Targul de pe hotar

Vineri 29 iunie, într-o zi iubită de creştini, cea a Sfinţilor Petru şi Pavel, într-o atmosferă de sărbătoare şi voie bună a avut loc în comuna Buneşti, judeţul Braşov, “Târgul de pe hotar”.

La hotarul dintre vechi şi nou ne-am adunat cu mic cu mare să ne bucurăm cu totii de expoziţia cu vânzare a produselor tradiţionale pregătită de micii producători şi sătenii din comună. Aflat la cea de-a doua ediţie a sa, târgul a găzduit şi produse de artizanat confecţionate în cadrul atelierelor de ţesătorie susţinute cu sprijinul World Vision România.

Prin organizarea acestui târg dorim să valorificăm strădania localnicilor din Buneşti de a trece de la gospodăria de subzistenţă la statutul de mic producător şi antreprenor, păstrând tradiţiile locale”, a declarat Crenguta Victoria Barbosu, managerul programului pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, în cadrul World Vision Roamânia.

World Vision România a acordat premii pentru participare tuturor expozanţilor reuniţi la târg. Premiile au fost acordate conform specificului de lucru al expozantului: pentru 8 fermieri s-a oferit câte un gard electric pentru animale; 10 gospodine au primit vase pentru gătit, 2 producători apicoli au primit articole specifice de apicultură; tesătoarelor au fost oferite articole pentru croşetat şi ţesut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.