Va recomandam un articol in Dilema Veche care va reaminteste cine suntem si care este activitatea noastra in Romania. Este un articol parca dedicat celor care doresc sa ne cunoasca mai bine. Cititi mai jos un fragment iar restul articolului il gasiti aici.
”Cînd i-am contactat pe cei de la World Vision, propunindu-le un interviu despre activitatea lor, am simţit, în spatele căldurii cu care m-au primit, o uşoară surprindere: „Cum se face – m-au întrebat – că am ajuns să scriu despre ei?“ „Sînteţi – am răspuns – una dintre cele mai importante organizaţii din România şi una dintre cele mai vechi, chiar dacă, în ciuda programelor naţionale impresionante pe care le derulează, nu caută neapărat şi vizibilitatea publică.“
„Fondurile de care dispunem – mi-a mărturisit atunci Cătălin Andrew Popa, directorul naţional al World Vision România – sînt îndreptate, în primul rînd, spre proiectele pe care le desfăşurăm, nu pentru publicitate.“
Despre World Vision puţină lume ştie că a fost printre cele cîteva asociaţii umanitare care au venit în România înainte de Revoluţie. Adică în 1977, imediat după cutremurul din martie, World Vision a fost prezentă cu ajutoare pentru sinistraţii calamităţii. Nu au putut rămîne atunci, dat fiind dublul standard, care nu era agreat de un sistem comunist: căci era vorba despre o fundaţie creştină (înfiinţată în anii ’50, de către un misionar american, pentru a oferi ajutor orfanilor afectaţi de războiul din Coreea) şi, pe deasupra, mai erau şi străini.
„Dezvoltarea comunitară este foarte greu de înţeles, fiind un concept care se ramifică pe mai multe direcţii, depinzînd mereu de problemele fiecărei comunităţi în parte. Aspectele pe care noi le urmărim se referă la procesul educaţional din comunitate, accesul la activităţi economice şi probleme care au de-a face cu protecţia copilului.“
Cititi intregul articol aici.