Concurs Daruieste Speranta de Craciun

Probabil multi dintre voi sunteti familiarizati cu campania World Vision ”Daruieste speranta’‘, probabil unii dintre voi ati facut si donatii in beneficiul copiilor nevoiasi din satul Cioatele, Vaslui. Anul acesta ne bucuram de sustinerea  uneia dintre cele mai de succes bloggerite de cooking de pe la noi, Ama. Daca ati cautat pe internet o reteta gustoasa si sanatoasa, dar si cele mai practice sfaturi si noutati culinare, cu siguranta ati gasit pe blogul ei Amainbucatarie.

Ei bine, Ama ni s-a alaturat in lupta noastra pentru ajutorarea celor 120 de copii din satul Cioatele, judetul Vaslui unde dorinta noastra este sa repunem in functiune bucataria cantieni sociale din sat. Suma necesara pentru a putea face acest lucru este de 21.600 lei/lunar iar in cazul in care nu reusim sa strangem acesti bani vom da copiilor pachete cu alimente (ulei, faina, zahar, oua).

Impreuna cu Ama am demarat un concurs delicios pentru cei care doresc sa se implice in campanie. Ama a pregatit un cos plin cu bunatati, toate pregatite de ea, pentru unul dintre cei care doneaza in campania ”Daruieste Speranta” pana la data de 31 ianuarie. Norocosul va fi desemnat prin tragere la sorti la inceputul lunii februarie.

Asa ca dragi prieteni, pe langa bucuria ca ati ajutat la repunerea in functiune a cantinei sociale din satul Cioatele, pentru a asigura celor 120 de micuti o masa calda pe zi, va puteti delecta cu produse pregatite chiar de Ama! Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *