Junior Clinic şi World Vision România au oferit tratamente stomatologice gratuite pentru 18 copii dintr-un sat din judeţul Vaslui

Junior Clinic şi World Vision România au oferit tratamente stomatologice gratuite pentru 18 copii dintr-un sat din judeţul Vaslui.

Pentru o zi întreagă, între orele 10:00 – 16:00, medicii stomatologi Junior Clinic au tratat pe rând, câte doi din cei 18 micuți. Ceilalţi 16 copii au participat la o serie de activităţi distractive şi educative din care au învăţat mai multe despre importanţa igienei orale.

8

Copiii au vârste cuprinse între 6 şi 8 ani şi, cu toate că se află la vârsta la care dantura suferă anumite modificări, ei nu au fost niciodată la medicul stomatolog. Pentru ei, Junior Clinic a fost prima vizită la un medic dentist. Copiii au avut şansa să primească tratament în limitele posibile unei şedinţe şi au învăţat despre importanţa igienei orale. La final, au primit pachete cu paste de dinţi, periuţe şi mere. În plus, masa copiilor a fost asigurată tot prin bună voinţa managerului Junior Clinic. În timp ce micii pacienţi primeau tratamentele stomatologice necesare, ceilalţi participau la activităţi distractive de petrecere a timpului alături de voluntarii World Vision România.

Unul dintre motivele pentru care am construit Junior Clinic este dorința de a contribui în mod direct la sănătatea orală a copiilor și implicit la fericirea lor. Facem asta deja de doi ani, timp în care am învățat și crescut odată cu pacienții noștri. Ne bucurăm că am reușit să construim o comunitate solidă și că reușim să contribuim activ la educarea celor care ne trec pragul. Până la urmă, dinții sănătoși nu reprezintă doar un plus la nivel estetic, ci și la nivelul stării de bine generale, iar asta ne preocupă în mod constant.”  a declarat Dan Drăghici, manager Junior Clinic.

5

Mulţumirile se îndreaptă către medicii dentişti Junior Clinic, Andreea Butnariu, Dr. Luca şi Dr. Daniela Bondariu, care au lucrat pro bono pentru o zi întreagă. De precizat faptul că tratamentele au fost complexe şi au presupus tratarea afecţiunilor dentare: carii sau infecţii. Cei mici au fost foarte curajoşi: „Mă doare un pic, dar merită!”, a fost mărturia unui băieţel. Mai multe despre cum s-a derulat vizita la stomatolog puteţi asculta în acest scurt interviu acordat de medicul dentist Andreea Butnariu pentru Radio Hit.

http://www.radiohit.ro/index.php/2015/07/29/audio-ajutor-pentru-o-igiena-orala-precara-copii-din-mediul-rural-care-nu-au-vazut-in-viata-lor-cum-arata-pasta-si-periuta-de-dinti/

Cu o experiență de peste 10 ani în Marketing la Rompetrol, Dan Draghici deţine în prezent un lanţ de cabinete de tehnică dentară în mai multe oraşe din Moldova, precum şi clinica stomatologică pentru copii, Junior Clinic.