O vizita la medic de familie…..

Daca va amintiti, ultima data v-am povestit despre peripetia prin care am trecut pentru a-mi face analizele. Am mers apoi cu acestea la medicul de familie pentru a mi le descifra. Sunt de parere ca toate gravidele, mai ales cele de la tara, pe perioada sarcinii, trebuie sa mearga macar la medicul de familie. Chiar daca nu este medic specializat, tot trebuie sa te supravegheze cineva pe perioada sarcinii. Spun asta pentru ca noi, gravidele din mediul rural, poate din lipsa de educatie, lipsa de acces la diferite informatii sau poate din rusine, nu prea ne prezentam la medic decat atunci cand e prea tarziu sau cand ne apuca durerile sa nastem.

Chiar si in cazul meu, a trecut ceva timp din momentul cand am aflat ca sunt insarcinata si pana m-am hotarat sa merg la medic. M-am inscris la medic abia la trei luni si jumatate de sarcina, din cauza ca mi-a fost frica sa nu pierd si aceasta sarcina, crezand ca daca mai aman vizita la medic nu va mai fi niciun pericol sa pierd sarcina. Eu sunt o persoana mai timida. Cred insa ca si din cauza mentalitatii de la tara nu am mers inca la un medic ginecolog. Merg cam la trei saptamani doar la medicul de familie din sat, cu care am o relatie foarte buna.

Ultima vizita a fost acum o saptamana. Acolo nu a trebuit sa stau la coada deoarece pe usa medicului este un afis mare pe care scrie ca femeile gravide si copiii mici au intietate. Nu merg la doamna doctor de cate ori simt o mica intepatura in burta sau durere la spate. Fiind la a doua sarcina, cred cat de cat ca pot face diferenta intre o durere caracteristica sarcinii sau o durere produsa de oboseala. De fiecare data cand merg, medicul imi ia tensiunea, imi masoara burta si ma cantareste. Mi-a spus ca o sa am probleme cu colul uterin pentru ca am luat mult in greutate – peste 15 kg – iar greutatea ideala pe care trebuie sa o ia o gravida stiu ca este de 12 kg. Cred ca am mai pus ceva de Paste  si sper sa nu ajung la greutatea pe care am avut-o la prima sarcina, la care am luat 25 de kg. Toti cei cu care ma intalnesc prin sat incep sa zambeasca pentru ca prima data se vede burta si apoi eu… Cand mai trec pe langa magazine imi vad intai burta si stau sa ma gandesc daca chiar sunt eu. Medicul de familie mi-a zis ca am sa fac iar un copil mare ca primul, care a avut la nastere 4kg si 200 grame. In urma rezultatului analizelor, medicul de familie mi-a recomandat sa iau fier pentru ca am anemie. De asemenea, mi-a prescris calciu si vitamina D si niste siropuri de tuse. Am uitat sa va mai spun ca m-am ales si cu o raceala puternica de sarbatori, iar medicul mi-a recomadat sa beau multe ceaiuri si siropuri. Nu am racit la plamani asa ca nu trebuie sa iau antibiotice, lucru care ar fi putut sa imi afecteze sarcina. 

In aceasta luna de sarcina trebuia sa fac si vaccinul anititetanos, dar medicul mi-a spus ca nu il mai poate da gratuit si ar fi trebuit sa il cumpar. Nici nu stiu de ce trebuie sa fac  acest vaccin, dar l-am facut si la prima sarcina. Oricum, toate medicamentele le cumpar pentru ca vitaminele nu se compenseaza si la noi in sat nici nu prea se gasesc, trebuie sa merg tot in oras la farmacie. Pe langa toate acestea trebuie sa respect si un regim alimentar strict din cauza kilogramelor, adica sa nu mananc prajeli si sa nu fac efort fizic, din cauza problemelor pe care le am cu inima.Tensiunea de data aceasta am avut-o buna si asta m-a bucurat mult.

Cam atat despre mine. Va doresc o primavara frumoasa si ne auzim saptamana viitoare.

Autor: Delia

Asistent Relatii Publice si Comunicare World Vision România – Biroul Zonal Vâlcea

Un comentariu la „O vizita la medic de familie…..”

  1. Buna!
    Felicitari pentru copil! Multa sanatate amandurora!

    Si eu sunt insarcinata in 34 de saptamani si pana la inceputul trimestrului trei totul a fost foarte bine, apoi au aparut ceva probleme pe care medicul de familie nu le putea rezolva.
    Am citit comentariile tale si m-a mirat foarte tare curajul de a nu apela pana in prezent la nici un specialist…. Iti doresc o sarcina fara probleme in continuare si te sfatuiesc sa nu te rusinezi de specialisti. Nu vad dincolo de sarcina pentru ca asta este ceea ce fac zilnic si a devenit rutina. Gandeste-te cate paciente il viziteaza zilnic, lunar, anual.
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.