Congresul National „Hristos impartasit copiilor”

In perioada 22-23 septembrie s-a desfasurat la Manastirea Sfanta Cruce – Caraiman, din Busteni, cea de-a VIII-a editie a Congresului National “Hristos impartasit copiilor”. Acest eveniment este dedicat copiilor si are ca tinta educarea din punct de vedere religios a micutilor.

Lucrarile congresului au fost deschise de catre delegatul Patriarhului Romaniei, Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop vicar patriarhal.

DSC_0186

Preasfintia Sa a transmis urmatorul mesaj Preafericitului Parinte Patriarh Daniel intitulat “Informare intelectuala si formare duhovniceasca in educatia moral-religioasa a copiilor si a tinerilor”: „Educatia crestina a copiilor si tinerilor nu trebuie limitata la transmiterea de informatii intelectuale, ci va urmari, in special, formarea moral-spirituala a copiilor si a tinerilor, modelarea caracterului si a personalitatii lor in acord cu idealul Evangheliei iubirii lui Hristos si cu lumina vietii spirituale a Bisericii. Cu alte cuvinte, tinta finala a educatiei religios-morale trebuie sa fie cresterea duhovniceasca a copiilor si a tinerilor in iubirea fata de Dumnezeu si de semeni, in special prin implicarea lor atat in viata liturgica a Bisericii, cat si in activitatile culturale si social-filantropice ale comunitatii parohiale”.

DSC_0261

La eveniment au participat inspectorii responsabili cu organizarea catehezei parohiale din tara, inspectorii pentru disciplina ‘religie’ din cadrul inspectoratelor scolare judetene, reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice, precum si alte persoane implicate direct in dezvoltarea acestui proiect.

Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul a subliniat, in cadrul sesiunii inaugurale, nevoia unei colaborari si mai bune intre responsabilii cu educatia religioasa din cadrul fiecarei eparhii.

In cadrul congresului, doamna Dana Buzducea, Director National al Fundatiei World Vision Romania, a vorbit despre parteneriatul pe care fundatia il are cu Patriarhia Romana, si a atras atentia asupra unor realitati ingrijoratoare care se regasesc in societatea romaneasca: neimplicarea parintilor in procesul educational al copiilor, precum si riscul de abandon scolar pentru elevii de la sate.

DSC_0201

„Este extrem de important ce se intampla in aceste zile aici prin faptul ca se afla impreuna in aceeasi sala reprezentanti ai Ministerului Educatiei si ai Bisericii Ortodoxe Romane care impreuna pot sa gaseasca solutiile cele mai bune pentru educatia crestina a copiilor nostri. Cand vorbesti despre bunastarea copilului nu poti sa vorbesti numai de un aspect din existenta sa. Trebuie sa te gandesti la copil cu toate nevoile sale, inclusiv nevoile legate de sanatate, de educatie, nevoile spirituale care devin atat de actuale si atat de importante in zilele noastre”, a precizat Dana Buzducea.

Tot acum, domnul Adrian Lemeni, Consilier Patriarhal in cadrul Sectorului Teologic-Educational al Patriarhiei Romane, a vorbit despre relatia de complementaritate si despre faptul ca nu trebuie sa existe competitivitate intre educatia catehetica din Biserica si educatia religioasa din scoala.

DSC_0190

Parintele Constantin Patuleanu, expert formator coordonator in cadrul proiectului “Alege Scoala!”, a vorbit despre educatia religioasa in viziunea unor Sfinti Parinti ai Bisericii, iar Parintele Constantin Naclad a prezentat raportul de activitate pe anul 2014-2015 al programului “Hristos impartasit copiilor”, al concursului national “Maini intinse spre lucrarea pruncilor lui Dumnezeu”, si al proiectului “Alege scoala!”.

Printre actiunile din cadrul congresului s-a numarat si planificarea unei strategii pe termen scurt, mediu si lung pentru colaborarea intre Scoala si Biserica.

Congresul National „Hristos impartasit copiilor” este organizat de Patriarhia Romana in colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice si cu Fundatia World Vision Romania.

DSC_0633