca va fi pusa in gips, dar cu ajutorul lui Dumnezeu o sa reusim„, a declarat tatal Raisei.

Cand au auzit ca are si epilepsie nu au vrut sa o primesca, s-au speriat, desi facea crize foarte rar. De cand a invatat sa faca pasi singura si sa se descurce singura a fost primita cu bratele deschise la gradinita. S-a acomodat foarte repede, comunica cu copiii si si-a facut si foarte multi prieteni.„, a declarat cu lacrimi in ochi mama Raisei.

Si anul acesta ne propunem sa adunam cat mai multe formulare 230  pentru ca 7000 de copii din mediul rural au nevoie de ajutorul nostru pentru a putea merge in continuare la scoala.

Ii ajutam impreuna? Directionati 2 % din impozitul datorat statului catre World Vision Romania. Descarca formularul precompletat de aici!

”M-a lasat Dumnezeu sa citesc, sa ma joc sa fac treaba”

In Centrul de Cateheza al Parohiei Sfantul Dimitrie, din comuna Cosereni, jud. Ialomita aflam povestea Adrianei care seamănă cu povestea multor copii din mediu rural. Familia ei este formata din doi parinti si cele doua fete, Adriana care are 10 ani si sora ei mai mare de 20 ani. Mama este paralizata si poate lucra iar tatal este zilier. Sora mai mare a Adrianei este proaspat absolventa de liceu si incearca sa castige bani pentru a-si continua studiile.

Cu toate aceste dificultati, Adriana este premianta si isi manifesta frecvent dorinta de a citi si a invata cat mai mult. “Mie imi place foarte mult sa citesc. M-a lasat Dumnezeu sa citesc, sa ma joc sa fac treaba. Altii mai mult fac prostii decat sa citeasca, fac galagie la ora”, ne-a spus Adriana.

“Pe strada, acasa, la scoala, oriunde ar fi Adriana e de nota 10. E ascultatoare si muncitoare. Cand pleaca sora ei la munca ea face toata treaba. Eu nu pot sa fac nici mancare, nici curatenie, nu pot sa fac nimic iar fata mi le face pe toate. Ori de cate ori ma gandesc la asta ma apuca plansul”, ne marturiseste cu lacrimi in ochi Veronica A, mama Adrianei.

Adriana are si o mare pasiune pentru lectura insa posibilitatile familei sunt extrem de reduse si nu-si poate cumpara toate cartile pentru scoala. Atunci ea isi indreapta pasii spre biblioteca din comuna dar mai ales spre biserica, unde preotul paroh a pus la dispozitia copiilor cartile esentiale varstei scolare. ’’Adriana, citeste, se uita la televizor, ii plac filmele educative. Asa i-a dat Dumnezeu dragoste de carte. Ii este foarte drag sa citeasca. Nu se joaca cat invata

“Cand voi fi mare vreau sa ma fac invatatoare. Iubesc copii, am invatat mult si vreau sa ma fac invatatoare” ne-a spus cu modestie Adriana. Dorinta mea cea mai mare este, daca ne ajuta Dumnezeu, sa se faca mami bine si sa am o meserie, ca sa nu ajung ca ei, sa ma duc la camp, sa nu ma chinui cum s-au chinuit ei.”

Pentru educatia ei si a altor 6999 de copii nevoiasi din mediul rural adunam cei 2% din impozitul datorat statului.

Este cea mai simpla si necostisitoare donatie!

Directionati si voi cei 2% catre World Vision Romania! Descarcati formularele precompletate de aici !

2% pentru educatia copiilor din mediul rural

Stiati ca 70% din populatia mediului rural din Romania traieste in saracie sau in saracie extrema, iar dintre acestia 282.000 sunt copii?

Chiar daca multi copiii au drag de carte isi doresc sa mearga la scoala, nevoile ii obliga sa lucreze in gospodarie. Educatia este singura lor sansa de a scapa din cercul vicios al saraciei.

 Din nefericire, numarul elevilor din mediul rural a înregistrat scaderi dramatice. În perioada 2001 – 2008, numarul de elevi cuprinsi în învatamântul primar a scazut cu 86,8 de mii, iar cel al elevilor din mediul rural cuprinsi în învatamântul gimnazial cu 117 de mii.

Educatia si bunastarea copiilor din mediul rural primeaza in activitatea World Vision Romania, de aceea, si anul acesta toti banii adunati din campania 2% ii vom folosi pentru a incuraja educatia copiilor din mediul rural.

Cum ii puteti ajuta?

Directionand 2%, dumneavoastra alegeti in ce scop doriti sa fie cheltuita o parte din impozitul pe care statul il gestioneaza. Alegeti sa schimbati situatia grea a copiilor defavorizati din mediul rural! Sustineti educatia lor si haideti sa-i ajutam sa mearga la scoala! Este cea mai simpla metoda de a dona si in plus, este gratuita!

Ce trebuie sa faceti?

Daca ati realizat venituri doar din salarii descarcatiformularul 230 precompletat de aici.
Daca ati obtinut venituri si din alte surse decat salariul, puteti descarca formularul 200 precompletat de aici.

Mai multe detalii despre aceasta campanie gasiti pe site-ul nostru: http://www.worldvision.ro/doi-la-suta.php