Copiii de la cercurile de apicultura au avut o vizită de studiu la Târgul Apicol de la Slobozia

19 copii de la cercurile de apicultură din Armasești și Fierbinți au participat la deschiderea oficială a Târgului Apicol Slobozia. Copiii au avut astfel ocazia să viziteze târgul, să descopere produsele, să vadă felul în care se negociază prețurile și să ia parte la discuțiile cu agricultorii participanți. Pe lângă aceste beneficii menționăm și discursurile susținute de câțiva lectori specialiști în apicultură. În cadrul evenimentului, Nicu Georgescu, coordonatorul sectorului economic World Vision România – Biroul Zonal Ialomiţa, a făcut o scurtă prezentare cu privire la implementarea proiectului apicol din zona Urziceni.

La finalul târgului am reușit să obținem și câteva perspective. Cooperativa Agricolă Casa Mierii Ialomița și-a arătat interesul de a susține cercurile de apicultură pe care noi le desfășurăm și de a încerca alături de World Vision și de Inspectoratul Județean crearea unui opțional de apicultură, care să fie inclus în programa școlară. Totodata de acum înainte vom beneficia de sprijinul ROMAPIS pentru a organiza prima olimpiadă apicolă în Ialomița.

,,Sunt foarte bucuroasă că am participat la târgul apicol. Mi s-a oferit ocazia de a cumpara stupi la prețuri mult mai bune față de cele care sunt la mine în localitate și am aflat o mulțime de informații despre producția mierii.” – Florina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.