Obiectivele de Dezvoltare Durabilă: trei ani de la adoptarea Agendei 2030

La 3 ani de la adoptarea Agendei globale de dezvoltare durabilă, instituțiile publice și societatea civilă consideră că Obiectivele de dezvoltare durabilă trebuie promovate prin campanii de conștientizare.

La 3 ani de la adoptarea Agendei globale de dezvoltare durabilă, cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) sunt prea puțin cunoscute atât de autorități, profesioniști, precum și de către cetățeanul de rând, fie acesta adult sau tânar, locuitor într-un mare oraș sau dintr-un sătuc, a fost una dintre concluziile seminarului-dezbatere organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND și Fundația World Vision România pentru a marca această aniversare. Toți participanții, reprezentanți ai autorităților publice și ai unor organizații neguvernamentale din diverse domenii (social, educație, mediu, tineret, dezvoltare) au subliniat nevoia pregnantă de informare și educație asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă, precum și de formare a unor specialiști în domeniu. O altă concluzie foarte importantă a fost dorința tuturor participanților de a colabora în activități și proiecte care să susțină implementarea Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030.

La scurt timp după prima Raportare Națională Voluntară susținută de România în iulie 2018 în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt (New York) – https://sustainabledevelopment.un.org/memberstates/romania, referitoare la eforturile întreprinse și rezultatele intermediare privind implementarea ODD-urilor, participanții au discutat despre următoarele acțiuni ce vor fi implementate și cum poate fi asigurată coordonarea tuturor actorilor instituționali și neguvernamentali interesați în acest demers. În centrul discuției s-au aflat trei ODD-uri specifice: producția și consumul responsabile (ODD Nr. 12), educația de calitate (ODD Nr. 4) și reducerea inegalităților (ODD Nr. 10).

O intervenție foarte apreciată a avut-o Teodora Grîu, reprezentantă a Consiliului Consultativ al Copiilor (CCC) din World Vision România, care a subliniat dorința copiilor și tinerilor de a fi implicați în toate demersurile care vor avea loc pentru atingerea ODD-urilor. Teodora a prezentat o primă inițiativă a CCC de promovare a acestor obiective, care a constat într-un album Photo Voice intitulat ”Aceasta este realitatea mea, tu o cunoști?” prin care copiii au surprins realitățile comunităților rurale din care provin.

,,Fundația World Vision România, ca reprezentantă a societății civile, dorește o colaborare amplă și constantă cu instituțiile publice în ce privește implementarea și monitorizarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă. Prin toate programele noastre contribuim la avansarea Agendei 2030, obiectivele prioritare fiind, în acest moment, ODD 4 – Educație de calitate, ODD 10 – Inegalități reduse – și ODD 16.2 – Combaterea abuzului și violenței asupra copiilor.”, a declarat Gabriela Paleru, Director Advocacy World Vision România.

,,FOND în strânsă colaborare cu organizațiile sale membre (un bun exemplu fiind parteneriatul de azi cu World Vision România), are ca obiectiv implicarea societății civile în procesul de monitorizare și evaluare a implementării Agendei 2030 prin facilitarea dialogului și a coordonării cu diferiți actori relevanți (inclusiv instituții). Pentru noi este deosebit de importantă asigurarea în acest proces a coerenței politicilor pentru dezvoltare durabilă (inclus în ODD 17) și recunoașterea parteneriatelor cu societatea civilă ca fiind esențiale pentru implementarea Agendei 2030”, a adăugat Adela Rusu, Director Executiv, FOND.

Ambele organizații – World Vision România și FOND – desfășoară în prezent programe centrate pe obiectivele de dezvoltare durabilă.

Despre proiectul „Make Europe Sustainable for All”

Astfel, în perioada iulie 2017 – iunie 2020, World Vision România desfășoară proiectul „Make Europe Sustainable for All”, finanțat de Programul de Educație pentru Dezvoltare și Creștere a Gradului de Conștientizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Scopul proiectului este promovarea unei implementări ambițioase a Agendei 2030 de către și în cadrul Uniunii Europene, responsabilizând Uniunea Europeană și guvernele statelor europene pentru a accelera această implementare. De asemenea, proiectul își propune să crească nivelul de înțelegere a obiectivelor de dezvoltare durabilă în rândul cetățenilor și să îi ajute pe aceștia să mențina guvernele responsabile. Proiectul reunește 25 de parteneri din 14 țări europene, rețele europene sau globale și abordează toate cele 17 obiective de dezvoltare sustenabilă, reflectând interrelaționarea și interdependența acestora prin diverse acțiuni locale, naționale si europene cu focus pe campanii tematice de combatere a inegalităților, pentru hrană și agricultură durabile, consum si producție responsabile, integrând teme transversale precum Gen, Migrație și Schimbări climatice.

Despre proiectul „O Europă Coerentă pentru Dezvoltarea Durabilă: Acțiuni pentru Politici care vor face Diferența”

FOND desfășoară proiectul „O Europă Coerentă pentru Dezvoltarea Durabilă: Acțiuni pentru Politici care vor face Diferența”. Proiectul, finanțat de Comisia Europeană și implementat în perioada octombrie 2017 – septembrie 2020, abordează tematica Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și Agenda 2030 dintr-o perspectivă diferită, axată pe coerența politicilor de cooperare pentru dezvoltare. Concret, aceasta înseamnă că politicile naționale din domenii precum educație, sănătate, mediu, transport, energie, anti-corupție, etc. trebuie gândite astfel încât acestea să asigure implementarea Agendei 2030 pentru a asigura bunăstarea oamenilor. FOND este partener alături de alte platforme similare din Estonia, Marea Britanie, Belgia, Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia și Slovenia. Activitățile FOND din cadrul proiectului sunt centrate pe Obiectivul global 1 – eradicarea sărăciei, Obiectivul 12 – consum și producție responsabile și Obiectivul 17 – modalități de implementare a acestor ținte globale și cuprind acțiuni precum: sesiuni de training și formare, ateliere tematice, crearea unui incubator, schimb de bune practici la nivel național și internațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.