,,Școala Părinților” este un program desfăşurat de World Vision România în comunităţile rurale partenere prin care părinții sunt susținuți să depășească anumite situații dificile întâmpinate în creșterea și educarea copiilor. În luna iulie, 50 de părinți din jud. Dolj au participat la sesiuni de informare având ca temă ,,Disciplinarea pozitivă”.
Părinţii participanţi s-au arătat bucuroşi să renunţe in totalitate la pedepsele învechite pe care le foloseau părintii lor cu ei şi să pună în practică tehnicile de disciplinare pozitivă învăţate. Totodată, interesul arătat de părinții participanți faţă de aceste întâlniri, precum și atitudinile schimbate au dovedit atât eficiența, cât și nevoia unui astfel de program în comunitățile din mediul rural:
,,Grijile de zi cu zi ne fac uneori să ne pierdem răbdarea cu copiii şi să îi pedepsim aşa cum ne mai pedepseau şi pe noi părinţii sau bunicii. Trebuie însă să îi ascultăm cu atenţie şi să le luăm în considerare părerile, să le dăm încredere, să ne facem timp să îi lăudăm atunci când fac lucruri bune. Ne-a prins bine să ne amintiţi cât de importante sunt aceste lucruri de care uneori uităm,” a spus Elena, participantă la Scoala Părinţilor.
Programul „Şcoala Părinţilor” este un program pilot de educaţie parentală, organizat pe trei module, care oferă oportunităţi de învăţare non-formală, pentru îmbogăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor parentale. În viziunea World Vision România, programul de educaţie parentală include cele trei componente esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului: sănătatea, educaţia, protecţia şi participarea copilului, având câte cinci întâlniri pentru fiecare modul.
Întâlnirile din Şcoala Părinţilor sunt organizate pe o durată de 10 de ore pentru fiecare modul şi sunt planificate pe durata unui an şcolar, pentru mai multe grupe de părinți, cu scopul de a construi o reţea comunitară de sprijin între părinţi.