Rețeta prieteniei: de ce e nevoie să reînvățăm un concept vechi de când lumea

Se pune un pic de iubire, se adaugă o doză de ajutor reciproc, se presară niște încredere și un strop de toleranță. După gust, fiecare poate să mai adauge aromă de înțelegere, esență de sinceritate și un praf de răbdare. Se amestecă toate și se pune coca la dospit. Cu trecerea timpului, sentimentele se intensifică și prietenia se consolidează.

Rețeta o știm, în teorie, cu toții. Și totuși, ingredientele sunt tot mai greu de găsit într-o lume axată pe individ. Iar pe un teren arid nu cresc nici buruienile, și nici sentimentele frumoase nu pot înflori într-un mediu steril. Așa ajungem la întrebarea din titlu: de ce e nevoie să reînvățăm ceva ce ar trebui să  avem întipărit în minte și în suflet încă de la naștere?

Din experiența noastră, luăm exemplul următor: ”A fost odată Ionel, care era baschetbalist. Într-o zi, el a aruncat mingea la coș și s-a accidentat. Din fericire, s-a ridicat, pentru că trebuia să continue jocul. Atunci, un adversar l-a lovit, iar Ionel a căzut la pământ”. Este o poveste încropită ad-hoc de câțiva elevi de gimnaziu, din proiectul ”Școala pentru Toți”. Se dă un personaj și câteva cuvinte de legătură, restul e contribuția elevilor. Am evitat episoadele în care eroul a fost atacat, a fost omorât sau a avut parte de întâmplări dintre cele mai nefericite.

O altă poveste, condiții impuse: personajul principal nu are voie să moară ori să fie rănit și cine nu respectă regula iese din joc. Se face liniște. Mai mult timp de gândire pentru fiecare, ce poate să facă eroul dacă povestea e fără violență?! ”A fost odată un motănel care încerca să prindă șoareci. Dintr-o dată, a apărut un alt motan și cei doi au început să stea de vorbă. Din fericire, un șoarece a trecut chiar prin fața lor pentru că nu i-a văzut. Atunci motanii l-au prins și au avut de mâncare”. Doi băieți nu s-au putut abține, au ieșit din joc și au revenit doar când au găsit o continuare care să respecta regula non-violenței.

 

Revenim acum la prietenie și la mediul în care e cultivată. Am făcut un exercițiu similar și cu elevii de clasele primare. Lor li s-a cerut să alcătuiască rețeta prieteniei exact așa cum ar fi făcut mămăliga cu brânză pe care tocmai o mâncaseră la masa de prânz. Nu se puteau gândi decât la pizza, macaroane cu brânză și alte mâncăruri preferate. Sunt lucruri concrete de care știu că au nevoie, sentimentele sunt undeva pe plan secund. Din 12 copii prezenți la activitate, o singură echipă a nimerit rețeta pe care am expus-o la început. Ce știu ei despre ajutor, despre iubire, despre încredere? Ei au nevoi mai concrete și mai urgente: mâncare, haine, rechizite.

Într-un mediu nepotrivit resursele se diminuează, ingredientele nu se leagă și se ivesc certuri, conflicte. De ce e mai simplu pentru acești copii să se ascundă în spatele unor vorbe mai agresive, să trateze totul cu duritate?

Nevoile copilului includ următoarele categorii: nevoi legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă etc.), nevoi care ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), nevoi legate de sănătatea fizică şi psihică a copilului (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei etc.), nevoi emoţionale. Ce ne facem când mare parte dintre acestea lipsec?Aici intevenim noi, oameni cu suflet mare, pentru a întări și securiza întregul ecosistem al copilului, format din reţele care funcţionează în jurul lui şi au rol protector cu scopul de a le oferi suport emoţional, apreciativ, informaţional şi instrumental. Cum este acesta perceput sau primit de către copil, reprezintă determinantul major al tuturor provocărilor noastre. Dacă vom reuși să-i ajutăm să recâștige respectul de sine, atât pe copii cât și pe părinții lor, vom întări latura  pozitivă  a relației părinte -copil, factor co-determinant ale percepţiei copilului că poate să facă faţă problemelor fără agresivitate, doar cu toleranță, respect și credință, stiut find faptul că ~Poţi învăţa multe lucruri de la copii. De exemplu, despre cât de multă răbdare ar trebui să ai.~ spunea, Franklin P. Jones. Așadar, aveți răbdare….va fi bine!”, explică Petronica Pop, expert in cadrul proiectului 104571- ”Școala pentru toți – Educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tocmai acestor copii li se adresează proiectul ”Școala pentru toți – Educatie de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”. În al doilea an de implementare am dublat numărul de copii implicați din cele cinci școli partenere: Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici, Școala Gimnazială Cojocna, Școala Gimnazială “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ion Alexandru” Sînpaul și Școala Gimnazială Poieni. Răspundem și acestor nevoi urgente, cum e masa caldă de la prânz, șansa la un meniu variat și sănătos. Dar răspundem în primul rând unor nevoi de educație și formare, pe care uneori nici familia, nici școala nu reușesc să le acopere. Prin activități educative, jocuri, consiliere și sprijin emoțional, încercăm să creăm mediul potrivit pentru ca ingredientele necesare pentru rețeta prieteniei să fie cultivate și dezvoltate armonios.

Activităţile inovative incluse în proiect, meditațiile, jocurile, excursiile și taberele școlare au rolul de a crește performanțele școlare și de a menține în sistemul  de educație sute de copii din mediul rural. Dar pe lângă asta ne dorim ca ei să aibă o copilărie normală, să se simtă protejați și apreciați. La mulți vedem progresul prin note și prezență  la școală abia după ce această barieră a lipsei de încredere în oameni este îndepărtată.

Suntem responsabili să le arătăm opțiunile, dar suntem conștienți că e mult de muncă. Și nu se termină aproape niciodată. Totuși, aveți răbdare…. va fi bine! 

O vacanță de care să-și amintească! Experiențe inedite pentru aproape 160 de copii din proiectul ”Școala pentru toți”

O pereche de șlapi, un rucsăcel în spate și un amestec de emoții: teamă, nerăbdare, curiozitate… Grupurile de copilași, încă însoțiți de părinți și frați, așteaptă în fața școlii sosirea autocarului care îi va duce în prima aventură a vieții lor. Odată intrat pe străzile înguste ale satului, autocarul mare, roșu, atrage toate privirile: oare unde merge?! Cei mici sunt mândri, a venit pentru ei și îi duce la Brașov, acolo unde vor sta 5 zile. E prima dată când pleacă departe de casă atâtea zile, nici nu prea au știut ce să-și ia cu ei și nu reușesc să aprecieze distanța pe care o au de parcurs, de aceea tot drumul au o singură curiozitate: ”Doamna, pe unde suntem? Mai avem mult?”

Drum lung, rău de mașină, un pic de agitație, dar un popas în frumoasa cetate Sighișoara mai liniștește spiritele. „Și noi urcăm multe scări scări până la școală, în fiecare zi”, spune o fetiță din Cojocna, care astfel a găsit un termen de comparație pentru celebra scară acoperită. După multe poze cu panorama orașului și primii bănuți cheltuiți pe suveniruri, pornim spre Brașov. Alte întrebări: Cum o fi hotelul, cu cine stau în cameră și, mai ales, oare ce ne dă de mâncare? Ah, și când mergem la magazin, acel loc miraculos unde sunt pufuleții, chipsurile, sucurile și tot ce încercăm să evităm când devenim adulți, dar ni se pare fascinant când suntem mici.

Prima impresie, restaurantul frumos aranjat, pregătit să primească la cină oaspeții de seamă: 80 de copii de clasele I-VIII, în prima săptămână, și 77 de copii în a doua săptămână, veniți tocmai de la Cluj. Francisca, din Poieni, e fascinată. ”Aici o să mâncăm noi, doamna?! Ce fain îi!” În secunda următoare, interesul se mută spre lift. O jucărie metalică ce te poartă în sus și în jos cu o simplă apăsare de buton. Dar ce senzatie ai în stomac când se pornește! Încercați să vă imaginați zeci de copii, fiecare dornic să apese butonul și să prindă măcar o tură cu liftul. Le cerem scuze turiștilor care au fost nevoiți să-și care bagajele pe scări, dar cerem și înțelegere pentru o copilărie mai simplă, în care contactul cu tehnologia e limitat de sărăcie, lipsuri și, de ce să nu o spunem, uneori de ignoranță!

Interzicerea liftului a fost o dezamăgire, dar s-au găsit rapid alte distracții: alergatul pe scari, bătutul pe la uși, parcul din fața hotelului, cartela de la cameră, pe care fiecare ar fi vrut să o păstreze ca pe o cheie a regatului… Iar pe parcursul următoarelor zile au fost alte provocări și activități educative pregătite de organizatorii taberei, Ludic Education din Brașov. Seară de cinema, ateliere de pictură și design din ziare, menite să le stimuleze creativitatea, petrecere în pijama sau bal mascat, unde cei mai curajoși și-au etalat talentul la dans și, evident, plimbarea prin centrul Brașovului. Au mers de-a lungul zidurilor vechii fortificații și au admirat panorama de pe Turnul Negru, au ascultat poveștile ghidului despre Biserica Neagră și incendiul care a distrus-o sau despre orga impresionantă. E greu de crezut că, după o zi, o săptămână, un an, vor ține minte în ce stil e construită biserica sau câte tuburi are orga, dar de un lucru suntem siguri. Peste ani, când vor vedea la televizor sau vor auzi pe cineva povestind despre Biserica Neagră, vor spune cu mândrie: am fost acolo!

O zi în aer liber, cu fotbal, volei, frisbee, tir cu arcul sau vânătoare de comori a fost dovada că, măcar uneori, dorințele li se împlinesc. Câtă energie s-a răspândit la Domeniul Dâmbul Morii și cât de fascinant a fost focul de tabără pornit sub amenințarea furtunii, unde ne-a cântat și ne-a încântat domnul Gusti, cu a lui chitară rece!

Ultima zi a venit cu noi emoții amestecate: dor de casă, nostalgie, nerăbdare și aceleași întrebări: ”Doamna, când plecăm? Cât facem până acasă? La ce oră ajungem?”. Întrebați dacă le-a plăcut sau ce i-a impresionat cel mai mult, copiii nu stau mult pe gânduri: tot! Unii reușesc totuși să se gândească la ceva mai special: mâncarea (acasă mănâncă toată ziua  piure sau cartofi prăjiți), fântâna arteziană din Piața Sfatului sau faptul că au învățat unii de la alții să vorbeasc maghiară sau română.

E greu să exprime elaborat ce simt. Pentru majoritatea acestor copii a fost o experiență unică, mulți n-au mai trecut până acum granițele județului Cluj, n-au socializat niciodată cu atâția oameni și n-au avut parte de atâta confort. Reacția lui Andrei, un băiețel de 9 ani, la micul dejun, când l-am întrebat de ce nu își pune un pahar de suc, a fost dureroasă: ”Nu am bani la mine!”. S-au bucurat de lucrurile mărunte, pentru noi banale, dar ne-am dat seama cu adevărat ce a însemnat pentru ei această tabără abia când au ajuns din nou acasă. La coborârea din autocar schimbau repede numere de telefon și își strigau unii altora: ne vedem la anul!

Atunci am realizat și noi un lucru: cea mai frumoasă amintire din tabără sunt oamenii. Aceia care lunea erau niște necunoscuți și după care vineri îți vine să plângi pentru că nu știi când o să-i mai vezi. Aceia pe care, la plecare, nu aveai curaj să îi privești, iar la întoarcere le-ai păstrat loc lângă tine, în autocar. Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul sau Poieni, nu a mai contat locul din care a venit fiecare. La final, ne-am agățat cu toții, copii și adulți, de vorba cântecului: și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată!

Copiii cu aripi de fluture. Cum încurajăm ”zborul” elevilor din proiectul ”Școala pentru toți”

La grădinița din Sânpaul, sub îndrumarea psihopedagogului Șarolta Lazăr, câțiva pitici de 2, 3 sau 4 ani sunt atât de concentrați să facă arici pe hârtie că nici nu aud când intră cineva și îi salută. Unii arici sunt rotunzi, alții ovali; unii au mustață, alții ochelari; unii au țepi doar pe cap, alții de jur împrejur. Sunt la fel de diferiți ca și imaginația copiilor. ”Eu îi pun niște mustăți, apoi îi fac țepi maro”, spune o fetiță, total absorbită de activitatea ei. Codițele ei blonde și privirea ștrengară aduc foarte mult cu „Pippi Șosețica”, personajul celebrului serial difuzat și în țara noastră prin anii ’90.

Toți micuții decupează hârtii, fac schimb de lipici, își fură creioanele colorate și trag cu ochiul la desenul colegului, să nu cumva să fie mai frumos. Între timp, observă musafirul care le face poze și imediat le stârnește curiozitatea: ”Cum te cheamă? Eu sunt Maria. Tu o să vii cu noi acasă, cu microbuzul?” Nu, răspund, eu locuiesc în altă parte și merg cu altă mașină. ”Păi da, pentru că fiecare trebuie să meargă la el acasă”, concluzionează tacticoasă Maria.

Ceva mai mărișori, copiii din clasele primare care rămân la activitățile de tip ”școala după școală” sunt și ei concentrați la maximum pe ceea ce au de făcut. La grupa condusă de psihologul Mădălina Prodan e liniște. După ce li s-a citit povestea ”Băiețelul cu aripă de fluture” a Ioanei Macoveiciuc, creativitatea copiilor e stimulată și de un fundal sonor relaxant. Trebuie acum să-și imagineze personajul și să zugrăvească în culori propria variantă a poveștii. ”Nu mi-a ieșit bine mâna… Mai am nevoie de puțin roșu pentru aripă”, spune Denisa, elevă în clasa a III-a. De altfel, asta le place cel mai mult copiilor la aceste ore, că au voie să fie ei înșiși. ”Cu Mădă îmi place să colorez, să fac felicitări și… de toate”, spune și Remus.

La grupa Cristinei Constantinescu, psiholog, atmosfera e mai vioaie. Și-a propus să facă activități de comunicare și dezvoltare motrică. După un salut prietenesc, prin dans sau îmbrățișări, copiii sunt încurajați să cânte și să facă mișcare pe Gașca Zurli. Deloc surprinzător, toți știu versurile și coregrafia: ”Am o căsuță mica, așa și-așa/ Și fumul se ridică așa și-așa”. Și toți încep să dea din mâini, să arate cum iese fumul și să ”accelereze” pasul. Prin astfel de activități, învățarea pare o joacă pentru copii: ”Îmi place că desenez, colorez, ne jucăm, cântăm…”, spune Rebeca.

Ei sunt încă mici și inocenți, dar pe măsură ce cresc e o provocare tot mai mare să le menții treaz interesul pentru activități educative. De grupa de gimnaziu din Sânpaul se ocupă psihopedagogul Petronela Pop și are nevoie de timp pentru a le atrage atenția. Unii butonează telefonul mobil pe sub bancă, alții mai au de povestit întâmplări din pauză, iar alții își aruncă priviri piezișe. Cu răbdare și tact, se așterne într-un final liniștea și Petronela reușește să le atragă atenția. Pe principiul improvizației, fiecare copil prezent trebuie să spună un cuvânt, cu ajutorul căruia se construiește o poveste. ”Paul a văzut… un cățeluș… care… mergea… în… 3 picioare… pentru că… al 4-lea era rupt”. Pe rând, toți sunt atrași în exercițiu, scotocesc prin minte după cuvinte mai elevate și fac conexiuni cu firul poveștii. Apoi trec printr-un filtru propriu calitățile și defectele, sunt provocați să se autodescopere și să-și recunoască emoțiile. Scrise pe hârtie par mai inofensive decât dacă le-ar discuta cu voce tare.  

Cu toții, indiferent de vârstă, sunt ca băiețelul cu aripă de fluture. Fragili și vulnerabili în fața a ceea ce e acceptat în societate drept ”normal”, dar atât de speciali prin particularitățile lor. Sărmani, dar isteți; poate mai prost îmbrăcați, dar respectuoși; necultivați, dar talentați. În loc să încercăm să-i ”vindecăm”, prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” îi încurajăm să-și dezvolte laturile pozitive, să își pună în valoare calitățile și să-și folosească ”aripile”.

Povestea e și a noastră a tuturor, pentru că nu suntem perfecți, dar avem cel puțin o calitate care ne face deosebiți. Trebuie doar să conștientizăm că o aripă îți permite să zbori, chiar dacă nu poți să bați din palme și nu te împiedică să zâmbești, chiar dacă nu poți să prinzi mingea.

Plan de intervenție educațională pentru elevii și profesorii din cadrul proiectului ”Școala pentru toți ”

Fiecare copil e diferit și are nevoi diferite. De la această premisă am pornit încă de la început proiectul ”Școala pentru toți”, prin care încercăm să găsim instrumentele și metodele potrivite să asigure învățarea și dezvoltarea în funcție de cerințele multiple și complexe ale copiilor din comunitățile vizate: Aghireșu-Fabrici, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Acesta a fost și scopul celui de-al 3-lea workshop organizat pe 21 mai la Hotel Napoca, unde aproximativ 50 de specialiști în educație au fost invitați să contribuie activ la alcătuirea unui Plan de Intervenție Educațională pentru elevii din grupul țintă. Ce înseamnă asta? Așa cum a spus și coordonatorul activităților SDS, Antonius Coșier, ”planul reprezintă un document elaborat pentru a sprijini copilul în procesul de învățare, identificând pe de o parte dificultățile sau problemele care stau în calea procesului de învățare. În discuțiile anterioare, mi-am dat seama că uneori ne plângem de anumite probleme, dar ele nu reprezintă cauze, ci efecte. Încercăm să identificăm cauza problemei sau amenințarea, pentru ca apoi să identificăm modalitățile de intervenție în vederea depășirii acestora și atingerii unor scopuri de învățare și dezvoltare.”

Metode individualizate și centrate pe nevoile elevului, de asta avem nevoie în acest moment. Asta presupune identificarea și monitorizarea atentă a elevilor cu risc de abandon școlar, dar necesită și implicarea permanentă a familiei”, a spus doamna Berar Adina, profesor de matematică la Cojocna.

Un subiect aparte în cadrul workshop-ului l-a constituit impactul programului în rândul elevilor din grupul-țintă, observându-se o ușoară ameliorare a performanței școlare a acestora în anul școlar 2018-2019. De altfel, până la finalul perioadei de implementare, ne propunem să contribuim la o creștere calitativă a performanțelor școlare a circa 80% dintre elevii din grupul țintă al proiectului „Școală pentru toți”. Reprezentantul partenerului din proiect, Inspectoratul Școlar Județean, a reiterat faptul că scopul final al proiectului este acela de a crea o comunitate de învățare, atât pentru elevi, dar și pentru profesori, care să devină specialiștii necesari implementării viitoarelor proiecte ce își vor propune diminuarea ratei de abandon școlar din România.

Exercițiul de socializare de la finalul workshop-ului, susținut de Sarolta Lazăr, psihopedagog în cadrul proiectului, a avut nu numai scopul de relaxare, ci și de a spori gradul de coeziune a grupului implicat în proiect. Prin jocuri și activități de socializare, dascălii și pedagogii au putut să interacționeze liber și să se pună, pe rând, în pielea elevului cu probleme, a părintelui sau a dascălului care trebuie să gestioneze o situație tensionată.

Încă e greu să măsurăm rezultatele, dar ne bucurăm să fim parte dintr-un efort comun de a crea un sistem de educație incluzivă, care să dea șanse egale copiilor de la țară să-și asigure un viitor. Suntem conștienți că orice pas spre schimbare trebuie atent pregătit, analizat și adaptat la nevoile care pot să apară pe parcurs, dar știm că doar astfel școala va deveni o instituție prietenoasă, care nu va lăsa în afara sistemului niciun copil din România.

Investim în viitor. Lecțiile pe care peste 500 de elevi din Cluj le învață după școală

Ora 13:00. Clopoțelul sună de ieșire, iar elevii își strâng nerăbdători ghiozdanele și dau buzna pe ușă. Se bucură că au mai scăpat de o zi de școală. În comuna Poieni, din județul Cluj, copiii s-au împărțit în două categorii: cei mai bunișori la învățătură și cu ceva posibilități financiare merg la școala din orașul învecinat, Huedin. Ceilalți au rămas mai aproape de casă, la școala gimnazială din comună. Mulți vor rămâne aici și după aceea, pentru că părinții nu-și permit să-i poarte la liceu și uneori nici nu văd rostul. Nici ei n-au învățat carte, dar s-au deprins de mici să-și câștige singuri existența și de atunci… se descurcă. Viitorul nu îl văd mai departe de linia orizontului. Poate doar dacă o trec în zbor, direct în Spania sau Germania, să câștige o pâine mai bună.

Deși sunt la gimnaziu, unii abia acum învață lunile anului și au greutăți în recunoașterea propriilor emoții. Despre ”a fi punctual” bănuiesc că înseamnă să pui punctul acolo unde trebuie, iar ”a respecta” înseamnă să nu-i mai vorbească urât colegului de bancă. Pentru asta rămân câteva ore după școală, să li se explice, cu răbdare și fără presiunea notelor, că orice lecție la care sunt atenți îi poate ajuta în viață, că agresivitatea nu îi face mai puțin vulnerabili și nici mai respectați.

Deși nu mai au stare de când au auzit și ei clopoțelul, câțiva tineri își stăpânesc pornirea de a o rupe pe fugă spre ieșire. După câteva minute de pauză, se adună, pe rând, într-o sală de clasă unde pentru încă 2-3 ore vor avea parte de niște lecții ”altfel”. Unii rămân de dragul ”doamnelor” care se ocupă de ei, alții spun că sunt chiar interesați, iar unii vin mai mult obligați de director sau de profesorii care îi amenință că îi lasă corigenți. Până la urmă nu mai contează, curând începe să le placă și uită că a trecut deja ora la care de obicei o rupeau spre casă.

Dintre toți, Ema se face remarcată pentru că e mai înfiptă, mai vorbăreață. Răspunde la aproape toate întrebările și îi place să fie în centrul atenției. E în clasa a VIII-a și mai are 7 frați, 2 mai mari, restul mai mici. Întreaga familie e întreținută de tatăl care lucrează ca om de serviciu la gară. Conștientizează certurile dese și lipsurile, tocmai de aceea și-a propus să aibă o viață mai bună decât părinții ei. ”Vreau să mă fac coafeză. O să merg la o școală profesională în Cluj, să învăț și apoi să mă angajez undeva, cât de repede. Nu vreau să rămân aici”, spune Ema. Vorbește frumos și se vede că își alege cuvintele astfel încât răspunsurile ei să impresioneze, dar fără să cosmetizeze adevărul: ”La clasă nu prea îmi place pentru că nu înțeleg lecțiile și am rămas în urmă față de alți colegi. Aici învățăm lucruri interesante, să fim mai prietenoși, să nu ne mai certăm tot timpul”, mai spune spune ea.

Ca Ema sunt majoritatea elevilor care participă la activitățile de după școală din cinci comunități rurale din județul Cluj: Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Iar ”doamnele” care îi îndrumă sunt psihopedagogi și dascăli cu experiență, care îi ajută să reducă decalajul față de colegii lor mai silitori. Greșeala nu e pedepsită cu ton ridicat sau notă proastă, ci cu o explicație. I se respectă dreptul fiecăruia de a nu ști sau de a nu vrea să răspundă. Nu-i nimic, data viitoare poate o să vrea să împărtășească o părere. Și de obicei așa se întâmplă. La lecția despre emoții am aflat că mulți se tem să sentimentele îi fac vulnerabili. E mai bine să fii dur, agresiv, să nu-ți pese de nimic. Și totuși, când îi confrunți cu situații concrete din viața lor, își dau seama că au sentimente. ”Dar tu îți iubești frățiorul mai mic, care are nevoie de protecția ta? Daaa! Nu ți-a fost rușine când ai luat o notă mică? Ba da… Nu ai fost trist când mama ta a fost bolnavă… Ba da…”. În asta constau lecțiile de după școală. Nu se face doar teorie și știință, se formează caractere, se înmoaie suflete și se descoperă visuri despre un viitor mai bun.

Prin proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” ne dorim să oferim o șansă reală copiilor de la țară să se integreze și să rămână în sistemul de învățământ. Rezultatele mai slabe, situația financiară precară sau lipsa de implicare a părinților sunt factori care îi poate determina pe copii să renunțe prematur la școală.  Prin servicii de consiliere și asistență educațională, împreună cu măsuri financiare și materiale, urmărim schimbarea atitudinii acestor tineri față de școală și de educație, precum și scăderea riscului de abandon școlar. Meditațiile, masa caldă oferită la prânz și programul de tip școala după şcoală sunt menite să completeze oferta educațională din comunitățile rurale și să îi ajute pe copii, dar și pe părinți, să conștientizeze importanța educației. Folosind instrumente educaționale interactive, urmărim creșterea performanței școlare și menținerea în sistem pentru peste 500 de copii din cele cinci comunităție în care se desfășoară proiectul.

„Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”, este un proiect al Fundației World Vision România cofinanțat din  Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Prioritatea de investiții 10(i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”. Contract Nr. POCU/74/6/18/104571. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.983.905,55 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 7.799.988,51 lei, echivalentă cu 97,70% din valoarea totală eligibilă aprobată.    

Între două lumi diferite, căutăm asemănările. Soluții pentru reducerea inegalităților din sistemul de educație

Copiii se joacă în noroi, folosesc pietrele pe post de minge și rostogolesc cauciucuri de la unul la altul. La prânz, cea mai consistentă masa a zilei, mănâncă ”porridge”, un fel de mămăligă de-a noastră, dar făcută din griș, cu o lingură de tocană de legume alături. Nu au văzut niciodată un computer și încearcă să-și imagineze cum funcționează o tastatură doar privind un desen pe o foaie. Sunt mai tot timpul desculți și igiena nu e o prioritate, oricum și casele, și școala, și totul e făcut acolo din pământ și paie. ”În Kenya un profesor predă pentru 50 de copii și predăm de toate: matematică, informatică, muzică, engleză. Există o singură carte din care profesorul explică și e greu să le menții interesul când cei din spate abia aud sau văd ce le arăți. După ce am început să le dăm o masă caldă, interesul copiilor pentru școală a crescut enorm”, povestește Rogers Wasuna, profesor în Kenya.

  Traversăm continente și ajungem în țara cu un sistem de învățământ recunoscut ca fiind cel mai bun din lume. În Finlanda, unde principala menire a şcolii este de a-i pregăti pe copii pentru viitor. Acolo unde elevii merg de plăcere la școală, au manuale digitale, prânz cald în fiecare zi, cursuri interactive în spații deschise și… rezultate: peste 90% dintre absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat și peste 65% dintre liceeni ajung la facultate.  ”Unul din principiile de bază în sistemul educațional finlandez este să nu arzi etapele. Dacă un copil spune că nu a înțeles lecția, apoi mai spun și alții același lucru, se întâmplă ca la Formula 1: apar acele pit stopuri și o echipă întreagă de pedagogi intervin pentru a-i ajuta pe acei elevi să țină pasul”, explică Gabriela Niță, care a făcut voluntariat in școlile din Finlanda.

Undeva între aceste două sisteme suntem noi. În România avem de toate: copii excepționali care iau medalii de aur la olimpiade, dar și copii care abandonează după gimnaziu ori nu trec bacalaureatul. Avem școli dotate cu laptop-uri și laboratoare performante, dar și școli cu toaleta în curte, fără apă curentă și fără căldură.

Cum reducem aceste diferențe?

Cum fac față dascălii din Kenya și ce fac atât de bine cei din Finlanda?

Între două lumi diferite, am căutat asemănările împreună cu dascăli, mediatori școlari, pedagogi, reprezentanti ai autoritatilor locale și persoane cu experiență în domeniu în cadrul celui de-al doilea workshop interactiv din proiectul „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, programul ”Școala pentru toți”, Axa prioritară: 6 „Educație și competențe” ID: POCU/74/6/18/104571. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 7.983.905,55 lei, din care asistența financiară nerambursabilă aprobată este de 7.799.988,51 lei, echivalentă cu 97,70% din valoarea totala eligibilă aprobată.

Scopul acestui workshop a fost să găsim variante de diversificare a ofertei educaționale din mediul rural. Prezentarea practicilor și politicilor educaționale din Kenya și Finlanda au oferit baza pentru dezbatere si alegerea celui mai probabil scenariu, ținând cont în același timp de mai multe variabile: demografice, economice, valoarea învățării și accesul la educație pentru diferite comunități sau etnii, tendința în creștere de părăsire timpurie a școlii etc.  Munca în echipe mixte a participanților ne-a apropiat de obiectivul workshopului: stabilirea viziunii privind îmbunătățirea și diversificarea serviciilor educaționale la nivelul fiecărei comunități: Mera, Cojocna, Aghireșu, Sânpaul, Poieni.

Viziunea conturată la final este încrederea că fiecare copil poate fi îndrumat în procesul de învățare și se poate dezvolta armonios dacă este încurajat să facă alegeri privind igiena și nutriția, activitățile la care participă el si colegii săi, poate duce sarcini la bun sfârșit,   dar mai ales dacă beneficiază de un mediu favorabil învățării atât în clasă cât și în afara ei. Asta presupune crearea unui climat școlar în care copiii sunt tratați echitabil și înțeleg limitele în reușită ale acțiunii individuale vs colective, în timp ce sunt potențate relațiile și interacțiunile specifice unei largi diversități de copiii cum este cea din mediul rural vizat.

La fel ca in Kenya sau în Finlanda, am introdus deja masa caldă la prânz pentru sute de copii de la țară. Pentru unii, a devenit principala motivație de a veni zilnic la școală. În Finlanda, accesul la tehnologie și metodele moderne de predare dau rezultate remarcabile. Pe același sistem am creat și noi ”grădinițele prietenoase”, în care copii din culturi familiale diferite se joacă, învață și se dezvoltă împreună, ținând cont în același timp de nevoile individuale. La unitatea grupului contribuie fiecare cu gândirea, emoția și creativitatea proprie. Ne convingem în fiecare zi că prin jocuri, cântecele, desene și activități creative, copiii încep să se implice în procesul de învățare din proprie inițiativă și nu din obligație.

Hrană sănătoasă pentru 423 de copii din judeţul Cluj

Orele s-au terminat. A mai trecut o zi de școală, dar spre deosebire de anii trecuți elevii nu se grăbesc spre casă. Pe cei mai mulți dintre ei oricum nu are cine să îi aștepte cu masa pusă și să-i ajute la teme. Unii părinți fac naveta, alții lucrează pământul sau îngrijesc animalele din gospodărie, iar copiii sunt învățați de mici să-și poarte singuri de grijă. Și de cele mai multe ori se descurcă, cei mai mari îi ajută pe frații mai mici, au învățat să fie maturi la vârste fragede și își iau responsabilităție în serios.

Începând din acest an școlar, pentru 423 de copii de la țară, din județul Cluj, lucrurile se întâmplă puțin diferit. După ore, dascăli voluntari și psihopedagogi rămân cu ei să-i mai învețe lucruri noi, să-i ajute cu lecțiile și să facă tot felul de jocuri de cunoaștere și comunicare. Surpriza cea mai mare este însă masa caldă de la prânz. Nu sunt obișnuiți să primească zilnic mâncare gătită, de aici și confuzia: ,,Reacția copiilor la mâncarea caldă a fost foarte diferită: de la a consuma tot din farfurie, ca să nu se risipească, la a selecta doar orezul sau doar carnea, până la refuz categoric și a mânca doar chifla”, remarcă doamna Lazăr, psihopedagog.

De fapt, acești copii învață ce înseamnă normalitatea. Prin proiectul „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” al Fundației World Vision România, biroul zonal Cluj, încercăm să le insuflăm copiilor plăcerea de a merge la școală. Educația nu trebuie să fie un chin și o obligație, ci o șansă la o viață mai bună. Le arătăm asta prin activități de educație non-formală, formală și remedială, continuăm prin programe de dezvoltare personală și relaționare, iar începând din luna noiembrie le oferim zilnic și bucuria unui prânz consistent. Implicăm părinții și profesorii în toate aceste activități, pentru că educația începe în familie.

”Am fost foarte impresionată de reacția unui băiețel de la grădinița Aghireșu care a mâncat toată porția, iar la final a turnat în lingură și ultima picătură de sos. Cred că proiectul și-a atins scopul, fie doar și pentru ceea ce ascunde atitudinea acestui copilaș. Există cu adevărat copii în nevoie, pentru care masa oferită este o binecuvântare”, povestește Ioana, expert mobilizare comunitară. Iar o fetiță din localitatea Mera confirmă: ”Îmi place mult mâncarea, mai ales că e cu carne”.

Noi știm că toți copiii ar trebui să poată să citească și să scrie corect până termină ciclul gimnazial. Mai știm și că trebuie să-și facă prieteni, să se joace și să fie capabili să aleagă între bine și rău, să se protejeze și să fie pregătiți pentru viața profesională care îi așteaptă. Noi facem eforturi să nu mai lăsăm sărăcia și lipsa educației să constituie piedici în calea normalității.

Prin proiectul „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” promovăm importanța educației în rândul a peste 1200 de copii, părinți  și cadre didactice, în decursul a 3 ani. Parteneri în proiect sunt Inspectoratul Scolar Cluj şi Primăria Sânpaul, alături de 5 scoli din județul Cluj:  Școala  Gimnazială  Aghireșu  Fabrici,  Școala  Gimnazială    “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ioan Alexandru” Sânpaul, Școala Gimnazială Cojocna și Școala Gimnazială Poieni.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, programul ”Școala pentru toți”, Axa prioritară: 6 „Educație și competențe” ID: POCU/74/6/18/104571.