World Vision România și MSD România, prin programul MSD for Mothers, Mame pentru Viață. Viață pentru Mame, au organizat spectacolul de teatru document FOREPLAY la Teatrul Național Bucureşti, Sala Mică. Evenimentul a avut ca scop conștientizarea și informarea publicului despre maternitatea timpurie din România. Acesta a fost desfășurat în cadrul campaniei de reducere a mortalității materne „Respect Mama. Respect Viața”.
Spectacolul a abordat, în premieră, subiectul naşterilor timpurii şi explorează condiţia vulnerabilă a tinerelor mame, fiind realizat pe baza experienţelor reale ale unor mame adolescente din Bucureşti și alte trei județe.
,,Piesa dă voce poveştilor de viaţă ale unor mame adolescente şi îşi propune să aducă în lumină şi cauzele mai puţin discutate care conduc la sarcinile minorelor: pe lângă lipsa unor programe susţinute de informare si educaţie, sărăcia, accesul redus al adolescenților la programele de planificare familială, există, de asemenea, problema abuzului, cauze psihologice precum transferul trans-generaţional şi modelele culturale care fac din fenomenul naşterilor timpurii un fenomen extrem de complex“, a declarat Ozana Nicolau, regizorul piesei de teatru Foreplay.
,,Acest eveniment s-a desfăşurat în cadrul campanie Respect Mama, Respect Viaţa şi are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a societății, părinților și adolescenților în vederea prevenirii maternității timpurii, cu consecințele ei dramatice: abandonul copiilor nedoriți, abandonul școlar, creșterea costurilor sociale, creșterea mortalității materne, perpetuarea lanțului vicios al sărăciei și a discriminării în societate”, a declarat Cornelia Paraschiv, Manager de Proiect în cadrul Fundaţiei World Vision România.
- 1 din 10 nou născuți în România sunt copiii unor adolescente
- 10% dintre mamele care nasc anual în România sunt minore
- 1 din 10 avorturi se produce la o adolescentă
- 26.000 de sarcini sunt înregistrate în fiecare an la adolescentele românce
- România se afla pe locul 1 în UE la sarcinile la minore sub 15 ani și pe locul 2 la sarcinile și avorturile la adolescente sub 18 ani.
După spectacol a avut loc o dezbatere moderată de Paula Rusu, jurnalist, reprezentant al unei organizaţii non-profit din România şi susţinătoare dedicată a mamelor din România. În cadrul dezbaterii, au exprimat opinii valoroase referitoare la stategii pentru prevenirea incidenţei sarcinilor nedorite la adolescente doamna Conf. Doctor Loreta Păun, Consilier de Stat al Administraţiei Prezidenţiale, Doamna Lidia Onofrei, Director în Cadrul Ministerului Sănătăţii, doamna Mariana Gaju, Preşedinta Ligii Femeilor Primari din Romania, doamna Isabela Popa, ANPDC, si d-na Adina Paun si Irina Popescu, de la Asociaţia Moaşelor din România.