Hrană sănătoasă pentru 423 de copii din judeţul Cluj

Orele s-au terminat. A mai trecut o zi de școală, dar spre deosebire de anii trecuți elevii nu se grăbesc spre casă. Pe cei mai mulți dintre ei oricum nu are cine să îi aștepte cu masa pusă și să-i ajute la teme. Unii părinți fac naveta, alții lucrează pământul sau îngrijesc animalele din gospodărie, iar copiii sunt învățați de mici să-și poarte singuri de grijă. Și de cele mai multe ori se descurcă, cei mai mari îi ajută pe frații mai mici, au învățat să fie maturi la vârste fragede și își iau responsabilităție în serios.

Începând din acest an școlar, pentru 423 de copii de la țară, din județul Cluj, lucrurile se întâmplă puțin diferit. După ore, dascăli voluntari și psihopedagogi rămân cu ei să-i mai învețe lucruri noi, să-i ajute cu lecțiile și să facă tot felul de jocuri de cunoaștere și comunicare. Surpriza cea mai mare este însă masa caldă de la prânz. Nu sunt obișnuiți să primească zilnic mâncare gătită, de aici și confuzia: ,,Reacția copiilor la mâncarea caldă a fost foarte diferită: de la a consuma tot din farfurie, ca să nu se risipească, la a selecta doar orezul sau doar carnea, până la refuz categoric și a mânca doar chifla”, remarcă doamna Lazăr, psihopedagog.

De fapt, acești copii învață ce înseamnă normalitatea. Prin proiectul „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” al Fundației World Vision România, biroul zonal Cluj, încercăm să le insuflăm copiilor plăcerea de a merge la școală. Educația nu trebuie să fie un chin și o obligație, ci o șansă la o viață mai bună. Le arătăm asta prin activități de educație non-formală, formală și remedială, continuăm prin programe de dezvoltare personală și relaționare, iar începând din luna noiembrie le oferim zilnic și bucuria unui prânz consistent. Implicăm părinții și profesorii în toate aceste activități, pentru că educația începe în familie.

”Am fost foarte impresionată de reacția unui băiețel de la grădinița Aghireșu care a mâncat toată porția, iar la final a turnat în lingură și ultima picătură de sos. Cred că proiectul și-a atins scopul, fie doar și pentru ceea ce ascunde atitudinea acestui copilaș. Există cu adevărat copii în nevoie, pentru care masa oferită este o binecuvântare”, povestește Ioana, expert mobilizare comunitară. Iar o fetiță din localitatea Mera confirmă: ”Îmi place mult mâncarea, mai ales că e cu carne”.

Noi știm că toți copiii ar trebui să poată să citească și să scrie corect până termină ciclul gimnazial. Mai știm și că trebuie să-și facă prieteni, să se joace și să fie capabili să aleagă între bine și rău, să se protejeze și să fie pregătiți pentru viața profesională care îi așteaptă. Noi facem eforturi să nu mai lăsăm sărăcia și lipsa educației să constituie piedici în calea normalității.

Prin proiectul „Școala pentru toți – acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest” promovăm importanța educației în rândul a peste 1200 de copii, părinți  și cadre didactice, în decursul a 3 ani. Parteneri în proiect sunt Inspectoratul Scolar Cluj şi Primăria Sânpaul, alături de 5 scoli din județul Cluj:  Școala  Gimnazială  Aghireșu  Fabrici,  Școala  Gimnazială    “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ioan Alexandru” Sânpaul, Școala Gimnazială Cojocna și Școala Gimnazială Poieni.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, programul ”Școala pentru toți”, Axa prioritară: 6 „Educație și competențe” ID: POCU/74/6/18/104571.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.