Bogdan Dorobanț, CSR & Project Leader la Decathlon: Orice acțiune care face din locul unde trăim un loc mai bun este o acțiune reușită

Bogdan Ioan Dorobanț este CSR & Project Leader la Decathlon și, din poziția pe care o ocupă, poate face multe fapte bune pentru lumea în care trăiește. Bogdan și echipa Decathlon sunt oamenii din spatele faptelor bune pentru elevii de liceu din progamul „Vreau în clasa a-9-a” pentru care au oferit finanțare să își poată continua studiile în timpul pandemiei de coronavirus.

Alături de echipa Decathlon am creat o mișcare pentru sănătate și mai bine în educație, respectiv campania „Sport pentru Toți. Toți pentru Educație” prin care am vrut să atragem atenția asupra problemelor din educație și sport.

De unde am pornit?

Conform unui studiu al Fundației World Vision România, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei, în timp ce 32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual la un dispozitiv dedicat funcțional. În prezent, odată cu închiderea școlilor, încă sunt mii de copii care nu au dispozitive online sau semnal pentru a participa la ore.  

Totodată, potrivit Decathlon România 63% dintre români nu fac niciodată sport și doar 5 din 100 fac regulat sport săptămânal.  

Dincolo de cifre, sunt oameni pentru care educația și un stil de viață sănătos sunt elementele esențiale pentru o viață mai bună. Astfel, în cadrul campaniei de conștientizare asupra beneficiilor sportului asupra calității vieții, Fundația World Vision și Decathlon le-au oferit oamenilor un motiv important care să-i mobilizeze să facă sport: educația copiilor de la sat. În cadrul sesiunilor online de sport, desfășurate de Decathlon, peste 1000 de persoane au făcut sport online pentru educație, iar peste 140.000 au vizionat antrenamentele.  

Mai multe despre motivele din spatele campaniei, despre CSR ca ADN pentru Decathlon, ne spune în interviul de mai jos, chiar Bogdan.

De ce sport și educație? Unde e legătura?

Consider că sportul este o componentă esențială a educației copiilor. Integrat de la vârste fragede, sportul are un rol primordial în dezvoltarea fizică și psihică a copiilor. Responsabilitatea, generozitatea, spiritul de echipă, sacrificiul, mobilizarea, concentrarea pentru a obține un rezultat pozitiv și comunicarea sunt trăsături de care copiii vor profita în diferite situații pe parcursul vieții și pe care sportul le dezvoltă. Vreau să menționez, de asemenea, că stilul de viață pe care sportul îl impune, îi ajută pe oameni să-și prelungească speranța de viață, să fie mai sănătoși.

Din păcate, prea puțini copii din România au ocazia să practice sportul de mici, fie din cauza situației materiale, fie a infrastructurii. Aici, Decathlon vrea sa intervină și prin implicarea sa socială, să facă posibilă educația copiilor prin sport.

Care sunt direcțiile de responsabilitate socială ale Decathlon?

După mai multe întâlniri cu colaboratorii Decathlon și după realizarea unui studiu, la care am avut peste 150 de respondenți din cadrul companiei, împreună am decis că strategiile de responsabilitate socială Decathlon România pentru următorii ani vor fi:

  • Educația copiilor prin SPORT;
  • Accesul tuturor la SPORT;
  • Integrarea socială prin SPORT a persoanelor cu deficiențe și dizabilități;
  • Sănătate și recuperare prin SPORT;

De ce ați ales să investiți în educația copiilor de la sate?

Decathlon își dorește să ajute punctual, acolo unde este nevoie, iar nevoia pe care am identificat-o în acest dificil final de 2020, a fost susținerea elevilor pentru a-și continua cursurile fie fizic, fie online, în mediul rural. Acolo pot apărea dificultăți materiale și tehnice mai mari decât în orașe, unde accesul la internet, informație, măsuri de prevenție este mai mare.

O altă nevoie pe care am identificat-o este aceea de a face activitate fizică. 63% dintre români declară că nu practică sport. Astfel, am aliniat cele 2 nevoi și am încercat să mobilizăm românii să facă mișcare pentru a susține educația copiilor de la sat. A fost o reușită!

Ce înseamnă CSR pentru Decathlon? 

CSR înseamnă să fim utili oamenilor și planetei. Sportul este și va fi componenta centrală a activităților de responsabilitate socială Decathlon România și prin sport vrem ca toți românii să se dezvolte, să fie mai sănătoși, mai optimiști, mai solidari, mai generoși.

Cum arată o zi pentru tine la Decathlon? 

Glumind, o zi la Decathlon pentru mine este o zi în care port mai multe pălării. Un fel de Mad Hatter din filmul Alice in Wonderland. Ca lider de CSR, de proiect, viziune și Coach, trebuie să-mi împart perfect timpul între cele 4 responsabilități pe care le am și să fiu foarte organizat. În general, toate aceste responsabilități necesită multă interacțiune umană, iar ziua mea este plină de întâlniri și ateliere cu oamenii cu care lucrez pe diferite proiecte.

 Cum a afectat contextul pandemiei decizia de a implementa o campanie?

Din păcate direcția CSR de a face sportul accesibil tuturor a avut de suferit. Interacțiunea umană a avut de suferit. Ne propuneam ca în 2020 să organizăm o serie de evenimente în care să dăm posibilitatea oamenilor să facă sport împreună cu noi, gratuit, în aer liber și într-un număr cât mai mare. Nu a fost posibil și a trebuit să ne reorientăm, să facem acest lucru posibil online. Chiar dacă interacțiunea nu a fost  aceeași, rezultatele au fost surprinzătoare.

Ce înseamnă pentru tine un proiect sau o practică bună de CSR?

O practică bună de CSR este cea în care ai reușit să îi ajuți pe oamenii care au nevoie de sprijin sau să dai posibilitatea unor oameni să facă lucruri pe care și-ar fi dorit sa le facă și nu aveau curajul necesar, infrastructură sau posibilitate. Nu trebuie să uităm partea de sustenabilitate, mediul înconjurător, iar orice acțiune care face din locul unde trăim un loc mai bun, este o acțiune reușită.

Cum vezi relația dintre Decathlon și comunitatea din jur în perioada următoare?

Comunitatea trebuie să știe că Decathlon va asculta nevoile membrilor săi, se va implica activ în direcțiile de responsabilitate socială menționate mai sus și va încerca să susțină orice proiect legat de aceste direcții în care SPORTUL, pe lângă beneficiari, este pionul principal.

Dacă ai putea face absolut orice, ce ai schimba în domeniul în care activezi și modul în care relationați cu ONG-urile?

Aș încerca să scot din vocabularul oamenilor cuvinte, fraze care în acest domeniu nu cred că au ce căuta: „Nu se poate!”, „Nu reușim!”, „Nu avem timp!”, „Va fi foarte greu!”, „Imposibil!”. În domeniul responsabilității sociale, orice piedică din ambele părți înseamnă oameni care nu vor avea acces la o educație și o viață mai bună.

Ce le-ai transmite elevilor atleți din programele World Vision?

Să-și continue studiile și atunci când vor crește și vor avea alte posibilități să acorde o mână de ajutor și altor copii cum au fost ei. Și, evident, să nu se oprească niciodată din a face sport!

 

Tabăra IGNITE, varianta de pandemie. O scânteie aprinsă virtual

Într-o vară altfel, nu puteam decât să fim și noi altfel. Pentru că una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat de-a lungul anilor a fost să îmbrățisăm noutatea și să exploatăm oportunitățile, asta am făcut și anul acesta cu taberele IGNITE, organizate exclusiv online, în parteneriat cu Steelcase. 30 de fete și 25 de băieți s-au întâlnit zilnic, timp de o săptămână, pe Zoom, au dezbătut subiecte precum bullying-ul, egalitatea de gen sau impactul în comunitate și au venit cu idei pentru a face lumea în care trăim măcar puțin mai bună.

„Poate nu putem schimba lumea, dar putem schimba ceva la noi, în familia, în comunitatea, în țara noastră”, a spus Alexandra, una dintre participante. Și asta își propun în fiecare an facilitatorii de la Steelcase prin aceste tabere – să îi ajute pe copiii din mediul rural să-și găsească vocea, să aibă încredere, să ia inițiativa și să-și urmeze visul, oricât de îndrăzneț ar fi. Așa cum spune de fiecare dată Kinga, coordonatoarea taberei de fete, aceste sesiuni nu fac decât să le ofere adolescenților instrumentele necesare pentru a deveni ei înșiși mai buni, mai puternici și mai conștienți de calitățile lor.

„Bullying-ul a fost o chestie despre care n-am vorbit cu nimeni până acum, deși a durat ani de zile. Era acolo și mă apăsa mereu. Astăzi, după exorcizare, e mai blând. Poate n-o să scap de urmele lui complet, poate o să dau mereu vina pe mine, poate toată viața o să mai am complexe legate de culoarea pielii și mă voi urî și critica. Dar azi mă urăsc mai puțin decât ieri și mă simt mai aproape de cei din jur. În zilele astea chiar am crescut mult, pe toate planurile”, a mărturisit Anastasia, o altă participantă. 

„Tabăra Ignite a fost prima tabără la care am participat și a fost un concept unic, care a îmbinat, de data asta într-un format virtual și cool, atmosfera taberelor obișnuite. Am cunoscut oameni deschiși și amabili, iar activitățile educative au contribuit clar la calitatea drumului meu în viață”, ne-a spus și Sebastian.

Așa că da, poate că ne-au lipsit apropierea fizică și îmbrățișările din ceilalți ani, dar emoțiile, experiențele, implicarea au fost aceleași, dacă nu cumva mai intense. Am fost martori la transformarea reală a unora dintre participanți, care în primele zile nici nu aveau curajul să intre în meeting cu camera video pornită, iar pe parcurs au renunțat la prejudecăți și timiditate. La final, n-a mai fost un foc de tabără tradițional, dar știm că am reușit să îl aprindem virtual, în fiecare dintre participanți, sub forma dorinței de schimbare și de implicare.

Înainte de tabără, fiecare participant a primit câte un kit complet format din tabletă cu sim de internet, o busolă IGNITE cu activitățile și tematicile abordate și echipament în culorile fiecărei echipe.

 

Niciun drum nu e prea greu, atunci când ai oamenii potriviți alături

Iustina are 18 ani și este în clasa a XII-a la un liceu din Râmnicu Vâlcea, profil Științe Sociale. Locuiește împreună cu mama, tatăl vitreg, surorile și fratele său într-o comună situată la aproximativ 25 de km de Râmnicu Vâlcea.

Cel mai mic membru al familiei este fratele său, care are 6 ani și este în clasa pregătitoare, iar surorile Iustinei au 7, 9, 10 și respectiv 11 ani. Copiii merg la Școala Gimnazială din comuna de domiciliu și se bucură de sprijinul surorii lor mai mari când vine vorba despre teme sau responsabilități școlare. Iustina își iubește enorm surorile și fratele, iar cu mama sa are o relație specială: se simte înțeleasă, ascultată și sprijinită de aceasta pe toate planurile. Și cu tatăl vitreg are o relație bună, acesta fiind preocupat de creșterea și îngrijirea sa, încă de când Iustina avea 5 ani.

Deși situația financiară a familiei este una greoaie (mama lucrează ca muncitoare la o fabrică aflată la 20 de km de casă, iar tatăl vitreg s-a pensionat pe caz de boală, în urmă cu 1 an), Iustina este o elevă eminentă; timidă, ambițioasă, perseverentă și docilă, a finalizat clasa a XI-a cu media 9.85, iar semestrul I al clasei a XII-a, cu media 9,60. Este modelul de elev preferat de către profesori și e foarte prietenoasă, colegii o îndrăgesc mult. Îi place să studieze, este curioasă și activă în timpul orelor de curs. Iar relația pe care a construit-o cu colegii săi pe parcursul anilor de liceu s-a văzut și în atitudinea lor în ceea ce o privește, într-un moment foarte dificil din adolescența ei.

În urmă cu doi ani și jumătate, Iustina a suferit o operație la picior pentru un chist osos anevrismal fibula distală stângă. Din păcate, tumora a recidivat și a trebuit să se reopereze în luna septembrie 2019 (la Spitalul „Marie Curie” din București). După operație, Iustina a stat imobilizată la pat o lună, iar apoi, timp de aproape o lună și jumătate s-a deplasat cu ajutorul cârjelor, făcând naveta zilnic la școală, însoțită de mama sa până la autobuz. Transportul până la Râmnicu Vâlcea costă aproximativ 230 lei pe lună. De la stația de autobuz și până la școală Iustina este nevoită să ia un taxi, deoarece, deși a renunțat între timp la cârje, la indicația medicului, mersul se realizează cu mare dificultate. Acest lucru înseamnă 14 lei/zi dus – întors, aproximativ 300 lei/lună trebuie investiți pentru transportul Iustinei la liceu.

În momentul în care a aflat diagnosticul, Iustina a fost marcată, deoarece s-a văzut imobilizată în pat după intervenția chirurgicală și i-a fost teamă că nu va mai putea să meargă. De asemenea, s-a simțit neputincioasă, pentru că și-ar fi dorit să le poată ajuta în continuare pe mama și bunica sa la treburile casnice – aproximativ o lună de zile după operație, Iustina a locuit la bunica maternă, care avea grijă de ea în perioada în care mama era la serviciu. Tot bunica este cea care i-a fost alături în spital, când a mers pentru operație, mama fiind nevoită să rămână acasă cu surorile și fratele Iustinei. De altfel, mama este foarte preocupată de starea de sănătate a fiicei sale și îi oferă încredere permanent, discutând cu ea atunci când trebuie să ia o decizie, însă Iustina este cea care face alegerea finală.

Materiile preferate ale Iustinei sunt Limba română și Limba engleză. Visul ei, comun cu al mamei și al bunicii materne, este să devină profesor și pentru aceasta se pregătește de admiterea la Facultatea de Litere din Sibiu. A simțit o chemare către această profesie în momentul în care, în clasa a VII-a fiind, a predat o lecție de franceză colegilor săi. I-a plăcut foarte mult și și-a dat seama că asta își dorește să facă mai departe. O are ca model pe diriginta sa, care îi este și profesor de Limba engleză: ”Este o profesoară care știe să creeze o legătură bună cu elevii săi, ne transmite pasiunea pentru Limba engleză și are răbdare să explice fiecăruia pe înțelesul său. Reușește să păstreze un echilibru fin între prietenie și respect, între glumă și seriozitate”, afirmă Iustina despre doamna dirigintă, mărturisindu-ne că acestea sunt atuurile pe care și le dorește și ea în viitoarea carieră de profesor.

Iustina face parte din proiectul „Vreau în clasa a 9-a”și este susținută de KFC și Pizza Hut, sponsori care sunt alături de noi de mai bine de 12 ani. Le mulțumim, pe această cale, pentru toată deschiderea de care au dat dovadă, pentru a încuraja și susține elevi precum Iustina să își continue studiile la liceu și să treacă mai ușor de provocările vieții.

Drumurile se deschid prin câteva idei bune

Putem fi modele în fiecare zi pentru cei din jurul nostru, uneori chiar fără să fim conștienți de asta. ☺ Putem influența destine cu doar câteva cuvinte rostite la momentul potrivit, prin gesturi simple sau privindu-i pe ceilalți în ochi cu entuziasm. Asta au făcut, săptămâna trecută, câțiva oameni de televiziune și radio, din cadrul trustului media a grupului Digi | RCS & RDS, pentru o parte dintre bursierii programului ,,Vreau în clasa a 9-a” din Ialomița.
Elevii au vizitat cabinele de machiaj, platoul și redacția de știri Digi 24, platoul de emisie Digi Sport, Digi FM și ProFM, dar și studioul virtual sau așa numita cameră verde, unde au fost fascinați de ceea ce poate face tehnologia.

Discutând cu reporterii sau moderatorii prezenți în redacție, elevii s-au familiarizat cu dinamica unei cariere în televiziune sau radio. Și au aflat, în același timp, și despre abilitățile pe care ar trebui să le dețină, despre cunoștințele și aptitudinle pe care ar trebui să le dobândească pentru a intra în universul media.
Atmosfera a fost una foarte destinsă, iar elevii s-au simțit fascinați de abordarea deschisă a specialiștilor pe care i-au întâlnit. De asemenea, prezența lor în studio în timpul emisiei radio în direct sau faptul că li s-a permis să pășească în spatele camerelor chiar în platoul de emisie tv, în timp ce se derula o emisiune în direct, i-a captivat. Mai jos avem câteva dintre impresiile lor, în urma vizitei:
„A fost o experiență de neuitat care sper să fie repetată. Am văzut câtă muncă există în spatele camerelor de filmat. Oamenii de acolo au fost primitori și răbdători cu noi, ne-au răspuns la toate întrebările. Mi-a placut atmosfera de acolo și primirea de care am avut parte. ” a spus la finalul ineditei experiențe Alexandra S.

Pentru Alice C., prezența în studiouri a avut mai multe valențe: „Pentru mine a fost o zi foarte creativă, am învăţat multe din această zi la Digi legat de televiziune și cum se întâmplă lucrurile în spatele camerelor de filmat. Îmi doresc să devin jurnalistă de când eram mică, o perioadă am început să nu mai cred atât de mult că îmi doresc să urmez această meserie, dar după vizită, cu siguranță aș vrea să urmez Jurnalismul. Este o atmosfera foarte plăcută și binevoitoare, ceea ce aș avea nevoie pe viitor. ” a mărturisit adolescenta.
Andra D. ne-a spus că a anticipat oarecum senzațiile pe care avea să le trăiască în timpul periplului prin studiourile Digi: „Și pentru mine a fost o experiență Wow, dar știam că avea să fie așa. Cel mai mult mi-a plăcut vizita la radio, eram mult mai familiarizată cu posturile respective. Nici televiziunea nu a fost mai prejos însă: oameni calzi, primitori, cu zâmbete largi și gata să ne răspundă la orice nelămurire. Deși nu am neapărat o înclinație către asta, oamenii de acolo au facut să pară cel mai simplu și frumos lucru, cu toate că am văzut cât de multă muncă e în spate. Nu aș zice nu unei reîntoarceri.”

De neuitat a fost pentru Florin R. și modul în care gazdele i-au primit pe tinerii ialomițeni: „Pentru mine, a fost o experiență foarte frumoasă și memorabilă. Mi-a plăcut faptul că există oameni atât de primitori și prietenoși acolo. Mi-am dorit să ajung la ei pentru că eu am gândul ca pe mai departe (după liceu) să intru la Facultatea de Jurnalism; cel mai mult voiam să fiu prezentator de știri, dar când am ajuns la radio… mi s-a schimbat puțin, să zic, ideea. A fost foarte interesant și cu siguranță n-am cum să uit experiența. Multă baftă tuturor! ” le-a urat Florin redactorilor.

În aceeași tonalitate se înscrie și reacția Corneliei P: „O experiență de neuitat, oameni minunați care au răspuns la întrebările puse de unii dintre noi fără îndoială. Au avut încredere în noi chiar și când ne-au dus în studiourile din care au intrat LIVE. Mă bucur foarte tare că am avut ocazia să cunoaștem persoane minunate și le mulțumim pentru încrederea lor.”

Pentru Georgiana R. vizita în studiouri va rămâne în memorie ca o șansă de a face parte, fie și pentru câteva minute, dintr-o redacție. O șansă pe care, spune ea, și-ar dori-o repetată: „Experiența de la Digi a fost una în care am simțit că facem parte din echipă. Oamenii de acolo au fost primitori și au avut răbdare să ne explice în amănunt ceea ce se întampla acolo și cum funcționează aparatele de acolo. Mie cel mai mult mi-a plăcut la studioul ProFM pentru că mediul era foarte relaxat și oamenii erau foarte energici și foarte fericiți că erau acolo și făceau ceea ce le place, astfel încât pentru ei nu părea doar un loc de muncă, ci un loc unde te distrezi și te simți bine. A fost o experiență plăcută, pe care mi-aș dori să o mai repetăm. ”

Concluzia vizitei în studiourile Digi a tras-o Bianca D.: „Mi-a plăcut această vizită la Digi, pentru mine a fost ceva nou, nu știam toate lucrurile pe care le-am aflat acolo și pe care le consider interesante. Mi-a plăcut că oamenii de acolo, în momentul în care erau în direct, nu au fost intimidați de faptul că noi eram acolo, își făceau treaba foarte bine! O experiență foarte plăcută, sincer, aș mai merge! ” a spus adolescenta din Urziceni.

Vizita grupului de adolescenți ialomițeni în studiourile Digi este prima dintr-o serie de activități de orientare vocațională gândite pentru elevii proiectului ,,Vreau în clasa a IX-a”. Continuăm să căutăm oameni și locuri prin care să susținem educația – evoluția, dezvoltarea personală și orientarea bursierilor noștri din medii vulnerabile spre un viitor cu drumuri accesibile pentru ei.
Mulțumim grupului Digi | RCS & RDS – mulțumim oamenilor din fața și din spatele camerelor sau microfoanelor!

“GUIDE ME” spre un viitor mai bun!

La World Vision România căutăm în permanență resurse și oameni cu ajutorul cărora să putem îndruma copiii și adolescenții spre o evoluție sănătoasă, întrucât vedem dezvoltarea personală ca o componentă a educației.

Așa s-a întâmplat și în cazul Liceului Tehnologic „Iordache Zossima”, din Armășești, unde împreună cu Fundația Vodafone România, am început o serie de activități prin care oferim tinerilor din clasele a XI-a și a XII-a sesiuni lunare de dezvoltare personală și suport educațional prin meditații, pe toată durata anului școlar. Activitățile au ca scop creșterea promovabilităţii examenului de Bacalaureat, dar și susținerea elevilor pentru identificarea profesiei care li se potrivește și metodele prin care pot ajunge să aibă o carieră de succes. Sesiunile de dezvoltare fac parte din programul „GUIDE ME”, creat de către angajații “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România, cărora li s-au alăturat psihologii de la Cortul Terapeutic (un proiect al Asociației Enable EMOTIONS, având ca obiectiv promovarea pshioterapiei, în special la tineri, pentru a-i ajuta să aibă un alt start în viață).

În primele 3 luni de proiect (octombrie, noiembrie și decembrie ale anului trecut) peste 40 de elevi au participat la o serie de activități de educație non-formală, realizate în cadrul liceului sau chiar la sediul companiei “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România, ȋn București, unde voluntarii, cu mult entuziasm și încredere în demersul lor, i-au provocat pe tinerii adolescenți să-și identifice atât potențialul, cât si viitoarele meserii pe care ar dori să le urmeze după finalizarea liceului. De asemenea, au avut loc discuții în care s-a dezbătut importanța examenului de Bacalaureat în contextul unei viitoare orientări profesionale; acestea au vizat înlăturarea unor cutume legate de viitorul elevilor şi al neclarităților care îi împiedică pe aceștia să își dorească suficient de mult să promoveze examenul.

Pentru a fi mai convingători, voluntarii și-au împărtășit propriile experiențe de viață, care nu difereau cu nimic de poveștile trăite de elevi, tocmai pentru a-i face să înțeleagă că stă în puterea lor să învingă aceste bariere puse de contextul socio-economic în care trăiesc. În același timp, poveștile voluntarilor expuse ca exemplu personal au avut ca scop creșterea încrederii în sine, dar și accentuarea faptului că adevăratele reușite și oportunități în viață apar odată cu continuarea studiilor. Poate că de aceea, toate aceste exerciții practice, jocurile de rol, discursurile și interacțiunea cu psihologii Cortului Terapeutic au condus firesc către un logo al Programului: Eu Cred, Eu Pot!

Sesiunile au fost distractive și captivante. Printre activități s-a numărat și realizarea unor scurt metraje, gândite, regizate şi filmate chiar de elevi. Activitatea le-a stimulat adolescenților latura creativă şi i-a făcut să conștientizeze bucuria dată de lucrul bine făcut și dus până la capăt, chiar dacă la început li s-a părut a fi imposibil. Realizarea filmelor a fost coordonată de psihologii Cortului Terapeutic, care au urmărit în principal ca elevii să capete încredere că orice obiectiv poate fi îndeplinit atunci când îți dorești suficient de mult. Și, pentru că orice succes merită un premiu, voluntarii au organizat și „Gala Oscarurilor”, jurizarea fiind făcută tot de către elevi.

Vizita la sediul “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România a oferit elevilor posibilitatea de a vizita atelierul de inovații, unde le-au fost prezentate ultimele noutăți în materie de tehnologie, printre care și o imprimantă 3D cu ajutorul căreia le-a fost creată elevilor o monedă personalizată. Activitățile au fost condimentate de discuții libere şi întrebări din partea elevilor care au dus la împărtășirea experiențelor personale privitoare la traseul profesional al voluntarilor implicați. Așa încât acestora le-a venit natural să aducă în discuții concepte precum „conștientizare”, „implicare”, „asumare” fără de care tot acest demers nu este posibil.

Muțumim angajaților “Vodafone Intelligent Services (_VOIS)” România, Cortului Terapeutic și Fundației Vodafone România pentru dăruirea cu care se implică în dezvoltarea personală a tinerilor, determinându-i să conștientizeze importanța studiilor în trasarea viitorului lor profesional! Suntem recunoscători pentru disponibilitatea și sprijinul celor care ni se alătură în demersurile noastre, mai ales când observăm impactul pe care activitățile îl au asupra elevilor implicați.

 

„Proiectul Vodafone este unul foarte de ajutor pentru noi, elevii. În vizita la sediul Vodafone mi-au plăcut toate activitățile, pentru că sunt folositoare și ne ajută în viitorul nostru. Îmi plac foarte mult oamenii cu care comunicăm. Din partea dumneavoastră un gest foarte frumos și folositor, mulțumim!”- Emilia, cls. a 12-a

Viitor în programare. Lecții gratuite de informatică pentru 10 elevi care își doresc o carieră în IT

Când vine vorba de viitor, cu greu putem spune că ni-l putem ”programa” exact așa cum ni-l dorim. Și totuși, cu ambiție și determinare, unii au această șansă. Printre ei se numără 10 tineri de clasa a XI-a din județul Cluj, pasionați de informatică, dar cu resurse materiale limitate, care își doresc un viitor în… programare.

”Programator de viitor” este un proiect-pilot al Fundației World Vision Romania, derulat la Cluj, care s-a născut din dorința de a le da acestor adolescenți  șansa să-și depășească condiția socială prin educație și pregătire temeinică într-un domeniu extrem de atractiv în zonă. Proiectul se adresează elevilor de clasa a XI-a de la profilele matematică-informatică sau științele naturii, de la licee din orașe mai mici precum Gherla, Dej, Huedin sau Câmpia Turzii, unde oportunitățile de învățare și dezvoltare personală sunt limitate.

În parteneriat cu Petru Trîmbițaș, fondatorul platformei didactice online WellCode, și cu susținerea financiară a SPERA FOUNDATION, o fundație a diasporei române din Chicago, le oferim tinerilor posibilitatea de a studia informatica și de a-și asigura o carieră în domeniu. În cadrul proiectului, aceștia vor avea acces gratuit la platforma www.wellcode.ro, vor fi monitorizați lunar și evaluați de echipa WellCode, vor participa la workshop-uri susținute de specialiști în domeniu și vor avea acces la diferite evenimente de tip ”Ziua Porților Deschise” sau internship-uri organizate de partenerii noștri corporate.

”E un program de mentorat, fiecare parcurge modulele online în ritmul lui. Dar la final o să învețe toată materia de liceu, plus ce e necesar ca să se poată angaja. O să aibă parte de tot ajutorul din partea echipei WellCode, o să răspundem la întrebări, o să avem convorbiri, e ca și cum am sta în aceeași casă și ei pot să apeleze la noi ori de câte ori e nevoie fie de o explicație suplimentară, fie de o încurajare, fie de o mustrare pentru că nu lucrează suficient”, spune Petru Trîmbițaș.

Cursurile sunt create în jurul limbajului de programare C++, care se predă și în licee.La final, participanții ar trebui să fie capabili să obțină rezultate foarte bune la examenul de bacalaureat și să găsească ușor un loc de muncă în domeniul IT. ”Îmi place gaming-ul și am învățat să fac aplicații pentru mobil cu Unity (motor grafic foarte popular pentru crearea de jocuri video). M-am gândit că aici am șansa să mă perfecționez, sper să ajung să lucrez într-o companie mare”, a spus Daniel la primul curs.

”La liceu nu ia nimeni foarte în serios informatica, chiar dacă suntem la profil mate-info. Mai mult stăm și ne jucăm pe calculator. Asta mi s-a părut ocazia perfectă să mă dezvolt”, a spus și Sonia.

WellCode este prima platformă online pentru învățat programare de la zero care utilizează exemple din viața reală care ajută la înțelegerea fiecărei lecții. Mentorii, în frunte cu Petru Trîmbițaș, au minimum 5 ani experiență în lucrul cu elevi medaliați la olimpiadele naționale sau internaționale și au făcut internship-uri la Google sau Facebook.

Digi 24 oferă copiilor de la sat acces la tehnologie şi informaţie

Andreea, clasa III-a, merge la şcoala din Cioatele, jud. Vaslui, acolo unde toţi copiii, de la clasa pregătitoare, până în clasa a IV-a, învaţă doar în două săli, iar toaleta este în curte. A fost o singură dată la oraş, la Iaşi, cu bunica. Visurile şi universul ei se opresc la marginea satului. Ştie că singura şansă de a răzbi este învăţătura. ,,Este important să învăţ, când mă fac mare să devin ceva, să nu rămân acasă. Vreau să mă fac doctoriţă.” spune Andreea.

La sute de kilometri distanţă, în satul Cleanov, aflat la peste 60 de km. depărtare faţă de cel mai apropiat oraş, Mădălina, clasa a IV-a, visează sa se facă învăţătoare. Traieşte într-o familie numeroasă, unde singurul venit vine din alocaţiile copiilor, din vânzarea laptelui pe care îl dau caprele sau din ceea ce mai câştigă tatăl care munceşte cu ziua, în sat.

Povestea lor ilustrează viaţa şi provocările a zeci de mii de copii care se nasc şi cresc în satele româneşti. În comunităţile rurale marginalizate, părinţii se luptă cu lipsa locurilor de muncă şi se străduiesc să le ofere copiilor traiul de la zi la alta: hrană, încălţăminte şi îmbrăcăminte, rechizite pentru a merge la şcoală. Provocări sunt şi la nivelul şcolilor, acolo unde se fac eforturi pentru a le oferi elevilor măcar condiţii decente pentru desfăşurarea orelor. Conform raportului “Bunăstarea copiilor din mediul rural”, realizat de Fundația World Vision România în 2018, 1 din 11 copii se culcă flămând noaptea si 1 din 5 copii este obosit la școală pentru că muncește în gospodărie.

Astfel, educaţia ramane singura şansa reală a copiilor de la sat de a ieşi din sărăcie şi a-şi construi un viitor mai bun. Pentru a îi atrage pe copii la ore, şcoala trebuie să fie un loc cât mai atractiv şi prietenos, unde acestia să se bucure de aceleaşi oportunităţi de care au parte copiii de la oraş.

La începutul acestui an şcolar, DIGI 24 a venit în ajutorul copiilor din proiectele pe care World Vision România le desfăşoară în satele Cleanov, jud Dolj, Cioatele şi Parpaniţa, din jud. Vaslui, şi a donat şcolilor din aceste comunităţi echipamente IT recondiţionate pentru sălile de clase, tablete pentru cadrele didactice şi acces la internet mobil, iar cei mici, din clasa pregătitoare, care au mers pentru prima dată la şcoală anul acesta, au primit şi ghiozdane pline cu rechizite.

,,Campania desfaşurată de Digi 24 împreună cu World Vision România, în ceea ce priveşte dotarea şcolii cu calculatoare, tablete şi rechizite pentru cei de clasa pregătitoare a fost bine venită în această comunitate. Investiţia în educaţie oferă cea mai bună şansă pentru a construi un viitor mai bun copiilor noştri. Noua era digitală ofera un nou tip de abordare a fenomenului educaţional. Se naşte o nouă educaţie, o nouă perspectiva de abordare a procesului de învăţământ. O sa facem pe cât posibil ca această abordare să pătrundă şi în viaţa şi stilul de învăţare al elevilor de la şcoala Cioatele.” a spus Beraru Nicuşor, profesor pentru învăţământul primar.

Prin acest proiect DIGI 24 susţine egalitatea de şanse şi accesul la educaţie digitală pentru copiii din mediul rural.

Pepco România, alături de copiii din proiectele noastre

De fiecare dată când un partener de-al nostru ajunge în satele în care ne derulam proiectele, ne dorim să-i facem cunoştinţă cu oamenii din sat cu care lucrăm, să cunoască familiile, copiii, reprezentanţii primăriei, pentru că toţi aceşti oameni sunt parte din intervenţia World Vision România şi fiecare om are un rol important în continuarea proiectelor noastre şi educaţia copiilor vulnerabili.

În această vară, echipa Pepco România a întâlnit copiii din satul Rojiste, jud. Dolj şi s-a implicat alături de ei în activităţile la care ei participă în cadrul ,,Şcolii de Vară”. Energia bună cu care au venit cei de la Pepco România în satele noastre le-a adus copiilor cea mai mare bucurie şi încântare iar asta este frumuseţea oricărei vizite.

Printre copiii susţinuţi de Pepco România se numără şi Iolanda sau „Căpşunica”, cum îi spunem toţi, un copil de 8 ani, elevă în clasa a doua la Școala Gimnazială Rojiște. Provine dintr-o familie numeroasă cu încă 4 frați – o soră în clasa a patra, un frate în clasa pregătitoare, un frate la grădiniță și unul nou-născut. Părinții ei trăiesc din ajutorul social și pleaca frecvent la muncă în străinătate, ea rămânând în grija bunicii, împreună cu cei patru frați. De multe ori ea este un ajutor de nădejde în gospodărie și are grijă și de frații mai mici. În fiecare dimineață se trezește devreme pentru a ajunge la școală cu microbuzul de la ora 7. Căpșunica depune eforturi mari să obțină calificative cât mai bune. Maturizată înainte de vreme, încercată din plin de greutățile vieții, ea merge cu drag la școală și visează la ziua în care își vede reîntregită familia și simte din nou protecția de neînlocuit a brațelor mamei ei. Cu toate acestea, este un copil vesel, plăcut, încrezător și ambițios, dar care are nevoie de sprijin emoțional, dar și material.

Sunt 210 copii care primesc zilnic din partea Pepco o masă caldă şi program de afterschool în satele vulnerabile in care noi suntem activi şi 45 de elevi care primesc burse şcolare pentru a-şi finaliza cu succes liceul.

Alături de PEPCO România susținem copiii din mediul rural să aiba acces  neîngrădit la educaţie şi intervenim acolo unde este cea mai mare nevoie.  În mediul rural, peste 25% dintre locuitori au doar 4 clase, copiii români de la sate fiind expuşi în continuare sărăciei extreme şi excluziunii sociale, ceea ce înseamnă că  discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural continuă să se adâncească.

O treime din populația țării noastre se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, conform datelor Eurostat. Fără educatie, copiii României rămân captivi în sărăcie. Doar accesul neîngrădit la educație le poate schimba real viața acestor copii, poate reprezenta șansa lor de a-și depăși condiția, de a ieși din sărăcie și a de schimba pozitiv și comunitățile în care trăiesc. Mulțumim în numele copiilor din programele noastre companiei PEPCO România pentru generozitate, pentru că înțeleg importanța educației în mediul rural și pentru că le oferă sprijin necondiționat acestor copii. Împreună schimbăm generații!”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.

Pepco susține dezvoltarea și educația copiilor. 

#PepcoSustineEducaţia, #PEPCORomania

 

STARBUCKS ROMÂNIA RENOVEAZĂ ȘCOALA DIN COMUNA MAIA, IALOMIȚA, ALĂTURI DE WORLD VISION

Starbucks, cel mai cunoscut brand de cafenele din lume, prezent de 12 ani în România, se implică în renovarea școlii gimnaziale “Barbu Catargiu” din comuna Maia, județul Ialomița, organizând o zi de voluntariat pe șantierul unității de învățământ și acoperind cheltuielile de modernizare de aproape 140.000 de RON.

Vineri, 19 iulie, aproape 40 de voluntari ai Starbucks România au mers în comuna Maia, unde au participat la lucrările de renovare a școlii care găzduiește în jur de 200 de elevi. De asemenea, Starbucks a donat proiectului suma de 138.637,81 de RON, acoperind astfel cheltuielile de reabilitare.


Proiectul se desfășoară în colaborare cu organizația World Vision, o prezență constantă în comună, unde derulează mai multe programe dedicate copiilor. “Sprijinul financiar pentru renovarea școlii din Maia înseamnă că cei aproape 200 de elevi vor putea învăța, din toamnă, în clase moderne, cu parchet și mobilier nou și se vor putea bucura de laboratoare dotate cu calculatoare. Pentru a susține activitatea World Vision în comună, voluntarii noștri au făcut practic o zi de muncă pe șantierul școlii, unde în prima parte a zilei, au pus parchet, au zugrăvit exteriorul și au montat mobilier nou, iar după prânz, au ajutat la curățenia finală”, a declarat Maria Feer, Marketing Specialist Starbucks România.


În ultimii ani, Starbucks România s-a implicat în numeroase proiecte sociale, promovând ideea de solidaritatea în comunitate și încurajând voluntariatul, mai ales în rândul tinerilor.
“Iubitorii de cafea bună, clienții noștri, sunt oameni care cred în aceleași valori pe care le promovăm noi. Starbucks este despre o cultură a empatiei și solidarității, despre incluziune și curaj, despre transparență, respect și demnitate. Toate proiectele în care ne implicăm sunt subsecvente acestor valori și credințe”, a mai spus Maria.


„În numele copiilor din Maia, le mulțumim prietenilor de la Starbucks pentru că au ales să sprijine această comunitate. Noi, ca organizație neguvernamentală, nu putem obține rezultatele pe care ni le dorim fără partenerii noștri corporate. Atunci când ne unim forțele, reușim să facem lucruri minunate pentru copiii care au atât de mare nevoie de noi. Ne bucurăm așadar, că există branduri precum Starbucks, branduri responsabile, alături de care putem ajuta cât mai mulți copii să aibă acces la o educație de calitate și o șansă în plus la un viitor, așa cum și-l doresc.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Despre Starbucks

Începând cu anul 1971, Starbucks Coffee Company și-a luat angajamentul de a aproviziona și a prepara cafea arabica de cea mai înaltă calitate, respectând normele de conduită etică şi profesională. În prezent, cu peste 25.000 de cafenele în întreaga lume, Starbucks este principalul prăjitor și distribuitor de cafea de specialitate din lume. Prin angajamentul de neclintit pentru excelență și în conformitate cu principiile companiei noastre, aducem experiența unică Starbucks în viața fiecărui client prin intermediul fiecărei căni de cafea servite. Pentru a împărtăși cu noi experiența, vă rugăm să ne vizitați în locațiile noastre sau online pe news.starbucks.com și Starbucks.com.

Despre AmRest

AmRest Holdings SE este unul dintre cei mai importanți operatori de restaurante din Europa, listați public. Portofoliul Grupului este format din cele patru branduri în franciză (KFC, Pizza Hut, Starbucks, Burger King) și cinci branduri pe care le deține (La Tagliatella, Blue Frog, Kabb, Bacoa, Sushi Shop). În prezent AmRest operează rețeaua de peste 2.100 restaurante în segmentele Restaurante cu Servire Rapidă și Restaurante Casual Dining din 26 țări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Rusia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Armenia, Azerbaidjan, China, Belgia, Iran, Italia, Luxemburg, Arabia Saudită, Elveția, EAU, Marea Britanie. Mai multe informații disponibile pe webpage: www.amrest.eu/en

Despre World Vision România

World Vision România crede în dreptul la șanse egale pentru copiii de la sate și a celor de la oraș, drept urmare, în comunitățile rurale în care este prezentă, desfășoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educație și reducerea abandonului școlar, sănătate și protecția copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic și creștin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiții de viață mai bune, prin dezvoltarea durabilă a comunității în care trăiesc. Prin proiectele desfășurate, World Vision se concentrează pe transformarea comunităților și a membrilor acestora, pentru a realiza o viață împlinită pentru fiecare copil.

Camp Ignite: ”Scânteia” care îi pregătește pe 50 de adolescenți din Cluj și Vâlcea să privească viitorul drept în față!

Printre îmbrățișări, lacrimi de despărțire și promisiuni de revedere, se ridică un mesaj de optimism și speranță: ACESTA E DOAR ÎNCEPUTUL! Semn că încă o ediție a taberei de dezvoltare personală susținută financiar de unul dintre partenerii noștri de nădejde, Steelcase, s-a încheiat, dar efectele le vom simți pe termen lung. Începând din acest an, tabăra se numește IGNITE și, așa cum îi spune și numele, are scopul de a aprinde scânteia încrederii și a leadership-ului în fiecare dintre cei 50 de adolescenți participanți.

Cum a fost anul acesta? La fel de intens ca de fiecare dată: cei mai timizi au fost încurajați să-și depășească temerile, să-și exteriorizeze trăirile și să-și controleze emoțiile. Cei mai extrovertiți și dezinvolți au învățat să-și canalizeze energia și ideile în scopuri creative. Prin sesiuni de autocunoaștere, setare de obiective și jocuri de roluri, fiecare a fost, pe rând: lider, coechipier sau simplu observator. Cum să se împace cu modificările prin care trece corpul uman la vârsta adolescenței, ce întrebări îi frământă pe tineri, cum să aibă mai multă încredere în propria persoană și cum să gestioneze prejudecățile legate de vârstă, sex sau etnie au fost câteva dintre problemele abordate. ”În prima zi când am ajuns și am fost întrebată care ar fi cuvântul care mă definește am zis curcubeu. Nu am știut atunci să explic exact, dar pe parcursul acestor zile am trecut de la soare cu nori, la ploaie, la cer senin și acum e clar, e curcubeu!”, a zis Mihaela, din Vâlcea, la sesiunea de concluzii. 

Sunt exerciții de autocunoaștere și dezvoltare personală care se dovedesc utile nu doar adolescenților, ci și adulților care coordonează această tabără. ”Mi-am dat seama că venind aici m-am ajutat pe mine. Am avut complexele mele și a fost nevoie de o astfel de experiență ca să realizez că încă mai am de lucrat cu mine însămi!”, a recunoscut Bianca, una dintre facilitatoare.

”La plecarea din tabără nu mai sunteți aceleași persoane care erați când ați venit. Acum aveți o viziune, aveți încredere în voi și puteți fi voi schimbarea pe care vreți să o vedeți în comunitățile voastre”, le-a transmis Kim, director global pe Social Innovation în cadrul Steelcase, copiilor, în ultima zi de tabără.

În cifre, tabăra Ignite stă cam așa: 25 de fete și 25 de băieți de liceu din județele Cluj și Vâlcea, provenind din familii defavorizate, peste 20 de alumni (participanți din taberele anterioare) care au venit să-și împărtășească experiențele cu ”bobocii” și 10 facilitatori aleși pe sprânceană din rândul angajaților Steelcase, dar și 4 din rândul foștilor participanți. Alți 3 angajați Steelcase au grijă ca în fiecare an activitățile să fie bine organizate și adaptate nevoilor tinerilor.  

Dincolo de aceste cifre e ”scânteia”: o serie de experiențe și învățături care, sădite într-o minte tânără și dornică de cunoaștere, ar putea aprinde flacăra schimbării.