Proiectul ,,Pâine şi mâine”, la Festivalul Internaţional de Muzică pentru Tineret ,,Crystal Stars Music Fest”

Artiştii Liviu Teodorescu şi Julie Mayaya s-au implicat în promovarea cauzei sociale

Explozie de talent pe scena Festivalului Internaţional de Muzică pentru Tineret ,,Crystal Stars Music Fest” ce a avut loc la sfărşit de săptămână în Atrium Palas Mall – Iaşi, eveniment organizat de Fundaţia Mellos Iaşi şi la care Fundaţia World Vision România a fost partener. Copii si tineri din toate zonele țării dar și de peste hotare și-au etalat talentul, interpretând melodii celebre din repertoriul național și internațional.

Cu aceasta ocazie, World Vision România a promovat Proiectul ,,Pâine şi mâine” şi necesitatea implicarii comunităţii în sprijinirea copiilor beneficiari. Spectatorii au aflat ce înseamnă Proiectul ,,Paine si maine”, cui i se adresează şi mai ales importanţa acestuia.

Implicaţi în cauza socială promovată de World Vision au fost şi invitaţii speciali ai evenimentului, artiştii Liviu Teodorescu şi Julie Mayaya care au sprijinit Proiectul ,,Pâine şi mâine”, subliniind nevoia de ajutor pe care o au cei mai vulnerabili copii din mediul rural, copii săraci şi foarte săraci ce se confrunta zilnic cu lipsa hranei şi sunt în pericol de abandon şcolar.

În urmă cu doi, World Vision România a lansat Proiectul ,,Pâine si maine” prin care elevii din clasele primare primesc la şcoală în care învaţă masa de prânz compusă din felul întâi, fel principal și desert. După finalizarea prânzului, copiii desfășoară activități extrașcolare timp de 2 ore, sub îndrumarea unui cadru didactic. Prin acest program, cei mici beneficiază atât de necesarul de nutrienți pentru o dezvoltare normală – fizică și cognitivă, cât și de sprijin în continuarea procesului de învățare și fixarea noțiunilor esențiale, totul într-un mediu controlat și stabil.

Mulţumim tuturor celor care din puţinul lor au facut donaţii la standul World Vision, au participat la tombola organizată în cadrul Festivalului, tombola a cărei premiu a fost o ţinută de seara creată de designerul vestimentar Laura Galic sau au trimis SMS la 8844 cu textul ,,Pâine” oferind astfel o masă caldă unui copil din mediul rural, sprijinindu-l şi încurajându-l în acest fel, să meargă la şcoală!

Mulţumim celor doi artişti, Liviu Teodorescu şi Julie Mayaya care pentru doua zile au sprijinit Proiectul ,,Pâine şi mâine”.

Mulţumim organizatorilor, sponsorilor şi partenerilor Festivalului Internaţional de Muzică pentru Tineret ,,Crystal Stars Music Fest” şi le urăm succes la ediţiille următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.