Alaturi de premiantii olimpiadei nationale de Pedagogie-Psihologie

Saptamana aceasta la Craiova s-a organizat etapa nationala a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie. La invitatia doamnei Janina Vascu, inspector scolar judetean adjunct, ne-am alaturat organizatorilor acestui eveniment si ne-am aratat aprecierea fata de elevii participanti la aceasta olimpiada prin oferirea de premii. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara deschiderea pe care ne-au aratat-o partenerii nostri locali: Cummins Generator Technologies Romania, Selgros, S.C. Contag SRL, Libraria „Elena Farago” care ne-au ajutat sa putem oferi elevilor premii care sa fie atat folositoare, cat si pe placul lor. Acestea au constat in rechizite, carti, agende, baterii externe pentru telefon, cani, ghiozdane, stick-uri si  dulciuri.  In total, 196 de elevi din toata tara au luat parte la olimpiada, dintre care 52 au fost premiati.

DSC_0390

Cu aceasta ocazie am vorbit celor prezenti despre activitatea World Vision Romania si programul „Vreau in clasa a noua!”. Cea mai mare bucurie a fost sa o avem intre elevii calificati la olimpiada pe Roxana Bobaita, bursiera „Vreau in clasa a noua” si eleva in clasa a X-a la un colegiu cu profil pedagogic din Craiova. Roxana a obtinut premiul special, aducandu-ne astfel o bucurie in plus.

DSC_0284

„Am ales sa sprijinim organizatorii acestei olimpiade si sa oferim premii castigatorilor pentru a ne arata sustinerea pentru educatie si performanta. Acesti elevi au demonstrat ca-si doresc sa performeze, iar rezultatele finale o confirma. Alaturi de partenerii nostri locali, Cummins Generator Technologies, Selgros, S.C. Contag SRL, Libraria „Elena Farago”, care au raspuns ca de fiecare data afirmativ si carora le multumim ca sustin educatia si copiii, ne face o deosebita onoare sa le strangem mana si sa ii felicitam pe cei care ne-au aratat ca-si doresc sa devina buni pedagogi”, a spus Geta Ungureanu, coordonator proiect World Vision Romania.

DSC_0516

La eveniment a fost prezent si partenerul de lunga durata al Biroului Zonal Dolj, Marin Nemteanu, director Scoala Gimnaziala Breasta si Presedinte al Asociatie de Dezvoltare Comunitara EuroBreasta. Din partea asociatiei, acesta a oferit premii in bani elevului cu cea mai mare nota din cadrul Colegiului cu profil pedagogic din Craiova si elevului cu cea mai mare nota din Regiunea Oltenia. La final, a adresat fundatiei noastre un cuvant de apreciere si multumire:

„Multumim World Vision Romania pentru ca ne-ati creat si ne-ati dezvoltat. Ati fost pentru noi un model si un sprijin real si iata ca am ajuns si noi astazi sa putem premia si ajuta la randul nostru”, a spus Marin Nemteanu, director Scoala Gimnaziala Breasta si Presedinte al Asociatie de Dezvoltare Comunitara „EuroBreasta”.

DSC_0299