Rețeta prieteniei: de ce e nevoie să reînvățăm un concept vechi de când lumea

Se pune un pic de iubire, se adaugă o doză de ajutor reciproc, se presară niște încredere și un strop de toleranță. După gust, fiecare poate să mai adauge aromă de înțelegere, esență de sinceritate și un praf de răbdare. Se amestecă toate și se pune coca la dospit. Cu trecerea timpului, sentimentele se intensifică și prietenia se consolidează.

Rețeta o știm, în teorie, cu toții. Și totuși, ingredientele sunt tot mai greu de găsit într-o lume axată pe individ. Iar pe un teren arid nu cresc nici buruienile, și nici sentimentele frumoase nu pot înflori într-un mediu steril. Așa ajungem la întrebarea din titlu: de ce e nevoie să reînvățăm ceva ce ar trebui să  avem întipărit în minte și în suflet încă de la naștere?

Din experiența noastră, luăm exemplul următor: ”A fost odată Ionel, care era baschetbalist. Într-o zi, el a aruncat mingea la coș și s-a accidentat. Din fericire, s-a ridicat, pentru că trebuia să continue jocul. Atunci, un adversar l-a lovit, iar Ionel a căzut la pământ”. Este o poveste încropită ad-hoc de câțiva elevi de gimnaziu, din proiectul ”Școala pentru Toți”. Se dă un personaj și câteva cuvinte de legătură, restul e contribuția elevilor. Am evitat episoadele în care eroul a fost atacat, a fost omorât sau a avut parte de întâmplări dintre cele mai nefericite.

O altă poveste, condiții impuse: personajul principal nu are voie să moară ori să fie rănit și cine nu respectă regula iese din joc. Se face liniște. Mai mult timp de gândire pentru fiecare, ce poate să facă eroul dacă povestea e fără violență?! ”A fost odată un motănel care încerca să prindă șoareci. Dintr-o dată, a apărut un alt motan și cei doi au început să stea de vorbă. Din fericire, un șoarece a trecut chiar prin fața lor pentru că nu i-a văzut. Atunci motanii l-au prins și au avut de mâncare”. Doi băieți nu s-au putut abține, au ieșit din joc și au revenit doar când au găsit o continuare care să respecte regula non-violenței.

 

Revenim acum la prietenie și la mediul în care e cultivată. Am făcut un exercițiu similar și cu elevii de clasele primare. Lor li s-a cerut să alcătuiască rețeta prieteniei exact așa cum ar fi făcut mămăliga cu brânză pe care tocmai o mâncaseră la masa de prânz. Nu se puteau gândi decât la pizza, macaroane cu brânză și alte mâncăruri preferate. Sunt lucruri concrete de care știu că au nevoie, sentimentele sunt undeva pe plan secund. Din 12 copii prezenți la activitate, o singură echipă a nimerit rețeta pe care am expus-o la început. Ce știu ei despre ajutor, despre iubire, despre încredere? Ei au nevoi mai concrete și mai urgente: mâncare, haine, rechizite.

Într-un mediu nepotrivit resursele se diminuează, ingredientele nu se leagă și se ivesc certuri, conflicte. De ce e mai simplu pentru acești copii să se ascundă în spatele unor vorbe mai agresive, să trateze totul cu duritate?

Nevoile copilului includ următoarele categorii: nevoi legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă etc.), nevoi care ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), nevoi legate de sănătatea fizică şi psihică a copilului (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei etc.), nevoi emoţionale. Ce ne facem când mare parte dintre acestea lipsesc?Aici intevenim noi, oameni cu suflet mare, pentru a întări și securiza întregul ecosistem al copilului, format din reţele care funcţionează în jurul lui şi au rol protector cu scopul de a le oferi suport emoţional, apreciativ, informaţional şi instrumental. Cum este acesta perceput sau primit de către copil, reprezintă determinantul major al tuturor provocărilor noastre. Dacă vom reuși să-i ajutăm să recâștige respectul de sine, atât pe copii cât și pe părinții lor, vom întări latura  pozitivă  a relației părinte -copil, factor co-determinant ale percepţiei copilului că poate să facă faţă problemelor fără agresivitate, doar cu toleranță, respect și credință, stiut find faptul că ~Poţi învăţa multe lucruri de la copii. De exemplu, despre cât de multă răbdare ar trebui să ai.~ spunea, Franklin P. Jones. Așadar, aveți răbdare….va fi bine!”, explică Petronica Pop, expert in cadrul proiectului 104571- ”Școala pentru toți – Educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tocmai acestor copii li se adresează proiectul ”Școala pentru toți – Educatie de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”. În al doilea an de implementare am dublat numărul de copii implicați din cele cinci școli partenere: Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici, Școala Gimnazială Cojocna, Școala Gimnazială “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ion Alexandru” Sînpaul și Școala Gimnazială Poieni. Răspundem și acestor nevoi urgente, cum e masa caldă de la prânz, șansa la un meniu variat și sănătos. Dar răspundem în primul rând unor nevoi de educație și formare, pe care uneori nici familia, nici școala nu reușesc să le acopere. Prin activități educative, jocuri, consiliere și sprijin emoțional, încercăm să creăm mediul potrivit pentru ca ingredientele necesare pentru rețeta prieteniei să fie cultivate și dezvoltate armonios.

Activităţile inovative incluse în proiect, meditațiile, jocurile, excursiile și taberele școlare au rolul de a crește performanțele școlare și de a menține în sistemul  de educație sute de copii din mediul rural. Dar pe lângă asta ne dorim ca ei să aibă o copilărie normală, să se simtă protejați și apreciați. La mulți vedem progresul prin note și prezență  la școală abia după ce această barieră a lipsei de încredere în oameni este îndepărtată.

Suntem responsabili să le arătăm opțiunile, dar suntem conștienți că e mult de muncă. Și nu se termină aproape niciodată. Totuși, aveți răbdare…. va fi bine! 

Camp Ignite: ”Scânteia” care îi pregătește pe 50 de adolescenți din Cluj și Vâlcea să privească viitorul drept în față!

Printre îmbrățișări, lacrimi de despărțire și promisiuni de revedere, se ridică un mesaj de optimism și speranță: ACESTA E DOAR ÎNCEPUTUL! Semn că încă o ediție a taberei de dezvoltare personală susținută financiar de unul dintre partenerii noștri de nădejde, Steelcase, s-a încheiat, dar efectele le vom simți pe termen lung. Începând din acest an, tabăra se numește IGNITE și, așa cum îi spune și numele, are scopul de a aprinde scânteia încrederii și a leadership-ului în fiecare dintre cei 50 de adolescenți participanți.

Cum a fost anul acesta? La fel de intens ca de fiecare dată: cei mai timizi au fost încurajați să-și depășească temerile, să-și exteriorizeze trăirile și să-și controleze emoțiile. Cei mai extrovertiți și dezinvolți au învățat să-și canalizeze energia și ideile în scopuri creative. Prin sesiuni de autocunoaștere, setare de obiective și jocuri de roluri, fiecare a fost, pe rând: lider, coechipier sau simplu observator. Cum să se împace cu modificările prin care trece corpul uman la vârsta adolescenței, ce întrebări îi frământă pe tineri, cum să aibă mai multă încredere în propria persoană și cum să gestioneze prejudecățile legate de vârstă, sex sau etnie au fost câteva dintre problemele abordate. ”În prima zi când am ajuns și am fost întrebată care ar fi cuvântul care mă definește am zis curcubeu. Nu am știut atunci să explic exact, dar pe parcursul acestor zile am trecut de la soare cu nori, la ploaie, la cer senin și acum e clar, e curcubeu!”, a zis Mihaela, din Vâlcea, la sesiunea de concluzii. 

Sunt exerciții de autocunoaștere și dezvoltare personală care se dovedesc utile nu doar adolescenților, ci și adulților care coordonează această tabără. ”Mi-am dat seama că venind aici m-am ajutat pe mine. Am avut complexele mele și a fost nevoie de o astfel de experiență ca să realizez că încă mai am de lucrat cu mine însămi!”, a recunoscut Bianca, una dintre facilitatoare.

”La plecarea din tabără nu mai sunteți aceleași persoane care erați când ați venit. Acum aveți o viziune, aveți încredere în voi și puteți fi voi schimbarea pe care vreți să o vedeți în comunitățile voastre”, le-a transmis Kim, director global pe Social Innovation în cadrul Steelcase, copiilor, în ultima zi de tabără.

În cifre, tabăra Ignite stă cam așa: 25 de fete și 25 de băieți de liceu din județele Cluj și Vâlcea, provenind din familii defavorizate, peste 20 de alumni (participanți din taberele anterioare) care au venit să-și împărtășească experiențele cu ”bobocii” și 10 facilitatori aleși pe sprânceană din rândul angajaților Steelcase, dar și 4 din rândul foștilor participanți. Alți 3 angajați Steelcase au grijă ca în fiecare an activitățile să fie bine organizate și adaptate nevoilor tinerilor.  

Dincolo de aceste cifre e ”scânteia”: o serie de experiențe și învățături care, sădite într-o minte tânără și dornică de cunoaștere, ar putea aprinde flacăra schimbării.