Plan de intervenție educațională pentru elevii și profesorii din cadrul proiectului ”Școala pentru toți ”

Fiecare copil e diferit și are nevoi diferite. De la această premisă am pornit încă de la început proiectul ”Școala pentru toți”, prin care încercăm să găsim instrumentele și metodele potrivite să asigure învățarea și dezvoltarea în funcție de cerințele multiple și complexe ale copiilor din comunitățile vizate: Aghireșu-Fabrici, Cojocna, Mera, Sânpaul și Poieni. Acesta a fost și scopul celui de-al 3-lea workshop organizat pe 21 mai la Hotel Napoca, unde aproximativ 50 de specialiști în educație au fost invitați să contribuie activ la alcătuirea unui Plan de Intervenție Educațională pentru elevii din grupul țintă. Ce înseamnă asta? Așa cum a spus și coordonatorul activităților SDS, Antonius Coșier, ”planul reprezintă un document elaborat pentru a sprijini copilul în procesul de învățare, identificând pe de o parte dificultățile sau problemele care stau în calea procesului de învățare. În discuțiile anterioare, mi-am dat seama că uneori ne plângem de anumite probleme, dar ele nu reprezintă cauze, ci efecte. Încercăm să identificăm cauza problemei sau amenințarea, pentru ca apoi să identificăm modalitățile de intervenție în vederea depășirii acestora și atingerii unor scopuri de învățare și dezvoltare.”

Metode individualizate și centrate pe nevoile elevului, de asta avem nevoie în acest moment. Asta presupune identificarea și monitorizarea atentă a elevilor cu risc de abandon școlar, dar necesită și implicarea permanentă a familiei”, a spus doamna Berar Adina, profesor de matematică la Cojocna.

Un subiect aparte în cadrul workshop-ului l-a constituit impactul programului în rândul elevilor din grupul-țintă, observându-se o ușoară ameliorare a performanței școlare a acestora în anul școlar 2018-2019. De altfel, până la finalul perioadei de implementare, ne propunem să contribuim la o creștere calitativă a performanțelor școlare a circa 80% dintre elevii din grupul țintă al proiectului „Școală pentru toți”. Reprezentantul partenerului din proiect, Inspectoratul Școlar Județean, a reiterat faptul că scopul final al proiectului este acela de a crea o comunitate de învățare, atât pentru elevi, dar și pentru profesori, care să devină specialiștii necesari implementării viitoarelor proiecte ce își vor propune diminuarea ratei de abandon școlar din România.

Exercițiul de socializare de la finalul workshop-ului, susținut de Sarolta Lazăr, psihopedagog în cadrul proiectului, a avut nu numai scopul de relaxare, ci și de a spori gradul de coeziune a grupului implicat în proiect. Prin jocuri și activități de socializare, dascălii și pedagogii au putut să interacționeze liber și să se pună, pe rând, în pielea elevului cu probleme, a părintelui sau a dascălului care trebuie să gestioneze o situație tensionată.

Încă e greu să măsurăm rezultatele, dar ne bucurăm să fim parte dintr-un efort comun de a crea un sistem de educație incluzivă, care să dea șanse egale copiilor de la țară să-și asigure un viitor. Suntem conștienți că orice pas spre schimbare trebuie atent pregătit, analizat și adaptat la nevoile care pot să apară pe parcurs, dar știm că doar astfel școala va deveni o instituție prietenoasă, care nu va lăsa în afara sistemului niciun copil din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.