Voluntarii World Vision se bucură alături de copii de venirea sărbătorilor

Voluntarii World Vision vin cu sufletul deschis de fiecare dată când sunt invitaţi să participe la activităţile noastre. În preajma sărbătorilor, ne-am gândit să lăsăm deoparte munca la birou pentru o vizita în teren şi implicit câteva ore petrecute în prezenţa copiilor. Am ales Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1, din Urziceni şi am organizat o activitate pe care voluntarii noştri alături de câţiva membri din Consiliul Consultativ al Copiilor să o coordoneze.

Atmosfera de sărbătoare se simţea din plin în clase, bradul era împodobit şi colindele se auzeau pe fundal. Copiii, împărţiţi în grupe, au colorat brăduţi, fulgi de nea, Moş Crăciuni, au decupat imaginile şi la final fiecare grupă a realizat o planşă cu tema Crăciunului.

Voluntarii s-au simţit nespus de bine ajutându-i pe copii şi jucându-se cu ei. În prezenţa celor mici timpul zboară, ochii sclipesc şi sufletele se umplu de bucurie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.