UniCredit Bank susține elevii de liceu din rural să ajungă acolo unde își doresc

Unii spun că anii de liceu ar fi cei mai frumoși. Că nu există griji și „singura noastră treabă este să învățăm”. În cazul elevilor din mediul rural, însă, la acest context se adaugă niște provocări ce nu sunt trecute în curriculum. Navete lungi, care consumă timp și energie, săptămâni petrecute în internat, departe de familie, treburi în gospodărie și multe altele cu care cei mai norocoși dintre noi ne confruntăm abia atunci când devenim adulți. În spatele acestor provocări stau totuși aceleași vise de reușită, iar elevii de liceu din rural ne învață zi de zi lecția perseve­renței și a încrederii în sine.

Prin programul Vreau în clasa a 9-a îi susținem să poată merge mai departe, să-și continue educația la liceu și să își atingă potențialul maxim. Iar acest program nu ar fi posibil fără ajutorul oamenilor care ne susțin. Printre partenerii noștri se numără și oamenii buni de la UniCredit Bank, care sunt alături de acești copii și îi ajută să-și urmeze visele.

Pasiune pentru poveștile de viață

Una dintre elevele susținute de UniCredit Bank este Denisa, elevă în clasa a XI-a. Denisa este pasionată de citit și prietenă foarte bună cu limba română. Este o fire curioasă, fascinată de poveștile de viață din care poate să învețe ceva, de aceea se implică în multe activități ce îi aduc interacțiune cu oameni din domenii cât mai diverse. Își dorește să cunoască oameni interesanți și să învețe din experiențele lor.

În viitor, Denisa își dorește să urmeze Facultatea de Științe Economice. Crede că astfel va reuși să se dezvolte multilateral și să capete cunoștințe care o vor ajuta să-și poată contrui o carieră în mai multe domenii, pe care își propune să le exploreze în perioada studenției. E printre cei mai buni elevi din clasa ei, în ciuda navetei zilnice, care e dificilă din cauză că locuiește într-un sat izolat și greu accesibil. Acest lucru nu o împiedică, însă, să meargă în continuare la școală și să viseze la un viitor frumos.

Anamaria visează să devină arhitect

Anamaria este elevă în clasa a XI-a la un colegiu din județul Vâlcea și bursieră a programului Vreau în clasa a 9-a susținută de UniCredit Bank. Este o persoană veselă, timidă, ambițioasă și, mai ales, perseverentă. Atunci când își dorește ceva, muncește din greu și nu renunță până nu obține acel lucru. Pentru ea, învățătura este pe primul plan, însă își face timp să își ajute mama în gospodarie. Gătește, face curățenie și are grijă uneori și de fratele său mai mic, în vârstă de 6 ani. În timpul liber, îi place foarte mult să citească, să deseneze, iar marea ei dragoste este limba engleză.

Visul ei este să devină arhitect și se pregătește pentru asta în fiecare zi. Încă de când era mică desena, iar pasiunea și talentul au rămas cu ea până azi. Vrea să creeze pentru oameni casele în care au visat mereu să trăiască. Susținerea partenerilor noștri este acel combustibil de care Anamaria are nevoie să-și urmeze pasiunea și să nu înceteze să creadă în forțele proprii.

În drum spre asistență medicală, din dragoste pentru oameni

Daniela este o persoană prietenoasă, comuncativă, foarte harnică și conștiincioasă. Este în clasa a XI-a și locuiește la internat în timpul săptămânii, pentru că satul ei este prea departe de liceu și nu și-ar permite să facă zilnic naveta. Îi lipsește timpul petrecut cu familia, de aceea în fiecare weekend merge acasă. Își ajută părinții la treburile din gospodărie atunci când poate și de fiecare dată când are ocazia îi surprinde cu mâncărurile delicioase pe care le gătește. În timpul liber îi place foarte mult să citească, să asculte muzică și să se întâlnească cu prietenii ei.

Deși materiile preferate ale Danielei sunt limba engeză, matematica și geografia, în viitor își dorește să devină asistentă medicală. Știe că materia de studiu pentru admiterea la Facultatea de Medicină este diferită de materiile preferate din liceu și, totodată, destul de grea. Dar asta nu o sperie. Crede că indiferent de volumul de muncă, tot acest efort merită. Își dorește să-i ajute pe cei care au nevoie și crede că poate face asta cel mai bine fiind asistentă medicală.

Visuri pentru viitor, cu un pas mai aproape de a deveni realitate datorită ajutorului primit

Denisa, Anamaria, Daniela și alți 17 elevi din 5 județe sunt sprijiniți de UniCredit Bank începând din luna ianuarie 2021. Partenerii noștri sunt alături de ei și îi susțin să își continue studiile la liceu, dar și să își construiască un viitor mai bun, atât printr-o bursă lunară cât și prin componenta de digitalizare. Fiecare dintre cei 20 de elevi au primit laptop, acces la internet și la cursuri de dezvoltare a competențelor pe zona IT și digital. La toate acestea, se adaugă activitățile lunare de mentorat din cadrul proiectului Vreau în clasa a 9-a, de care elevii beneficiază pentru dezvoltare personală și profesională.

Elevii de liceu din rural merită să fie susținuți. Dacă și compania ta vrea să-și pună amprenta în viitorul lor, poți afla mai multe despre cum poți fi alături de ei, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.