Pe 5 iulie inotam la Swimathon Iasi pentru Alin!

Pe 5 iulie 2014, Fundatia World Vision Romania participa la Swimathon, un eveniment in scopuri caritabile organizat de Fundatia Comunitara Iasi. Evenimentul se desfasoara sub forma unei competitii de inot si isi propune sa atraga fonduri care sa mearga catre diverse cause sociale din comunitatea locala.

Prin participarea noastra la Swimathon, ne dorim sa sustinem cauza lui Alin, un baietel din comunitatea Osesti care sufera de o boala grava de piele.

003 Alin la o activitate World Vision redim

Povestea lui Alin incepe pe 24 aprilie 2003, cand a venit pe lume intr-o familie nevoiasa din comunitatea Osesti, judetul Vaslui. Boala lui Alin a fost depistata inca de la nastere, iar vestea ca aceasta il va afecta toata viata a umbrit bucuria aparitiei micutului in viata familiei sale. Situatia financiara precara a generat in cadrul familiei o serie de multe nevoi, alaturi de imposibilitatea achizitionarii tratamentului lunar necesar lui Alin, in valoare de 600 lei.

Insa acest context nu l-a descurajat pe Alin: ambitios si optimist, el merge la scoala in fiecare zi, scrie cu manutele lui afectate de boala si isi doreste sa acumuleze cat mai multe cunostinte. Mama sa il insoteste intotdeauna la scoala si, timp de 4-5 ore, il tine pe baiat in brate pe o pernuta, intrucat mobilierul nu este potrivit pentru boala sa, provocandu-i dureri.

Bandajele speciale pe care trebuie sa le achizitioneze lunar in schimbul sumei de 600 de lei il ajuta pe Alin sa aiba o viata cat mai aproape de normalitate, sa mearga la scoala si sa se poata juca cu ceilalti copii de varsta lui.

001 Alin redim
Swimathon este o platforma de strangere de fonduri pentru cauze sociale, deghizata intr-o competiție de inot. Fiecare ONG, Asociatie sau Grup de initiativa se poate inscrie cu o cauza pentru care doreste sa stranga fonduri si prin intermediul careia contribuie la o schimbare in bine in cadrul comunitatii locale. Ulterior, poate convinge alte persoane sa inoate pentru aceasta cauza. Evenimentul va avea loc pe 5 iulie, la Strandul Municipal Iasi, incepand cu ora 15:00.

Inotatorii Fundatiei World Vision care formeaza echipa Prietenii lui Alin sunt Madalina Ciuntu (jurnalist Radio Iasi) si Adrian Chirosca (membru al Grupului ART si Reteaua Locala a Tinerilor din Negresti).

Avatar Alin Chirosca


Avatar Madalina Ciuntu

Puteti sustine echipa Fundatiei World Vision Romania completand acest formular.

Alegeti modalitatea cea mai simpla pentru a dona (prin banca sau card bancar), suma minima ce poate fi donata fiind de 10 lei si sprijiniti-l pe Alin in a avea o viata normala si o copilarie fericita!