,,Numele meu este Dana Savastru, am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Jurnalism și Științele Comunicării. Sunt vasluiancă, dar de doi ani Iașiul m-a adoptat și m-a lăsat să îi descopăr clădirile, bulevardele, străduțele și oamenii. Când mi se cere să vorbesc despre mine, primul lucru care îmi vine în minte după nume este să povestesc despre voluntariat.
Poate pentru că o mare parte din ceea ce sunt astăzi le-o datorez celor de la World Vision România. În cei peste șapte ani de când activez ca voluntar, am avut șansa de a lucra cu oameni din toate mediile, de la bătrâni și copii în nevoie până la președinți, directori de organizații, persoane care decid, la propriu, viața altora. Datorită lor, am reușit să fac vocea copiilor și tinerilor din comunitatea mea auzită în cadrul evenimentelor naționale și internaționale. Datorită lor, am învățat ce înseamnă altruismul. Astăzi, încerc să înapoiez comunității toată îndrumarea, sfaturile și încrederea pe care am avut norocul să le primesc.
Dacă cineva mi-ar fi zis în urmă cu 7 ani că voi ajunge să țin un discurs la Organizația Națiunilor Unite sau că voi apărea la televizor și nu va fi nevoie de nicio dublă, aș fi spus că e o glumă proastă. Nimeni nu s-ar fi gândit că fetița timidă, căreia îi era frică să se exprime de frica penibilul va ajunge să vorbească atât de mult și să își exprime cu atâta pasiune crezurile. Mă consider o norocoasă.
Din pură întâmplare, am ajuns să îi cunosc pe cei de la World Vision România, ADP-ul Iași & Vaslui. Totul a început ca o joacă, eram doar un copil căruia perspectiva de a fi ascultat de către adulți i se părea imposibilă și totuși fascinantă. De la training-urile pe comunicare, advocacy sau drepturile copilului, am ajuns încet-încet să fiu parte din evenimente, din campanii de conștientizare (despre violență, un stil de viață sănătos, trafic de persoane etc) sau fundraising până la stadiul în care alături de colegii mei organizam fără ajutorul adulților. Nu mai aveam nevoie de cineva să prindă peștele pentru noi. Învățasem să pescuim.
Am avut șansa de a fi o voce pentru colegii mei pe plan local (făcând parte din consiliul consultativ al orașului din care provin), național (prin intermediul Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România) și internațional. În șapte ani, am avut șansa de a învăța că prin gesturi mici poți schimba vieți. Prin fiecare scrisoare de la sponsori către copii și viceversa pe care o traduc, simt că am contribuit cu ceva la bunăstarea fizică și emoțională a acelui copil. Prin fiecare chestionar pe care îl aplic, îl interpretez sau introduc într-o bază de date simt că am contribuit la o situație mai clară asupra stării copiilor din comunitate.
În 2018, am avut ocazia să ofer meditații unor eleve de a zecea la limba engleză. Nu, nu le-am învățat să vorbească fluent și nici nu cunosc gramatica la perfecție. Dar universul cunoștințelor lor a devenit puțin mai mare. Am oferit înapoi o fărâmă din tot ce mi s-a oferit și mie de-a lungul anilor. Și încă mai dăruiesc și de fiecare dată primesc înzecit. În mediul voluntariatului înveți mereu lucruri noi și ești nevoit să îți testezi limitele. Anul acesta, am făcut parte din juriul care a ales câștigătorii de la Târgul Proiectelor Comunitare. Nu am crezut vreodată că este atât de greu să fii obiectiv, să îl alegi pe cel mai bun dintre cei mai buni. Am devenit nostalgică atunci. După șapte ani, nu mai eram concurent și nu mai așteptam să văd dacă am obținut sau nu un premiu.
Nu știu cine aș fi fost dacă nu aș fi devenit voluntar și dacă nu aș fi fost înconjurată de oameni care au ales să vadă dincolo de propriul interes. Dar știu sigur că nu aș fi fost la fel de împlinită” – Dana Savastru
