Ghid de terapie ABA

 

Editura Frontiera împreună cu World Vision România şi Asociaţia Puzzle România au lansat pe 02 Martie, volumul II al cărţii “Ghid de terapie ABA” de Ron Leaf şi John McEachin. Lansarea a avut loc la librăria Mihai Eminescu unde atmosfera a fost una caldă şi primitoare, datorată în mare parte cărţilor aşezate cuminţi pe raft, lucru ce a conferit o bună-dispoziţie celor prezenţi.

Invitaţii speciali precum Mariana Arnăutu, manager pe programe educaţionale World Vision, Mihaela Stan, preşedintele Asociaţiei Puzzle România şi Rennee McDannel, doctor în terapie ocupaţională, au vorbit despre Terapia ABA şi au împărtăşit din experienţele lor cu persoanele prezente. Volumul de terapie ABA vine în sprijinul părinţilor care vor să înceapă terapia de recuperare cu copii şi a specialiştilor din domeniul social pentru care acest volum este obligatoriu. Cartea este dedicată programelor de lucru din cadrul terapiei ABA: imitaţia, desenele, potrivirile, conversaţia, abilităţi sociale, fiind o sursă explicită de informaţie.

 Părinţii prezenţi la această lansare au avut ocazia sa stea de  vorba cu specialişti în domeniu şi cu persoane experimentate în lucrul cu copii cu dizabilităţi, au schimbat impresii şi au primit sfaturi folositoare.

In speranţa că va ajuta la înţelegerea comportamentului copiilor autişti ghidul se află în librării sau poate fi achizitionat de aici. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.