Cine să fie voluntar? Eu, tu, noi toţi! ne-au răspuns copiii din proiectul ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”

Cine să fie voluntar? Eu, tu, noi toţi! ne-au răspuns copiii din comunitatea doljeană Sopot în cadrul ,,Campaniei de promovare a voluntariatului” demarată luna aceasta în şcolile partenere din proiectul ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”. Întâlnirea le-a stârnit interesul şi cu toţii au fost dornici atât să împărtăşească din experienţele de voluntariat în care s-au implicat până acum, cât şi să afle mai multe despre diferite proiecte şi activităţi de succes desfăşurate de alţi copii de vârsta lor.

,,Să fiu voluntar mă face fericit. La mine în comunitate am mai luat parte la proiecte de voluntariat. Am făcut curăţenie în toată comuna şi am acordat ajutor bătrânilor în gospodărie, cu ocazia Paştelui.” Valentin, clasa a VII-a.

,,Am aflat astăzi că dacă alegi să faci voluntariat poţi avea multe beneficii: îţi faci prieteni noi, te simţi util, petreci timpul într-un mod constructiv, înveţi lucruri noi, capeţi deprinderi utile, te distrezi şi ai şansa să dai înapoi ce ai primit de la alţii.” Romina, clasa a VII-a.

,,Mi-a plăcut foarte mult proiectul prin care copiii au renovat parcul din comunitatea lor. Au vopsit băncile, au făcut curăţenie, au tuns iarba, au amenajat un loc de joacă unde cei mici se pot juca în nisip. O idee foarte frumoasă, bună de pus în practică şi la noi în comunitate.” Edi, clasa a IV-a.

La finalul întâlnirii, copiii au fost implicaţi în jocul „Te aleg și te respect”. Fiecare copil a ales un bilețel pe care era scris un mesaj pozitiv – „Sunt mândru de tine” , „Ești o persoană extraordinară”, „Știu că vei reuși în viață, ai încredere în tine” pe care l-a oferit unui alt copil în semn de apreciere. S-a lăsat cu emoţii mari atât pentru copiii care au oferit biletul, cât şi pentru cei care au primit cuvintele frumoase, motivaţionale, încurajatoare.

,,E așa de plăcut să știi că cineva are încredere în tine, te susține și crede despre tine că ești special”. Romina, clasa a VII-a. ,,Astfel de momente pozitive îi încurajează pe copii și pe oameni în general să se exprime, să fie sinceri, să vrea să facă lucruri bune. Este foarte important să menținem mereu dorința de a fi buni cu cei din jurul nostru, numai așa lumea în care trăim cu toții poate fi prosperă și mai fericită!” a spus Cristina Măciuceanu, asistent social în cadrul proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”

,,Campania de promovarea voluntariatului, a cetăţeniei active şi a multiculturalismului” are loc în toate cele 4 şcoli partenere în proiectul ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate”. Pe lângă activităţile de educare şi conştientizare, copiii vor mai lua parte la diferite evenimente, precum competitii sportive sau concursuri cu premii. Toţi beneficiarii proiectului ,,Alege Şcoala – educaţie de calitate, viitor în comunitate” sunt fie copii aflaţi in risc educaţional, fie copii in situatii de saracie sau din familii cu o situatie familiala dificila.

Proiectul ,,Alege Școala ‐ educație de calitate, viitor în comunitate!” este desfăşurat de fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, în comunităţile Predeşti, Sopot, Băileşti (jud. Dolj) şi Parpaniţa (jud. Vaslui), pe o perioda de 36 de luni. Proiectul vizează livrarea unor servicii integrate și centrate pe nevoile educaționale ale copiilor din grupurile vulnerabile identificate la nivelul celor patru școli partenere, din jud. Dolj și Vaslui, în vederea facilitării accesului la educație și reducerii părăsirii timpurii a școlii. Toamnă trecută, 260 de copii au fost incluşi în proiect şi au devenit benficiari direcţi ai activităţilor educaţionale special gândite pentru a se plia pe nevoile lor. Printre acestea se numără implementarea unui model de grădiniţă prietenoasă, derularea de programe ,,şcoală dupa şcoală” pentru copiii din ciclul primar şi gimnazial, precum şi alte activităţi care, cu siguranţă vor fi pe placul celor mici şi le vor oferi experienţe de învăţare şi dezvoltare: şcoli de vară, grădiniţe estivale, şcoli duminicale, cluburi tematice, excursii şi tabere educaţionale. În cei trei ani de desfăşurare a proiectului, 691 de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari din clasele primare şi gimnaziale şi părinţii lor vor fi beneficiari direcţi ai activităţilor.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.