Fotografia văzută prin ochii copiilor din proiectul FACTIS – ID 113890

Copiii au o sensibilitate aparte, iar fotografia este una dintre cele mai frumoase metode prin care ei își pot exprima deschis emoțiile și simțurile. Din luna martie a acestui an, copiii din cadrul Centrului de Educație Alternativa (CEA) iau parte la atelierul de arta fotografică. Aici, copiii învață să facă fotografii atât cu aparatul profesional, cât și cu telefonul mobil, care este tot mai mult folosit de fotografi în ziua de astăzi. În cadrul atelierelor se pune în practică partea teoretică și se experimenteaza foarte mult pentru a îi ajuta pe copii să vadă cum pot folosi fotografia ca mijloc de exprimare și comunicare. Copiii își dezvoltă atenția, creativitatea, simțul estetic și învăța cum să se exprime prin intermediul fotografie.

Și iată că rezultatele nu au întârziat să apară. Dupa primele cursuri, pe baza celor învățate, copiii au dat frâu liber creativității și au realizat fotografii pline de inspirație, prin care au reușit să transmită emoție. Am selectat zece din cele mai reușite fotografii și vi le prezentăm mai jos pentru a va arăta lumea ce ne înconjoară, asa cum este văzută de către copii, prin fotografie. Felicitări tuturor!

Georgiana C., clasa a VIII-a: Cea mai frumoasă emoție: ochii cățelusului meu.
Robert N., clasa a VI-a: Picături de ploaie și insecte.
Giulia G., clasa a VIII-a: Infinitul, atât ușor de atins când ești copil.
Georgiana C., clasa a VIII-a: Libertate și infinit
Bianca D., clasa a VII-a: „Nu există prieten la fel de loial ca o carte” – Ernest Hemingway
Robert N., clasa a VI-a: Texturi
Adriana G., clasa a VIII-a: Clipa magică: când soarele apune.
Georgiana C., clasa a VIII-a: Zbor înalt
Bianca D., clasa a VII: Zeci de umbreluţe mici s-au unit să fac-o floare, dar trecu vântul pe-aici şi le risipi în zare. Despre ce e vorba?
Robert N., clasa a VI-a: Drumuri

“Sunt pasionată de când eram mică de fotografie. Cel mai mult îmi place să fotografiez natura, peisaje. La atelier am învățat cum să încadrez o fotografie, ce să evit, pe ce să pun accentul ca să fac fotografii mai bune, cum să mă exprim prin fotografie.  Este foarte frumos, pe măsură ce experimentezi îți place și mai mult.” Georgiana, clasa a VIII-a.

“Îmi place foarte mult să fac fotografii, să surpind natura, ploaia, florile, toate lucrurile care îmi plac. Am învățat să folosesc lumina așa cum trebuie și cel mai mult îmi place să fac fotografii la apus. Atunci ies cele mai frumoase poze.” Gabriela, clasa a VIII-a.

Despre Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!

Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformata, integrata si sistenabila! – ID 113890 este co-finantat  din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziune socială și combaterea sărăcie – Obiectivul specific  4.1 Reducerea numărului de comunității marginalizate în care există populație aparținând minorității roma (acele comunități în care populația aparținând minorității roma reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității) aflate în risc de sărăcie și excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.110.977,38 lei, din care finanțare nerambursabilă: 16.085.807,77 lei. Proiectul este implementat în parteneriat cu Fundația Policy Center for Roma and Minoriries, Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Școala profesională Constantin Argetoianu și Primăria Argetoaia.

Tablete pentru copiii care nu au putut accesa cursurile online – prin proiectul FACTIS – ID 113890

Pandemia îi lovește adânc pe cei mai nevoiași, iar copiii din familiile vulnerabile sunt cei mai afectați. Așa s-a întâmplat și în cazul mai multor copii din proiectul FACTIS – ID 113890  care din cauza lipsei unui dispozitiv sau accesului la internet, nu au putut să ia parte la lecțiile online de la școală și nici la cursurile de educație non-formală (fotografie, anteprenoriat , educație financiară, muzică, dans modern, teatru, lucru manual, povești) susținute online în cadrul proiectului pe  tot parcursul verii.  Pentru a veni în sprijinul lor și a le da o șansă la educație, 65 de copii înscriși în proiect au primit tablete.

,,Odată cu declanșarea stării de urgență, activitățile de educație non-formală pe care le desfășurăm în cadrul Centrului de educație alternativă (CEA)s-au mutat în online. Acestea au continuat și în timpul vacanței de vară, iar copiii care au avut dificultăți în a accesa cursurile online au primit din partea instructorilor nostri un suport de curs printat pentru a nu pierde informația și a se bucura de activități alături de colegii lor din proiect. Toți copiii merită însă șanse egale la educație și, de aceea, am considerat necesară și am realizat donația de tablete care să îi ajute și să le fie de folos atât la școală, dar și pentru a accesa cursurile online pe care le desfășurăm pentru ei,” a spus Vasilica Cârlugea, coordonator Centrul de educație alternativa (CEA), din cadrul proiectului FACTIS – ID 113890.

,,Pentru copiii mei școala online a fost o mare ruptură. Au pierdut luni întregi de școală pentru că nu avem un telefon performant și nici internet. Mulțumim pentru tablete, mă bucur că au și ei acum șansa să țină pasul cu colegii lor, a spus Mihaela T., mama a doi copii înscriși în proiectul FACTIS – ID 113890.

De asemenea, Școala Profesională ,,Constantin Argetoianu” a fost sprijinită să achiziționeze 63 de tablete, astfel 128 de copii din proiect vor putea învăța online.

Despre Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!

Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformata, integrata si sistenabila! – ID 113890 este co-finantat  din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziune socială și combaterea sărăcie – Obiectivul specific  4.1 Reducerea numărului de comunității marginalizate în care există populație aparținând minorității roma (acele comunități în care populația aparținând minorității roma reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității) aflate în risc de sărăcie și excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.110.977,38 lei, din care finanțare nerambursabilă: 16.085.807,77 lei. Proiectul este implementat în parteneriat cu Fundația Policy Center for Roma and Minoriries, Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Școala profesională Constantin Argetoianu și Primăria Argetoaia.

La mulți ani, copii!

Copiii ne sunt cea mai bună și frumoasă sursă de inspirație. De la ei învățăm să fim mai buni, creativi, deschiși. Învățăm să ne bucurăm din lucruri simple, să zâmbim mai des, să ne ajutăm necondiționat. Fiecare zi alături de ei, în care creștem împreună și îi vedem cum prind aripi și capătă încredere, este pentru noi, la World Vison România, o adevărată  bucurie și binecuvântare. Iar în semn de mulțumire, de Ziua Copilului, colegii din proiectul FACTIS au pus gândurile și urările lor într-un video pe care l-au transmis mai departe copiilor în grupurile de lucru online. Mare le-a fost bucuria să primească mesajele emoționante pe care le puteți urmări și voi aici:

La mulți ani, dragi copii!

***

Despre Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!

Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformata, integrata si sistenabila! – ID 113890 este co-finantat  din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziune socială și combaterea sărăcie – Obiectivul specific  4.1 Reducerea numărului de comunității marginalizate în care există populație aparținând minorității roma (acele comunități în care populația aparținând minorității roma reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității) aflate în risc de sărăcie și excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.110.977,38 lei, din care finanțare nerambursabilă: 16.085.807,77 lei. Proiectul este implementat în parteneriat cu Fundația Policy Center for Roma and Minoriries, Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Școala profesională Constantin Argetoianu și Primăria Argetoaia.

Copiii sunt mereu o sursă de inspirație

Copiii din Clubul de Educație Alternativă Argetoaia  (CEA) Argetoaia iau parte în această perioadă la  sedințe de  consiliere psihologică online (ca urmare a recomandărilor de auto-izolare și distanțare socială). Dupa o sesiune despre stres și tehnici de relaxare și antrenare a minții, psihoterapeuta din proiectul FACTIS – 113890, Mihaela Ciorăscu, a scris câteva versuri, iar copiii i-au trimis pe messenger poze făcute de ei în natură, în curțile și grădinile lor. Apoi, Andreea, clasa a VI-a, de la Școala Profesională Constantin Argetoianu, din com. Argetoaia, jud. Dolj, s-a înregistrat recitând versurile. Din pozele copiilor și înregistrarea audio, fiica Mihaelei a realizat un minunat colaj video, pe care vă invităm să-l vizionați.

Despre Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformată, integrată și sustenabilă!

Proiectul FACTIS – Fii actor pentru o comunitate transformata, integrata si sistenabila! – ID 113890 este co-finantat  din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziune socială și combaterea sărăcie – Obiectivul specific  4.1 Reducerea numărului de comunității marginalizate în care există populație aparținând minorității roma (acele comunități în care populația aparținând minorității roma reprezintă minim 10% din totalul populației la nivelul comunității) aflate în risc de sărăcie și excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.110.977,38 lei, din care finanțare nerambursabilă: 16.085.807,77 lei. Proiectul este implementat în parteneriat cu Fundația Policy Center for Roma and Minoriries, Asociația Centrul de Analiză și Inovare Economico-Socială, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – SASTIPEN, Școala profesională Constantin Argetoianu și Primăria Argetoaia.

Jurnal de COVID-19

Anca Casangiu. Jurnalul unui asistent social – în situația de lucru de acasă

 Profesia de asistent social poate îmbrăca mai multe haine! De cand s-a instituit stare de Urgență Națională, noi, toți cei care lucram la Fundație, ne-am mutat „biroul acasă”. Aici, marea provocare: să păstrezi legatură cu oamenii pe care îi ajuți și de care ești alături pentru a vedea ce nevoi au, să faci activitățile să meargă și să fii membru activ al familiei tale (mama, soție etc.).

Am sunat-o pe mama lor și mi-a spus că cei 4 copii ai familiei se bucură pentru că sunt împreună în perioada aceasta. Petru, cel mai mare dintre ei, o ajută la treburile gospodărești, sparge lemne și face curațenie în curte, iar Andrei are grijă de frații lui mai mici „mai bine decât orice bona din lume”. Uneori, mai exerseaza și pentru școală, însă faptul că nu au telefoane, calculator sau acces la internet îi rupe cumva de realitatea acestor zile. Nu primesc teme pe WhatsApp sau pe Facebook messenger, dar mama îi mai pune uneori să citească.

În a treia săptămână de lucru de acasă, după ce am trecut prin etapa „zapada și primavara alternativ”, am învățat să îmbin lucrul cu jocul. Într-o zi, cand mă jucam cu A și T, fetițele mele, de-a „Albă ca Zapada”, eu având evident rolul Vrăjitoarei = Regina Rea, A. o învăța pe T să lesine când mușca din mărul otrăvit. T leșina cu grația unui copil de 2 ani și 9 luni! Piticul o resuscita și o întreaba “mărul a fost otrăvit?”, iar T răspundea, „Nuuuu, ‘mălul’ a fost delicios!”

Perioada aceasta este o lecție! Fiecare învață ce poate și cât vrea să ne fim alături, să lăsăm de la noi, să iubim, să iertăm și să ne rugăm! Atât din partea unei mame – asistent social. Anca Casangiu.

Oameni care fac teren 

Maria Mitru, Responsabil Școala Părinților și voluntariat

Argetoaia este pustie, rar mai vezi câte un localnic care trece la cumpărături. Până la urmă au înțeles toți că trebuie să respecte situația de urgență și măsurile ce se impun. Sperăm să se termine mai repede, dar cum situația se prelungește toată lumea dă semne de îngrijorare.

Bursierii noștri sunt bine, de asemenea și părinții, am ținut permanent legătura cu ei. S-au plictisit, sunt nerabdători să înceapă școala. Eu fac naveta zilnic la Argetoaia, cu autobuzul, îmi este destul de frica (facem ture de o săptămână).

Iulian Tănase, Coordonator CCAI

Săptămâna trecută am fost în Argetoaia, unde se implementeaza proiectul, ca să preiau o livrare de manuale și instrumente muzicale, achiziționate pentru lucrul cu copiii care iau parte la activitățile Centrului de Educație Alternativă. În Argetoaia un localnic a fost luat cu izoleta și sunt peste 30 de persoane aflate în izolare obligatorie la domiciliu, localnici întorși de la muncă în străinătate.

Am avut mască, mănuși și mi-am amintit că am în boxă un echipament militar de ploaie, pe care l-am luat peste haine ca să-mi feresc hainele de un eventual contact cu obiecte infectate. Îmbrăcat ca la război, am urcat în mașina pe care o avem in leasing pe proiect (dezinfectată interior-exterior cu o zi înainte) și am pornit spre Argetoaia, la Blocul social, unde marfa a fost livrata prin curier. Am stat cât mai departe și i-am zis unde să lase coletele, n-am preluat direct de la el, apoi am dus cutiile într-o încăpere din Blocul social.

La întoarcerea acasă, am lăsat echipamentul în portbagajul mașinii, să nu îl aduc în casă până la următoarea utilizare și am dezinfectat mașina. În total, cam o ora de pregătiri (îmbrăcat-dezbrăcat echipament, dezinfectat, spălat pe mâini, schimbat haine etc.) și o ora la Argetoaia.

Iulia Vînătoru, asistent educațional

În vremuri tulburi generate de pandemia de Coronavirus, în Comuna Argetoaia lucrurile par că se află sub control. Multe din activitățile cotidiene și obiceiurile noastre sunt date peste cap, dar se pare că lumea accepta și se conformează realității.

Măsurile necesare pentru a stopa răspândirea virusului sunt acceptate în marea lor majoritate, fiind rare cazurile cand nu se respectă autoizolarea.

Socializarea se face în principal folosind mijloace electronice, aplicații de comunicare în regim video, site-urile de socializare fiind folosite acum mai mult ca oricând.

Educația școlară a copiilor continuă on-line, cadrele didactice țin mereu legătura cu elevii. Spre deosebire de mediul urban, copiii noștri pot ieși în curtea propriei gospodării, pot avea activități recreative sau pot face exerciții fizice în aer liber fără teama de intra în contact cu persoane străine. Nu s-au înregistrat probleme privind izolare din partea copiilor.

Școlile sunt inchise, la primărie programul cu publicul s-a restrâns, funcționând mai mult în regim de ghișeu unic.

În schimb agricultura funcționeaza, în gospodariile lor oamenii sunt observați în plină activitate agricolă.

La nivelul comunei a existat un singur caz de CORONAVIRUS, depistat pozitiv, un bărbat tânăr întors recent din Anglia și aflat în autoizolare la domiciliu. Momentan este internat în spitalul din Craiova, starea de sănătate este stabilă, din fericire niciunul din membrii familiei nu este infectat.

Din discuțiile cu cetățenii se întelege că sunt multe lucruri care nu se mai pot face sau la care sunt obligați să renunțe în prezent pentru a ramâne sănătoși, însă toată lumea este optimistă că această perioadă va fi depașită cu bine.