Pe 25 Septembrie 2018 se împlinesc trei ani de când România a adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.
World Vision România marchează ziua de 25 Septembrie printr-o serie de acțiuni de creștere a gradului de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel local, pentru promovarea incluziunii sociale, culturale, politice și economice a tuturor, în special a femeilor, copiilor și minorităților. Toate aceste acțiuni se desfăşoară în cadrul proiectului „Make Europe Sustainable for All”, finanțat de Comisia Europeană.
12 copii din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România au realizat un album PhotoVoice în care au descris fiecare obiectiv de dezvoltare durabilă din perspectiva lor şi au trimis mesaje către comunitate pentru îndeplinirea acestor obiective.
Asociaţia pentru Promovarea Egalităţii între Tineri Adapto Youth şi Împreuna pentru viitor Constanta au desfăşurat evenimentul „MobiQuest Constanţa 2018”, un traseu de fotolii rulante pentru utilizatori şi non utilizatori, promovând egalitatea de şanse.
Asociația Împreună pentru Viitor desfăşoară proiectul „Împreună pentru viitor la Siminoc”, în cadrul căruia comunitatea locală este informată despre obiectivele de dezvoltare durabilă şi dezvoltă planuri de acțiune care adresează nevoile identificate de elevi şi cresc gradul de participare al tinerilor în comunitate pentru reducerea inegalităților sociale.
Asociația Youth Vision promovează obiectivele de dezvoltare durabilă prin cursuri de informare şi identificarea unor ambasadori care desfăşoară campanii de informare în mediul online, prezentând obiectivele şi analizându-le în contextul României.