liceu – Blog – World Vision Romania

Școala de acasă pentru bursierii proiectului „Vreau în clasa a 9-a ”

Cătălina si Andreea sunt bursiere în proiectul „Vreau în clasa a 9-a ” din Vaslui. Ele își continuă educația de acasă în această perioadă, pentru că pregătirea lor nu se putea opri din cauza pandemiei. Fetele ne-au impresionat cu sinceritatea cu care ne-au împărtășit cum arată viețile lor, de când s-a declanșat starea de urgență și au fost nevoite să rămână izolate la domiciliu. Știm că această perioadă e foarte provocatoare pentru noi toți, deși unii avem cam tot ce avem nevoie la îndemână. Dar pentru ele, tinere din mediul rural? Niște copii mai mari care se pregătesc pentru un drum în viață, cum e oare să facă față acestei situații? Ce provocare, ar spune unii. Și ce reușită, am spune noi, atunci când le privim îndeaproape, pentru că acești copii chiar nu se dau bătuți. Colega noastră care a vorbit cu ele a încheiat fiecare conversație cu ochii în lacrimi. Copiii aceștia sunt motivația noastră de a merge mai departe și facem în continuare demersuri pentru a-i susține. Mai ales că acum au atâta nevoie de noi!

Cătălina este elevă în clasa a X-a la un liceu din Bârlad. Locuiește alături de mama, surorile sale și bunica lor într-un sat din județul Vaslui. Înainte să se închidă școlile, Cătălina avea de parcurs, zilnic, 12 km. pentru a ajunge la liceu și încă 12 km. la întoarcerea acasă.

Tatăl Cătălinei este plecat în străinătate, la muncă, de aproximativ un an. El este, practic, cel care susține bugetul familiei în această perioadă, întrucât mama este în concediu de maternitate: una dintre surorile Cătălinei are 3 luni, iar cealaltă are 14 ani. Întrebată cum se descurcă în această perioadă atât de greoaie la nivel general, Cătălina ne-a răspuns: „E greu, că tata e departe. Bani trimite după cum poate și el.”

Cătălina e în proiectul „Vreau în clasa a 9-a ” din primul an de liceu. Spune că activitățile și donațiile pe care le-a primit de-a lungul timpului în cadrul proiectului au ajutat-o foarte mult: „Activitățile au fost foarte utile mereu, m-am mai descoperit, am mai aflat multe lucruri despre mine și ceilalți. Tema despre Bullying mi-a plăcut în mod special, pentru că și eu sunt împotriva agresiunii și conflictelor. Nu îmi place să vorbesc urât, chiar dacă mai greșim cu toții uneori. Eu aș prefera să fie mereu pace. Despre donațiile din proiect, pot să spun că mi-au fost mereu folositoare, din rechizitele primite la începutul anului școlar mai am și acum.”

O zi din viața Cătălinei pe timp de pandemie începe cu un drum la magazinul din apropierea casei, pentru că este cea responsabilă de cumpărăturile familiei, fiind sora mai mare. Se protejează cu mască și mănuși, își completează declarația și merge să cumpere cele necesare. Apoi, continuă cu activități școlare sau cele din preajma casei: „Mă trezesc la 9, mă duc la magazin și cumpăr ce e nevoie. Când are mama nevoie de ajutor, stau cu sora mea cea mică, mai fac și curățenie prin casă, prin curte, după cum e nevoie. Mai scriu dacă mai am teme, iar seara mă uit la film la televizor cu cealaltă soră. Pe telefon stau mai rar, că nu ține bateria și am grijă de el pentru a-l folosi la teme. Pe la 11-12 noaptea adorm. ”

Am întrebat-o pe Cătălina despre cum se desfășoară orele online pentru ea și ne-a povestit că există o platformă pe care profesorii le pun teme de făcut și diferite materiale pentru materiile de studiu, conform unui orar stabilit anterior. Uneori au multe teme, alte ori mai puține, dar primesc câte ceva de făcut zilnic. „Pe platforma Classroom profesorii postează temele, ne-au făcut un mini orar ca să știm la ce să ne așteptăm că vor posta în următoarele zile: de exemplu azi am scris la engleză, română și biologie, am făcut poze și am trimis. Câteodată ne dau mult de scris, câteodată ne dau un pic mai puțin. Spre exemplu azi nu au dat chiar mult, la română am scris vreo două pagini mari, la biologie o pagină și la engleză tot așa, aproape o pagină mare. Câteodată ne dau câte un termen limită să trimitem tema. Majoritatea colegilor după o oră, două azi și-au trimis temele. Pun pariu că la toți copiii le este dor de școală. Am văzut și postări pe Facebook că e urât cu Covid-ul ăsta. Și eu mi-aș dori să fiu la școală. E mai bine la școală decât în vacanță, chiar dacă nu-s chiar de nota 10. Prefer să învăț ceva nou, să mă acomodez cu lumea.” Și dorind să aflăm ce anume îi lipsește cel mai mult în această perioadă, ni s-a răspuns: „Mie îmi lipsesc în primul rând colegii, libertatea, aș vrea să nu stau numai în casă, să scriu, să învăț ceva nou și să termin măcar 12 clase. Nu mi-a fost teamă că nu termin anul acesta, am încredere că și dacă aș lua o notă mică, tot mi-o repar.Și mai e greu și cu temele pe telefon, pentru că nu are o baterie prea bună. Dar mă străduiesc să mă descurc. E adevărat că un laptop sau o tabletă cu tastatură mi-ar fi de mare folos, ca să am și imaginea un pic mai mare, să nu îmi pierd datele salvate, că de pe telefon le mai pot pierde.” Sora ei de 14 ani își face temele tot de pe telefon.

Pe lângă temele pe care le are de făcut pentru școală, Cătălina face meditații la franceză în cadrul proiectului și participă lunar la activitățile de educație non-formală desfășurate tot online, împreună cu colegii ei și coordonatorii proiectului din Vaslui: „Doamna Ancuța vorbește deschis cu noi, ne ajută. E chiar de treabă. Și doamna Nicoleta la fel. Mai sunt și unii profesori care sunt stricți, dar ele au fost mereu deschise, mereu drăguțe cu toată lumea, s-au implicat. Sincer, nu am mai întâlnit așa persoane calme și drăguțe.”

Provocările cele mai mari ale Cătălinei în această perioadă, după cum ne-a mărturisit ea, sunt conexiunea precară la internet, lipsa unui dispozitiv potrivit pentru a-și continua educația de acasă și faptul că îi lipsește interacțiunea cu colegii. Dar e un copil foarte ambițios și curajos și își face partea ei de treabă, în toată povestea asta. Iar când obosește, spune că statul cu surioara ei îi face foarte bine, o amuză și o liniștește, dar și vizionarea filmelor la televizor sau a desenelor animate. Cine zice că desenele animate nu pot fi și pentru copiii mai mari? „Am momente când mă iau mult cu surioara mea. E ca o jucărie și e super, cred că a venit la un moment bun, parcă presimțea”.

Andreea este bursieră în programul „Vreau în clasa a 9-a ” din clasa a X-a, iar anul acesta urmează să susțină examenul de Bacalaureat. Ea a dorit să ne împărtășească din experiența ei în cadrul proiectului fără prea multe întrebări din partea noastră – în timpul discuției părea că este la un interviu online, pregătită să își expună punctul de vedere, deschisă la a spune tot ce a fost frumos pentru ea de când e parte din proiect, dar și să ne împărășească din provocările acestei perioade. Prin ceea ce a spus și prin fluența verbală din timpul discuției cu colega noastră, Andreea ne-a arătat cum lucrează acest proiect asupra dezvoltării fiecărui bursier în parte. De la o elevă timidă și introvertită, Andreea reușește azi să își exprime emoțiile și ideile cu ușurință, într-un mod atât de cursiv. Este de-a dreptul fascinant pentru noi și o dovadă că activitățile lunare desfășurate în cadrul proiectului și proiectul, în sine, la nivel general, chiar au rezultate pentru bursierii noștri. Dar haideți să îi urmărim discursul Andreei transpus în scris, de la începutul dialogului nostru, dar și următoarele idei, ca să vă convingeți singuri:

„Am intrat în clasa a X-a în proiectul <<Vreau în clasa a 9-a >> al organizației World Vision România. Inițial nu știam ce e cu proiectul acesta. Provin dintr-o familie modestă, de la țară și nu am anumite lucruri pe care alți copii le au, adică am anumite lipsuri. Doamna Nicoleta a sesizat și m-a băgat în proiect, vorbind și cu alte persoane de aici din comună care știau de proiect de mai mult timp. La început nu mi-a plăcut prima ședință, mi-am zis că eu nu sunt așa ca ei (se referă la colegii din proiect)– e un grup cu care te simți foarte bine, dar eu la început eram o fire foarte emotivă, nu puteam să vorbesc, nu puteam să discut cu ceilalți din jur. Doamna Nicoleta și grupul m-au ajutat apoi să pot să vorbesc despre problemele pe care le am. Am învățat multe lucruri, activitățile pe care le facem ne ajută foarte mult. Unele lucruri pe care le facem la activitate nu ți le zice nimeni. E o discuție foarte lejeră, nu întrebări care să te facă să te simți prost, ba chiar dimpotrivă. M-am simțit foarte bine în prezența colegilor timp de doi ani de zile de când sunt în proiect.”

Fiind încurajată să își continue povestea, Andreea ne-a spus și despre bursa lunară pe care o primește, despre cum o ajută aceasta, despre drumul pe care îl avea de parcurs spre școală, înainte ca starea de urgență să intervină și despre alte beneficii ale proiectului: „Când am intrat în proiect am rămas surprinsă aflând că noi primim și o bursă de 100 de lei. Chiar ne ajută foarte mult bursa aceea pentru că eu fac naveta din comună tocmai până în oraș la Negrești, în județul Vaslui. Și datorită bursei eu am cu ce să îmi plătesc transportul, care e destul de scump pentru mine. Dacă părinții mei au putut achita la timp abonamentul la microbuz, banii bursei s-au dus pe rechizite școlare, pe haine sau încălțăminte. Făcând naveta pe jos îți trebuie încălțăminte. Fiind fată îți trebuie și multe produse de igienă. Și noi în proiect am primit chiar donații de șampoane, deodorante, geluri de duș, foarte utile pentru mine. Proiectul m-a ajutat chiar foarte mult. ”

Am dorit să aflăm și care e activitatea de care își amintește cu cea mai bare bucurie sau pe care o consideră cea mai folositoare de până acum, dintre toate activitățile de educație non-formală desfășurate lunar în cadrul programului nostru. Știți ce ne-a răspuns Andreea?Aproape la fel ca și Cătălina, din punct de vedere al subiectului: „Chiar înainte de a intra în carantină am avut o activitate în luna ianuarie despre bullying si am avut și activitate acum online despre managementul stresului și depresie. Acestea două chiar m-au impresionat, pentru că bullying-ul l-am trăit pe pielea mea. Eu v-am spus că sunt de la țară și am anumite lipsuri și fiind într-o clasă de elevi care au lucruri pe care eu nu le am, mă făceau să mă simt prost. Sunt elevi care nu vin la școală să învețe, ci vin la școală ca să îi facă pe ceilalți să se simtă prost. Și am trăit-o pe pielea mea, și în generală și la liceu, la un moment dat. Pentru că eu eram de la țară și alții de la oraș. M-am regăsit, deci, în activitatea cu bullying-ul și am înțeles cum să trec mai ușor peste ceea ce am simțit atunci. Am înțeles că acești copii agresivi care se poartă așa la școală, probabil suferă și ei ceva acasă.”

Am întrebat-o pe Andreea și dacă a vorbit cu cineva despre ceea ce simțea venind din partea colegilor de la oraș și a spus că a trait în interiorul ei acest fenomen. Coordonatorul nostru local (asistent social în proiect), simțind că e ceva cu ea, a abordat-o și Andreea a primit consiliere în acest sens, fiind încurajată să nu treacă niciodată singură prin așa ceva, să ceară ajutor de la coordonatorul proiectului sau de la un om adult în care are încredere. Colegii din proiect au susținut-o mereu și au determinat-o să treacă peste întâmplare. „Doamna Nicoleta ne-a ajutat mereu, e prezentă la telefon, pe internet; chiar și după activitățile lunare, ea era mereu acolo. Ne-a zis mereu că ea ne susține. Ne întreabă mereu cum stăm cu învățatul, cum stăm cu meditațiile. Eu v-am spus că am avut niște lipsuri și pe plan școlar din generală și datorită meditațiilor am reușit să iau note bune la prima simulare din ianuarie. Fac meditații la matematică și la limba română și acum, online. Și vă dați seama, mama și tata nu aveau posibilitatea să plătească un profesor să mă ajute.”

Și dacă tot am ajuns la meditații, să vedem și cum se desfășoară pentru Andreea ședințele de meditații și școala online: „La clasă folosim o platformă, dar nu merge atât de bine, se mai blochează când intră foarte mulți deodată. Și mai ales că eu intru de pe telefon, și internetul e așa cum e… La pregătire, cu profesorii găsiți de doamna Nicoleta, facem pe WhatsApp – uneori ne sunăm cu cameră, depinde cum pot și profesorii și noi. Dar de obicei profesorii ne trimit testele, noi trimitem rezolvarea. Și dacă avem nevoie de ajutor, avem nevoie de completări la testul acela, punem întrebări și ei ne corectează, ne trimit răspunsurile. Mai fac meditația la matematică cu încă o colegă din clasă, iar la română fac singură.”

Conexiunea la internet nu o ajută foarte mult pe Andreea în ceea ce privește educația pe care o continuă de acasă. Ea nu are un abonament de internet, se conectează prin date mobile, care sunt limitate. „Trebuie să îmi încarc cartela în fiecare lună ca să am internet, uneori încarc cu mai mult de 6 euro, chiar cu 7, 8 ca să îmi ajungă internetul și e destul de costisitor. Dar măcar am cât de cât net, că un abonament e și mai scump. Mi-ar fi mai simplu dacă aș avea și net mai bun, și un laptop poate de pe care să intru să îmi fac temele, mai ales că platforma se tot blochează. Mă gândesc că de pe laptop și cu net mai bun, poate ar merge mai ușor. ”

Cum arată o zi din viața Andreei pe timp de pandemie?

„Mă trezesc dimineața, fac ordine prin cameră, apoi intru pe platormă să văd dacă am teme (și îmi fac ce am eu de făcut pentru școală, până pe la două după-amiază). Apoi mai îmi ajut și părinții pe acasă dacă e nevoie, mai învăț. Timpul se duce foarte rapid, dar nu știu de ce. Caut totuși timp pentru toate și parcă prețuiesc timpul altfel acum decât înainte. Simt că în perioada asta Dumnezeu ne arată să prețuim mai mult tot ce avem în jur.”

Andreea locuiește cu părinții ei, într-un sat din Vaslui. Mai are o soră, dar ea este căsătorită, deci mutată la casa ei. Mama Andreei are 45 de ani, iar tatăl 47. La începutul pandemiei, Andreea i-a spus mamei că trebuie să stea în casă se se protejeze. Aparent, bursiera face educație cu părinții ei, și nu invers… Dar părinții îi susțin procesul educațional așa cum pot: Andreea ne-a povestit că părinții ei o lasă mereu să învețe, să își facă lecțiile și îi solicită ajutorul în gospodărie, doar dacă ea are timp pentru asta, însă accentul este pe învățătură.

Andreea vrea să de la facultatea de Farmacie, îi plac biologia și chimia și se gândește că i-ar plăcea să lucreze într-o farmacie. Inițial voia să se facă asistentă, dar s-a răzgândit, pentru că este o fire miloasă și nu știe cum s-ar descurca cu injecțiile. Ea vrea să își protejeze părinții în această perioadă și ea e cea care merge la cumpărături, la magazinul din apropiere, cu mască și mănuși. A reușit, spune ea, să își cumpere și un dezinfectant chiar când a auzit că s-au închis școlile din cauza virusului. Întrebată despre sursele din care se informează, Andreea ne-a spus că tatăl se uită des la știri și astfel aude și ea înformațiile cu privire la starea actuală. Evită să caute informații pe internet, preferă doar să audă știri oficiale.

Despre această perioadă de izolare și despre Bac, Andreea a mărturisit: „Eu stau mai mult acasă, nu am de ce să am gânduri negative. Sper că o să fie bine și o să trecem peste toate. Într-un fel mi-e teamă doar pentru când o să dăm Bacalaureatul. Dacă toată lumea stă acasă, noi de ce trebuie să dăm Bacalaureatul acum, în perioada asta? Putea să se mai amâne puțin, că suntem expuși oarecum… O să fie anumite restricții, dar virusul tot se poate lua.”

Andreea își exprimă foarte coerent punctul de vedere, iar lejeritatea cu care o face ne arată cât de perseverentă și implicată a fost pe parcursul acestor doi ani de când e în proiect. E un copil care e decis să reușească, cu siguranță. Îi place tenisul și speră să se apuce la un moment dat și de acest sport pentru bucuria proprie, căci în copilărie se juca cu prietenele ei cu paletele și mingea de tenis în apropierea casei. Poate după pandemie, după ce reintră lucrurile în normal sau după ce va da la facultate, se va apuca și de asta…

Educația online, o provocare pentru copiii de la sat

Oana este elevă în clasa a XII-a şi bursieră în programul nostru „Vreau în clasa a 9-a” încă de la începutul liceului. Locuiește într-un sat din Dolj, cu tatăl, frații săi mai mari, cumnata și nepoțica sa. Mama Oanei nu este acasă. A plecat să muncească în străinătate, înainte de pandemie. Cu toate astea, bugetul familiei îl susține doar tatăl momentan, căci mama nu poate munci în această perioadă, din cauza coronavirusului.

Înainte de pandemie, Oana se pregătea pentru BAC și pentru examenul la facultate – vrea să dea la Medicină și să devină kinetoterapeut. De aproape o lună, însă, lucrurile s-au schimbat pentru ea. Orele de pregătire la limba română, matematică și chimie pe care le făcea după programul zilnic de la școală s-au transformat în teste și exerciții pe care le face singură, după ce primește indicațiile pe e-mail sau WhatsApp de la profesori.

Cu responsabilitatea unui om matur, Oana are grijă să își îndeplinească atribuțiile școlare, chiar și din izolare și chiar dacă nu are un laptop sau un calculator, dar nicio conexiune foarte bună la internet. Practic, își face temele doar cu ajutorul telefonului, s-a adaptat și se descurcă, deși nu îi este simplu. „La mate ne trimite domnul profesor pe e-mail, la română pe un grup pe WhatsApp ne spune doamna ce teste să facem. La biologie, la fel, ne trimite doamna teste. Și tot pe e-mail primim de la doamna de franceză, doamna dirigintă de engleză. Eu înainte foloseam foarte, foarte rar e-mailul, de aceea a fost ceva nou și greu pe de o parte să fac activitățile online. Iar pentru mine singura sursă prin care mă pot conecta la internet sunt datele mobile de pe abonamentul pe care mi l-a făcut tata. Dar am netul limitat. Nu am laptop sau calculator, fac totul doar de pe telefon. Cu laptop ar fi mai ușor pentru că, îmi amintesc, și când lucram la școală la TIC era mult mai ușor să fac acele chestii în Word decât acum, când a trebuit să mi le fac de pe telefon, ca să îmi scot anumite referate.”

Studiul la biologie, pentru admiterea la facutate, îl continuă tot individual, printr-un program destul de strict, pentru a nu rămâne în urmă. ÎI este foarte dificil, după cum ne-a mărturisit chiar ea: „Învăț foarte mult pentru BAC și admiterea la facultate, deoarece și de acest lucru ține viitorul meu. Dar cu toată pandemia asta, mi-am făcut un program de învățat mai exagerat, deoarece stau numai acasă. Pentru mine e extrem de greu. E greu pentru că, dacă n-am mai făcut meditații la bio în ultima vreme, doamna ne-a dat să învățăm singuri și chiar sunt unele chestii care trebuie explicate, mai ales cum sunt imaginile care trebuie (toate) memorate. E super greu să le înțelegi. Când ni le explica doamna era mai simplu…Dar am început să mă descurc, teoretic.”

În timpul pandemiei, o zi din viața Oanei se împarte între studiu individual și îndeletniciri casnice: gătește sau se joacă cu nepoțica ei uneori, atunci când mama fetiței are ceva urgent de făcut în gospodărie. Cu excepția tatălui, singurul care munceşte momentan, toți ceilalți membri ai familiei stau izolați, în curte și în casă. „Stăm acasă, tati e singurul care iese că trebuie să se ducă la serviciu și mereu când îi zic eu că mai avem nevoie de ceva, cumpără înainte să vină acasă, de la magazinul de unde așteaptă autobuzul. Noi stăm în curte. Eu mă trezesc pe la 10. Dacă știu că trebuie să fac mâncare, mă trezesc puțin mai devreme pentru că știu că până pregătesc toate cele, durează… După ce pun mâncarea pe foc, mai stau puțin cu nepoțica. După, mă apuc să învăț la bio și fac grile – până se face mâncarea mai fac grile. După ce am mâncat, dorm sau mai stau o oră în pat și după mă apuc de celelalte materii pentru școală. Sau mai stau afară în curte, mă mai duc în grădină, că trebuie să am grijă de flori și tot așa; dar nu ies din curte.”

Atunci când am întrebat-o pe Oana care a fost cel mai dificil sau provocator moment pentru ea în această perioadă, dincolo de necesitatea de a se adapta la noul mod de a învăța, ea ne-a răspuns: „Efectiv faptul că dintr-un moment a trebuit să rămânem închiși, fără să mai fim noi, teoretic. Asta mi s-a părut așa, pe moment, foarte… ciudat. Mi s-a părut ciudat că a trebuit să ne rupem de tot… Și când mă gândesc că acesta trebuia să fie anul nostru, anul în care urma să râdem și să profităm de ultimele momente din anii de liceu petrecute împreună. Acum, uită-te la noi, comunicând prin mesaje, făcând ore online, dorindu-ne din tot sufletul să fim iar în acea clasă, în acea bancă de la școală. Nouă, celor de clasa a XII-a ne este, poate, cel mai greu… Sper să trecem cu bine și peste asta! ”

În cadrul proiectului „Vreau în clasa a 9-a”, Oana este foarte receptivă și implicată. Deși conexiunea slabă la internet nu i-a permis să se conecteze online la sesiunea de Public speaking de luna trecută, ea a răspuns tuturor cerințelor trimise de coordonatorii noștri pe grupurile de lucru și a trimis răspunsurile ei prin telefon. Ne-a mărturisit, în finalul conversației noastre, cum i s-a părut activitatea de educație non-formală din luna martie și ce înseamnă acest program pentru ea: „ A trebuit să ascultăm videoclipurile acelea și a fost diferit pentru că toate astea trebuia să le facem noi, trebuia să ne dăm seama despre lucrurile care se explicau acolo. A fost diferit, în fiecare activitatea înainte ni se explicau anumite lucruri, acum a trebuit să stăm să ascultăm și să completăm chestionarul. Acum a fost mai mult un efort din partea noastră, decât de obicei, dar și un fel de responsabilizare.

Proiectul <<Vreau în clasa a 9-a>> a fost și este pentru mine o oportunitate, o nouă șansă. Cu proiectul am vizitat anumite locuri când am fost în tabără – nu mai fusesem acolo înainte de a fi în proiect. După toate întâlnirile și activitățile la care participam am început să nu mai îmi fie atât de frică să vorbesc cu ceilalți sau în public. Eu eram timidă când eram mai mică, dar după ce am început să vorbesc cu persoane pe care nu le știam, colegi noi din proiect, nu am mai fost așa timidă și am început să nu îmi mai fie teamă sau rușine să spun ce gândesc. ”

Dincolo de toate provocările, Oana își continuă educația și pregătirea cu mijloacele pe care le are, deocamdată, la îndemână. E ambițioasă și nu renunță ușor. Dar noi vrem să o ajutăm să îi fie mai simplu. Dorim să îi oferim un laptop sau tabletă pentru a-i ușura procesul de învățare în această perioadă.

Iar ca Oana mai sunt și alți copii care au nevoie de susținerea nostră. Haideți să îi ajutăm, împreună, să aibă un dispozitiv electronic funcțional, pentru a-și continua educația de acasă! Dacă poți ajuta, scrie-ne în privat sau pe donatori@wvi.org.

Drumurile se deschid prin câteva idei bune

Putem fi modele în fiecare zi pentru cei din jurul nostru, uneori chiar fără să fim conștienți de asta. ☺ Putem influența destine cu doar câteva cuvinte rostite la momentul potrivit, prin gesturi simple sau privindu-i pe ceilalți în ochi cu entuziasm. Asta au făcut, săptămâna trecută, câțiva oameni de televiziune și radio, din cadrul trustului media a grupului Digi | RCS & RDS, pentru o parte dintre bursierii programului ,,Vreau în clasa a 9-a” din Ialomița.
Elevii au vizitat cabinele de machiaj, platoul și redacția de știri Digi 24, platoul de emisie Digi Sport, Digi FM și ProFM, dar și studioul virtual sau așa numita cameră verde, unde au fost fascinați de ceea ce poate face tehnologia.

Discutând cu reporterii sau moderatorii prezenți în redacție, elevii s-au familiarizat cu dinamica unei cariere în televiziune sau radio. Și au aflat, în același timp, și despre abilitățile pe care ar trebui să le dețină, despre cunoștințele și aptitudinle pe care ar trebui să le dobândească pentru a intra în universul media.
Atmosfera a fost una foarte destinsă, iar elevii s-au simțit fascinați de abordarea deschisă a specialiștilor pe care i-au întâlnit. De asemenea, prezența lor în studio în timpul emisiei radio în direct sau faptul că li s-a permis să pășească în spatele camerelor chiar în platoul de emisie tv, în timp ce se derula o emisiune în direct, i-a captivat. Mai jos avem câteva dintre impresiile lor, în urma vizitei:
„A fost o experiență de neuitat care sper să fie repetată. Am văzut câtă muncă există în spatele camerelor de filmat. Oamenii de acolo au fost primitori și răbdători cu noi, ne-au răspuns la toate întrebările. Mi-a placut atmosfera de acolo și primirea de care am avut parte. ” a spus la finalul ineditei experiențe Alexandra S.

Pentru Alice C., prezența în studiouri a avut mai multe valențe: „Pentru mine a fost o zi foarte creativă, am învăţat multe din această zi la Digi legat de televiziune și cum se întâmplă lucrurile în spatele camerelor de filmat. Îmi doresc să devin jurnalistă de când eram mică, o perioadă am început să nu mai cred atât de mult că îmi doresc să urmez această meserie, dar după vizită, cu siguranță aș vrea să urmez Jurnalismul. Este o atmosfera foarte plăcută și binevoitoare, ceea ce aș avea nevoie pe viitor. ” a mărturisit adolescenta.
Andra D. ne-a spus că a anticipat oarecum senzațiile pe care avea să le trăiască în timpul periplului prin studiourile Digi: „Și pentru mine a fost o experiență Wow, dar știam că avea să fie așa. Cel mai mult mi-a plăcut vizita la radio, eram mult mai familiarizată cu posturile respective. Nici televiziunea nu a fost mai prejos însă: oameni calzi, primitori, cu zâmbete largi și gata să ne răspundă la orice nelămurire. Deși nu am neapărat o înclinație către asta, oamenii de acolo au facut să pară cel mai simplu și frumos lucru, cu toate că am văzut cât de multă muncă e în spate. Nu aș zice nu unei reîntoarceri.”

De neuitat a fost pentru Florin R. și modul în care gazdele i-au primit pe tinerii ialomițeni: „Pentru mine, a fost o experiență foarte frumoasă și memorabilă. Mi-a plăcut faptul că există oameni atât de primitori și prietenoși acolo. Mi-am dorit să ajung la ei pentru că eu am gândul ca pe mai departe (după liceu) să intru la Facultatea de Jurnalism; cel mai mult voiam să fiu prezentator de știri, dar când am ajuns la radio… mi s-a schimbat puțin, să zic, ideea. A fost foarte interesant și cu siguranță n-am cum să uit experiența. Multă baftă tuturor! ” le-a urat Florin redactorilor.

În aceeași tonalitate se înscrie și reacția Corneliei P: „O experiență de neuitat, oameni minunați care au răspuns la întrebările puse de unii dintre noi fără îndoială. Au avut încredere în noi chiar și când ne-au dus în studiourile din care au intrat LIVE. Mă bucur foarte tare că am avut ocazia să cunoaștem persoane minunate și le mulțumim pentru încrederea lor.”

Pentru Georgiana R. vizita în studiouri va rămâne în memorie ca o șansă de a face parte, fie și pentru câteva minute, dintr-o redacție. O șansă pe care, spune ea, și-ar dori-o repetată: „Experiența de la Digi a fost una în care am simțit că facem parte din echipă. Oamenii de acolo au fost primitori și au avut răbdare să ne explice în amănunt ceea ce se întampla acolo și cum funcționează aparatele de acolo. Mie cel mai mult mi-a plăcut la studioul ProFM pentru că mediul era foarte relaxat și oamenii erau foarte energici și foarte fericiți că erau acolo și făceau ceea ce le place, astfel încât pentru ei nu părea doar un loc de muncă, ci un loc unde te distrezi și te simți bine. A fost o experiență plăcută, pe care mi-aș dori să o mai repetăm. ”

Concluzia vizitei în studiourile Digi a tras-o Bianca D.: „Mi-a plăcut această vizită la Digi, pentru mine a fost ceva nou, nu știam toate lucrurile pe care le-am aflat acolo și pe care le consider interesante. Mi-a plăcut că oamenii de acolo, în momentul în care erau în direct, nu au fost intimidați de faptul că noi eram acolo, își făceau treaba foarte bine! O experiență foarte plăcută, sincer, aș mai merge! ” a spus adolescenta din Urziceni.

Vizita grupului de adolescenți ialomițeni în studiourile Digi este prima dintr-o serie de activități de orientare vocațională gândite pentru elevii proiectului ,,Vreau în clasa a IX-a”. Continuăm să căutăm oameni și locuri prin care să susținem educația – evoluția, dezvoltarea personală și orientarea bursierilor noștri din medii vulnerabile spre un viitor cu drumuri accesibile pentru ei.
Mulțumim grupului Digi | RCS & RDS – mulțumim oamenilor din fața și din spatele camerelor sau microfoanelor!

Educație prin conștientizare – invitație la reflecție pentru cei 45 de bursieri susținuți de PEPCO

Un comportament sănătos, care se reflectă în respectul față de prieteni, colegi, profesori ori alte persoane întâlnite, conștientizarea propriei atitudini în raport cu o anumită persoană sau grup, felul în care se realizează comunicarea cu una sau mai multe persoane, sensibilizarea privind impactul cuvintelor asupra echilibrului emoțional și comportamentului social al victimelor au fost subiecte atinse în cadrul întâlnirii educative cu tema Anti-bullying, realizată luna trecută în cadrul proiectului „Vreau în clasa a 9-a!”.

Bursierii au fost invitați la reflecție, dar și la a-și împărtăși opiniile, după vizionarea unor filmulețe interesante și realizarea unor jocuri de rol care să îi ajute să conștientizeze diferite aspecte despre cei care sunt agresați, dar și despre cei care agresează. Activitatea s-a dovedit utilă și a fost primită de elevi cu suprinzător de multă deschidere.

„Din ce în ce mai multe persoane sunt victime ale <<bullying-ului>>. Fie că sunt supuse violenței de natură fizică sau psihică, victimele rămân cu urmări. Activitatea de luna aceasta s-a bazat pe definirea acestui fenomen, înțelegerea sa și a traumelor pe care le poate cauza. Ne-au fost prezentate anumite statistici și ni s-au oferit sugestii despre cum putem evita sau opri acest fenomen, dar înainte de toate, ne-a făcut să conștientizăm că, uneori, putem fi și noi cei care practică <<bullying-ul>>, printr-o simplă glumă usturătoare, chiar dacă nu avem intenția de a răni pe nimeni. ” (Costinela, bursieră Pepco)

Mulțumim, PEPCO România, pentru susținerea educației! Împreună schimbăm generații.

#PepcoSustineEducaţia, #PEPCORomania

Oana, viitor economist

Oana, elevă în clasa a XI-a la un liceu cu profil economic din Filiași, județul Dolj, este bursieră în proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” din anul 2018. Ea parcurge zilnic 16 km. pentru a ajunge la liceu și înapoi acasă. Pleacă dimineața la 6.10 și se întoarce după-amiază, după ora 13.00.

Relațiile bursierei cu profesorii sunt foarte bune, fiind o elevă liniștită, silitoare, dar și sociabilă. Din aceleași motive, și cu colegii ei a avut relații bune încă din școala generală și continuă să se înțeleagă bine și cu colegii de liceu.

,,Când am venit la liceu a fost greu să mă acomodez, la început, pentru că în comunitate, la școală, eram puțini copii în clasă și ne cunoșteam de mai bine de 10 ani. Aici, la liceu, dintr-o dată eram aproape 30 – mulți, diferiți ca fire, comportament sau cunoștințe. Acum totuși văd beneficiile faptului că am cunoscut mai multe caractere și am reușit să mă adaptez fiecăruia.

În afara programului de la liceu îmi place să petrec timp cu prietenii mei, să văd seriale și să citesc. În cadrul proiectului trăiesc o experiență frumoasă, descopăr persoane noi, mi-am facut prieteni mulți. Activitățile lunare mă ajută să mă cunosc mai bine, să mă exprim mai ușor când vorbesc în public. Recunosc, aveam o dificulatate să vorbesc în public.

În Școala de vară totul e frumos, o așteptăm în fiecare an cu nerăbdare. ”

Oana locuiește cu părinții și mai are un frate mai mare decât ea. După finalizarea liceului, Oana își dorește să își continue studiile tot în aria economică și chiar să lucreze în paralel.

Pentru prima dată la munte

George, elev în clasa a XI-a la un liceu din Armășești, județul Ialomița, face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” de când a început liceul. George mărturisește că activitățile din cadrul proiectului i-au dat ocazia să călătorească în locuri în care nu a mai fost până atunci sau să își cunoască mai bine colegii, să afle lucruri noi despre ei, dar și să lege noi prietenii. Deși cu colegii de clasă s-a înțeles bine dintotdeauna, faptul că este parte din acest proiect l-a ajutat să relaționeze mai bine și cu alți colegi de liceu.

Școala de vară de la Poiana Brașov a fost activitatea preferată a lui George anul trecut, întrucât a avut pentru prima oară ocazia să facă o astfel de ieșire într-un loc pitoresc, în afara satului natal și, mai ales, a fost însoțit de colegii săi: ,,Mi-a plăcut cel mai mult când am fost la munte, în tabără, pentru că am făcut drumeții în pădure, am tras cu arcul, am jucat bowling – cele trei zile au fost super, m-am distrat împreună cu colegii mei. Și activitățile pe care le facem în timpul anului școlar, în fiecare lună, îmi plac mult. Învățăm multe chestii noi și ne cunoaștem tot mai bine unii pe alții. La activitatea din luna noiembrie, de exemplu, am învățat să facem un filmuleț împreună cu colegii și cu sprijinul voluntarilor: am făcut un scurt scenariu, am filmat și ne-am distrat. Eu și colegii mei nu am crezut la începutul activității că vom reuși să facem asta într-un timp așa de scurt, dar am reușit și am învățat, la final, că aproape orice este posibil, dacă ne dorim cu adevărat. Tot prin acest proiect am fost și la București, la Forumul Copiilor și am ajuns astfel la Palatul Parlamentului, unde mi-a plăcut mult. Și practica în magazinele Penny este o activitate din proiect pe care eu o aștept, pentru că mă simt util, învăț să fac anumite lucruri practic și primesc chiar o bursă care mă ajută. Dacă nu aș fi fost în acest proiect cred că mi-ar fi părut rău, e frumos ceea ce facem și îmi e de folos. ”

Dau mai departe din darurile primite

Școala Gimnazială Coșereni. 2008. Clasa a 8-a. Pe holurile școlii se vorbea de niște oameni care fac fotografii copiilor pentru un proiect de burse. Toți copiii voiau să fie fotografiați, pentru a avea un sponsor, însă era o regulă ca media copiilor aleși să fie peste 7, copii silitori. Cam acesta este primul meu contact cu World Vision, urechile mele au auzit pentru prima dată de fundația care va avea ulterior un impactul decisiv asupra formării mele.

În clasa a 10-a, s-a concretizat ce auzisem încă din școala gimnazială, în sfârșit eram în primul an al programului „Vreau în clasa a 9-a”. Ce însemna acest program? În fiecare lună primeam o bursa, bani care ne susțineau să nu părăsim liceul, mai ales că erau 8 km. până la Colegiul „Grigore Moisil” din Urziceni, unde învățam, și eram copii cu dificultăți financiare. Pe lânga bani de mâncare, rechizite, haine mai aveam nevoie si de bani pentru abonamentul de transport.

Fericirea însă a fost să descopăr un asistent social, un excelent și minunat om – coordonatoarea programului, Ioana. Plină de iubire și implicare, realiza cele mai frumoase întâlniri, activități, deplasări. Este foarte important să înțelegi importanța și efortul unui program de susținere socială: nu acei bani erau cei mai importanți pentru noi, ci interacțiunile cu oamenii, lărgirea ariei de cunoaștere și perspectivă, formarea de cercuri de activități, posibilitatea de a vedea locuri în care părinții nu aveau posibilitatea de a ne trimite. Această fundație reușea să creeze, pentru mine, cel puțin, și sunt sigură că și pentru ceilalți, un mediu în care simțeai că nu ești singur, că oamenii buni există, că în fața noastră este un viitor mai bun și mai luminos decât credeam noi și mai ales că pentru lume noi contam cel mai mult. Lunar, făceam diferite activități de dezvoltare personală, de cunoaștere. De Paște sau alte sărbători aveam și surprize. Încă mai am bluza pe care mi-am cumpărat-o cu Ioana, mi-o doream foarte mult, însă nu mi-o permiteam, dar Ioana a fost iepurașul de Paște din acel an.

Apoi am văzut marea în 2011, în clasa a 11-a, tot cu Ioana și World Vision. Ce bucurie imensă când am văzut linia albastră a apei, ce emoție! Prima dată o văzusem într-o excursie în clasa a 4-a cu doamna dirigintă, o și uitasem de atunci, acum o redescopeream cu adevarat. Câte jocuri am făcut în acea școală de vară, câte prietenii legasem! Ieșirile la film, iar, o premieră pentru mine, tot cu World Vision au fost. Totuși doi ani au trecut ca gândul, mai ales că ultimul an cu examenul de bacalaureat, urmat de festivitatea de absolvire, ne-a ocupat o mare parte din memorie.

Am învățat să apreciez puținul care mi se oferă, să conștientizez că am nevoie de acest puțin ca eu din el să fac mai mult. Această frază cred că este caracteristică pentru mine în ceea ce privește World Vision. Pe mine a reușit să mă facă să înțeleg că evoluția mea depinde în totalitate de mine, că orice ajutor extern de persoana ta este temporar și insignifiant, dacă există o lipsă de interes și dorință.

Ca să așterni pe hârtie tot ceea ce ai trăit, să conturezi imaginile care îți trec prin fața ochilor, trebuie să ai talent artistic. Tocmai de aceea încerc să descriu ceea ce am simțit în 2013, când am reprezentat generația mea din programul „Vreau în clasa a 9-a” la Facultatea de Psihologie. Îmi pregătisem un discurs pe care să îl țin în numele tuturor copiilor, pentru sponsori și reprezentanți ai fundației. Am primit multe încurajări, însă mi-am dat seama că textul pe care îl pregătisem era prea puțin în comparație cu sentimentele din acel moment. Ioana reușea să ne împlice în activități atât de diverse și frumoase, activități de care poate nici nu auzisem. Prima participare la un flashmob a fost în 2013 împreună cu World Vision, iar scopul a fost să crească gradul de conştientizare în ceea ce priveşte traficul de persoane.

După terminarea programului „Vreau în clasa a 9-a” am simțit că trebuie să rămân aproape de oamenii frumoși din fundație, căci și alți copii au nevoie de ajutor și poate că pot face și eu ceva în acest sens. Astfel am decis să rămân voluntar și să mă împlic cât pot de mult, în ciuda faptului că facultatea, masterul sau job-ul îți consumă cea mai mare parte din timp.

Pentru susținerea mea în proiect și continuarea liceului, suportul financiar care a facut diferența a venit din partea KFC și Pizza Hut. Astfel, în campania „Oferă o bursă la liceu! ” din 2013, am avut onoarea să fiu vocea copiilor în cadrul unui eveniment organizat pentru această campanie. Pentru mine era o onoare să fiu implicată, știind că acțiunile mele sunt volunatare, dar pline de bucurie și încredere.

Anul trecut, în cadrul acestui eveniment, am fost ghid copiilor din programul „Vreau în clasa a 9-a” veniți la Muzeul Antipa. În cadrul muzeului lucrez de 4 ani și am ferma convingere că fiecare om pe care l-am întâlnit, fiecare acitivitate, fiecare acțiune m-au ajutat să evoluez, să plec cu încredere dintr-un sat cu o familie modestă, într-un oraș necunoscut și ostil la început. Am învățat că oamenii creează și dau viață locurilor unde ei își desfășoară activitatea.

Sunt atât de multe întâlniri, idei, lucruri frumoase create împreună cu acești oameni, în scopul de a ajuta și alți copii, încât simt că World Vision este, inițial, un noroc, iar mai apoi, cea mai frumoasă alegere din viața mea.

Îmi doresc din suflet să pot rămâne cât mai mult alături de fundație și de echipă, să ajut și să mă implic cât pot eu de mult în a reuși să susținem copiii ambițioși, care speră în mai bine, dar mai ales pe cei care deja și-au pierdut speranța.

Andreea,

absolventă program „Vreau în clasa a 9-a” Promoția 2014, Ialomița

O zi de școală cât o zi de muncă?

Ionela, elevă în clasa a X-a la Școala profesională din cadrul unui liceu din Bârlad, face parte din proiectul ,,Vreau în clasa a 9-a” de anul trecut.

Pentru Ionela o zi de școală e ceva mai lungă decât o zi de muncă a unui salariat cu normă întreagă. Pentru a ajunge la liceu, ea face naveta 48 de km. în fiecare zi. Pleacă de acasă înainte de ora 10.00 și se întoarce seara, la ora 20.00. Ajunge de obicei în Bârlad înainte să își înceapă programul la școală și își pregătește lecțiile în sala de lectură a liceului în care învață. Anul trecut Ionela și-a încheiat anul școlar cu media 8.50 și Mențiune.

Deși este o fire introvertită, Ionela se înțelege bine cu colegii. Ea spune că activitățile din proiect au ajutat-o să se cunoască mai bine, să-și descopere calitățile și să învețe să-și depășească timiditatea; cel mai mult i-a plăcut în tabăra de vară, pentru că nu mai fusese niciodată la munte.

Ionela mai are o soră și un frate, ambii mai mici decât ea. Mama este casnică, iar tatăl muncitor, deci situația financiară a familiei este tipică zonei rurale a județului Vaslui, caracterizat de posibilități de angajare reduse, o rată a șomajului foarte ridicată și închiderea industriei miniere. Cu toate acestea, Ionela este o adolescentă ambițioasă și harnică; după terminarea liceului, își dorește să se angajeze într-un supermarket, considerând că pregătirea a început-o încă de pe acum, odată cu stagiul de practică efectuat în cadrul Penny Market. Ea consideră că această experiență îi este foarte utilă, mai ales pentru că are ocazia să pună în practică cunoștințele teoretice pe care le studiază la școală – fiind încadrată la un profil comercial.

Ionela este unul dintre elevii foarte implicați în proiect și mărturisește că este recunoscătoare pentru susținerea primită.

,,Mulțumesc, Penny Market! Mulțumesc, World Vision România! ”

Un vis mic. Care e de fapt mare. De 12 ani, KFC și Pizza Hut investesc pentru viitor.

În 2008, KFC și Pizza Hut se alăturau programului „Vreau în clasa a noua!”, o inițiativă World Vision România. A fost începutul unei frumoase colaborări care a confirmat, an după an, o nevoie acută a implicării oamenilor, atât la nivel individual, cât și de grup, a companiilor și a ONG-urilor.

Printr-un efort comun, luna octombrie a devenit, în mod simbolic, luna donațiilor. Acel moment din an în care toți angajații și clienții din restaurantele KFC și Pizza Hut află poveștile tinerilor înscriși, în fiecare an, în programul „Vreau în clasa a 9-a!” și contribuie la construirea viitorului lor. Dacă în primul an de colaborare, suma donată către World Vision România a fost de 10.000 EUR, în 2019 vorbim despre o sumă totală 140.000 de EURO care a fost redirecționată către organizație în vederea susținerii parcursului personal și profesional a sute de tineri provenind din medii defavorizate. Până în prezent, au fost donați peste 800.000 de EUR și 1.366 de elevi au fost ajutați să meargă la liceu, ajungând astfel cu un pas mai aproape de visurile lor.

Mai mult decât atât, anul acesta, în cadrul proiectului, au fost prezentate pe site-ul de campanie https://www.kfc.ro/vreauinclasa9/ poveștile de succes a 12 elevi. Aceștia ne-au demonstrat că, datorită proiectului, au reușit să depășească obstacolele financiare și sociale, integrându-se în comunitățile din care fac parte și devenind membri activi ai societății cu studiile continuate sau activând deja în câmpul muncii. Aceștia au fost invitați în București, în cadrul unui eveniment organizat de KFC și Pizza Hut, unde au avut ocazia să întâlnească antreprenori români de succes și să împărtășească experiențe de viață.

Andreea, absolventă a promoției 2014, povestește despre impactul pe care l-a avut acest proiect în viața ei, activând, în prezent, ca angajat în cadrul Muzeului Antipa din București. Aura a înțeles, în timp, importanța educației și a învățat să aibă curaj, să urmeze o facultate și să se bucure de timp și de oameni. Eduard a ajuns “pedagog social” în școala din comuna lui, accelerându-și dezvoltarea pe plan profesional, esențială pentru un copil care făcea primii pași spre o carieră de succes. Și poveștile nu se opresc aici. Impactul unui astfel de program, pe termen lung, este evident, iar poveștile tinerilor absolvenți ne confirmă importanța implicării companiilor în sistemul de educație din România.

„De la an la an înțelegem și mai bine impactul pe care proiectul „Vreau în clasa a 9-a” îl are pentru elevii înscriși în program. Dincolo de sumele donate, dincolo de cifre și statistici care vorbesc de la sine, anul acesta am avut ocazia să prezentăm poveștile reale, de succes, ale unor elevi care au primit sprijin în acest program. Parcursul lor ne-a întărit dorința de a investi în continuare, pe termen lung, oferind, astfel, către World Vision România un sprijin semnificativ. De 12 ani, luna octombrie este deja o lună cu tradiție în restaurantele noastre și le suntem recunoscători cliențilorpentru că aleg să doneze, pentru a susține un vis mic care e de fapt mare”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager Sphera Franchise Group.

„Andreea, promoția 2014, Coșereni. Eduard, promoția 2016, Cernătești. Rodica, promoția 2012, Fierbinți.

Iar lista poate continua cu multe alte nume, sunt peste 1300 de copii susținuți de KFC și Pizza Hut să meargă la liceu, prin programul nostru „Vreau în clasa a noua”, în cei 11 ani de parteneriat. Suntem recunoscători și le mulțumim, în primul rând în numele copiilor care au acum un viitor frumos în față. Unii studiază să devină avocați, profesori, ingineri, alții lucrează deja în muzee, ONG-uri sau multinaționale. Sunt copii frumoși, extrem de deștepți și, poate cel mai important, au înțeles importanța empatiei și ajutorului oferit celorlați.

Doar împreună, prin eforturile puse la comun, putem să schimbăm viețile unor copii, parcursul unei generații, viitorul unei țări. Prin educație.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Național World Vision România.

În cadrul programului se urmărește parcursul elevilor la liceu, oferindu-le acestora un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, prin care sunt acoperite cheltuielile necesare pentru școală, dar și pentru diverse activități educative și de socializare. Elevii selectați pentru programul ,,Vreau în clasa a noua!’’ provin din familii cu o situație materială dificilă.

Daniela și Denisa, bursiere ”Vreau în clasa a 9-a” – pasiune pentru uniforma militară și valori tradiționale

Daniela și Denisa sunt surori gemene. Eleve în clasa a X-a, profil Științe Sociale la un liceu din Băilești, fetele își fac părinții mândri prin rezultatele școlare foarte bune, dar și prin destoinicia cu care îi ajută în îndeletniciri gospodărești. Surorile au o pasiune comună pentru istorie, iar Danielei îi place foarte mult și limba română. După terminarea liceului, ambele vor să urmeze studiile Academiei Militare – Daniela motivează că îi place mult uniforma militară. Denisa spune că ea vede în această carieră un viitor sigur și astfel va putea să își ajute familia…

În timpul liber, Denisei îi place să împletească părul prietenelor sau al surorii sale în diferite moduri – curioasă din fire, a învățat cum să facă asta din tutoriale de pe YouTube. Spune că e un mod de a se relaxa, pe lângă ieșirile cu prietenii.

Daniela este pasionată de dansuri populare și de lectură. Adesea, atunci când nu e la școală sau la activitățile propuse de Fundația World Vision România ori nu își ajută părinții prin gospodărie, alături de sora sa, Denisa își împarte timpul cu cărțile ei.

Cele două surori își dedică timp pentru studiu zilnic. Ele afirmă că implicarea în proiectul „Vreau în clasa a 9-a” le-a adus o și mai mare atracție față de școală, căci activitățile realizate cu reprezentanții fundației și colegii de proiect le captivează și determină să fie și mai curioase față de procesul dezvoltării și educației lor.

Daniela și Denisa au terminat clasa a IX-a cu 9.68, respectiv 9.52 și sunt decise să își mențină sau chiar îmbunătățească rezultatele școlare, mai ales că, spun ele, în cadrul proiectului au parte de toată susținerea.