În cadrul proiectului Alege Școala! derulat de Fundația World Vision România și Patriarhia Română 699 elevi din învățământul primar și gimnazial cu risc de părăsire timpurie a școlii, au participat la un concurs care să le dezvolte competențele și să contribuie la responsabilizarea lor socială. Odată cu încheierea primei etape a avut lor premierea tuturor participanților.
Pentru a-și îmbunătăți relaționarea socială copiii au participat la probe de concurs care includ interacțiuni pozitive și constructive cu ceilalți colegi și implicarea în rezolvarea conflictelor cu ajutorul unor strategii adecvate vârstei. Elevii au improvizat, s-au distrat și în joacă au învățat, unii de la ceilalți, cum să dea o mână de ajutor cuiva aflat în nevoie, cum să procedeze dacă găsesc pe stradă un portofel sau cum să reacționeze atunci când un coleg este jignit sau marginalizat în cadrul unui grup.
Proiectul „Alege Școala!” își propune prin metode interactive să insufle copiilor valori morale, civice și creștine, care să contribuie la dezvoltarea lor educațională și socială.
După muncă și răsplată
După ridicarea stării de urgență, în perioada 18-22 mai, copiii au intrat în posesia premiilor mult așteptate. Premierea s-a făcut cu respectarea normelor de igienă, de siguranță și de distanțare socială prevăzute de autorități, în toate cele 7 comunități implicate în proiect: Roșiori, Maia, Drăgoești, Rădulești, Armășești, Vălenii de Munte și Medgidia. Fiecare copil a primit un trening inscripționat cu sigla „Alege Școala!”. Bucuria de a purta haine noi a fost mare și din acest motiv n-au mai avut răbdare să ajungă acasă și au ales să se îmbrace imediat.
Părintele Constantin Naclad, managerul proiectului „Alege Școala!”, a menționat că ”în proiectul nostru avem în această perioadă pe lângă activități diferite care se realizează în contextul dificil al distanței fizice dintre copii și instructori și un concurs care a pornit cu mai multă vreme în urmă, concurs în care am dorit să le oferim copiilor șansa de a se exprima liber, de a înțelege mai bine ce înseamnă a fi răspunzător de celălalt și sperăm, de a înțelege ce înseamnă a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Premiile sunt răsplata implicării lor dar nu numai atât. Le-am gândit și ca un însemn comun al apartenenței la o activitate în care strecurăm și Cuvântul lui Dumnezeu în inima și sufletul copilului.”
Concursul continuă cu etapa a doua, în care cei mici au de realizat un proiect la alegere, care să se încadreze în secțiunea literară(o scrisoare către Dumnezeu despre cum ar putea ajuta un coleg să nu renunțe la școală, o poezie despre școală și educație, o rugăciune către Dumnezeu pentru cei care nu merg la școală), artistic(un desen care să ilustreze dragostea de învățătură) sau multimedia(un interviu cu un profesor sau preot din comunitate despre cum au ales școala sau cariera pe care au urmat-o, o prezentare despre școala sau biserica din comunitate). În contextul epidemiei de coronavirus metodologia concursului a fost adaptată, iar copiii vor primi la înscrierea în etapa o doua o tabletă pentru a putea realiza proiectele și pentru a face față cerințelor digitale din această perioadă.