Camp Ignite: ”Scânteia” care îi pregătește pe 50 de adolescenți din Cluj și Vâlcea să privească viitorul drept în față!

Printre îmbrățișări, lacrimi de despărțire și promisiuni de revedere, se ridică un mesaj de optimism și speranță: ACESTA E DOAR ÎNCEPUTUL! Semn că încă o ediție a taberei de dezvoltare personală susținută financiar de unul dintre partenerii noștri de nădejde, Steelcase, s-a încheiat, dar efectele le vom simți pe termen lung. Începând din acest an, tabăra se numește IGNITE și, așa cum îi spune și numele, are scopul de a aprinde scânteia încrederii și a leadership-ului în fiecare dintre cei 50 de adolescenți participanți.

Cum a fost anul acesta? La fel de intens ca de fiecare dată: cei mai timizi au fost încurajați să-și depășească temerile, să-și exteriorizeze trăirile și să-și controleze emoțiile. Cei mai extrovertiți și dezinvolți au învățat să-și canalizeze energia și ideile în scopuri creative. Prin sesiuni de autocunoaștere, setare de obiective și jocuri de roluri, fiecare a fost, pe rând: lider, coechipier sau simplu observator. Cum să se împace cu modificările prin care trece corpul uman la vârsta adolescenței, ce întrebări îi frământă pe tineri, cum să aibă mai multă încredere în propria persoană și cum să gestioneze prejudecățile legate de vârstă, sex sau etnie au fost câteva dintre problemele abordate. ”În prima zi când am ajuns și am fost întrebată care ar fi cuvântul care mă definește am zis curcubeu. Nu am știut atunci să explic exact, dar pe parcursul acestor zile am trecut de la soare cu nori, la ploaie, la cer senin și acum e clar, e curcubeu!”, a zis Mihaela, din Vâlcea, la sesiunea de concluzii. 

Sunt exerciții de autocunoaștere și dezvoltare personală care se dovedesc utile nu doar adolescenților, ci și adulților care coordonează această tabără. ”Mi-am dat seama că venind aici m-am ajutat pe mine. Am avut complexele mele și a fost nevoie de o astfel de experiență ca să realizez că încă mai am de lucrat cu mine însămi!”, a recunoscut Bianca, una dintre facilitatoare.

”La plecarea din tabără nu mai sunteți aceleași persoane care erați când ați venit. Acum aveți o viziune, aveți încredere în voi și puteți fi voi schimbarea pe care vreți să o vedeți în comunitățile voastre”, le-a transmis Kim, director global pe Social Innovation în cadrul Steelcase, copiilor, în ultima zi de tabără.

În cifre, tabăra Ignite stă cam așa: 25 de fete și 25 de băieți de liceu din județele Cluj și Vâlcea, provenind din familii defavorizate, peste 20 de alumni (participanți din taberele anterioare) care au venit să-și împărtășească experiențele cu ”bobocii” și 10 facilitatori aleși pe sprânceană din rândul angajaților Steelcase, dar și 4 din rândul foștilor participanți. Alți 3 angajați Steelcase au grijă ca în fiecare an activitățile să fie bine organizate și adaptate nevoilor tinerilor.  

Dincolo de aceste cifre e ”scânteia”: o serie de experiențe și învățături care, sădite într-o minte tânără și dornică de cunoaștere, ar putea aprinde flacăra schimbării.