Rețeta prieteniei: de ce e nevoie să reînvățăm un concept vechi de când lumea

Se pune un pic de iubire, se adaugă o doză de ajutor reciproc, se presară niște încredere și un strop de toleranță. După gust, fiecare poate să mai adauge aromă de înțelegere, esență de sinceritate și un praf de răbdare. Se amestecă toate și se pune coca la dospit. Cu trecerea timpului, sentimentele se intensifică și prietenia se consolidează.

Rețeta o știm, în teorie, cu toții. Și totuși, ingredientele sunt tot mai greu de găsit într-o lume axată pe individ. Iar pe un teren arid nu cresc nici buruienile, și nici sentimentele frumoase nu pot înflori într-un mediu steril. Așa ajungem la întrebarea din titlu: de ce e nevoie să reînvățăm ceva ce ar trebui să  avem întipărit în minte și în suflet încă de la naștere?

Din experiența noastră, luăm exemplul următor: ”A fost odată Ionel, care era baschetbalist. Într-o zi, el a aruncat mingea la coș și s-a accidentat. Din fericire, s-a ridicat, pentru că trebuia să continue jocul. Atunci, un adversar l-a lovit, iar Ionel a căzut la pământ”. Este o poveste încropită ad-hoc de câțiva elevi de gimnaziu, din proiectul ”Școala pentru Toți”. Se dă un personaj și câteva cuvinte de legătură, restul e contribuția elevilor. Am evitat episoadele în care eroul a fost atacat, a fost omorât sau a avut parte de întâmplări dintre cele mai nefericite.

O altă poveste, condiții impuse: personajul principal nu are voie să moară ori să fie rănit și cine nu respectă regula iese din joc. Se face liniște. Mai mult timp de gândire pentru fiecare, ce poate să facă eroul dacă povestea e fără violență?! ”A fost odată un motănel care încerca să prindă șoareci. Dintr-o dată, a apărut un alt motan și cei doi au început să stea de vorbă. Din fericire, un șoarece a trecut chiar prin fața lor pentru că nu i-a văzut. Atunci motanii l-au prins și au avut de mâncare”. Doi băieți nu s-au putut abține, au ieșit din joc și au revenit doar când au găsit o continuare care să respecte regula non-violenței.

 

Revenim acum la prietenie și la mediul în care e cultivată. Am făcut un exercițiu similar și cu elevii de clasele primare. Lor li s-a cerut să alcătuiască rețeta prieteniei exact așa cum ar fi făcut mămăliga cu brânză pe care tocmai o mâncaseră la masa de prânz. Nu se puteau gândi decât la pizza, macaroane cu brânză și alte mâncăruri preferate. Sunt lucruri concrete de care știu că au nevoie, sentimentele sunt undeva pe plan secund. Din 12 copii prezenți la activitate, o singură echipă a nimerit rețeta pe care am expus-o la început. Ce știu ei despre ajutor, despre iubire, despre încredere? Ei au nevoi mai concrete și mai urgente: mâncare, haine, rechizite.

Într-un mediu nepotrivit resursele se diminuează, ingredientele nu se leagă și se ivesc certuri, conflicte. De ce e mai simplu pentru acești copii să se ascundă în spatele unor vorbe mai agresive, să trateze totul cu duritate?

Nevoile copilului includ următoarele categorii: nevoi legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă etc.), nevoi care ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), nevoi legate de sănătatea fizică şi psihică a copilului (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei etc.), nevoi emoţionale. Ce ne facem când mare parte dintre acestea lipsesc?Aici intevenim noi, oameni cu suflet mare, pentru a întări și securiza întregul ecosistem al copilului, format din reţele care funcţionează în jurul lui şi au rol protector cu scopul de a le oferi suport emoţional, apreciativ, informaţional şi instrumental. Cum este acesta perceput sau primit de către copil, reprezintă determinantul major al tuturor provocărilor noastre. Dacă vom reuși să-i ajutăm să recâștige respectul de sine, atât pe copii cât și pe părinții lor, vom întări latura  pozitivă  a relației părinte -copil, factor co-determinant ale percepţiei copilului că poate să facă faţă problemelor fără agresivitate, doar cu toleranță, respect și credință, stiut find faptul că ~Poţi învăţa multe lucruri de la copii. De exemplu, despre cât de multă răbdare ar trebui să ai.~ spunea, Franklin P. Jones. Așadar, aveți răbdare….va fi bine!”, explică Petronica Pop, expert in cadrul proiectului 104571- ”Școala pentru toți – Educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tocmai acestor copii li se adresează proiectul ”Școala pentru toți – Educatie de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”. În al doilea an de implementare am dublat numărul de copii implicați din cele cinci școli partenere: Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici, Școala Gimnazială Cojocna, Școala Gimnazială “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ion Alexandru” Sînpaul și Școala Gimnazială Poieni. Răspundem și acestor nevoi urgente, cum e masa caldă de la prânz, șansa la un meniu variat și sănătos. Dar răspundem în primul rând unor nevoi de educație și formare, pe care uneori nici familia, nici școala nu reușesc să le acopere. Prin activități educative, jocuri, consiliere și sprijin emoțional, încercăm să creăm mediul potrivit pentru ca ingredientele necesare pentru rețeta prieteniei să fie cultivate și dezvoltate armonios.

Activităţile inovative incluse în proiect, meditațiile, jocurile, excursiile și taberele școlare au rolul de a crește performanțele școlare și de a menține în sistemul  de educație sute de copii din mediul rural. Dar pe lângă asta ne dorim ca ei să aibă o copilărie normală, să se simtă protejați și apreciați. La mulți vedem progresul prin note și prezență  la școală abia după ce această barieră a lipsei de încredere în oameni este îndepărtată.

Suntem responsabili să le arătăm opțiunile, dar suntem conștienți că e mult de muncă. Și nu se termină aproape niciodată. Totuși, aveți răbdare…. va fi bine!