World Vision România și Stop Hunger anunță lansarea cooperativei din Mihăești, din cadrul proiectului Empowering Women

Să fii femeie în mediul rural, chiar şi în zilele noastre, nu este lucru uşor. În comunitățile rurale se întâmplă adesea să întâlnim femei în imposibilitatea de a munci din cauza lipsei unei calificări, dar și foarte multe care nu pot avea un loc de muncă departe de casă, din cauza responsabilităților față de familie. Şi totuşi, vestite pentru puterea lor de muncă şi dedicarea lor, femeile de la sat, reuşesc, nu de puţine,  să se ridice deasupra sărăciei şi limitărilor impuse de comunităţile rurale. Acesta este şi exemplul celor şapte femei care lucrează împreună pentru a procesa și comercializa produse alimentare, sub brandul ,,Dar de gospodar”, în cadrul cooperativei din Mihăești, deschisă oficial, de către Fundația World Vision România, alături de Stop Hunger și Sodexo România, chiar astăzi, 15 octombrie, de Ziua Internaţională a femeilor din mediul rural.

Inițiativa face parte din proiectul ”Empowering Women”, inițiat în 2017, care își propune să dezvolte 2 cooperative agricole în comunități rurale vulnerabile – Mihăești, din județul Vâlcea și Predești, din județul Dolj. Aici, femeile din sat care își cresc singure copiii își câștigă existența din cultivarea legumelor și nu au posibilități locale de angajare și nici resurse financiare suficiente.

,,Prin proiectul dezvoltat ne dorim să le redăm femeilor un drept pe care sărăcia și responsabilitățile zilnice l-au redus dramatic: accesul la educație și training. În comunitățile vulnerabile se întămplă adesea să întâlnim femei în imposibilitatea de a munci din cauza lipsei unei calificări, dar și foarte multe care nu pot avea un loc de muncă departe de casă, din cauza responsabilităților față de familie. Soluția propusă de noi este educația economică și antreprenorială, care le poate oferi femeilor din comunitățile vulnerabile o modalitate de a contribui la bugetul familiei sau chiar de a fi independente financiar”, a declarat Mihaela Nabar – Director Național Fundația World Vision România.

Cooperativa de la Mihăești a fost inițial lansată în cadrul unui eveniment intern dedicat anagajaților Sodexo România – Company Day. Peste 190 de angajați Sodexo au vizitat cooperativa de la Mihăești, cu ultimele dotări și au înțeles care va fi fluxul de producție planificat pentru viitor. Evenimentul a fost o oportunitate pentru angajații Sodexo de a înțelege îndeaproape nevoile cu care se confruntă femeile din comunitate, acum parte a cooperativei agricole din Mihăești, și ce impact are acest proiect asupra vieții lor cotidiene.

Sediul cooperativei a fost dotat cu utilaje de producție dedicate procesării și conservării fructelor și legumelor cultivate în comunitate, iar aici se vor produce produse precum borcane cu zacuscă, sosuri de ardei, murături în oțet și saramură, vinete coapte, dar și multe alte produse tradiționale.

,,Într-un sector agricol precum legumicultura, timpul este foarte prețios. Cei care își asumă o astfel de muncă au nevoie să fie sprijiniți pentru a-și vinde producția la prețuri corecte, iar atunci când aceasta rămâne nevalorificată pe piață, conservarea și vânzarea ulterioară este soluția. Marele avantaj al celor din cooperativa din Mihăești este că vor beneficia de sprijin și ghidare, pentru a pune bazele unui model de lucru sustenabil”, declară Denisa Pomană, Manager de proiect al cooperativei din Mihăești.

În perioada următoare, femeile implicate în activitatea din Mihăești vor începe conservarea legumelor în cadrul sediului cooperativei din Mihăești, recent renovat și dotat. Produsele vor fi curând disponibile și online, într-un site dedicat, unde se vor regăsi toate produsele ”Dar de gospodar”.

Cooperativa de la Mihăești face parte din programul ”Empowering Women”, dezvoltat ca un parteneriat pe 3 ani între Stop Hunger, Sodexo România și World Vision, lansat în februarie 2017. Scopul programului este să faciliteze incluziunea socio-economică a femeilor vulnerabile: mame singure, femei care nu au fost niciodată angajate, care nu au un serviciu stabil sau care lucrează ”cu ziua” din două comunități: Predești, din județul Dolj și Mihăești, din județul Vâlcea. Programul vizează dezvoltarea a două cooperative agricole, în cele două localități, care să le asigure femeilor din proiect un venit economic constant și șansa unei independențe financiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.