Cătălina si Andreea sunt bursiere în proiectul „Vreau în clasa a 9-a ” din Vaslui. Ele își continuă educația de acasă în această perioadă, pentru că pregătirea lor nu se putea opri din cauza pandemiei. Fetele ne-au impresionat cu sinceritatea cu care ne-au împărtășit cum arată viețile lor, de când s-a declanșat starea de urgență și au fost nevoite să rămână izolate la domiciliu. Știm că această perioadă e foarte provocatoare pentru noi toți, deși unii avem cam tot ce avem nevoie la îndemână. Dar pentru ele, tinere din mediul rural? Niște copii mai mari care se pregătesc pentru un drum în viață, cum e oare să facă față acestei situații? Ce provocare, ar spune unii. Și ce reușită, am spune noi, atunci când le privim îndeaproape, pentru că acești copii chiar nu se dau bătuți. Colega noastră care a vorbit cu ele a încheiat fiecare conversație cu ochii în lacrimi. Copiii aceștia sunt motivația noastră de a merge mai departe și facem în continuare demersuri pentru a-i susține. Mai ales că acum au atâta nevoie de noi!
Cătălina este elevă în clasa a X-a la un liceu din Bârlad. Locuiește alături de mama, surorile sale și bunica lor într-un sat din județul Vaslui. Înainte să se închidă școlile, Cătălina avea de parcurs, zilnic, 12 km. pentru a ajunge la liceu și încă 12 km. la întoarcerea acasă.
Tatăl Cătălinei este plecat în străinătate, la muncă, de aproximativ un an. El este, practic, cel care susține bugetul familiei în această perioadă, întrucât mama este în concediu de maternitate: una dintre surorile Cătălinei are 3 luni, iar cealaltă are 14 ani. Întrebată cum se descurcă în această perioadă atât de greoaie la nivel general, Cătălina ne-a răspuns: „E greu, că tata e departe. Bani trimite după cum poate și el.”
Cătălina e în proiectul „Vreau în clasa a 9-a ” din primul an de liceu. Spune că activitățile și donațiile pe care le-a primit de-a lungul timpului în cadrul proiectului au ajutat-o foarte mult: „Activitățile au fost foarte utile mereu, m-am mai descoperit, am mai aflat multe lucruri despre mine și ceilalți. Tema despre Bullying mi-a plăcut în mod special, pentru că și eu sunt împotriva agresiunii și conflictelor. Nu îmi place să vorbesc urât, chiar dacă mai greșim cu toții uneori. Eu aș prefera să fie mereu pace. Despre donațiile din proiect, pot să spun că mi-au fost mereu folositoare, din rechizitele primite la începutul anului școlar mai am și acum.”
O zi din viața Cătălinei pe timp de pandemie începe cu un drum la magazinul din apropierea casei, pentru că este cea responsabilă de cumpărăturile familiei, fiind sora mai mare. Se protejează cu mască și mănuși, își completează declarația și merge să cumpere cele necesare. Apoi, continuă cu activități școlare sau cele din preajma casei: „Mă trezesc la 9, mă duc la magazin și cumpăr ce e nevoie. Când are mama nevoie de ajutor, stau cu sora mea cea mică, mai fac și curățenie prin casă, prin curte, după cum e nevoie. Mai scriu dacă mai am teme, iar seara mă uit la film la televizor cu cealaltă soră. Pe telefon stau mai rar, că nu ține bateria și am grijă de el pentru a-l folosi la teme. Pe la 11-12 noaptea adorm. ”
Am întrebat-o pe Cătălina despre cum se desfășoară orele online pentru ea și ne-a povestit că există o platformă pe care profesorii le pun teme de făcut și diferite materiale pentru materiile de studiu, conform unui orar stabilit anterior. Uneori au multe teme, alte ori mai puține, dar primesc câte ceva de făcut zilnic. „Pe platforma Classroom profesorii postează temele, ne-au făcut un mini orar ca să știm la ce să ne așteptăm că vor posta în următoarele zile: de exemplu azi am scris la engleză, română și biologie, am făcut poze și am trimis. Câteodată ne dau mult de scris, câteodată ne dau un pic mai puțin. Spre exemplu azi nu au dat chiar mult, la română am scris vreo două pagini mari, la biologie o pagină și la engleză tot așa, aproape o pagină mare. Câteodată ne dau câte un termen limită să trimitem tema. Majoritatea colegilor după o oră, două azi și-au trimis temele. Pun pariu că la toți copiii le este dor de școală. Am văzut și postări pe Facebook că e urât cu Covid-ul ăsta. Și eu mi-aș dori să fiu la școală. E mai bine la școală decât în vacanță, chiar dacă nu-s chiar de nota 10. Prefer să învăț ceva nou, să mă acomodez cu lumea.” Și dorind să aflăm ce anume îi lipsește cel mai mult în această perioadă, ni s-a răspuns: „Mie îmi lipsesc în primul rând colegii, libertatea, aș vrea să nu stau numai în casă, să scriu, să învăț ceva nou și să termin măcar 12 clase. Nu mi-a fost teamă că nu termin anul acesta, am încredere că și dacă aș lua o notă mică, tot mi-o repar.Și mai e greu și cu temele pe telefon, pentru că nu are o baterie prea bună. Dar mă străduiesc să mă descurc. E adevărat că un laptop sau o tabletă cu tastatură mi-ar fi de mare folos, ca să am și imaginea un pic mai mare, să nu îmi pierd datele salvate, că de pe telefon le mai pot pierde.” Sora ei de 14 ani își face temele tot de pe telefon.
Pe lângă temele pe care le are de făcut pentru școală, Cătălina face meditații la franceză în cadrul proiectului și participă lunar la activitățile de educație non-formală desfășurate tot online, împreună cu colegii ei și coordonatorii proiectului din Vaslui: „Doamna Ancuța vorbește deschis cu noi, ne ajută. E chiar de treabă. Și doamna Nicoleta la fel. Mai sunt și unii profesori care sunt stricți, dar ele au fost mereu deschise, mereu drăguțe cu toată lumea, s-au implicat. Sincer, nu am mai întâlnit așa persoane calme și drăguțe.”
Provocările cele mai mari ale Cătălinei în această perioadă, după cum ne-a mărturisit ea, sunt conexiunea precară la internet, lipsa unui dispozitiv potrivit pentru a-și continua educația de acasă și faptul că îi lipsește interacțiunea cu colegii. Dar e un copil foarte ambițios și curajos și își face partea ei de treabă, în toată povestea asta. Iar când obosește, spune că statul cu surioara ei îi face foarte bine, o amuză și o liniștește, dar și vizionarea filmelor la televizor sau a desenelor animate. Cine zice că desenele animate nu pot fi și pentru copiii mai mari? „Am momente când mă iau mult cu surioara mea. E ca o jucărie și e super, cred că a venit la un moment bun, parcă presimțea”.
Andreea este bursieră în programul „Vreau în clasa a 9-a ” din clasa a X-a, iar anul acesta urmează să susțină examenul de Bacalaureat. Ea a dorit să ne împărtășească din experiența ei în cadrul proiectului fără prea multe întrebări din partea noastră – în timpul discuției părea că este la un interviu online, pregătită să își expună punctul de vedere, deschisă la a spune tot ce a fost frumos pentru ea de când e parte din proiect, dar și să ne împărășească din provocările acestei perioade. Prin ceea ce a spus și prin fluența verbală din timpul discuției cu colega noastră, Andreea ne-a arătat cum lucrează acest proiect asupra dezvoltării fiecărui bursier în parte. De la o elevă timidă și introvertită, Andreea reușește azi să își exprime emoțiile și ideile cu ușurință, într-un mod atât de cursiv. Este de-a dreptul fascinant pentru noi și o dovadă că activitățile lunare desfășurate în cadrul proiectului și proiectul, în sine, la nivel general, chiar au rezultate pentru bursierii noștri. Dar haideți să îi urmărim discursul Andreei transpus în scris, de la începutul dialogului nostru, dar și următoarele idei, ca să vă convingeți singuri:
„Am intrat în clasa a X-a în proiectul <<Vreau în clasa a 9-a >> al organizației World Vision România. Inițial nu știam ce e cu proiectul acesta. Provin dintr-o familie modestă, de la țară și nu am anumite lucruri pe care alți copii le au, adică am anumite lipsuri. Doamna Nicoleta a sesizat și m-a băgat în proiect, vorbind și cu alte persoane de aici din comună care știau de proiect de mai mult timp. La început nu mi-a plăcut prima ședință, mi-am zis că eu nu sunt așa ca ei (se referă la colegii din proiect)– e un grup cu care te simți foarte bine, dar eu la început eram o fire foarte emotivă, nu puteam să vorbesc, nu puteam să discut cu ceilalți din jur. Doamna Nicoleta și grupul m-au ajutat apoi să pot să vorbesc despre problemele pe care le am. Am învățat multe lucruri, activitățile pe care le facem ne ajută foarte mult. Unele lucruri pe care le facem la activitate nu ți le zice nimeni. E o discuție foarte lejeră, nu întrebări care să te facă să te simți prost, ba chiar dimpotrivă. M-am simțit foarte bine în prezența colegilor timp de doi ani de zile de când sunt în proiect.”
Fiind încurajată să își continue povestea, Andreea ne-a spus și despre bursa lunară pe care o primește, despre cum o ajută aceasta, despre drumul pe care îl avea de parcurs spre școală, înainte ca starea de urgență să intervină și despre alte beneficii ale proiectului: „Când am intrat în proiect am rămas surprinsă aflând că noi primim și o bursă de 100 de lei. Chiar ne ajută foarte mult bursa aceea pentru că eu fac naveta din comună tocmai până în oraș la Negrești, în județul Vaslui. Și datorită bursei eu am cu ce să îmi plătesc transportul, care e destul de scump pentru mine. Dacă părinții mei au putut achita la timp abonamentul la microbuz, banii bursei s-au dus pe rechizite școlare, pe haine sau încălțăminte. Făcând naveta pe jos îți trebuie încălțăminte. Fiind fată îți trebuie și multe produse de igienă. Și noi în proiect am primit chiar donații de șampoane, deodorante, geluri de duș, foarte utile pentru mine. Proiectul m-a ajutat chiar foarte mult. ”
Am dorit să aflăm și care e activitatea de care își amintește cu cea mai bare bucurie sau pe care o consideră cea mai folositoare de până acum, dintre toate activitățile de educație non-formală desfășurate lunar în cadrul programului nostru. Știți ce ne-a răspuns Andreea?Aproape la fel ca și Cătălina, din punct de vedere al subiectului: „Chiar înainte de a intra în carantină am avut o activitate în luna ianuarie despre bullying si am avut și activitate acum online despre managementul stresului și depresie. Acestea două chiar m-au impresionat, pentru că bullying-ul l-am trăit pe pielea mea. Eu v-am spus că sunt de la țară și am anumite lipsuri și fiind într-o clasă de elevi care au lucruri pe care eu nu le am, mă făceau să mă simt prost. Sunt elevi care nu vin la școală să învețe, ci vin la școală ca să îi facă pe ceilalți să se simtă prost. Și am trăit-o pe pielea mea, și în generală și la liceu, la un moment dat. Pentru că eu eram de la țară și alții de la oraș. M-am regăsit, deci, în activitatea cu bullying-ul și am înțeles cum să trec mai ușor peste ceea ce am simțit atunci. Am înțeles că acești copii agresivi care se poartă așa la școală, probabil suferă și ei ceva acasă.”
Am întrebat-o pe Andreea și dacă a vorbit cu cineva despre ceea ce simțea venind din partea colegilor de la oraș și a spus că a trait în interiorul ei acest fenomen. Coordonatorul nostru local (asistent social în proiect), simțind că e ceva cu ea, a abordat-o și Andreea a primit consiliere în acest sens, fiind încurajată să nu treacă niciodată singură prin așa ceva, să ceară ajutor de la coordonatorul proiectului sau de la un om adult în care are încredere. Colegii din proiect au susținut-o mereu și au determinat-o să treacă peste întâmplare. „Doamna Nicoleta ne-a ajutat mereu, e prezentă la telefon, pe internet; chiar și după activitățile lunare, ea era mereu acolo. Ne-a zis mereu că ea ne susține. Ne întreabă mereu cum stăm cu învățatul, cum stăm cu meditațiile. Eu v-am spus că am avut niște lipsuri și pe plan școlar din generală și datorită meditațiilor am reușit să iau note bune la prima simulare din ianuarie. Fac meditații la matematică și la limba română și acum, online. Și vă dați seama, mama și tata nu aveau posibilitatea să plătească un profesor să mă ajute.”
Și dacă tot am ajuns la meditații, să vedem și cum se desfășoară pentru Andreea ședințele de meditații și școala online: „La clasă folosim o platformă, dar nu merge atât de bine, se mai blochează când intră foarte mulți deodată. Și mai ales că eu intru de pe telefon, și internetul e așa cum e… La pregătire, cu profesorii găsiți de doamna Nicoleta, facem pe WhatsApp – uneori ne sunăm cu cameră, depinde cum pot și profesorii și noi. Dar de obicei profesorii ne trimit testele, noi trimitem rezolvarea. Și dacă avem nevoie de ajutor, avem nevoie de completări la testul acela, punem întrebări și ei ne corectează, ne trimit răspunsurile. Mai fac meditația la matematică cu încă o colegă din clasă, iar la română fac singură.”
Conexiunea la internet nu o ajută foarte mult pe Andreea în ceea ce privește educația pe care o continuă de acasă. Ea nu are un abonament de internet, se conectează prin date mobile, care sunt limitate. „Trebuie să îmi încarc cartela în fiecare lună ca să am internet, uneori încarc cu mai mult de 6 euro, chiar cu 7, 8 ca să îmi ajungă internetul și e destul de costisitor. Dar măcar am cât de cât net, că un abonament e și mai scump. Mi-ar fi mai simplu dacă aș avea și net mai bun, și un laptop poate de pe care să intru să îmi fac temele, mai ales că platforma se tot blochează. Mă gândesc că de pe laptop și cu net mai bun, poate ar merge mai ușor. ”
Cum arată o zi din viața Andreei pe timp de pandemie?
„Mă trezesc dimineața, fac ordine prin cameră, apoi intru pe platormă să văd dacă am teme (și îmi fac ce am eu de făcut pentru școală, până pe la două după-amiază). Apoi mai îmi ajut și părinții pe acasă dacă e nevoie, mai învăț. Timpul se duce foarte rapid, dar nu știu de ce. Caut totuși timp pentru toate și parcă prețuiesc timpul altfel acum decât înainte. Simt că în perioada asta Dumnezeu ne arată să prețuim mai mult tot ce avem în jur.”
Andreea locuiește cu părinții ei, într-un sat din Vaslui. Mai are o soră, dar ea este căsătorită, deci mutată la casa ei. Mama Andreei are 45 de ani, iar tatăl 47. La începutul pandemiei, Andreea i-a spus mamei că trebuie să stea în casă se se protejeze. Aparent, bursiera face educație cu părinții ei, și nu invers… Dar părinții îi susțin procesul educațional așa cum pot: Andreea ne-a povestit că părinții ei o lasă mereu să învețe, să își facă lecțiile și îi solicită ajutorul în gospodărie, doar dacă ea are timp pentru asta, însă accentul este pe învățătură.
Andreea vrea să de la facultatea de Farmacie, îi plac biologia și chimia și se gândește că i-ar plăcea să lucreze într-o farmacie. Inițial voia să se facă asistentă, dar s-a răzgândit, pentru că este o fire miloasă și nu știe cum s-ar descurca cu injecțiile. Ea vrea să își protejeze părinții în această perioadă și ea e cea care merge la cumpărături, la magazinul din apropiere, cu mască și mănuși. A reușit, spune ea, să își cumpere și un dezinfectant chiar când a auzit că s-au închis școlile din cauza virusului. Întrebată despre sursele din care se informează, Andreea ne-a spus că tatăl se uită des la știri și astfel aude și ea înformațiile cu privire la starea actuală. Evită să caute informații pe internet, preferă doar să audă știri oficiale.
Despre această perioadă de izolare și despre Bac, Andreea a mărturisit: „Eu stau mai mult acasă, nu am de ce să am gânduri negative. Sper că o să fie bine și o să trecem peste toate. Într-un fel mi-e teamă doar pentru când o să dăm Bacalaureatul. Dacă toată lumea stă acasă, noi de ce trebuie să dăm Bacalaureatul acum, în perioada asta? Putea să se mai amâne puțin, că suntem expuși oarecum… O să fie anumite restricții, dar virusul tot se poate lua.”
Andreea își exprimă foarte coerent punctul de vedere, iar lejeritatea cu care o face ne arată cât de perseverentă și implicată a fost pe parcursul acestor doi ani de când e în proiect. E un copil care e decis să reușească, cu siguranță. Îi place tenisul și speră să se apuce la un moment dat și de acest sport pentru bucuria proprie, căci în copilărie se juca cu prietenele ei cu paletele și mingea de tenis în apropierea casei. Poate după pandemie, după ce reintră lucrurile în normal sau după ce va da la facultate, se va apuca și de asta…
