Categorie: „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Laurențiu, 14 ani: ”Vreau să învăț ca să pot să îmi ajut familia, pentru că suntem cam săraci …”

Nu am găsit un titlu mai potrivit. Laurențiu, un băiat de 14 ani, din Cojocna, a cuprins în câteva cuvinte toată lupta noastră de ani de zile. Educația e bogăție și doar conștientizând asta putem să ieșim din cercul vicios al neputinței. El a înțeles asta de mic.

Trăiește într-o căsuță din bolțari, cu două camere, împreună cu părinții și cei 3 frați mai mici. Condițiile ”aproape” decente au fost posibile cu ajutorul unui credit bancar, luat de tatăl lui, care lucrează de 15 ani pentru o echipă de fotbal din Cluj. Dar nu asta e cu adevărat impresionant la povestea lui Laurențiu și a familiei lui, ci felul în care privesc ei viitorul. La fel ca noi, consideră că educația e calea pentru a răzbi în viață.

”Vreau să merg la un liceu sportiv, să devin antrenor sau profesor de educație fizică. Greutăți sunt multe, mi-ar plăcea să avem o casă mai mare, să am camera mea… De aceea e important să merg la școală, pentru că vreau să îmi ajut familia. Nu poți să faci nimic fără școală”, ne spune Laurențiu, care s-a remarcat tocmai prin atitudinea pozitivă și implicarea în activitatea școlară. Laurențiu și sora lui, Alexandra, mai mică cu 4 ani, fac parte din proiectul ”Școala pentru toți, educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”. Săptămânal, după orele obișnuite de curs, mai rămân două ore cu psihopedagogii din proiect și iau meditații la română și matematică, își fac temele și participă la activități educative pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale. În luna octombrie, pe grupe diferite de vârstă, s-a discutat despre recunoașterea unor emoții precum timiditatea, furia sau invidia.

Marea provocare: școala online

Cât timp vremurile și… vremea ne mai permit, întâlnirile cu elevii înseamnă discuții față în față, lecții interactive, jocuri și uneori un pic de relaxare în aer liber. Dar scenariile în care funcționează școlile se schimbă de la o zi la alta, unele se închid, altele se redeschid, iar cei care suferă cel mai mult sunt tot copiii. ”În clasă vorbești cu profesorii, ieși la tablă, întrebi când nu înțelegi, așa… nu prea am învățat în școala online”, ne-a mărturisit Laurențiu. Cam la fel a fost experiența cu școala online și pentru Daniela, din Iuriu de Câmpie. ”Semnal este așa și așa, mai bine prind la drum. Când trebuia să vorbim cu profesorii îmi luam cartea sau caietul și mergeam mai încolo, sub un copac, ca să nu se întrerupă”, povestește și Daniela, în timp ce ne uităm lung după copacul din drum și încercăm să ne imaginăm cum o fi să-ți faci lecțiile în astfel de condiții.

E adevărat că pentru Laurențiu și Daniela, la fel ca pentru mii de copii din mediul rural, școala online a însemnat un grup de Messeneger sau WhatsApp și un telefon pe care profesorii trimiteau niste lecții, iar elevii trimiteau înapoi poze cu temele.

Pandemie sau nu, copiii vor să facă școală și noi suntem aici să îi ajutăm. 67 de copii din cele 5 comunități din proiectul ”Școala pentru toți” au primit în custodie tablete și cartele cu internet, pentru a continua să învețe, indiferent de condiții. Dacă vom fi nevoiți să mutăm din nou activitățile în online, așa cum am făcut-o și în timpul stării de urgență, acești copii nu vor fi lăsați în urmă.

”Vreau ca lumea să înțeleagă că noi nu dăm doar tablete și atât. Problema este mult mai profundă și noi știm foarte bine asta. Suntem prezenți în teren, colegii fac activități cu elevii, le oferim consiliere, lor și părinților, suntem despre educație și facem educație și în timpul pandemiei. Singura diferență este că vrem să ne asigurăm că acești copii au și acces la ea”, spune Mihaela Nabăr, director executiv al Fundației World Vision România.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

Workshop: Pandemia – o șansă pentru edutopie?

”Un nou mod de a învăța, prin intermediul digitalizării, este vital în viitor”, spune Adriana Iacob, inspector școlar în cadrul ISJ Cluj. 

Și viitorul e aproape aici, pentru că anul școlar 2020-2021 se conturează ca o îmbinare între prezența fizică a elevilor și a profesorilor în sălile de clasă și întâlnirile online. Pe de o parte, procesul e menit să le protejeze sănătatea, pe de altă parte, digitalizarea școlii este un pas natural în evoluția societății moderne.

Un pas pe care l-am făcut si noi  la World Vision, mai întâi prin adaptarea tuturor activităților și a proiectelor la mediul virtual, iar acum prin organizarea primului workshop exclusiv online. Intitulat ”Pandemia – o șansă pentru edutopie?”, atelierul a reunit cadrele didactice din cele 5 comunități în care se desfășoară proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate”. Scopul este de fiecare dată același: să înțelegem mai bine nevoile elevilor de astăzi, să găsim cele mai bune metode de a-i ține aproape de școală și să ne perfecționăm fiecare dintre noi metodele de predare și de a interacționa, ținând cont și de provocările viitorului.

”Această perioadă ne-a făcut să ne adaptăm, să ne schimbăm și să descoperim noi resurse mobilizatoare. Am creat cadre noi de învățare, contexte pentru ca ceea ce se învață să fie pus în practică, totul în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei. Crearea unei relații statornice cu elevii noștri, o comunicare bună, diversitate în educație,  sunt doar câteva dintre provocările la care încercăm să ne adaptăm și să găsim soluții în noul context”, a spus Romana Chioreanu, managerul proiectului ”Școala pentru toți”.

Concluzia? Creativitatea, inovația și puterea de adaptare rapidă la situații noi ar putea transforma educația de calitate dintr-o utopie, în realitate.

”Am demonstrat că avem resurse pentru mai mult, am fost și trebuie să rămânem un exemplu pentru elevi, prin faptul că reușim să ne reinventăm, găsim coordonatele salvării intelectuale prin intermediul școlii, am arătat că școala este un aliat și nu un dușman și este chiar mai aproape acum, suntem la un click distanță de doamna sau domnul profesor”, a spus inspectorul școlar Adriana Iacob la finalul workshop-ului.  

Pandemia ne-a obligat să vedem cât de importantă e modernizarea școlilor, accesul la internet, dar și pregătirea profesorilor și a elevilor pentru a interacționa și altfel decât prin dictarea lecției de la catedră, scoaterea elevului la tablă sau memorarea a pagini întregi de materie.

Dorim ca până la începutul noului an școlar, copiii din comunitățile vulnerabile în care suntem prezenți să beneficieze de acces la educație cu ajutorul tehnologiei. Iar profesorii lor să fie instruiți digital pentru a le oferi educație chiar și în situații de criză.


Fii alături de #EroiNeStiuti și dăruiește educație pentru ca noi să continuăm împreună să învățăm mii de copii!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

Grija față de aproape în vremea pandemiei

Trăim un moment istoric rar – o adevărată „lebădă neagră” după cum ar numi-o Nassim Taleb – care pune la încercare toate resursele noastre ca umanitate. Dincolo de efortul material al tuturor economiilor, pandemia de coronavirus este și un test pentru resursele noastre omenești: iubire, empatie sau solidaritate. Dacă Dostoievski spunea cândva că „iadul e neputința de a iubi”, ei bine, se pare că această criză reușește să scoată la iveală ceea ce este mai frumos în fiecare dintre noi, ca oameni.

Pentru că ne pasă! Ne pasă de semenii noștri deja contaminați, motiv pentru care am înțeles tot mai mulți importanța distanțării sociale; ne pasă de personalul medical, cei care se luptă din răsputeri să salveze vieți, motiv pentru care cetățenii au început să doneze masiv pentru echiparea corespunzătoare a unităților medicale. Pare-se că umanitatea și-a redescoperit principala trăsătură ce a ajutat-o să scrie istorie: solidaritatea.

Se spune că nimic nu va mai fi ca înainte. Ne vom schimba stilul de viață, învățând să prețuim ceea ce este cu adevărat important; vom redesena procesul economic, având grijă ca lanțurile de producție să fie cât mai locale; și vom încerca să reșapăm instituțiile statului, astfel încât să asigurăm servicii de calitate tuturor cetățenilor, ca educația și sănătatea.

Până atunci, însă, World Vision Romania s-a străduit să nu uite de cei care par a fi „uitați” mereu în România. Neglijați aproape continuu în ultimele decenii, de multe ori acuzați că ar fi „leneși” și tratați ca niște cetățeni de mâna a doua, oamenii din mediul rural trăiesc o adevărată dramă în aceste momente. Mulți dintre ei, beneficiari ai programelor de intervenție socială a WVR, sunt romi, prea puțin școlarizați și angrenați în activități economice informale (zilieri, salahori, „cu ziua”, meșteșugari etc.). Pentru aceștia, restricțiile impuse de ordonanțele militare înseamnă o condamnare la foame. Evident, cel mai ușor e să pui toate aceste neajunsuri pe seama lor: nu au vrut să învețe, nu vor nici să muncească sau nu știu să se ajute între ei. Nu mai contează că nimeni nu a vrut să îi învețe, că nimeni nu vrea să îi plătească pentru munca prestată, la fel cum puțini sunt cei care chiar vor să îi ajute.

Misiunea de a împărți pachete alimentare și rechizite pentru copiii din Cojocna, județul Cluj, în Joia Mare a fost o adevărată încercare a limitelor umane. Oameni simpli, care respectă măsurile impuse de autorități, dar supărați că nimeni nu se interesează de soarta lor; copii pentru care „școala de acasă” e iluzorie, pentru că ei nu au ce mânca (ce să mai vorbim de tablete sau calculatoare…).  Unii s-au bucurat de ajutorul primit, alții păreau să spună că totul a venit prea târziu sau prea puțin. Ne-am dat seama rapid că oamenii erau speriați, flămânzi, se întrebau cine și cum îi va ajuta să iasă din această situație. Ar dori să muncească, dar nu pot părăsi nici măcar curtea lor, ce să mai zicem de transportul către oraș, care a fost suspendat.  Ar dori să muncească, dar nu au cu cine să lase copiii. Ar dori să muncească, dar nu au unde, efectiv. E o situație dificilă, care le sapă fragila temelie a subzistenței.

La finalul zilei, am părăsit comunitatea cu sentimente ambivalente. Pe de o parte, bucuroși că am putut să ajutăm semenii noștri în nevoie, că am putut să le transmitem o vorbă de încurajare și că am avut ocazia să le oferim copiilor din Cojocna câteva lucruri care să îi întoarcă – măcar cu gândul – la școală. Triști, însă, să vedem că viața la sat continuă să fie o luptă pentru supraviețuire, chiar și în secolul al 21-lea.

Suntem în continuare țara cu cel mai mare procent de populație rurală din cadrul UE, iar 30% din populația României se află în risc de sărăcie. Dacă nu vom lua măsuri ferme pentru sprijinirea acestora în această perioadă, în România vor apărea adevărate insule de sărăcie în decurs de câteva luni. World Vision România încearcă să atragă atenția tocmai asupra acestui fapt. Prin „Intervenție de urgență în comunitățile rurale” oferim pachete alimentare și de igienă familiilor vulnerabile, încercăm să implementăm soluții digitale de educație și oferim consiliere psihologică și medicală pentru a monitoriza starea de sănătate a copiilor și părinților acestora.

Dacă îți pasă de cei de lângă noi, alătură-te și tu campaniei! O faptă bună făcută acum va deveni o amintire frumoasă din vremuri de restriște!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

De la dascăli către părinți, prin copii. Cursuri de Educație Parentală pentru cadrele didactice din mediul rural

”La ce vârstă e potrivit să începem să discutăm despre educație sexuală cu un copil?”, ”Există etnobotanice legale?” sau ”Metodele nordice de învățare sunt într-adevăr cele mai potrivite pentru copiii noștri?” Sunt întrebări care îi macină pe mulți părinți, dar puțini știu cui să le adreseze și mai puțini sunt cei în măsură să dea niște răspunsuri avizate. Pornind de la această nevoie de informare și educare, Fundația World Vision organizează cursul de formare pentru cadrele didactice din județul Cluj ”Școala Părinților – dezvoltare de competențe pentru educație parentală”. Scopul acestuia este de a pregăti profesorii din mediul rural să gestioneze mai bine relația cu elevii, dar și cu părinții acestora, să creeze un parteneriat real între școală și familie și să poată aborda, în mod avizat, subiecte sensibile în orice comunitate: bullying, educație sexuală, abuz, alimentație sănătoasă etc.

Prima sesiune s-a desfășurat în perioada 14 Februarie – 1 Martie, cu participarea a 70 de cadre didactice din cele 5 comunități din județul Cluj în care se desfășoară proiectul ”Școala pentru toți”: Aghireșu, Cojocna, Mera, Poieni și Sînpaul. Cursul este acreditat de Ministerul Educației, în cadrul proiectului ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiune Nord-Vest” și este construit din trei module: Educație, Sănătate și Protecția Copilului. Cursul are drept scop dezvoltarea abilităților parentale prin tehnici de disciplinare pozitivă a copilului, creșterea gradului de bunăstare a copilului în comunitate și în familie, dar și încurajarea părinților să interacționeze și să relaționeze mai mult cu propriul copil, să îi cunoască nevoile și comportamentele, să știe cum să intervină și cum să gestioneze diverse contexte de viață.

 

”Nu e un curs de parenting, ne adresăm profesorilor ca principale verigi de legătură între școală și familie. Îi ajutăm să abordeze subiecte sensibile precum bullyingul, educația sexuală sau alimentația sănătoasă atât cu copilul, cât și cu adultul. Profesorii trebuie să înțeleagă că un lectorat e diferit de o ședință cu părinții. Nu îi chemăm pe toți la un loc să discutăm și despre note și despre un elev care nu și-a făcut tema și, la un moment dat, amintim și de un caz de bullying. Lectoratul se face pe o singură temă și în grup restrâns, doar cu acei părinți care sunt implicați și au nevoie de acele informații”, explică psihopedagogul Petronica Pop, mentor în proiect.

 În activitatea Fundației, ne lovim zilnic de mentalități de genul: ”Ce rost are să-mi trimit copilul la școală? Nici eu n-am făcut școală și m-am descurcat!” sau ”N-am timp de teme cu copilul, cineva trebuie să aducă bani în casă!”. Problema părinților care nu conștientizează importanța educației este printre principalii factori de risc în lupta contra abandonului și a absenteismului școlar. De multe ori, nu e atât de greu să motivezi copilul să vină la școală, pe cât e de greu să convingi părinții că efortul lor e o investiție pe termen lung, spre binele întregii familii.

”Mi-a plăcut modul practic în care au fost expuse diverse situații și felul în care ar trebui să reacționăm. Dacă îi spun unui părintre pur și simplu că trebuie să trimită copilul la școală, îmi spune că nu are cu ce. Dar dacă îi spun că acel copil are, de exemplu, foarte bune abilități la matematică și ar trebui stimulat să continue, părintele se va simți măgulit și sunt mai mari șanse să reacționeze pozitiv”, a fost concluzia doamnei Felicia, din Aghireșu, la finalizarea cursului.

Raportat la timpul pe care un copil îl petrece în școală, se poate spune că profesorul e un al treilea părinte. Tocmai de aceea e nevoie de profesori echilibrați, atenți la nevoile copiilor, disponibili din punct de vedere emoțional și bine pregătiți. Pentru că, de multe ori, înainte de a avea nevoie de dezvoltare personală și terapie, copiii au nevoie de prezența și afecțiunea adulților din viața lor.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

”Pedagog de școală nouă” – viziunea noastră pentru educație de calitate în școlile de la țară

Sub titlul „Pedagog de școală nouă”, în data de 29 ianuarie 2020 a avut loc cel de-al 4-lea workshop din cadrul activității A.2.1. a proiectului „Școală pentru toți: acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tematica a fost importanța dezvoltării și instruirii permanente a cadrului didactic într-o lume în continuă schimbare. Pornind de la o preocupare tot mai vizibilă în spațiul public cu privire la viitorul educației în România, atelierul de lucru a încercat să găsească răspuns unor întrebări relevante pentru acest proiect și, în general, pentru educația rurală:

  • Ce competențe ale cadrelor didactice ar trebui dezvoltate pentru rezultate cât mai relevante în mediul rural?
  • Putem construi o relație colaborativă între comunitate și școală?
  • Este cadrul didactic un lider în comunitate?

Ca metodă, acest atelier și-a propus o abordare de tip bottom-up, creându-se un context adecvat și securizat pentru ca fiecare cadru didactic să își exprime punctul de vedere cu privire la subiectele menționate mai sus. Opiniile au convers înspre aceeași direcție: este nevoie de o implicare a comunității în actul didactic, un rol important în facilitatea acestei relații urmând a fi jucat de asistentul social, mediatorul școlar sau de cel sanitar. Nu au fost ocolite nici barierele care stau în calea relației dintre școală și comunitate. Fiind situate în comunități rurale, în risc de excluziune socială și cu un grad ridicat de analfabetism (funcțional), școlile partenere în proiect întâmpină serioase probleme în a stabili un dialog cu părinții elevilor. De aici o stare de neîncredere a părinților și de frustrare a cadrelor didactice, care nu cunosc așteptările comunității vis-a-vis de misiunea comunitară a profesorului. În consecință, rezultatul e unul al unui provizorat continuu: „improvizăm”, „adaptăm” sunt cuvintele care stau pe buza oricărui profesor atunci când vorbește de relația cu comunitatea.

 

Prin „pedagog de școală nouă” încercăm să depășim paradigma comic-sardonică a lui Rostogon din schița omonimă a lui I.L. Caragiale. Prin „pedagog de școală nouă” workshop-ul a încercat să transmită necesitatea regândirii paradigmei educaționale în mediul rural, astfel încât relația dintre școală, cadre didatice și comunitate să devină într-adevăr un parteneriat înspre binele copilului.

Tocmai din acest motiv o discuție aparte a fost aceea a nevoii de formare continuă a cadrului didactic, formare care să vizeze deprinderea abilităților și competențelor necesare rezolvării problemelor existente la nivel local. Din acest punct de vedere, școlile din Aghireșu, Cojocna, Mera, Poieni și Sînpaul își propun să devină „școli care învață”: sunt școli care învață de la comunitate, învață pentru a ști cum să contribuie la dezvoltarea comunității pentru ca, într-un final, să învețe împreună cu comunitatea.

Școala este un organism viu, care învață continuu, la fel cum și actul de predare este un „proces continuu, fluid, care se desfășoară și se dezvoltă pe tot parcursul vieții noastre profesionale, și nu o metodă statică, fixă, pe care cineva și-o poate însuși definitiv” (Peter Senge, Școli care învață).

Într-o eră marcată de tentația reformei dar și de inițiative abandonate înainte de a se fi uscat cerneala de tipar pe actele oficiale, cineva s-ar putea întreba de ce ar fi  nevoie de „pedagogi de școală nouă” și, mai ales, de ce ar fi nevoie de „școli care învață”?

Răspunsul este provocarea viitorului. Principalul reproș adus educației și educatorilor în general este acela că pregătește absolventul pentru un viitor în care actorii actului educațional (profesorii) nu vor mai trăi. Se vorbește tot mai mult în zilele noastre de schimbările disruptive care vor afecta societatea în următoarele decenii și mai ales de cea de a patra revoluție industrială, cu impact pe piața muncii. Desigur, multe dintre locurile de muncă actuale vor dispărea, dar mai mult ca sigur că locul acestora va fi luat de altele noi, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Noutatea, însă, e faptul că job-urile viitorului necesită altfel de competențe, celebrii „4C” în limba engleză: comunicare, colaborare, gândire critică și creativitate. Educația viitorului – la fel ca și economia viitorului – este despre personalizare: „Educația nu este singura sursă a diferențelor de venit, dar formele de educație pe care reforma standardelor le promovează o accentuează. Natura fadă a educației standardizate îi inspiră prea puțin și le dă insuficientă forță celor captivi în sărăcie”, remarca Ken Robinson în celebra sa lucrare „Școli creative”.

Tocmai din acest motiv școlile din proiect au conștientizat necesitatea organizării schimbării prin asumarea unei viziuni, prin dezvoltarea aptitudinilor necesare, prin alocarea unor resurse cheie și prin creionarea unui plan de acțiune. Pe scurt, școlile și cadrele didactice au lăsat în urmă abordarea autosuficientă a lui „facem ce știm” și au acceptat o nouă provocare: aceea de a „ști ce facem”.

Rețeta prieteniei: de ce e nevoie să reînvățăm un concept vechi de când lumea

Se pune un pic de iubire, se adaugă o doză de ajutor reciproc, se presară niște încredere și un strop de toleranță. După gust, fiecare poate să mai adauge aromă de înțelegere, esență de sinceritate și un praf de răbdare. Se amestecă toate și se pune coca la dospit. Cu trecerea timpului, sentimentele se intensifică și prietenia se consolidează.

Rețeta o știm, în teorie, cu toții. Și totuși, ingredientele sunt tot mai greu de găsit într-o lume axată pe individ. Iar pe un teren arid nu cresc nici buruienile, și nici sentimentele frumoase nu pot înflori într-un mediu steril. Așa ajungem la întrebarea din titlu: de ce e nevoie să reînvățăm ceva ce ar trebui să  avem întipărit în minte și în suflet încă de la naștere?

Din experiența noastră, luăm exemplul următor: ”A fost odată Ionel, care era baschetbalist. Într-o zi, el a aruncat mingea la coș și s-a accidentat. Din fericire, s-a ridicat, pentru că trebuia să continue jocul. Atunci, un adversar l-a lovit, iar Ionel a căzut la pământ”. Este o poveste încropită ad-hoc de câțiva elevi de gimnaziu, din proiectul ”Școala pentru Toți”. Se dă un personaj și câteva cuvinte de legătură, restul e contribuția elevilor. Am evitat episoadele în care eroul a fost atacat, a fost omorât sau a avut parte de întâmplări dintre cele mai nefericite.

O altă poveste, condiții impuse: personajul principal nu are voie să moară ori să fie rănit și cine nu respectă regula iese din joc. Se face liniște. Mai mult timp de gândire pentru fiecare, ce poate să facă eroul dacă povestea e fără violență?! ”A fost odată un motănel care încerca să prindă șoareci. Dintr-o dată, a apărut un alt motan și cei doi au început să stea de vorbă. Din fericire, un șoarece a trecut chiar prin fața lor pentru că nu i-a văzut. Atunci motanii l-au prins și au avut de mâncare”. Doi băieți nu s-au putut abține, au ieșit din joc și au revenit doar când au găsit o continuare care să respecte regula non-violenței.

 

Revenim acum la prietenie și la mediul în care e cultivată. Am făcut un exercițiu similar și cu elevii de clasele primare. Lor li s-a cerut să alcătuiască rețeta prieteniei exact așa cum ar fi făcut mămăliga cu brânză pe care tocmai o mâncaseră la masa de prânz. Nu se puteau gândi decât la pizza, macaroane cu brânză și alte mâncăruri preferate. Sunt lucruri concrete de care știu că au nevoie, sentimentele sunt undeva pe plan secund. Din 12 copii prezenți la activitate, o singură echipă a nimerit rețeta pe care am expus-o la început. Ce știu ei despre ajutor, despre iubire, despre încredere? Ei au nevoi mai concrete și mai urgente: mâncare, haine, rechizite.

Într-un mediu nepotrivit resursele se diminuează, ingredientele nu se leagă și se ivesc certuri, conflicte. De ce e mai simplu pentru acești copii să se ascundă în spatele unor vorbe mai agresive, să trateze totul cu duritate?

„Nevoile copilului includ următoarele categorii: nevoi legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă etc.), nevoi care ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), nevoi legate de sănătatea fizică şi psihică a copilului (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei etc.), nevoi emoţionale. Ce ne facem când mare parte dintre acestea lipsesc?Aici intevenim noi, oameni cu suflet mare, pentru a întări și securiza întregul ecosistem al copilului, format din reţele care funcţionează în jurul lui şi au rol protector cu scopul de a le oferi suport emoţional, apreciativ, informaţional şi instrumental. Cum este acesta perceput sau primit de către copil, reprezintă determinantul major al tuturor provocărilor noastre. Dacă vom reuși să-i ajutăm să recâștige respectul de sine, atât pe copii cât și pe părinții lor, vom întări latura  pozitivă  a relației părinte -copil, factor co-determinant ale percepţiei copilului că poate să facă faţă problemelor fără agresivitate, doar cu toleranță, respect și credință, stiut find faptul că ~Poţi învăţa multe lucruri de la copii. De exemplu, despre cât de multă răbdare ar trebui să ai.~ spunea, Franklin P. Jones. Așadar, aveți răbdare….va fi bine!”, explică Petronica Pop, expert in cadrul proiectului 104571- ”Școala pentru toți – Educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tocmai acestor copii li se adresează proiectul ”Școala pentru toți – Educatie de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”. În al doilea an de implementare am dublat numărul de copii implicați din cele cinci școli partenere: Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici, Școala Gimnazială Cojocna, Școala Gimnazială “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ion Alexandru” Sînpaul și Școala Gimnazială Poieni. Răspundem și acestor nevoi urgente, cum e masa caldă de la prânz, șansa la un meniu variat și sănătos. Dar răspundem în primul rând unor nevoi de educație și formare, pe care uneori nici familia, nici școala nu reușesc să le acopere. Prin activități educative, jocuri, consiliere și sprijin emoțional, încercăm să creăm mediul potrivit pentru ca ingredientele necesare pentru rețeta prieteniei să fie cultivate și dezvoltate armonios.

Activităţile inovative incluse în proiect, meditațiile, jocurile, excursiile și taberele școlare au rolul de a crește performanțele școlare și de a menține în sistemul  de educație sute de copii din mediul rural. Dar pe lângă asta ne dorim ca ei să aibă o copilărie normală, să se simtă protejați și apreciați. La mulți vedem progresul prin note și prezență  la școală abia după ce această barieră a lipsei de încredere în oameni este îndepărtată.

Suntem responsabili să le arătăm opțiunile, dar suntem conștienți că e mult de muncă. Și nu se termină aproape niciodată. Totuși, aveți răbdare…. va fi bine! 

O vacanță de care să-și amintească! Experiențe inedite pentru aproape 160 de copii din proiectul ”Școala pentru toți”

O pereche de șlapi, un rucsăcel în spate și un amestec de emoții: teamă, nerăbdare, curiozitate… Grupurile de copilași, încă însoțiți de părinți și frați, așteaptă în fața școlii sosirea autocarului care îi va duce în prima aventură a vieții lor. Odată intrat pe străzile înguste ale satului, autocarul mare, roșu, atrage toate privirile: oare unde merge?! Cei mici sunt mândri, a venit pentru ei și îi duce la Brașov, acolo unde vor sta 5 zile. E prima dată când pleacă departe de casă atâtea zile, nici nu prea au știut ce să-și ia cu ei și nu reușesc să aprecieze distanța pe care o au de parcurs, de aceea tot drumul au o singură curiozitate: ”Doamna, pe unde suntem? Mai avem mult?”

Drum lung, rău de mașină, un pic de agitație, dar un popas în frumoasa cetate Sighișoara mai liniștește spiritele. „Și noi urcăm multe scări scări până la școală, în fiecare zi”, spune o fetiță din Cojocna, care astfel a găsit un termen de comparație pentru celebra scară acoperită. După multe poze cu panorama orașului și primii bănuți cheltuiți pe suveniruri, pornim spre Brașov. Alte întrebări: Cum o fi hotelul, cu cine stau în cameră și, mai ales, oare ce ne dă de mâncare? Ah, și când mergem la magazin, acel loc miraculos unde sunt pufuleții, chipsurile, sucurile și tot ce încercăm să evităm când devenim adulți, dar ni se pare fascinant când suntem mici.

Prima impresie, restaurantul frumos aranjat, pregătit să primească la cină oaspeții de seamă: 80 de copii de clasele I-VIII, în prima săptămână, și 77 de copii în a doua săptămână, veniți tocmai de la Cluj. Francisca, din Poieni, e fascinată. ”Aici o să mâncăm noi, doamna?! Ce fain îi!” În secunda următoare, interesul se mută spre lift. O jucărie metalică ce te poartă în sus și în jos cu o simplă apăsare de buton. Dar ce senzatie ai în stomac când se pornește! Încercați să vă imaginați zeci de copii, fiecare dornic să apese butonul și să prindă măcar o tură cu liftul. Le cerem scuze turiștilor care au fost nevoiți să-și care bagajele pe scări, dar cerem și înțelegere pentru o copilărie mai simplă, în care contactul cu tehnologia e limitat de sărăcie, lipsuri și, de ce să nu o spunem, uneori de ignoranță!

Interzicerea liftului a fost o dezamăgire, dar s-au găsit rapid alte distracții: alergatul pe scari, bătutul pe la uși, parcul din fața hotelului, cartela de la cameră, pe care fiecare ar fi vrut să o păstreze ca pe o cheie a regatului… Iar pe parcursul următoarelor zile au fost alte provocări și activități educative pregătite de organizatorii taberei, Ludic Education din Brașov. Seară de cinema, ateliere de pictură și design din ziare, menite să le stimuleze creativitatea, petrecere în pijama sau bal mascat, unde cei mai curajoși și-au etalat talentul la dans și, evident, plimbarea prin centrul Brașovului. Au mers de-a lungul zidurilor vechii fortificații și au admirat panorama de pe Turnul Negru, au ascultat poveștile ghidului despre Biserica Neagră și incendiul care a distrus-o sau despre orga impresionantă. E greu de crezut că, după o zi, o săptămână, un an, vor ține minte în ce stil e construită biserica sau câte tuburi are orga, dar de un lucru suntem siguri. Peste ani, când vor vedea la televizor sau vor auzi pe cineva povestind despre Biserica Neagră, vor spune cu mândrie: am fost acolo!

O zi în aer liber, cu fotbal, volei, frisbee, tir cu arcul sau vânătoare de comori a fost dovada că, măcar uneori, dorințele li se împlinesc. Câtă energie s-a răspândit la Domeniul Dâmbul Morii și cât de fascinant a fost focul de tabără pornit sub amenințarea furtunii, unde ne-a cântat și ne-a încântat domnul Gusti, cu a lui chitară rece!

Ultima zi a venit cu noi emoții amestecate: dor de casă, nostalgie, nerăbdare și aceleași întrebări: ”Doamna, când plecăm? Cât facem până acasă? La ce oră ajungem?”. Întrebați dacă le-a plăcut sau ce i-a impresionat cel mai mult, copiii nu stau mult pe gânduri: tot! Unii reușesc totuși să se gândească la ceva mai special: mâncarea (acasă mănâncă toată ziua  piure sau cartofi prăjiți), fântâna arteziană din Piața Sfatului sau faptul că au învățat unii de la alții să vorbeasc maghiară sau română.

E greu să exprime elaborat ce simt. Pentru majoritatea acestor copii a fost o experiență unică, mulți n-au mai trecut până acum granițele județului Cluj, n-au socializat niciodată cu atâția oameni și n-au avut parte de atâta confort. Reacția lui Andrei, un băiețel de 9 ani, la micul dejun, când l-am întrebat de ce nu își pune un pahar de suc, a fost dureroasă: ”Nu am bani la mine!”. S-au bucurat de lucrurile mărunte, pentru noi banale, dar ne-am dat seama cu adevărat ce a însemnat pentru ei această tabără abia când au ajuns din nou acasă. La coborârea din autocar schimbau repede numere de telefon și își strigau unii altora: ne vedem la anul!

Atunci am realizat și noi un lucru: cea mai frumoasă amintire din tabără sunt oamenii. Aceia care lunea erau niște necunoscuți și după care vineri îți vine să plângi pentru că nu știi când o să-i mai vezi. Aceia pe care, la plecare, nu aveai curaj să îi privești, iar la întoarcere le-ai păstrat loc lângă tine, în autocar. Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul sau Poieni, nu a mai contat locul din care a venit fiecare. La final, ne-am agățat cu toții, copii și adulți, de vorba cântecului: și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată!

Copiii cu aripi de fluture. Cum încurajăm ”zborul” elevilor din proiectul ”Școala pentru toți”

La grădinița din Sânpaul, sub îndrumarea psihopedagogului Șarolta Lazăr, câțiva pitici de 2, 3 sau 4 ani sunt atât de concentrați să facă arici pe hârtie că nici nu aud când intră cineva și îi salută. Unii arici sunt rotunzi, alții ovali; unii au mustață, alții ochelari; unii au țepi doar pe cap, alții de jur împrejur. Sunt la fel de diferiți ca și imaginația copiilor. ”Eu îi pun niște mustăți, apoi îi fac țepi maro”, spune o fetiță, total absorbită de activitatea ei. Codițele ei blonde și privirea ștrengară aduc foarte mult cu „Pippi Șosețica”, personajul celebrului serial difuzat și în țara noastră prin anii ’90.

Toți micuții decupează hârtii, fac schimb de lipici, își fură creioanele colorate și trag cu ochiul la desenul colegului, să nu cumva să fie mai frumos. Între timp, observă musafirul care le face poze și imediat le stârnește curiozitatea: ”Cum te cheamă? Eu sunt Maria. Tu o să vii cu noi acasă, cu microbuzul?” Nu, răspund, eu locuiesc în altă parte și merg cu altă mașină. ”Păi da, pentru că fiecare trebuie să meargă la el acasă”, concluzionează tacticoasă Maria.

Ceva mai mărișori, copiii din clasele primare care rămân la activitățile de tip ”școala după școală” sunt și ei concentrați la maximum pe ceea ce au de făcut. La grupa condusă de psihologul Mădălina Prodan e liniște. După ce li s-a citit povestea ”Băiețelul cu aripă de fluture” a Ioanei Macoveiciuc, creativitatea copiilor e stimulată și de un fundal sonor relaxant. Trebuie acum să-și imagineze personajul și să zugrăvească în culori propria variantă a poveștii. ”Nu mi-a ieșit bine mâna… Mai am nevoie de puțin roșu pentru aripă”, spune Denisa, elevă în clasa a III-a. De altfel, asta le place cel mai mult copiilor la aceste ore, că au voie să fie ei înșiși. ”Cu Mădă îmi place să colorez, să fac felicitări și… de toate”, spune și Remus.

La grupa Cristinei Constantinescu, psiholog, atmosfera e mai vioaie. Și-a propus să facă activități de comunicare și dezvoltare motrică. După un salut prietenesc, prin dans sau îmbrățișări, copiii sunt încurajați să cânte și să facă mișcare pe Gașca Zurli. Deloc surprinzător, toți știu versurile și coregrafia: ”Am o căsuță mica, așa și-așa/ Și fumul se ridică așa și-așa”. Și toți încep să dea din mâini, să arate cum iese fumul și să ”accelereze” pasul. Prin astfel de activități, învățarea pare o joacă pentru copii: ”Îmi place că desenez, colorez, ne jucăm, cântăm…”, spune Rebeca.

Ei sunt încă mici și inocenți, dar pe măsură ce cresc e o provocare tot mai mare să le menții treaz interesul pentru activități educative. De grupa de gimnaziu din Sânpaul se ocupă psihopedagogul Petronela Pop și are nevoie de timp pentru a le atrage atenția. Unii butonează telefonul mobil pe sub bancă, alții mai au de povestit întâmplări din pauză, iar alții își aruncă priviri piezișe. Cu răbdare și tact, se așterne într-un final liniștea și Petronela reușește să le atragă atenția. Pe principiul improvizației, fiecare copil prezent trebuie să spună un cuvânt, cu ajutorul căruia se construiește o poveste. ”Paul a văzut… un cățeluș… care… mergea… în… 3 picioare… pentru că… al 4-lea era rupt”. Pe rând, toți sunt atrași în exercițiu, scotocesc prin minte după cuvinte mai elevate și fac conexiuni cu firul poveștii. Apoi trec printr-un filtru propriu calitățile și defectele, sunt provocați să se autodescopere și să-și recunoască emoțiile. Scrise pe hârtie par mai inofensive decât dacă le-ar discuta cu voce tare.  

Cu toții, indiferent de vârstă, sunt ca băiețelul cu aripă de fluture. Fragili și vulnerabili în fața a ceea ce e acceptat în societate drept ”normal”, dar atât de speciali prin particularitățile lor. Sărmani, dar isteți; poate mai prost îmbrăcați, dar respectuoși; necultivați, dar talentați. În loc să încercăm să-i ”vindecăm”, prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” îi încurajăm să-și dezvolte laturile pozitive, să își pună în valoare calitățile și să-și folosească ”aripile”.

Povestea e și a noastră a tuturor, pentru că nu suntem perfecți, dar avem cel puțin o calitate care ne face deosebiți. Trebuie doar să conștientizăm că o aripă îți permite să zbori, chiar dacă nu poți să bați din palme și nu te împiedică să zâmbești, chiar dacă nu poți să prinzi mingea.

Plan de intervenție educațională pentru elevii și profesorii din cadrul proiectului ”Școala pentru toți ”

Fiecare copil e diferit și are nevoi diferite. De la această premisă am pornit încă de la început proiectul ”Școala pentru toți”, prin care încercăm să găsim instrumentele și metodele potrivite să asigure învățarea și dezvoltarea în funcție de cerințele multiple și complexe ale copiilor din comunitățile vizate: Aghireșu-Fabrici, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Acesta a fost și scopul celui de-al 3-lea workshop organizat pe 21 mai la Hotel Napoca, unde aproximativ 50 de specialiști în educație au fost invitați să contribuie activ la alcătuirea unui Plan de Intervenție Educațională pentru elevii din grupul țintă. Ce înseamnă asta? Așa cum a spus și coordonatorul activităților SDS, Antonius Coșier, ”planul reprezintă un document elaborat pentru a sprijini copilul în procesul de învățare, identificând pe de o parte dificultățile sau problemele care stau în calea procesului de învățare. În discuțiile anterioare, mi-am dat seama că uneori ne plângem de anumite probleme, dar ele nu reprezintă cauze, ci efecte. Încercăm să identificăm cauza problemei sau amenințarea, pentru ca apoi să identificăm modalitățile de intervenție în vederea depășirii acestora și atingerii unor scopuri de învățare și dezvoltare.”

”Metode individualizate și centrate pe nevoile elevului, de asta avem nevoie în acest moment. Asta presupune identificarea și monitorizarea atentă a elevilor cu risc de abandon școlar, dar necesită și implicarea permanentă a familiei”, a spus doamna Berar Adina, profesor de matematică la Cojocna.

Un subiect aparte în cadrul workshop-ului l-a constituit impactul programului în rândul elevilor din grupul-țintă, observându-se o ușoară ameliorare a performanței școlare a acestora în anul școlar 2018-2019. De altfel, până la finalul perioadei de implementare, ne propunem să contribuim la o creștere calitativă a performanțelor școlare a circa 80% dintre elevii din grupul țintă al proiectului „Școală pentru toți”. Reprezentantul partenerului din proiect, Inspectoratul Școlar Județean, a reiterat faptul că scopul final al proiectului este acela de a crea o comunitate de învățare, atât pentru elevi, dar și pentru profesori, care să devină specialiștii necesari implementării viitoarelor proiecte ce își vor propune diminuarea ratei de abandon școlar din România.

Exercițiul de socializare de la finalul workshop-ului, susținut de Sarolta Lazăr, psihopedagog în cadrul proiectului, a avut nu numai scopul de relaxare, ci și de a spori gradul de coeziune a grupului implicat în proiect. Prin jocuri și activități de socializare, dascălii și pedagogii au putut să interacționeze liber și să se pună, pe rând, în pielea elevului cu probleme, a părintelui sau a dascălului care trebuie să gestioneze o situație tensionată.

Încă e greu să măsurăm rezultatele, dar ne bucurăm să fim parte dintr-un efort comun de a crea un sistem de educație incluzivă, care să dea șanse egale copiilor de la țară să-și asigure un viitor. Suntem conștienți că orice pas spre schimbare trebuie atent pregătit, analizat și adaptat la nevoile care pot să apară pe parcurs, dar știm că doar astfel școala va deveni o instituție prietenoasă, care nu va lăsa în afara sistemului niciun copil din România.

Investim în viitor. Lecțiile pe care peste 500 de elevi din Cluj le învață după școală

Ora 13:00. Clopoțelul sună de ieșire, iar elevii își strâng nerăbdători ghiozdanele și dau buzna pe ușă. Se bucură că au mai scăpat de o zi de școală. În comuna Poieni, din județul Cluj, copiii s-au împărțit în două categorii: cei mai bunișori la învățătură și cu ceva posibilități financiare merg la școala din orașul învecinat, Huedin. Ceilalți au rămas mai aproape de casă, la școala gimnazială din comună. Mulți vor rămâne aici și după aceea, pentru că părinții nu-și permit să-i poarte la liceu și uneori nici nu văd rostul. Nici ei n-au învățat carte, dar s-au deprins de mici să-și câștige singuri existența și de atunci… se descurcă. Viitorul nu îl văd mai departe de linia orizontului. Poate doar dacă o trec în zbor, direct în Spania sau Germania, să câștige o pâine mai bună.

Deși sunt la gimnaziu, unii abia acum învață lunile anului și au greutăți în recunoașterea propriilor emoții. Despre ”a fi punctual” bănuiesc că înseamnă să pui punctul acolo unde trebuie, iar ”a respecta” înseamnă să nu-i mai vorbească urât colegului de bancă. Pentru asta rămân câteva ore după școală, să li se explice, cu răbdare și fără presiunea notelor, că orice lecție la care sunt atenți îi poate ajuta în viață, că agresivitatea nu îi face mai puțin vulnerabili și nici mai respectați.

Deși nu mai au stare de când au auzit și ei clopoțelul, câțiva tineri își stăpânesc pornirea de a o rupe pe fugă spre ieșire. După câteva minute de pauză, se adună, pe rând, într-o sală de clasă unde pentru încă 2-3 ore vor avea parte de niște lecții ”altfel”. Unii rămân de dragul ”doamnelor” care se ocupă de ei, alții spun că sunt chiar interesați, iar unii vin mai mult obligați de director sau de profesorii care îi amenință că îi lasă corigenți. Până la urmă nu mai contează, curând începe să le placă și uită că a trecut deja ora la care de obicei o rupeau spre casă.

Dintre toți, Ema se face remarcată pentru că e mai înfiptă, mai vorbăreață. Răspunde la aproape toate întrebările și îi place să fie în centrul atenției. E în clasa a VIII-a și mai are 7 frați, 2 mai mari, restul mai mici. Întreaga familie e întreținută de tatăl care lucrează ca om de serviciu la gară. Conștientizează certurile dese și lipsurile, tocmai de aceea și-a propus să aibă o viață mai bună decât părinții ei. ”Vreau să mă fac coafeză. O să merg la o școală profesională în Cluj, să învăț și apoi să mă angajez undeva, cât de repede. Nu vreau să rămân aici”, spune Ema. Vorbește frumos și se vede că își alege cuvintele astfel încât răspunsurile ei să impresioneze, dar fără să cosmetizeze adevărul: ”La clasă nu prea îmi place pentru că nu înțeleg lecțiile și am rămas în urmă față de alți colegi. Aici învățăm lucruri interesante, să fim mai prietenoși, să nu ne mai certăm tot timpul”, mai spune spune ea.

Ca Ema sunt majoritatea elevilor care participă la activitățile de după școală din cinci comunități rurale din județul Cluj: Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Iar ”doamnele” care îi îndrumă sunt psihopedagogi și dascăli cu experiență, care îi ajută să reducă decalajul față de colegii lor mai silitori. Greșeala nu e pedepsită cu ton ridicat sau notă proastă, ci cu o explicație. I se respectă dreptul fiecăruia de a nu ști sau de a nu vrea să răspundă. Nu-i nimic, data viitoare poate o să vrea să împărtășească o părere. Și de obicei așa se întâmplă. La lecția despre emoții am aflat că mulți se tem să sentimentele îi fac vulnerabili. E mai bine să fii dur, agresiv, să nu-ți pese de nimic. Și totuși, când îi confrunți cu situații concrete din viața lor, își dau seama că au sentimente. ”Dar tu îți iubești frățiorul mai mic, care are nevoie de protecția ta? Daaa! Nu ți-a fost rușine când ai luat o notă mică? Ba da… Nu ai fost trist când mama ta a fost bolnavă… Ba da…”. În asta constau lecțiile de după școală. Nu se face doar teorie și știință, se formează caractere, se înmoaie suflete și se descoperă visuri despre un viitor mai bun.

Prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” ne dorim să oferim o șansă reală copiilor de la țară să se integreze și să rămână în sistemul de învățământ. Rezultatele mai slabe, situația financiară precară sau lipsa de implicare a părinților sunt factori care îi poate determina pe copii să renunțe prematur la școală.  Prin servicii de consiliere și asistență educațională, împreună cu măsuri financiare și materiale, urmărim schimbarea atitudinii acestor tineri față de școală și de educație, precum și scăderea riscului de abandon școlar. Meditațiile, masa caldă oferită la prânz și programul de tip școala după şcoală sunt menite să completeze oferta educațională din comunitățile rurale și să îi ajute pe copii, dar și pe părinți, să conștientizeze importanța educației. Folosind instrumente educaționale interactive, urmărim creșterea performanței școlare și menținerea în sistem pentru peste 500 de copii din cele cinci comunităție în care se desfășoară proiectul.

„Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”, este un proiect al Fundației World Vision România cofinanțat din  Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Prioritatea de investiții 10(i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”. Contract Nr. POCU/74/6/18/104571. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.983.905,55 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 7.799.988,51 lei, echivalentă cu 97,70% din valoarea totală eligibilă aprobată.