E frumos sa ai vise dar uneori viata te duce departe de ele

Corina P and suns RO DSC_0006

De 8 Martie vrem sa va facem cunoscuta povestea Corinei P, mama a doi baieti si medic, cu o viata mult mai speciala decat ati crede. Viata Corinei e o lupta continua. Si totusi zambeste mereu.

In martie 2012 am cunoscut-o pentru prima data pe Corina P.  la  evenimentul de deschidere a Centrului de Zi pentru recuperarea Copiilor cu Dizabilitati din Sectorul 5, Bucuresti. Printre atatea mame aflate acolo, ea era cea mai zambitoare si prima care a avut curajul sa vorbeasca despre experienta ei. Punea atat pasiune in vorbele ei incat era imposibil sa nu impresioneze.

Atunci mi-am zis ca trebuie sa aflu povestea ei. Stiam doar ca e doctorita, ca are doi baieti dintre care cel mic, de 6 ani este bolnav de tetrapareza spastica, retard mental si epilepsie si ca de 4 ani face terapie ocupationala, kinetoterapie, psihoterapie si logopedie cu colegii mei din fundatie.

 „Am crescut printre halate, cu parinti care au lucrat in medicina. Medicina mi-am dorit, medicina am facut dar eram o visatoare.” spune Corina. „Cand am terminat facultatea imi doream sa fiu medic curant, apropiat de pacient dar si de familia ei.

Asa ca a ales medicina de familie, o specialitate noua care in anii `90 a trecut prin foarte multe schimbari si adaptari cerute de noul si instabilul sistem medical romanesc. Azi, faptul ca e medic o ajuta sa fie cea mai buna mama pentru Andrei, fiul care i-a modelat o alta viata.

Fiul ei cel mare Sebastian are 9 ani, e la scoala, e un baietel dezghetat si plin de viata. Andrei e cu trei ani mai tanar si s-a nascut prematur la 32 de saptaman. La 3 luni a facut o complicatie pentru care a fost operat. Anestezia a creat probleme. Corina a observat ca ceva e in neregula cand dupa 3 luni si jumatate dezvoltarea lui Andrei aproape ca s-a oprit.

La 1 an si 2 luni i-a fost pus diagnosticul de tetrapareza spastica si retard mental. „La nivel rational stiam, dar emotional refuzam sa accept. Eram disperata.” Cand Andrei avea 3 ani i s- mai adaugat si diagnosticul de epilepsie focala generalizata.

”Cel mai dureros a fost sa accept ca nu pot sa fac nimic pentru copilul meu. De 10 ori pe zi ma intrebam <<de ce eu Doame?>> si de fapt a trebuit sa inteleg ca acesti copii sunt speciali, ca ei singuri isi aleg parintii. Am realizat ca suntem o familie care fusese „aleasa” sa aiba grija de un copil special.”

Corina a stat acasa cu Andrei pana cand a implinit 3 ani. A trebuit sa ia o decizie redicala – sa renunte la meserie si sa devina insotitor, un fel de asistent personal si era platita cu salariul minim pe economie. ”Dumnezeu nu m-a lasat si fiind medic de familie am putut face un rezidentiat cu timp partial. Astfel  mi-am ingrijit copilul dar am mers si mai departe profesional. La un moment dat Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Sector 5 avea nevoie de un medic aici la centrul de primiri pentru copiii abuzati. A aflat de acest post prin World Vision iar „Dumnezeu a facut inca o minute. Eram in biserica cand am primit telefonul si aproape ca nu mi-a venit sa cred.”

Desi e singura, parintii ei sunt bolnavi si nu o pot ajuta, Corina nu a fost de acord sa il dea pe Andrei in grija statului asa cum a fost sfatuita de alti apropiati ai ei „Cand sunt suparata e suficient ca Andrei sa spuna <<Mama pupa>>. Nu se poate descrie in cuvinte cata iubire poate sa daruie sufletelul acesta. Are niste ochi foarte vii care imi arata iubire.”

 „Doamna doctor e  un foarte bun diagnostician. Orice se intampla cu copiii , primul om pe care il anuntam este ea. Pentru ea serviciul nu se termina la 16, caci mereu apar problemele. Asa o chemam pe ea inainte de a apela la ambulanta„ spune Doamna Antonia Simion, Seful Centrului de Primire in Regim de Urgenta Ciresarii 2.

Copii din acest centrul au ramas orfani sau a trebuit sa fie luati de langa acestia din motive de siguranta. Ei sunt adusi aici si pleaca doar atunci cand sunt dati in adoptie sau merg la asistenti maternali. Cand am inceput sa lucreze aici erau 30 de copii cu probleme mari, cu retard, cu tulburari de comportamanet. Anul trecut au fost institutionalizati intr-un azil special pentru ca pentru cei cu astfel de probleme alt viitor nu exista.

 „Consider ca nimic nu e intamplator. Am ajuns sa lucrez aici ca sa am grija de copii abuzati, neglijati si exploatati care au nevoie de afectiune, nu doar de ingrijire. Am empatizat cu ei.”

Corinei i se umbresc ochii gandindu-se la viitorului lui Andrei. „ Andrei e norocos ca face recuperarea cu specialistii World Vision Romania. E singurul centru specializat din sectorul 5. Am facut parte din grupul de pornire al acestui centrului pentru copii cu dizabilitati. A durat ani de zile pana am gasit locatia” imi poveste Corina. Acum a aparut un alt obstacol de depasit. Finantarile venite SUA si din fonduri europene se vor termina in vara lui 2013. Primaria ar trebui sa preia plata specialistilor insa bugetul public e prea mic.

Aici sunt tratati 60 de copii cu sindrom Down, autism, tetrapareza spastica si retard cu varste intre 0 si 10 ani. Conform Serviciului de Evaluare complexa al Primariei, in intreg sectorul 5 sunt inregistrati 570 de astfel de copii. Sectorul 5 este cel mai sarac din Bucuresti si majoritatea populatiei are reale probleme de saracie si somaj. Tratamentul lunar se ridica la (1000 de euro) 1300 de USD iar in Romania salariul minim net este de doar (566 lei) 171  USD. 

Pentru ca si-a dat seama cat de important este pentru parinti sa aiba informatii despre ce au de facut cu un copil cu nevoi speciale si ca experienta ei poate ajuta, Corina impreuna cu alti parinti din asociatia din care face parte, au ajutat fundatia World Vision Romania sa faca brosuri de suport. Cum sistemul social  nu ofera solutii realiste, asociatia din care ea face parte cauta solutii alternative.

 „Il simt pe Dumnezeu aproape in tot ceea ce fac. De la el imi vine puterea sa stiu cum sa ii ajut pe cei din jurul meu si pe pacienti, inspiratia pentru ce am de facut.”

Cu Dumnezeu in gand, Corina a invatat sa ia decizii pentru acum si azi. Ia ziua ca pe o provocare si se descurca singura. Uneori decide in secunde pentru viata lui Andrei atunci cand e in criza de epilepsie. Stie ca adaptabilitatea este de fapt solutia. Viata a dus-o departe de visele din tinerete dar a facut-o mai putrernica.

2 comentarii la „E frumos sa ai vise dar uneori viata te duce departe de ele”

  1. Felicitari pentru tot ce face aceasta MAMA… Ii doresc multa forta pentru a merge mai departe. La multi ani!

  2. Frumoasa poveste si impresionanta -cred ca toate mamicile lupta pt sanatatea copiilor lor si mai ales a celor speciali asa ca astzi fiind o zi speciala putem spune_LA MULTI ANI CU SANATATE _pentru toate mamicile din lume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *