Pepco România, alături de copiii din proiectele noastre

De fiecare dată când un partener de-al nostru ajunge în satele în care ne derulam proiectele, ne dorim să-i facem cunoştinţă cu oamenii din sat cu care lucrăm, să cunoască familiile, copiii, reprezentanţii primăriei, pentru că toţi aceşti oameni sunt parte din intervenţia World Vision România şi fiecare om are un rol important în continuarea proiectelor noastre şi educaţia copiilor vulnerabili.

În această vară, echipa Pepco România a întâlnit copiii din satul Rojiste, jud. Dolj şi s-a implicat alături de ei în activităţile la care ei participă în cadrul ,,Şcolii de Vară”. Energia bună cu care au venit cei de la Pepco România în satele noastre le-a adus copiilor cea mai mare bucurie şi încântare iar asta este frumuseţea oricărei vizite.

Printre copiii susţinuţi de Pepco România se numără şi Iolanda sau „Căpşunica”, cum îi spunem toţi, un copil de 8 ani, elevă în clasa a doua la Școala Gimnazială Rojiște. Provine dintr-o familie numeroasă cu încă 4 frați – o soră în clasa a patra, un frate în clasa pregătitoare, un frate la grădiniță și unul nou-născut. Părinții ei trăiesc din ajutorul social și pleaca frecvent la muncă în străinătate, ea rămânând în grija bunicii, împreună cu cei patru frați. De multe ori ea este un ajutor de nădejde în gospodărie și are grijă și de frații mai mici. În fiecare dimineață se trezește devreme pentru a ajunge la școală cu microbuzul de la ora 7. Căpșunica depune eforturi mari să obțină calificative cât mai bune. Maturizată înainte de vreme, încercată din plin de greutățile vieții, ea merge cu drag la școală și visează la ziua în care își vede reîntregită familia și simte din nou protecția de neînlocuit a brațelor mamei ei. Cu toate acestea, este un copil vesel, plăcut, încrezător și ambițios, dar care are nevoie de sprijin emoțional, dar și material.

Sunt 210 copii care primesc zilnic din partea Pepco o masă caldă şi program de afterschool în satele vulnerabile in care noi suntem activi şi 45 de elevi care primesc burse şcolare pentru a-şi finaliza cu succes liceul.

Alături de PEPCO România susținem copiii din mediul rural să aiba acces  neîngrădit la educaţie şi intervenim acolo unde este cea mai mare nevoie.  În mediul rural, peste 25% dintre locuitori au doar 4 clase, copiii români de la sate fiind expuşi în continuare sărăciei extreme şi excluziunii sociale, ceea ce înseamnă că  discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural continuă să se adâncească.

O treime din populația țării noastre se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, conform datelor Eurostat. Fără educatie, copiii României rămân captivi în sărăcie. Doar accesul neîngrădit la educație le poate schimba real viața acestor copii, poate reprezenta șansa lor de a-și depăși condiția, de a ieși din sărăcie și a de schimba pozitiv și comunitățile în care trăiesc. Mulțumim în numele copiilor din programele noastre companiei PEPCO România pentru generozitate, pentru că înțeleg importanța educației în mediul rural și pentru că le oferă sprijin necondiționat acestor copii. Împreună schimbăm generații!”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.

Pepco susține dezvoltarea și educația copiilor. 

#PepcoSustineEducaţia, #PEPCORomania

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.