World Vision – Blog – World Vision Romania

Grija față de aproape în vremea pandemiei

Trăim un moment istoric rar – o adevărată „lebădă neagră” după cum ar numi-o Nassim Taleb – care pune la încercare toate resursele noastre ca umanitate. Dincolo de efortul material al tuturor economiilor, pandemia de coronavirus este și un test pentru resursele noastre omenești: iubire, empatie sau solidaritate. Dacă Dostoievski spunea cândva că „iadul e neputința de a iubi”, ei bine, se pare că această criză reușește să scoată la iveală ceea ce este mai frumos în fiecare dintre noi, ca oameni.

Pentru că ne pasă! Ne pasă de semenii noștri deja contaminați, motiv pentru care am înțeles tot mai mulți importanța distanțării sociale; ne pasă de personalul medical, cei care se luptă din răsputeri să salveze vieți, motiv pentru care cetățenii au început să doneze masiv pentru echiparea corespunzătoare a unităților medicale. Pare-se că umanitatea și-a redescoperit principala trăsătură ce a ajutat-o să scrie istorie: solidaritatea.

Se spune că nimic nu va mai fi ca înainte. Ne vom schimba stilul de viață, învățând să prețuim ceea ce este cu adevărat important; vom redesena procesul economic, având grijă ca lanțurile de producție să fie cât mai locale; și vom încerca să reșapăm instituțiile statului, astfel încât să asigurăm servicii de calitate tuturor cetățenilor, ca educația și sănătatea.

Până atunci, însă, World Vision Romania s-a străduit să nu uite de cei care par a fi „uitați” mereu în România. Neglijați aproape continuu în ultimele decenii, de multe ori acuzați că ar fi „leneși” și tratați ca niște cetățeni de mâna a doua, oamenii din mediul rural trăiesc o adevărată dramă în aceste momente. Mulți dintre ei, beneficiari ai programelor de intervenție socială a WVR, sunt romi, prea puțin școlarizați și angrenați în activități economice informale (zilieri, salahori, „cu ziua”, meșteșugari etc.). Pentru aceștia, restricțiile impuse de ordonanțele militare înseamnă o condamnare la foame. Evident, cel mai ușor e să pui toate aceste neajunsuri pe seama lor: nu au vrut să învețe, nu vor nici să muncească sau nu știu să se ajute între ei. Nu mai contează că nimeni nu a vrut să îi învețe, că nimeni nu vrea să îi plătească pentru munca prestată, la fel cum puțini sunt cei care chiar vor să îi ajute.

Misiunea de a împărți pachete alimentare și rechizite pentru copiii din Cojocna, județul Cluj, în Joia Mare a fost o adevărată încercare a limitelor umane. Oameni simpli, care respectă măsurile impuse de autorități, dar supărați că nimeni nu se interesează de soarta lor; copii pentru care „școala de acasă” e iluzorie, pentru că ei nu au ce mânca (ce să mai vorbim de tablete sau calculatoare…). Unii s-au bucurat de ajutorul primit, alții păreau să spună că totul a venit prea târziu sau prea puțin. Ne-am dat seama rapid că oamenii erau speriați, flămânzi, se întrebau cine și cum îi va ajuta să iasă din această situație. Ar dori să muncească, dar nu pot părăsi nici măcar curtea lor, ce să mai zicem de transportul către oraș, care a fost suspendat. Ar dori să muncească, dar nu au cu cine să lase copiii. Ar dori să muncească, dar nu au unde, efectiv. E o situație dificilă, care le sapă fragila temelie a subzistenței.

La finalul zilei, am părăsit comunitatea cu sentimente ambivalente. Pe de o parte, bucuroși că am putut să ajutăm semenii noștri în nevoie, că am putut să le transmitem o vorbă de încurajare și că am avut ocazia să le oferim copiilor din Cojocna câteva lucruri care să îi întoarcă – măcar cu gândul – la școală. Triști, însă, să vedem că viața la sat continuă să fie o luptă pentru supraviețuire, chiar și în secolul al 21-lea.

Suntem în continuare țara cu cel mai mare procent de populație rurală din cadrul UE, iar 30% din populația României se află în risc de sărăcie. Dacă nu vom lua măsuri ferme pentru sprijinirea acestora în această perioadă, în România vor apărea adevărate insule de sărăcie în decurs de câteva luni. World Vision România încearcă să atragă atenția tocmai asupra acestui fapt. Prin „Intervenție de urgență în comunitățile rurale” oferim pachete alimentare și de igienă familiilor vulnerabile, încercăm să implementăm soluții digitale de educație și oferim consiliere psihologică și medicală pentru a monitoriza starea de sănătate a copiilor și părinților acestora.

Dacă îți pasă de cei de lângă noi, alătură-te și tu campaniei! O faptă bună făcută acum va deveni o amintire frumoasă din vremuri de restriște!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

Lecția de cultură generală: “Natura se pregăteşte pentru iarnă”

În sezonul rece ne luăm ghetuțele, o geacă mai groasă, ne punem o căciulă și ne continuăm activitatea. Pentru noi e simplu, dar oare ce fac animalele și plantele când vine frigul? Ele cum se pregătesc pentru iarnă?

Cel mai bun răspuns ni-l dă natura însăși, iar cea mai utilă lecție e cea practică. Așa că ne-am luat hainele mai groase și, împreună cu elevii de clasele a II-a și a III-a de la Școala Gimnazială Cara, din județul Cluj, am pornit într-o aventură de o zi printre flori, arbori, păsări și animale. Gazdă ne-a fost Grădina Botanică “Al. Borza” din Cluj –Napoca, care, în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română, Muzeul de Zoologie şi Vivariul UBB, au organizat evenimentul ”Natura se pregătește de iarnă” și au pregătit pentru cei mici tot felul de jocuri instructive-educative.

Prima lecție însușită a fost aceea că există diferențe între un simplu parc unde oamenii merg pentru relaxare și o grădină botanică, în care vizitatorii pot afla o mulțime de informații despre plantele din jur, că unele dintre ele sunt specii care nu trăiesc pe la noi, iar pentru asta li s-a creat și condiții speciale. Cu această ocazie au aflat și care sunt plantele tropicale, ce diferență e între brad și molid sau faptul că arborii Gingko biloba poartă florile femeieşti şi florile bărbăteşti pe indivizi diferiţi.

După turul tematic am făcut o primă oprire la ceasul solar, unde copiii au aflat cum pot citi ora în funcție de poziția soarelui pe cer, iar din turnul de apă au putut admira priveliștea de la înălțime.

Tot la Grădina Botanică, elevii au avut parte și de o vânătoare de comori, în cadrul căreia au primit provocarea de a căuta diferite animăluţe ascunse şi au fost recompensaţi cu stickere. Cu acerastă ocazie au învățat să identifice diferite specii de mamifere după urme şi după blană, specii de păsări după penaj şi specii de plante după frunze şi rădăcini. Și pentru că orice lecție bine învățată merită recompensată, la final copiii au luat prânzul în oraș, iar apoi au avut parte de câteva ore de joacă la toboganele și leagănele din Parcul Central.

Excursiile tematice și lecțiile practice sunt un mod prin care World Vision Romania, în cadrul proiectelor sale, își propune să stârnească interesul copiilor pentru educație și informație, să le anime curiozitatea și să le deschidă orizonturile. Proiectul ”Școala pentru toți – educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest” impreuna cu proiectul de burse, urmărește schimbarea atitudinii față de școală și scăderea ratei de abandon școlar în mediul rural.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”, cod: POCU/74/6/18/104571.

Rețeta prieteniei: de ce e nevoie să reînvățăm un concept vechi de când lumea

Se pune un pic de iubire, se adaugă o doză de ajutor reciproc, se presară niște încredere și un strop de toleranță. După gust, fiecare poate să mai adauge aromă de înțelegere, esență de sinceritate și un praf de răbdare. Se amestecă toate și se pune coca la dospit. Cu trecerea timpului, sentimentele se intensifică și prietenia se consolidează.

Rețeta o știm, în teorie, cu toții. Și totuși, ingredientele sunt tot mai greu de găsit într-o lume axată pe individ. Iar pe un teren arid nu cresc nici buruienile, și nici sentimentele frumoase nu pot înflori într-un mediu steril. Așa ajungem la întrebarea din titlu: de ce e nevoie să reînvățăm ceva ce ar trebui să avem întipărit în minte și în suflet încă de la naștere?

Din experiența noastră, luăm exemplul următor: ”A fost odată Ionel, care era baschetbalist. Într-o zi, el a aruncat mingea la coș și s-a accidentat. Din fericire, s-a ridicat, pentru că trebuia să continue jocul. Atunci, un adversar l-a lovit, iar Ionel a căzut la pământ”. Este o poveste încropită ad-hoc de câțiva elevi de gimnaziu, din proiectul ”Școala pentru Toți”. Se dă un personaj și câteva cuvinte de legătură, restul e contribuția elevilor. Am evitat episoadele în care eroul a fost atacat, a fost omorât sau a avut parte de întâmplări dintre cele mai nefericite.

O altă poveste, condiții impuse: personajul principal nu are voie să moară ori să fie rănit și cine nu respectă regula iese din joc. Se face liniște. Mai mult timp de gândire pentru fiecare, ce poate să facă eroul dacă povestea e fără violență?! ”A fost odată un motănel care încerca să prindă șoareci. Dintr-o dată, a apărut un alt motan și cei doi au început să stea de vorbă. Din fericire, un șoarece a trecut chiar prin fața lor pentru că nu i-a văzut. Atunci motanii l-au prins și au avut de mâncare”. Doi băieți nu s-au putut abține, au ieșit din joc și au revenit doar când au găsit o continuare care să respecte regula non-violenței.

Revenim acum la prietenie și la mediul în care e cultivată. Am făcut un exercițiu similar și cu elevii de clasele primare. Lor li s-a cerut să alcătuiască rețeta prieteniei exact așa cum ar fi făcut mămăliga cu brânză pe care tocmai o mâncaseră la masa de prânz. Nu se puteau gândi decât la pizza, macaroane cu brânză și alte mâncăruri preferate. Sunt lucruri concrete de care știu că au nevoie, sentimentele sunt undeva pe plan secund. Din 12 copii prezenți la activitate, o singură echipă a nimerit rețeta pe care am expus-o la început. Ce știu ei despre ajutor, despre iubire, despre încredere? Ei au nevoi mai concrete și mai urgente: mâncare, haine, rechizite.

Într-un mediu nepotrivit resursele se diminuează, ingredientele nu se leagă și se ivesc certuri, conflicte. De ce e mai simplu pentru acești copii să se ascundă în spatele unor vorbe mai agresive, să trateze totul cu duritate?

„Nevoile copilului includ următoarele categorii: nevoi legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă etc.), nevoi care ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), nevoi legate de sănătatea fizică şi psihică a copilului (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei etc.), nevoi emoţionale. Ce ne facem când mare parte dintre acestea lipsesc?Aici intevenim noi, oameni cu suflet mare, pentru a întări și securiza întregul ecosistem al copilului, format din reţele care funcţionează în jurul lui şi au rol protector cu scopul de a le oferi suport emoţional, apreciativ, informaţional şi instrumental. Cum este acesta perceput sau primit de către copil, reprezintă determinantul major al tuturor provocărilor noastre. Dacă vom reuși să-i ajutăm să recâștige respectul de sine, atât pe copii cât și pe părinții lor, vom întări latura pozitivă a relației părinte -copil, factor co-determinant ale percepţiei copilului că poate să facă faţă problemelor fără agresivitate, doar cu toleranță, respect și credință, stiut find faptul că ~Poţi învăţa multe lucruri de la copii. De exemplu, despre cât de multă răbdare ar trebui să ai.~ spunea, Franklin P. Jones. Așadar, aveți răbdare….va fi bine!”, explică Petronica Pop, expert in cadrul proiectului 104571- ”Școala pentru toți – Educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”.

Tocmai acestor copii li se adresează proiectul ”Școala pentru toți – Educatie de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din regiunea Nord-Vest”. În al doilea an de implementare am dublat numărul de copii implicați din cele cinci școli partenere: Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici, Școala Gimnazială Cojocna, Școala Gimnazială “Tamas Gyula” Mera, Școala Gimnazială “Ion Alexandru” Sînpaul și Școala Gimnazială Poieni. Răspundem și acestor nevoi urgente, cum e masa caldă de la prânz, șansa la un meniu variat și sănătos. Dar răspundem în primul rând unor nevoi de educație și formare, pe care uneori nici familia, nici școala nu reușesc să le acopere. Prin activități educative, jocuri, consiliere și sprijin emoțional, încercăm să creăm mediul potrivit pentru ca ingredientele necesare pentru rețeta prieteniei să fie cultivate și dezvoltate armonios.

Activităţile inovative incluse în proiect, meditațiile, jocurile, excursiile și taberele școlare au rolul de a crește performanțele școlare și de a menține în sistemul de educație sute de copii din mediul rural. Dar pe lângă asta ne dorim ca ei să aibă o copilărie normală, să se simtă protejați și apreciați. La mulți vedem progresul prin note și prezență la școală abia după ce această barieră a lipsei de încredere în oameni este îndepărtată.

Suntem responsabili să le arătăm opțiunile, dar suntem conștienți că e mult de muncă. Și nu se termină aproape niciodată. Totuși, aveți răbdare…. va fi bine!

O vacanță de care să-și amintească! Experiențe inedite pentru aproape 160 de copii din proiectul ”Școala pentru toți”

O pereche de șlapi, un rucsăcel în spate și un amestec de emoții: teamă, nerăbdare, curiozitate… Grupurile de copilași, încă însoțiți de părinți și frați, așteaptă în fața școlii sosirea autocarului care îi va duce în prima aventură a vieții lor. Odată intrat pe străzile înguste ale satului, autocarul mare, roșu, atrage toate privirile: oare unde merge?! Cei mici sunt mândri, a venit pentru ei și îi duce la Brașov, acolo unde vor sta 5 zile. E prima dată când pleacă departe de casă atâtea zile, nici nu prea au știut ce să-și ia cu ei și nu reușesc să aprecieze distanța pe care o au de parcurs, de aceea tot drumul au o singură curiozitate: ”Doamna, pe unde suntem? Mai avem mult?”

Drum lung, rău de mașină, un pic de agitație, dar un popas în frumoasa cetate Sighișoara mai liniștește spiritele. „Și noi urcăm multe scări scări până la școală, în fiecare zi”, spune o fetiță din Cojocna, care astfel a găsit un termen de comparație pentru celebra scară acoperită. După multe poze cu panorama orașului și primii bănuți cheltuiți pe suveniruri, pornim spre Brașov. Alte întrebări: Cum o fi hotelul, cu cine stau în cameră și, mai ales, oare ce ne dă de mâncare? Ah, și când mergem la magazin, acel loc miraculos unde sunt pufuleții, chipsurile, sucurile și tot ce încercăm să evităm când devenim adulți, dar ni se pare fascinant când suntem mici.

Prima impresie, restaurantul frumos aranjat, pregătit să primească la cină oaspeții de seamă: 80 de copii de clasele I-VIII, în prima săptămână, și 77 de copii în a doua săptămână, veniți tocmai de la Cluj. Francisca, din Poieni, e fascinată. ”Aici o să mâncăm noi, doamna?! Ce fain îi!” În secunda următoare, interesul se mută spre lift. O jucărie metalică ce te poartă în sus și în jos cu o simplă apăsare de buton. Dar ce senzatie ai în stomac când se pornește! Încercați să vă imaginați zeci de copii, fiecare dornic să apese butonul și să prindă măcar o tură cu liftul. Le cerem scuze turiștilor care au fost nevoiți să-și care bagajele pe scări, dar cerem și înțelegere pentru o copilărie mai simplă, în care contactul cu tehnologia e limitat de sărăcie, lipsuri și, de ce să nu o spunem, uneori de ignoranță!

Interzicerea liftului a fost o dezamăgire, dar s-au găsit rapid alte distracții: alergatul pe scari, bătutul pe la uși, parcul din fața hotelului, cartela de la cameră, pe care fiecare ar fi vrut să o păstreze ca pe o cheie a regatului… Iar pe parcursul următoarelor zile au fost alte provocări și activități educative pregătite de organizatorii taberei, Ludic Education din Brașov. Seară de cinema, ateliere de pictură și design din ziare, menite să le stimuleze creativitatea, petrecere în pijama sau bal mascat, unde cei mai curajoși și-au etalat talentul la dans și, evident, plimbarea prin centrul Brașovului. Au mers de-a lungul zidurilor vechii fortificații și au admirat panorama de pe Turnul Negru, au ascultat poveștile ghidului despre Biserica Neagră și incendiul care a distrus-o sau despre orga impresionantă. E greu de crezut că, după o zi, o săptămână, un an, vor ține minte în ce stil e construită biserica sau câte tuburi are orga, dar de un lucru suntem siguri. Peste ani, când vor vedea la televizor sau vor auzi pe cineva povestind despre Biserica Neagră, vor spune cu mândrie: am fost acolo!

O zi în aer liber, cu fotbal, volei, frisbee, tir cu arcul sau vânătoare de comori a fost dovada că, măcar uneori, dorințele li se împlinesc. Câtă energie s-a răspândit la Domeniul Dâmbul Morii și cât de fascinant a fost focul de tabără pornit sub amenințarea furtunii, unde ne-a cântat și ne-a încântat domnul Gusti, cu a lui chitară rece!

Ultima zi a venit cu noi emoții amestecate: dor de casă, nostalgie, nerăbdare și aceleași întrebări: ”Doamna, când plecăm? Cât facem până acasă? La ce oră ajungem?”. Întrebați dacă le-a plăcut sau ce i-a impresionat cel mai mult, copiii nu stau mult pe gânduri: tot! Unii reușesc totuși să se gândească la ceva mai special: mâncarea (acasă mănâncă toată ziua piure sau cartofi prăjiți), fântâna arteziană din Piața Sfatului sau faptul că au învățat unii de la alții să vorbeasc maghiară sau română.

E greu să exprime elaborat ce simt. Pentru majoritatea acestor copii a fost o experiență unică, mulți n-au mai trecut până acum granițele județului Cluj, n-au socializat niciodată cu atâția oameni și n-au avut parte de atâta confort. Reacția lui Andrei, un băiețel de 9 ani, la micul dejun, când l-am întrebat de ce nu își pune un pahar de suc, a fost dureroasă: ”Nu am bani la mine!”. S-au bucurat de lucrurile mărunte, pentru noi banale, dar ne-am dat seama cu adevărat ce a însemnat pentru ei această tabără abia când au ajuns din nou acasă. La coborârea din autocar schimbau repede numere de telefon și își strigau unii altora: ne vedem la anul!

Atunci am realizat și noi un lucru: cea mai frumoasă amintire din tabără sunt oamenii. Aceia care lunea erau niște necunoscuți și după care vineri îți vine să plângi pentru că nu știi când o să-i mai vezi. Aceia pe care, la plecare, nu aveai curaj să îi privești, iar la întoarcere le-ai păstrat loc lângă tine, în autocar. Aghireșu, Cojocna, Mera, Sânpaul sau Poieni, nu a mai contat locul din care a venit fiecare. La final, ne-am agățat cu toții, copii și adulți, de vorba cântecului: și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată!

Peste 4000 de dorinţe împlinite de Moş Nicolae

Prin proiectul ,,Nikolaus Konvoi” al asociaţiei Hinsehen & Helfen din Germania şi prin intermediul partenerilor locali Cummins Generator Technologies Romania, 4 000 de copii din 12 comunităţi partenere World Vision România din judeţul Dolj (Argetoaia, Bucovăţ, Vârvorul de Jos, Breasta, Predeşti, Carpen, Brabova, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Scaeşti, Sopot, Cernăteşti) au primit cadouri. Convoiul umanitar german, compus din 16 maşini dintre care 8 au fost camioane, a fost însoţit de 36 de voluntari din Germania şi a ajuns în Craiova sâmbătă dupa-amiaza, 3 decembrie, toate produsele fiind descărcate în cursul zilei de Duminică, 4 decembrie. Distribuţia a început luni dimineaţă şi s-a incheiat joi seară, pe mai multe trasee, voluntarii din Germania fiind ajutaţi şi însoţiţi în teren de către reprezentanţi World Vision, precum şi voluntari de la Cummins Generator Technologies, Craiova şi de la Compania ,,Popeci”.

Proiectul ,,Nikolaus Konvoi”, aflat la a treia ediţie, are misiunea de a ajuta copiii din regiunile foarte sărace din sudul României prin strângerea şi donarea de cadouri de sărbători. Anul acesta strângerea cadourilor a început în luna octombrie, iar pachetele, constând în jucării, articole igiena, rechizite sau articole de îmbrăcăminte, au fost realizate de copii de la şcoli şi grădiniţe din Germania, precum şi din donaţii de la diferite companii germane. La primirea lor copiii au fost extrem de entuziasmaţi şi curioşi să descopere ce se afla înauntru. Ei le-au desfăcut cu nerăbdare şi s-au bucurat de darurile primite. Pe lângă pachetele de cadouri donate, peste 900 de familii vulnerabile au primit articole de îmbrăcăminte şi alimente. Printre cei care au primit cadouri anul acesta se numară cei 46 bursieri ai programului ,,Vreau în clasa a noua”.

,,Este al treilea an în care alături de partenerii noştri Hinsehen & Helfen din Germania şi Cummins Generator Technologies România am adus bucurie copiilor şi familiilor lor de Moş Nicolae. Pentru a ajunge la un număr atât de mare de copii a fost nevoie de o mobilizare comună la care au contribuit şi voluntarii fundaţiei şi membrii comunităţilor partenere. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi s-au implicat în desfăşurarea şi finalizarea acestei acţiuni,” a spus Georgeta Ungureanu, manager zonal interimar World Vision România – Biroul Zonal Dolj.

Pe lângă cadourile de tip shoebox, prin proiectul ,,Nikolaus Konvoi” au mai fost donate ghiozdane cu rechizite, echipamente medicale, alimente, biciclete, cadre cu rotile şi scaune rulante pentru persoane cu dizabilităţi, paturi speciale pentru centrele de permanenţă, mobilier şcolar, materiale textile.

Copilărie cu copii

Echipa Merck Sharp and Dohme în vizita lor în comunităţile din Dolj au cunoscut-o pe Claudia, un model de mama pentru tinerele din ziua de astăzi.

Claudia este o mama, tanara, cu 3 copii, care şi-a început viaţa de familie la 16 ani. Copilaria ei a fost una grea. A rămas orfană de tata la 13 ani şi de atunci a trebuit să se descurce singură. Cea care îi era mama nu a susţinut-o sa meargă la şcoală şi tânara a fost nevoită să muncească ca să poată supravieţui. Timp de 3 ani a avut grija de o bătrană bolnavă de cancer. A fost nevoită să renunţe la şcoală.

La vârsta de 16 ani l-a cunoscut pe soţul ei şi împreună au încercat să îşi construiască o familie.

“La 16 ani l-am adus pe lume pe Robert. Eram un copil cu copil. La început nu mi–am dat seama că sunt însărcinată. Sarcina a fost cu probleme. Nu am putut să nasc la Filiaşi şi am fost trimisă la Craiova. Am avut complicatii la naştere. Eu sufăr de o boală rară de piele şi am fost speriată să nu le transmit şi la copii. Foarte greu am născut”a declarat Claudia.

La prima sarcină nu a mers niciodată la un medic de specialitate, nu a facut analize sau ecografie.

La celalalte doua sarcini, Claudia a fost îndrumată şi susţinută de lucratorul comunitar World Vision din comunitate şi de medicul de familie să meargă la un medic specialist. Şi sfaturile au fost de folos, deorece Claudia a mai adus pe lume încă doi copii, dar fara probleme.

“Ïncercăm să le oferim sprijin mamelor din comunitatea noastră. Impreună cu medicul din sat le-am susţinut şi încurajat să meargă la un medic de specialitate. Dupa cum stim posibilitaţile materiale sunt reduse şi majoritatea renunţă să mearga la medic. Fie altele au mai multi copii acasa şi pentru ele e mult mai important să le cumpere copiilor mâncare, decat sa faca o ecografie. “a declarat Elisabeta Vieru, educator comunitar Argetoaia.

De-a lungul timpului, Claudia a fost beneficiară a proiectelor desfăşurate de World Vision România în comunitatea sa. A participat la sesiuni de informare pe sănătate şi în prezent este beneficiară a proiectului Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame.

“Sesiunile la care am participat sunt bienevenite pentru femeile şi tinerele din satul nostru. Aceste informaţii ne ajută sa ne cunoaştem corpul, să ne dăm seama ce se întamplă cu noi când rămănem gravide, ce trebuie sa facem ca să ne protejam şi nu numai, cum sa ne protejam de boli si cum sa nastem copii sănătoşi” a declarat tânăra.

“Proiectul Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame se desfăşoara în zece comunităţi din judeţul Dolj. Acest proiect a venit în comunităţile noastre tocmai din nevoia de informare şi conştientizare a femeilor şi fetelor cu vârsta între 15 până la 40 de ani, femei care sunt fertile, până la acesta vârstă şi care din lipsa de cunoştinţe nu ştiu să îşi gestioneze o sarcină dorită sau nedorită. Prin acest proiect le informam despre serviciile pe care le pot accesa şi despre drepturile pe care le au gravidele şi femeile din România. “ a declarat Geta Ungureanu , coordonator proiect Dolj.

Claudia şi soţul ei sunt un model pentru comunitate lor, ca se poate, dacă munceşti şi eşti înţelegător, poţi să ai o familie frumoasă.

Laptele de capră, ajutorul de bază pentru o familie care luptă pentru o viaţă mai bună

Într-un sat izolat găsim o familie cu trei copii. Ambii parinţi s-au ocupat dintotdeauna doar cu agricultura. Nu au fost niciodata angajaţi, însă de dimineaţa până seara au făcut tot ce le-a stat în putinţă să aibă o gospodărie cât mai frumoasă. Cu ajutorul primit de la World Vision România, mini-ferma lor numară acum 24 de capre, o vacă, trei purcei şi un cal.

„Tot ce avem am făcut noi, cu mâna noastră. Şi grajdul, şi casa în care locuim, tot ce avem am făcut cu mâinile noastre. Numai cu agricultura ne ocupăm şi facem ce putem să le asigurăm copiilor ce au nevoie. Vrem să ne facem şi platformă de gunoi, încercăm cât putem să facem să fie mai bine”, povesteşte capul familiei.

Alături de soţia lui, Vasile încearcă să le ofere un viitor cât mai luminos celor trei copii: Cătălina, mezina, este în clasa a VI-a, Cătălin este în clasa a noua, iar Alexandru este cel mai mare dintre fraţi şi este elev în clasa a X-a. Din păcate, ambii băieţi au avut probleme cu dezvoltarea intelectuală. De mici au fost mai izolaţi, mai introvertiţi şi au fost îndreptaţi către o şcoală specială. Mama provine dintr-o familie de învăţători şi a încercat tot ce a putut să îi recupereze, iar o mare parte din problemele din copilărie au fost depăşite. Acum, cei doi sunt elevi la liceul din Dej, însă provocările sunt acum de altă natură – abonamentul la autobuz îi costă 160 de lei pe fiecare, astfel că banii stranşi din valorificarea produselor din gospodărie trebuie gestionaţi cu mare grijă.

Visează la o gospodărie bogată

Tatăl celor trei copii povesteşte că de când se ştie a avut animale. În trecut a avut chiar şi şase vaci, iar câteva capre au fost întotdeauna libere prin jurul casei. Dupa ce a primit din partea World Vision cinci capre, fermierul s-a gândit ca poate aşa va reuşi să ajungă la gospodăria mult visată.

„Acum mai avem o vacă. Am avut şase, însă am vândut trei şi trei s-au dus obligatoriu. Întotdeauna am avut şi câteva capre, le lăsam libere şi se duceau prin spatele casei, pe unde voiau ele să îşi aleagă mâncarea, însă niciodata nu s-au rătăcit. Acum că avem mai multe, le-am făcut adăpost cu apă captată din fântână, tot ce trebuie. Avem şi fân destul anul asta, nu avem animale cât fân am strâns pentru ele. Nu se poate compara laptele de vacă cu cel de capră, e foarte bun. Şi smântâna facem din laptele de capră”, explică cei doi soţi.

În primăvară, aceştia au vândut iezii, iar cererea a fost atât de mare încât şi-au dat seama că e indicat să işi mărească gospodăria. Au mai vândut şi lapte, însă pe la cunoştinţe, niciodată nu a ajuns să meargă la piaţă.

„Tot încerc să ajung la o gospodărie cât mai mare. Lucrăm toţi şi ne îngrijim de ce avem pe lângă casă. Am fost şi la Cluj, am făcut şcoală de fermieri. Am vrut să încerc şi eu să obţin fonduri să mă extind, însă nu am reuşit în final să fac niciun proiect, nu a mai fost nimic”, adaugă Vasile.

Cel mai de nădejde ajutor este Cătălin, fratele mijlociu. Este ataşat de capre şi ii plac toate animalele, astfel că nu ratează nicio ocazie să îşi îmbogăţescă gospodăria cu o noua rasă.

„Caprele îmi sunt dragi, am început şi să le botez. Primul botezat a fost un iedut în primăvară, i-am zis Alfonso. Vara asta tot printre capre am fost, îi ajut pe părinţi să le îngrijească, să le mulgă. Am şi un iepure şi porumbei. Îmi plac porumbeii, îi cresc de mici, sunt de rasă”, spune Cătălin, elev în clasa a noua.

Până la sfârsitul anului, cei doi soţi işi doresc să reuşească să îşi achizitioneze cel puţin alte şase capre, urmând ca în primăvară să mai păstreze din iezi şi să işi crească gospodăria cât de mult pot.

Saracia si lipsa de eduatie ucid si mutileaza destine

Stiati ca, in Romania, mortalitatea materna si rata avorturilor sunt duble fata de media europeana? Iar 10% dintre mame au varste sub 19 ani. Situatia este dramatica in mediul rural, insa, ceva s-ar putea schimba in judeţele Dolj, Valcea si Vaslui, unde 15.000 de tinere vor primi informatii si sprijin.

Proiectul Mame pentru viata. Viata pentru mame, derulat de Fundatia World Vision Romania, in parteneriat cu compania farmaceutica Merck Sharp and Dohme (MSD) Romania, vine in sprijinul mamelor, cu scopul de a reduce mortalitatea materna. Proiectul este parte a initiativei globale MSD for Mothers, cu obiectivul ca nicio mama sa nu mai moara dand viata.

„Pe de-o parte, este necesara o etapa de pregatire a profesionistilor din mediul rural si pe de alta parte, pregatirea mamelor, pregatirea femeilor de varstă fertila, care fac parte din grupuri vulnerabile. Ne dorim sa fie mai informate cu privire la sarcini si sa aiba acces la educatie, in ceea ce priveşte sanatatea reproducerii,” explica Daniela Buzducea, director general World Vision România.

Sunt din ce mai numeroase situatiile în care adolescentele devin mame, așa cum este și cazul Gabrielei:

Gabriela, 17 ani, locuieste alaturi de baiatul ei, Daniel, in varsta de un an si 2 luni, tatal lui Daniel si bunicul matern, intr-un sat din judetul Dolj.
Tatal Gabrielei nu a dorit-o si nu a recunoscut-o la nastere, dar in ciuda acestui lucru mama ei a ales sa raman alaturi de el si sa o paraseasca pe Gabriela.

Astfel, Gabriela a fost crescuta de bunicii din partea mamei care s-au straduit sa ii ofere tot ce au putut. Gabrielei i-a placut sa invete si a reusit sa intre la liceu in Craiova. Insa, in timpul clasei a noua, bunica ei s-a imbolnavit si a avut nevoie de tratament. Pentru ca majoritatea banilor se duceau pe tratamentul bunicii, Gabriela nu a mai avut cum sa-si plateasca naveta si sa-si cumpere cele necesare pentru scoala, fiind nevoita sa renunte. Bunica ei a decedat in urma cu un an.

In prezent, Gabriela isi dedica tot timpul cresterii copilului si treburilor casnice, iar tatal copilul lucreaza la o firma de constructii din apropierea Craiovei. Un copil cu un copil. Gabriela are 17 ani si este mama unui baiat de aproape un an si jumătate.

„Nici noi nu am stiut prima data că o sa raman insarcinata, am vazut la televizor mai multi copilasi, cum aratau la pampersi, si ne-a fost drag si atunci am decis,” povesteste Gabriela.

Nu a ajuns la medic decat cand i-a venit sorocul sa nasca. Nu avea bani pentru drumul la oras si nici nu stia ca isi risca sanatatea, chiar si viata, daca nu merge la control.

„Mi-a fost foarte greu cand am fost gravida. Nu am avut o sarcina prea usoara. Plus, fara bani nu am putut sa fac analize, nu mi-am permis sa merg mereu la medic. Am asteptat sa nasc” declara tanara.

Gabriela este doar una dintre prea multele adolescente care devin mame in Romania.

Proiectul „Mame pentru viata. Viata pentru mame” isi propune si sa le invete pe tinere cat de important este să meargă la medic in timpul sarcinii.

„Lunar, in primele luni de sarcina si din luna a saptea de doua ori pe luna. Este esential sa existe depistare precoce, dar pentru asta avem nevoie de asistenti comunitari, de asistenta de ocrotire, de moasa, dar nu exista,” spune Valeria Herdea, medic de familie.

Proiectul are în faţă şi o mare piedica: in multe dintre comunitatile sarace nu exista medici de familie.

„Unul dintre patru medici, cam dupa aderarea la UE, a parasit Romania. Este, intr-adevar un punct extrem de nevralgic,” precizeaza Petronela Stoian, reprezentant al Ministerului Sanatatii.

Alaturi de cele 15.000 de femei din mediul rural, in proiectul World Vision de informare si educare sunt incluse si peste 200 de cadre medicale.

Povestea lui Stefan

Ultima oara cand Stefan a fost la un consult pentru ochi a fost in luna februarie din anul 2014. Trebuia sa repete consultatia in februarie 2015, dar un deces din familie le-a ingreunat situatia financiara.

Acum, ochelarii lui Stefan sunt deteriorati, iar mici crapaturi si-au facut loc pe la coltul lentilelor. Baiatul a fost operat la ochi si are nevoie de un consult medical.

002 Stefan 9 ani

Ii putem reda speranta cu o donatie de minim 10 lei, pentru a primi consult oftalmologic si ochelari. Primii prieteni ai acestor copii sunt ARCADIA si Vision for you! Şi tu poti fi prietenul lor. Doneaza acum pentru echipa Prietenii Copiilor de la Swimathon!
003 Stefan 9 ani

Surprize la final de an scolar pentru bursierii din Dolj

Cum sfarsitul anului scolar se apropie cu pasi repezi, iar bursierii tocmai au incheiat cu bine perioada aglomerata a tezelor, ne-am gandit sa organizam intalnirea de luna aceasta in Parcul „Nicolae Romanescu”, un cadru deschis si prietenos, care sa ii ajute sa isi incarce bateriile. Dupa ce s-au bucurat de o plimbare relaxanta, bursierii au participat alaturi de psihologul Emilia Stoian la exercitii de dezvoltare personala si au invatat mai multe despre ce inseamna un stil de viata sanatos si cum acesta le poate influenta rezultatele scolare. Ei au ajuns la concluzia ca un stil de viata sanatos – nu inseamna doar hrana, ci si toate celelalte aspecte ale vietii – avand mare legatura cu atitudinea adoptata de fiecare dintre noi.

„Am inteles astazi ca exista foarte multe lucruri care ne pot influenta viata si dezvoltarea. Atat alimentatia zilnica, cat si relatia cu familia, prietenii, profesorii nostri. Trebuie sa incercam sa construim relatii frumoase cu cei de langa noi si sa avem o atitudine pozitiva”, a spus Alexandra, eleva in clasa a XI – a.

Tot in aceasta perioada, buriserii au mers si la teatru, unde au vizionat „O noapte furtunoasa”, de I.L. Caragiale. Experienta a fost deosebita pentu toti bursierii, dar mai ales pentru cei din primii ani de liceu, care nu au avut pana acum ocazia sa mearga la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, un teatru cu o istorie de 165 de ani, pe a carui scena interpreteaza actori cu renume international.

Anul acesta 4 bursieri doljeni vor sustine examenul de bacalaureat. Sa le uram succes si sa le tinem pumnii!