Un an bun urmeaza sa se incheie cat de curand. Pentru noi, cei de la World Vision Romania a fost un an intens, care ne-a adus proiecte noi, frumoase, colaborari neasteptate, evenimente caritabile, campanii..toate in folosul copiilor defavorizati din mediul rural. Am inceput anul lansand campania ‘’Daruieste o masa calda unui copil din Cioatele’’ pentru copiii care, din cauza saraciei, nu au parte de mancare gatita.
Apoi a urmat binecunoscuta campanie ‘’2%’’ prin care am adunat bani pentru educatia copiilor din mediul rural. ‘’Mame bune, copii sanatosi’’ s-a lansat tot anul acesta si este un proiect adresat mamicilor, gravidelor si bebelusilor din mediul rural. Sanatatea lor este importanta iar mamicile de la sate nu au acces la informatii corecte legate de cresterea si alimentatia copilului.
In primavara am avut un motiv serios de mandrie: prima generatie de bursieri inclusi in proiectul ‘’Vreau in clasa a noua’’a absolvit liceul! Patru ani am fost alaturi de ei, la bine si la greu, s-au legat prietenii, iar evenimentele de sfarsit de liceu organizate in Iasi, Cluj, Valcea si Dolj au fost emotionante si cu greu ne-am spus ‘’Pe curand’’.
Nu am putut sta indiferenti la tragedia care inca se petrece in Africa, iar in vara am strans bani pentru campania ‘’Daruieste speranta la viata copiilor Africa” unde 30 000 de copii au murit din lipsa de hrana. Ne bucuram si le multumim vedetelor care ne-au sarit in ajutor si au raspandit mesajul campaniei: Inna, Florin Piersic Jr, Calin Goia, Proconsul.
Toamna am demarat campania ‘’Bratara bunatatii’’ in restaurantele KFC si Pizza Hut, toti banii adunati din donatiile in schimbul bratarii fiind directionati in proiectul ‘’Mame bune, copii sanatosi’’.
In luna octombrie, ca in fiecare an am derulat campania ‘’Doneaza 1 leu, cladeste viitorul meu’’ in restaurantele KFC si Pizza, pentru noua generatie de bursieri din proiectul ‘’Vreau in clasa a noua’’.
Iar acum pe final de an avem o campanie de suflet in care speram sa ne dati o mana de ajutor.’’Eu cum ajung la scoala?’’ , care e in plina desfasurare si prin care ne dorim sa achizitionam doua microbuze pentru cei 150 de copii din comuna Rebricea care sunt nevoiti sa se mearga zilnic, pe jos, 10-15 km pentru a ajunge la scoala. Avem nevoie in continuare nevoie de ajutorul vostru, numere la telefon disponibile pentru a face donatii sunt:
0900 900 090 – pentru a dona 5 euro si
0900 900 090 pentru a dona 10 euro sau gasiti aici alte metode de a dona.
Incheiem aici un an plin de proiecte, va multumim pentru tot ajutorul oferit copiilor si speram sa va avem alaturi si in anul care vine.