Ziua Voluntarului World Vision

 

Si noi, angajatii World Vision din Bucuresti, avem cel putin o zi pe an cand voluntariam pentru organizatia pentru care muncim zi de zi. Cu alte cuvinte ne rupem de rutina zilnica si facem ceva pentru comunitatile in care derulam proiecte. Anul trecut am reamenajat centrul Sf. Maria din sectorul 5, Bucuresti, dupa cum va povesteam aici.

Anul acesta ne-am gandit sa ne indepartam putin de Bucuresti si sa voluntariam in Jilavele, jud. Ialomita, o comuna in care World Vision deruleaza proiecte. Am inceput ziua vizitand biserica din comuna, o biserica veche de prin anul 1700 despre care parintele ne-a vorbit cu atata mandrie.

Si ca sa trecem direct la fapte, ne-am impartit in 3 echipe, fiecare echipa rezolva o problema din jurul gradinitei din Jilavele: ori la vopsit gardul, ori la vopsit ramele de geam, ori la tencuit cu (atentie!) chirpici o casa din zona. Chiar daca poate suna ciudat, casuta din chirpici s-a bucurat de cea mai mare atentie din partea colegilor. 🙂

Surpriza zilei a fost vizita copiilor de la Colinda, ei locuiesc chiar in Jilavele si ne bucuram ca am avut ocazia sa-i intalnim altfel decat imbracati in costumele populare.

In concluzie, sa voluntariezi e foarte bine, v-o spunem din proprie experienta. In afara de faptul ca prin munca ta faci un bine cuiva, ai ocazia sa iesi din rutina zilnica, iti testezi aptitudinile sau iti descoperi altele noi. Daca vreti si voi sa voluntariati pentru World Vision va asteptam cu bratele deschise!