9 luni de zile am asteptat ziua ce mare. Este ziua in care minunea te priveste in ochi si iti zambeste, ziua in care iti vei strange la piept propriul copil, este tot ce ai visat. Iata ca viata aduce la fiecare aceasta minune. Cand l-am tinut prima data in brate pe Mihaita, am simtit ca toata lumea e a mea. Nu iti vine sa crezi ca acela este copilul tau, ca din dragostea a doi oameni poate sa iasa o fiinta atat de mica, atat de pura si neajutorata.
|
|
|
|
|
|
Cineva mi-a spus ca primele saptamani dupa nastere sunt grele si asa a si fost. Spitalizarea este o perioada de cosmar, cred, pentru toata lumea, ceea ce a fost si pentru mine.
Am avut noroc ca Mihaita dormea mai tot timpul si puteam sa stau linistita in pat, mai ales ca nu ma puteam ridica din cauza taieturii pe care o aveam(n.r.epifiziotomie). Mi s-a vindecat foarte greu si acum am probleme, nu pot sa ma ridic din pat si nici sa merg. In ceea ce priveste copilasul si cu el am avut ceva probleme. Saptamana trecuta am fost internata cu el la pediatrie. Primele zile l-am alaptat la san, dar nu am avut foarte mult lapte si copilul nu se mai satura. Cateva nopti a plans incontinuu si am chemat medicul de familie acasa, care mi-a recomadat sa ii dau lapte praf. I-am dat cateva zile, tot plangea incontinuu si dupa ce manca lapte voma. Speriata, am chemat ambulanta si m-am internat cu el in spital. Medicul pediatru mi-a spus ca are enterocolita si i-au administrat antibiotic. Cateva nopti am dormit cu el in brate pe un scaun, pentru ca eram foarte multe persoane in salon si nu erau paturi libere. In spital am fost destul de rau tratata, mai ales copilul, care de fapt nu avea enterocolita, ci o indigestie de la lapte. Cum i-am schimbat laptele, i-a mers foarte bine. Am cerut de buna voie sa plec cu el din spital, pentru ca mai rau s-a imbolnavit. A facut, bineinteles, rosu in gat. Am mers la medicul de familie, la noi in comuna, care i-a prescris alt antibiotic. Chiar am rugat medicul de familie sa imi dea mai multe detalii despre enterocolita si am ramas surprinsa ca micutul meu nu avea simptomele acestei boli. Dar acum nu mai conteaza, a trecut. Mihaita se simte foarte bine, a luat in greutate. Singura problema pe care o avem acum sunt colicile. Dar ne-am obisnuit. Seara pe la ora cinci incep durerile si cam dupa o ora de leganat, cantat, vorbit cu copilul si plans se linisteste.
Nu stiu exact cat tin colicile, cred ca depinde de copil. De exemplu, primul meu baietel a avut colici 4 luni. Si uite asa am numarat lunile … Cei mai norocosi parinti spera ca la 3 luni sa scape de chin, dar cele 3 luni devin 4, 5, chiar 6. Ai scapat in sfarsit … de colici … Incep dintii! Si ai luat-o de la capat!
Succes tuturor!
Dumnezeu sa-L creasca cu sanatate. Ce bine ma simt sa citesc emotiile unei mamici care simte din nou un bebe. Domnul sa ne dea si noua inca unul.