Paula a terminat cursurile unui Colegiu Tehnic din Cluj-Napoca şi le-a dovedit tuturor că poţi face performanţă indiferent de provocările întâmpinate. În ciuda tuturor dificultăţilor, prioritatea tinerei a fost întotdeauna educaţia, astfel că în fiecare an a fost premiantă, iar de cele mai multe ori a obţinut premiul I.
Paula a luat contact prima dată cu activitatea fundaţiei World Vision România în copilărie, când locuia alături de părinţi într-o comunitate în care fundaţia era prezentă, iar ea beneficia de sprijinul direct. După câţiva ani, părinţii ei s-au despărţit, iar mutările repetate au ţinut-o departe de programele fundaţiei, însă la începutul liceului a aflat de la o prietenă şi colegă de programul „Vreau în clasa a noua”.
„În şapte ani, de când s-au despărţit părinţii, am stat în zece chirii, în diferite sate din zonă. Am schimbat de mai multe ori şcoala, în clasa a V-a de exemplu am fost la trei şcoli. De puţin timp am reuşit să ne luăm o casă a noastră, pe care încercăm să o îmbunătăţim acum”, spune Paula.
Timpul petrecut prin chirii, cu problemele din familie, au pus-o pe tânără în situaţia de a se confrunta cu probleme materiale pe care niciun copil nu ar trebui să le cunoască. Din cauza banilor, Paula a vrut chiar să renunţe la liceu.
„De programul „Vreau în clasa a noua” ne-a spus o colegă de-a Paulei şi am zis să încercăm. Am vorbit cu coordonatorul programului, ne-am întâlnit şi am făcut dosarul şi am aşteptat să vedem dacă avem noroc şi apare vreun sponsor şi pentru Paula, iar în clasa a zecea s-a întâmplat asta şi de atunci a fost parte din program”, povesteşte mama Paulei.
„Mi-a plăcut totul, a contribuit mult la reuşita mea. Bursa m-a ajutat mult, mi-am plătit internatul. Înainte să fiu în program i-am zis de multe ori mamei că nu mai vreau să merg la şcoală, că nu mai pot. Am ajuns într-un moment în care nu ne mai permiteam să plătim internatul, era şi sora mea la şcoală şi nu mai puteam să plătim căminul. Bursa primită de la World Vision m-a ajutat tare mult pentru internat, iar cu bursa de merit pe care o primeam de la şcoală îmi plăteam mâncarea. De la stresul ăsta, că nu îmi permiteam să fac nimic, în clasa a zecea am ajuns de trei ori internată în spital. De două ori cu gastrită şi o dată cu rinichii, am fost la un pas de a mi se bloca rinichii. A fost anul în care am luat premiul al II-lea, în rest am luat doar premiul I. Deci a fost un an foarte greu, în internat se fura mâncare din oficiu, se furau haine de la spălat, nu a fost uşor”, îşi aminteşte Paula.
Prin programul „Vreau în clasa a noua”, Paula spune că a reuşit să vadă locuri în care niciodată nu şi-ar fi permis să meargă, a avut şansa să-şi facă prieteni noi şi să cunoască oameni de la care a avut de învăţat, care au ajutat-o să scape de timiditate şi să se dezvolte. Acum, Paula e o tânără încrezătoare, cu toate calităţile necesare pentru a-şi construi un viitor mai bun.
„A fost foarte uşor să ne integrăm în program pentru că niciodată nu s-a pus problema că unii sunt mai bogaţi sau mai săraci, nimeni nu ne-a judecat familiile şi nimeni nu se uita diferit la noi şi atunci a fost foarte uşor să ne împrietenim. Am fost o dată în excursie cu şcoala şi am avut micul dejun asigurat, iar pe urmă fiecare se descurca. Unii îşi luau pizza, alţii îşi luat sandviş, iar alţii nu îşi permiteau să-şi cumpere nimic.Când ieşeam cu colegii din program niciodată nu s-a pus aşa problema, pentru că aveam totul asigurat şi nu se făceau difetenţe de genul ăsta”, povesteşte Paula.
În săptămâna care urmează, Paula va susţine probele scrise ale examenului de bacalaureat, iar drumul ei cu siguranţă nu se va opri aici.
„Vreau să fiu foarte atentă la matematică, să nu greşesc. La simulare m-am grăbit şi am greşit puţin, aşa că planul e să nu mă grăbesc, să nu îmi pierd concentrarea. Pe urmă să văd, mi-ar plăcea să urmez facultatea de Asistenţă Socială, mi-ar plăcea să lucrez cu copii mai puţin norocoşi”, mărturiseşte bursiera.
Iar ca orice tânăr la început de drum, Paula îşi permite să viseze la o viaţă în care liniştea si familia ocupă un loc de cinste:
„Dacă aş avea un loc de muncă în oraş care să-mi permită să fac naveta, mi-ar plăcea să rămân în sat. Eu visez la o casă mare, cu mulţi copii, cu căţei şi animale. Mi-aş dori să şi înfiez un copil sau doi”.
