Alexandru are 15 ani si este un baiat timid, politicos si foarte sensibil.
Mama lui este casnica, iar tatal munceste cu ziua prin sat. Din pacate, parintii lui nu au prea multa carte, iar tatalui ii place sa bea din cand in cand. Aproape niciodata nu le ajung banii de paine, iar inainte de a intra in proiectul de burse, Alex (asa cum il alinta mama lui si cum il striga prietenii) purta o singura pereche de tenisi rupti, indiferent de anotimp. Nici acum nu sta mult mai bine in ceea ce priveste imbracamintea, caci desi e iarna el nu poarta haina, ci doar o bluza de trening.
Alexandru a fost sef de promotie cand a terminat clasa a VIII-a. A fost recomandat pentru proiectul de burse de catre profesorii lui si directorul scolii generale in care a invatat.
Baiatul are un defect congenital la unul dintre ochi. Dupa indelungi staruinte ale coordonatorului de proiect si a restului familiei, tatal lui l-a adus la consult la Bucuresti la un medic sufletist de la Spitalul de Oftalmologie. Din pacate, prea tarziu. Ignoranta parintilor a facut ca Alexandru sa fie acum partial nevazator.
Desi este inzestrat cu o inteligenta peste medie si invata cu staruinta si ambitie, Alexandru nu ar fi putut fi acum clasa a X-a la un Colegiu National de prestigiu daca nu ar fi avut sansa de a face parte din proiectul de burse.
Viata a fost nedreapta cu el, insa Alex zambeste in continuare, cu un zambet bland de copil maturizat prea devreme, cu un zambet bun si cald de om deja intelept, care stie ca ce e al lui e pus deoparte.
Alexandru are o sansa sa isi continue studiile si sa urmeze apoi o meserie care sa il ajute sa scape de traiul plin de lipsuri, datorita unor oameni inimosi care au crezut in el: mama lui, profesorii lui din scoala generala, lucratorii World Vision Romania si, nu in ultimul rand, donatorii de la Castrol.
Alexandru le multumeste tuturor, adresandu-le zambetul lui plin de speranta si un induiosator de simplu „Multumesc!”
