Vești de primăvară de la copiii din proiectul „Comunități implicate, educație de calitate”

 

Primele luni ale anului 2019 au adus pentru proiectul „Comunități implicate, educație de calitate” noi activități, planuri, rezultate încurajatoare și motivația de a acționa în continuare pentru reducerea absenteismului și prevenirea abandonului școlar.

Serviciile derulate în cadrul proiectului de către echipa de experți pentru cei 358 de copii (din care 35 depreșcolari, 90 de elevi ciclul primar, 183 de elevi ciclul gimnazial și 50 de elevi ciclul liceal), îi motivează pe aceştia să-și construiască viitorul prin școală, cu speranța că educația constituie un mijloc prin care pot fi depășite obstacolele generate de neajunsurile de acasă și condițiile socio-economice nefavorabile din comunităţile din care fac parte. În acest sens, în lunile ianuarie și februarie au continuat activitățile menite să contribuie la creșterea atașamentului copiilor față de școală și a participării școlare.

,,Datele publicate de Eurostat arată că în anul 2016 România a avut cel mai ridicat procent al abandonului școlar: 18,5%, in anii următori scăzând cu 1-2 procente, datorită programelor de intervenție. Chiar dacă cifrele arată că fenomenul abandonului este sensibil în scădere, faptul că în 2019 încă există elevi care renunță la școală generează o adevărată problemă socială, cei care ajung astăzi să nu își definitiveze măcar ciclul gimnazial sau primar, sfârșesc în mare parte prin a fi asistații social de mâine. În mediul rural mulți dintre elevi afirmă că nu ajung la școală pentru că este „glodărie” sau că în microbuzul local nu au loc cu toții. În acest context, proiectul „Comunități implicate, educație de calitate” – implementat de Fundația World Vision în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, ajută elevii în situații de risc din 8 școli defavorizate, prin activități remediale de tip școală după școală sau alte activități în context nonformal, să scape din cercul vicios al sărăciei, demonstrând rolul profesorilor și al educației în schimbarea destinului lor, dovedind ca școala este singura șansa pentru viitorul lor,” a spus Inspector prof. Gabriela Conea, coordonator activități partener, Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Activitățile remediale din cadrul programului ,,Școala după şcoală” vizează sprijinirea copiilor în recuperarea anumitor deficiențe în învățare, prin metode interactive de lucru, fișe personalizate – adaptate nivelului de dezvoltare a copiilor, într-un cadru cald și prietenos.

,,Mi-a plăcut fișa de la limba română, am înțeles ce este verbul. Acum știu să dau exemple de verbe,” (elev ciclul primar).

Mai mult decât un program de remediere, în cadrul programului ,,Școala după şcoală” copiii deprind valori, principii, abilități, cunoștințe fundamentale pentru dezvoltarea personală și educațională:

„Noi am ascultat povestea Cei patru prieteni credincioși. Ei s-au ajutat și au cules împreună roade bogate. Și noi suntem o echipă. Ne vom ajuta și vom obține rezultate frumoase la școală,” (elev ciclul primar).

„Astăzi am citit povestea Puiul de elefant. Acesta este foarte curios. Și noi suntem curioși, dar părinții nu au timp tot timpul pentru întrebările noastre. Elefantul era mereu lovit de rude pentru că era curios. Noi nu suntem loviți de părinți, dar ne doare când părinții nu au suficient timp pentru noi. E bine să fii curios. Din curiozitate apar lucruri noi, cunoștințe noi. După școală, doamna ne răspunde întrebărilor și ne ajută să descoperim lucruri noi” (elev ciclul primar).

Tinerii liceeni din ,,Programul de dezvoltare a abilităților de viață” au participat la modulul centrat pe relații interpersonale și comunicare, activitățile desfășurate fiind primite cu receptivitate și deschidere de către adolescenți. Cadrele didactice responsabile de acest program remarcă cu bucurie transformarea copiilor de la o întâlnire la alta, creșterea coeziunii grupului și entuziasmul de care aceștia dau dovadă în activități:

,,Astăzi am învățat că dacă avem voință, oricât de mici suntem, putem ușor, treptat să pășim în viața pe care ne-o construim visând. Pe viitor voi crede mai mult în mine și voi lupta mai mult cu voința mea care este încărcată de negativitatea celor din jur care mi-au spus „nu vei reuși!” (elevă ciclul liceal)

Serviciile de consiliere și asistență socială continuă să evidențieze nevoia de intervenție integrată pentru acești copii, până acum fiind evaluați prin instrumente specifice aproximativ o treime dintre elevi.

Dezbateri legate de stadiul proiectului, progresele înregistrate de copii au fost subiectul unor întâlniri de lucru dintre experți, cadre didactice și coordonatori activități din partea partenerului Inspectoratul Școlar Județean Iași – inspectori școlari Gabriela Conea și Constantin Ilie, organizate în luna februarie în unitățile școlare asociate din Iași (Domnița, Țibana, Glodenii Gândului, Țibănești, Mironeasa) și Vaslui (Negrești și Dumești). Discuțiile purtate au evidențiat pe de o parte relevanța activităților proiectului, iar pe de altă parte rezultatele favorabile înregistrate de copiii beneficiari: progres la învățătură și îmbunătățirea frecvenței școlare, creșterea dorinței de a participa la activități, îmbunătățirea relațiilor cu grupurile de egali, schimbarea atitudinii față de școală, dezvoltarea unor abilități de viață (reguli de igienă, de servire a mesei, de îngrijire a spațiului de lucru) ș.a.

„Rezultatele au apărut prin armonizarea activităților de educație remedială cu activitățile extra-curriculare care joacă un rol important în dezvoltarea copiilor. Astfel, programul Școala după Școală devine un spațiu atractiv, care încurajează dialogul între copii, creativitatea, implicarea, creșterea încrederii în sine și a motivației școlare” (cadru didactic Țibănești).

Lucrăm acum cu acei copii cu probleme școlare, provenind din medii defavorizate, cu care în trecut nu reușeam să lucrez și asta îmi aduce multe satisfacții atât personale, cât și profesionale” (cadru didactic Țibana).

Întâlnirile de lucru au fost însoțite de momentele de bucurie ale copiilor. Astfel, proiectul a pus la dispoziția fiecărui copil un pachețel cu rechizite școlare, precum și materiale consumabile necesare derulării în bune condiții a activităților din unitățile școlare.

Proiectul ,,Comunități implicate, educație de calitate” a pus deja un strop de speranță și încredere în rândul copiilor beneficiari în forțele proprii. Pentru noul an ei și-au stabilit obiective care evidențiază dorința de a înregistra progrese la școală, dar și cu privire la bunăstarea generală:

„Planurile mele pentru anul 2019 sunt: să învăț mai bine, să trec clasa, să fiu ascultătoare, să pot să îi ajut pe părinții mei mai mult” (elev ciclul gimnazial).

„Anul acesta vreau să promovez clasa, să iau note mai bune la fiecare obiect, să fiu mai cuminte, să fiu mai atent la ore, să le ascult pe doamnele profesoare, să mergem în excursie la Școala după școală cu ceilalți elevi, să fiu cel mai bun la sport, să fiu protector cu sănătatea mea și să nu iau boli, să nu mai ajung niciodată la spital, să fiu mai protector cu fratele meu, să îi ascult pe părinții mei mai mult decât i-am ascultat, să mănânc mai mult și să beau apă mai mult pentru că vreau să devin mai înalt și voinic decât sunt” (elev ciclul gimnazial).

Proiectul „Comunități implicate, educație de calitate” (Contract POCU/74/6/18/103759) este derulat de Fundația World Vision România, prin Biroul zonal Iași&Vaslui, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași alături de 8 unități de învățământ asociate din județele Iași (Școala Gimnazială Nr. 1 Domnița, Școala Profesională de Industrie Alimentară Țibana, Școala Gimnazială Glodenii Gândului, Liceul Tehnologic „Petre P. Carp” Țibănești, Școala Gimnazială Mironeasa) și Vaslui (Grădinița cu program prelungit „Norocel” Negrești, Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești, Școala Gimnazială „Mareșal Constantin Prezan” Dumești). Proiectul se va desfășura timp de 36 de luni în intervalul 09.05.2018 – 08.05.2021. Valoarea totală a proiectului este de 9.229.327,10 lei, din care 8.940.614,20 lei – cofinanțare din partea Uniunii Europene.

Proiectul urmărește prevenirea și reducerea abandonului școlar prin abordarea unei scheme integrate de forme de intervenție la nivelul grupului țintă: de la ante-preșcolari până la elevi de liceu, de la părinți până la cadre didactice. Este vorba despre 1.500 de beneficiari (1.045 de elevi, 360 de părinți și 95 de cadre didactice din 8 unități școlare) care vor participa la activități educative formale, activități de suport socio-psiho-pedagogic, activități extra-curriculare și activități de formare.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.