1.256 de copii din 31 de sate beneficiază zilnic de after-school și o masă caldă prin programul Pâine și Mâine

București, 2 aprilie 2018World Vision și Lidl România extind programul Pâine și Mâine în 31 de sate din județele Dolj, Vâlcea și Vaslui pentru sprijinirea educației copiilor cu risc de abandon școlar.

În mediul rural, riscul de abandon școlar este de trei ori mai mare față de mediul urban, iar analfabetismul funcțional afectează peste 30% dintre copiii cu vârste între 7 și 12 ani[1]. Studiul Bunăstarea Copilului în Mediul Rural dezvoltat de World Vision semnalează și probleme în nutriția copiilor: unul din zece copii merge la culcare flămând, iar jumătate dintre părinți nu pot oferi copiilor o dietă minim acceptabilă (alimente din fiecare grupă alimentară).

Pentru a preveni abandonul școlar, World Vision a demarat Programul Pâine și Mâine în anul 2016. Până în prezent Lidl România a susținut cu 670.456 euro programul, din care 75.000 euro au fost primiți de la clienții Lidl din toată țara prin intermediul urnelor amplasate în magazine.

Această sumă a permis extinderea programului de la 213 copii înscriși în program în 2016, la 1256 copii înscriși în program în prezent.

„Nu putem vorbi de un viitor al României fără a ne ocupa de problema abandonului școlar și a analfabetismului funcțional în rândul copiilor. Putem alege să ne implicăm acum pentru a combate abandonul școlar sau putem plăti mai târziu!”, a declarat Daniela Buzducea, Director Executiv al Fundaţiei World Vision România.

„Toți copiii ar trebui să aibă acces la educație, indiferent de mediul din care provin. Aşadar, prin continuarea susținerii proiectului „Pâine şi Mâine”, dorim să oferim o şansă celor 1256 de copii din cele 3 județe în care partenerii noştri de la World Vision România au extins programul.’’, a declarat Cristina Hanganu, director de comunicare & CSR Lidl România

Proiectul Pâine și Mâine are ca obiectiv imediat scăderea abandonului școlar şi contribuie, pe termen lung, la combaterea efectelor sărăciei. Studiile arată că diminuarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii de la 17,5%, cât este în prezent, la 10%[2], media europeană, ar atrage cu sine și un avantaj economic, printr-o creștere de 0,38% a PIB. De asemenea, potrivit Anchetei asupra Veniturilor și Condițiilor de trai din 2012, (SILC), un an în plus de școală crește veniturile unui individ cu 8,05%, iar  în cazul unei familii, cu 9,07%.

De asemenea, programul Pâine și Mâine intervine în ameliorarea nutriției copiilor, prin oferirea unei mese calde la școală și ajută la îmbunătățirea rezultatelor școlare, printr-un program after school. Mai mult, pe durata verii, alimentația corespunzătoare este asigurată prin donații de pachete alimentare, iar programele de educație, școli de vară, excursii și activități continuă atât pentru elevi cât și pentru părinți sau familie.

[1] https://worldvision.ro/Presa/2017/world-vision-romania-lanseaza-raportul-bunastarea-copilului-din-mediul-rural-2016-a859.html

[2] http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&plugin=1&language=en&pcode=tsdsc410

Proiectul ,,Pâine şi mâine”, la Festivalul Internaţional de Muzică pentru Tineret ,,Crystal Stars Music Fest”

Artiştii Liviu Teodorescu şi Julie Mayaya s-au implicat în promovarea cauzei sociale

Explozie de talent pe scena Festivalului Internaţional de Muzică pentru Tineret ,,Crystal Stars Music Fest” ce a avut loc la sfărşit de săptămână în Atrium Palas Mall – Iaşi, eveniment organizat de Fundaţia Mellos Iaşi şi la care Fundaţia World Vision România a fost partener. Copii si tineri din toate zonele țării dar și de peste hotare și-au etalat talentul, interpretând melodii celebre din repertoriul național și internațional.

Cu aceasta ocazie, World Vision România a promovat Proiectul ,,Pâine şi mâine” şi necesitatea implicarii comunităţii în sprijinirea copiilor beneficiari. Spectatorii au aflat ce înseamnă Proiectul ,,Paine si maine”, cui i se adresează şi mai ales importanţa acestuia.

Implicaţi în cauza socială promovată de World Vision au fost şi invitaţii speciali ai evenimentului, artiştii Liviu Teodorescu şi Julie Mayaya care au sprijinit Proiectul ,,Pâine şi mâine”, subliniind nevoia de ajutor pe care o au cei mai vulnerabili copii din mediul rural, copii săraci şi foarte săraci ce se confrunta zilnic cu lipsa hranei şi sunt în pericol de abandon şcolar.

În urmă cu doi, World Vision România a lansat Proiectul ,,Pâine si maine” prin care elevii din clasele primare primesc la şcoală în care învaţă masa de prânz compusă din felul întâi, fel principal și desert. După finalizarea prânzului, copiii desfășoară activități extrașcolare timp de 2 ore, sub îndrumarea unui cadru didactic. Prin acest program, cei mici beneficiază atât de necesarul de nutrienți pentru o dezvoltare normală – fizică și cognitivă, cât și de sprijin în continuarea procesului de învățare și fixarea noțiunilor esențiale, totul într-un mediu controlat și stabil.

Mulţumim tuturor celor care din puţinul lor au facut donaţii la standul World Vision, au participat la tombola organizată în cadrul Festivalului, tombola a cărei premiu a fost o ţinută de seara creată de designerul vestimentar Laura Galic sau au trimis SMS la 8844 cu textul ,,Pâine” oferind astfel o masă caldă unui copil din mediul rural, sprijinindu-l şi încurajându-l în acest fel, să meargă la şcoală!

Mulţumim celor doi artişti, Liviu Teodorescu şi Julie Mayaya care pentru doua zile au sprijinit Proiectul ,,Pâine şi mâine”.

Mulţumim organizatorilor, sponsorilor şi partenerilor Festivalului Internaţional de Muzică pentru Tineret ,,Crystal Stars Music Fest” şi le urăm succes la ediţiille următoare.

Activitățile copiilor la after school

Pe durata celor două ore, copiii aprofundează ceea ce au făcut în programul normal de școală, recapitulează și își fac temele. În acest fel am reușit să ridicăm nivelul copiilor mai slab pregătiți care, din cauza situației familiale, nu puteau să țină pasul cu restul clasei.

DSC_0395

„Pentru nepoata mea acest an, chiar a fost special. Eu o cresc singură și nu mi-aș fi permis nici măcar să o trimit la școală, dar să îi cumpăr atâtea cărți, caiete, jocuri, tot ce are nevoie pentru școală. De masă nu am cuvinte, faptul că mănâncă la școală pentru mine a fost un ajutor  foarte  mare. Faptul că a făcut și temele cu dna învățătoare a ajutat-o pe fetiță să fie și ea la alt nivel. Eu, la vârsta mea, nu aș ști să îi arat la matematică,” declară bunica unei fetițe din județul Vâlcea.

Totodată, încercăm să le diversificăm activitățile și să-i învățăm și lucruri noi. Spre exemplu, copiii de la Școala Gimnazială Predești, jud. Dolj, au primit provocarea de a exprima prin desen unul din drepturile copilului.  Fiecare copil şi-a prezentat desenul şi a explicat de ce dreptul ales este important pentru el:

DSC_0101

,,Toate drepturile copilului sunt importante însă cred că cel mai important drept este dreptul la sănătate. Fiecare copil trebuie să fie sănătos pentru a merge la şcoală şi pentru a învăţa,” a spus Camelia, clasa a III-a.

Un alt atelier la care au participat copiii a fost organizat cu ocazia Zilei Europei. Aici copiii au învăţat capitalele şi au vorbit de tradiţiile şi obiceiurile specifice fiecărei ţări. Mulţi s-au arătat dornici să călătorescă şi să înveţe cât mai multe limbi străine. ,,Ţara mea preferată este Franţa pentru că învăţ la şcoală Limba Franceză şi îmi place foarte mult. Mi-aş dori să o vizitez în viitor”, ne-a spus Cosmin, clasa a III-a.

DSC_0356

De asemenea, copiii participă frecvent la ateliere de creație unde desenează, pictează sau învață despre tradițiile și obiceiurile românești sau străine.

,,Sperăm ca în acest fel să-i facem pe copii să capete mai multă încredere în ei, să-și dezvolte creativitatea și talentul și, de ce nu, să -i îndrumăm către cariere artistice, ne-a spus învățătoarea copiilor.

Educația continuă, chiar și în vacanța de vară

Vacanța mare este așteptată de toți copiii, însă în mediul rural opțiunile de petrecere a timpului liber sunt destul de limitate. Chiar dacă anul scolar s-a încheiat, copiii din proiect vor participa pe timpul verii la activități organizate în cadrul Școlii de Vară.  Experiența de anul trecut ne-a arătat că cei mici își doresc să-și umple timpul liber din vacanță cu activități distractive alături de colegii lor, prin urmare, toți copiii au fost prezenți la școală și s-au bucurat de fiecare joc.

serbare scundu valcea

La ce ateliere vor participa? Ateliere de creatie, Activități privind igiena personală, ,,Copiii-păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor locale, Activități recreative și de joc în aer liber. Învață și pe alții: Dintre activitățile preferate de copii putem enumera cluburile din comunităţile în care se  organizează întâlniri în cadrul cărora copiii împărtăşesc din poveştile preferate citite de ei şi chiar citesc cu voce tare pentru alți copii mai mici.

“Chiar mă bucur pentru copiii mei că vor participa la aceste activități. Nu am bani să îi trimit în vacanță, nici măcar nu au fost plecați în oraș, la Vâlcea” a declarat, d-na Cimpoieru, mama a doi copii din proiect.

De asemenea, copiii vor lua parte la ateliere de creatie și diferite spectacole iar cei care au întâmpinat greutăți la școală vor putea recupera și învăța alături de colegii lor mai mari.

În județul Vaslui, nou intrat în proiect, Pâine și Mâine oferă și aici o șansă copiilor vulnerabili

După cum stiti, din luna ianuarie a acestui an, proiectul Pâine și Mâine a ajuns și la 121 de copii din județul Vaslui. Impactul proiectului este similar cu experiența din județele Dolj și Vâlcea, copiii sunt mai interesați de școală, absențele sunt reduse, iar părinții sunt multumiți că cei mici mănâncă la școală și vin acasă cu temele făcute.

Povestea Mădălinei, o elevă de 11 ani, este un astfel de exemplu. După doi ani de repetenție, din cauza absențelor și a situației dificile de acasă, Madălina a putut fi reintegrată în școală datorită implicării autorităților și a derulării proiectului Pâine și Mâine.

Madalina Stanciu

Mădalina face eforturi să depășească lacunele acumulate în timp și, cu sprijinul învățătoarei și al colegilor, reușește să țină pasul cu ceilalți. Masa caldă pe care o primește în fiecare zi ,,este foarte bună” iar multe dintre felurile de mâncare servite ,,nu le-a mâncat niciodată acasă”, dupa cum ne spune chiar Mădălina.

De asemenea, și doamna învățătoare, Florita Drobota, este aproape de copii.

,,Le ofer tot sprijinul pentru efectuarea temelor, intervin cu explicațiile necesare atunci cand nu inteleg ceva si ii ajut cand apar dificultati, daca nu inteleg anumite concepte, cerințe”.

De ziua copilului, 3.021 de copii din programele World Vision au primit cadouri din partea Lidl România

Donatie cadouri LIDL Romania, 1 iunie 2017 (3)

Peste 3.000 de copii din comunități rurale sărace, din jud. Dolj, Vâlcea, Vaslui, au primit jocuri educaționale, distractive și rechizite cu ocazia zilei copilului, datorită donației de 100.000 de euro a Lidl România . În plus, compania a oferit și un kit cu multiple materiale educaționale și didactice pentru dotarea celor 18 școli incluse în programul Pâine și Mâine, al cărui partener este încă de la lansarea lui în aprilie 2016.

Pentru cei mai mulți dintre copii ziua de 1 iunie este asociată cu bucuria copilăriei lipsite de griji, cu daruri și anticiparea vacanței de vară. Dar nu fiecare copil trăiește aceasta experiență. În România, 1 din 2 copii din mediul rural trăiește în pragul sărăciei, iar pentru cei mai mulți dintre ei, ziua copilului este doar o zi ca oricare altele, când jocul este înlocuit de micile responsabilități în gospodărie.

Donatie cadouri LIDL Romania, 1 iunie 2017 (4)

Cadourile – personalizate în funcție de vârsta fiecărui copil – au ajuns în 57 de sate din județele Vâlcea, Dolj și Vaslui. Ele includ un joc educativ, un joc distractiv de tip board game, minge sau palete de badmington pentru activități sportive și rechizite. Acțiunea este coordonată de membrii organizației World Vision România și a fost posibilă datorită sumei de 100.000 euro, donată de compania Lidl România.

„Avem alături de noi un partener de nădejde care, ca și noi, și-a dorit sa facă din ziua de 1 iunie una memorabilă pentru 3.021 de copii de la țară. Donația Lidl de 100.000 euro – investită de noi în cadouri pentru copii de grădiniță și școală primară și in jocuri educative la școală – va crea și pentru ei amintirea unui moment de copilărie senină, luminoasă și lipsită de griji. Le va demonstra că cineva se gândește și la ei și că sunt importanți. Suntem recunoscători pentru acest gest mărinimos și responsabil al companiei Lidl România”, a declarat Daniela Buzducea, Director Național al World Vision România.

Donatie cadouri LIDL Romania, 1 iunie 2017 (2)

„Copilăria ar trebui să însemne joc, învățare și învățare prin joc. Din păcate, realitatea arată cu totul altfel în zonele sărace din România. Cei mai mici membri ai acestor comunități nu au șansa la o copilărie care, pe de o parte, să îi pregătească pentru viață și, pe de alta, să le ofere bucuria jocului, specifică vârstei lor. Din fericire, există inițiative care, treptat, reușesc să aducă o schimbare în aceste comunități. Pâine și Mâine este un astfel de proiect, în care am investit încă de la lansarea sa și pe care ne propunem să-l susținem în continuare”, a declarat Cristina Hanganu, Directorul Departamentului de Comunicare și CSR al Lidl România.

Povestea emoționată a învățătoarei Cheloiu Elena, care se asigură că fiecare copil pe care îl are în grjă are condiții bune la școală

„Ai carte, ai parte…”; un proverb ce ar putea părea ușor perimat în aceste vremuri tulburi, însă timp de o oră am regăsit adevaratul sens al acestei învățături alături de o mână de copii din grupa 0, de la Școala Dezrobiti.  „Sunt copii minunaţi, veti  vedea”, ne spune doamna învățătoarea Cheloiu Elena, în timp ce se luminează la față. Este atât de entuziasmată când vorbește despre copiii ei încât i se citește  în ochi dedicarea pentru această meserie.

_DSC0340

Doamna Cheloiu Elena este  o învățătoare cu mult har, optimism și o deosebită blândețe. Mereu în căutarea celui mai nou mod de a le transmite elevilor cunoștințele sale, doamna de 43 de ani este și învățătoare și mama pentru copiii din satul Dezrobiți. Ea îi consideră pe toți copiii ei.

„Locuiesc la 200 de metri de școală. Nu aș pleca niciodată de aici. De 43 de ani predau la aceastășcoala. Toți elevii sunt ca și copiii mei. Pentru ei,școala este mai mult o casă, unde gasesc alinare, înțelegere și condiții  mai bune față de ce au acasă.  Ïmi recunosc și acum foștii elevi pe stradăși îmi aduc aminte cu plăcere de fiecare în parte”, a declarat doamna învățătoare.

Majoritatea  copiilor din comunitatea Dezrobiți trăiesc în condiții grele de săracie. Mulți părinți au ales să plece în străinătate și i-au lăsat fie cu bunicii, fie la mătuși sau chiar vecini. Copilăria lor nu este ușoară, de aceea, pentru ei, învățătoarea Elena este ca o mamă. Îi iubește, le spune o vorba bună, are grija de ei.

„Până să înceapă proiectul Pâine și Mâine în școala noastră, aduceam mâncare pe rând la copii. Aproape toată cariera mea am vazut copii care sufereau din cauza foamei, nevoi care nouă ni se par normale, pentru ei reprezintă un lux. Sunt copii care pe lângă faptul că nu au ce mânca, nu au nici cu ce se îmbraca, cu ce se încălța, nu au caiete sau ghiozdane, trăiesc în condiții grele, nu au părinți, sunt bolnavi și nimeni nu îi îngrijește. De aceea, ca învățător, trebuie săîi ajuți, să fii atent la problemele fiecăruia, să-i îndrumi cât poți de bine, a mai spus doamna Elena.

_DSC0329

Proiectul Pâine și Mâine a schimbat în bine viața copiilor.

”Copiii sunt încantați de mâncare. Mănâncă cu pofta și, pentru unii dintre ei, din pacate, acesta este singura masă din ziua respectivă. Chiar dacă proiectul a început recent se observă deja schimbări majore. Copiii se pot concentra la ore, facem temele împreună, au și ei rechizite și sunt mai veseli”,  a mai adăugat învățătoarea.

În comunitatea Dezrobiți 57 de copii primesc zilnic masă caldă și participă la activitățile de tip after school.

150.000 de euro pentru 50 000 de mese calde și after-school prin programul Pâine și Mâine, din partea Lidl România

Jumătate din suma totală, adică 75.000 de euro, a fost colectată prin campania de strângere de fonduri la casele de marcat din magazine, care a avut loc în perioada septembrie – decembrie. La finalul campaniei, Lidl a dublat suma până la valoarea de 150.000 pentru a acoperi astfel costurile pentru o masă caldă la școală și două ore de after-school pe durata a patru luni pentru cei 618 copii incluși în programul Pâine și Mâine.

Paine si Maine (1)

Mulțumim în numele copiilor din program tuturor clienților Lidl pentru generozitate și pentru că au ales să sprijine astfel educația. Rezultatele pe care campania de strângere de fonduri le-a obținut într-o perioadă atât de scurtă credem că arată că problema pe care încercăm să o rezolvăm – cea a copiilor defavorizați care nu au acces la educație  – este o preocupare pentru un număr mare de români, iar atunci când li se oferă ocazia să se implice, aceștia o fac cu generozitate”, a declarat Oana Șerban, director de comunicare World Vision România.

Paine si Maine (2)

Analfabetismul funcțional este, din nefericire, o problemă cu care societatea noastră încă se confruntă și care poate compromite soarta unor întregi generații. Datorită programului dezvoltat de World Vision România, din care ne bucurăm că putem fi parte, putem schimba în bine viitorul copiilor de la sat, cei mai expuși acestui fenomen. „Pâine și mâine” este un proiect pe care l-am susținut încă de la început și în impactul căruia credem cu tărie’’, a declarat Maria Pârvuleasa, PR Manager Lidl România.

Lidl România s-a alăturat fundației World Vision România în susținerea programului Pâine și Mâine încă din faza pilot, când compania a donat suma de 100.000 de euro. Compania s-a implicat constant în program pe tot parcursul anului 2016. În vacanța de vară Lidl a donat pachete alimentare către familiile copiilor din program, iar, cu ocazia sărbătorilor de iarnă,  compania a oferit suma de 141.000 de euro pentru cadourile de Crăciun a 3.121 de copii din proiectele World Vision România.

Copiii din comunitatea doljeană Predeşti au primit cu bucurie prima masă caldă

DSC_0876

Săptămâna aceasta, cei 76 de copii, de clasa pregătitoare şi clasele I- IV, de la Şcoala Gimnazială Predeşti, din judeţul Dolj,  au primit prima masă caldă prin programul ,,Pâine şi Mâine”. Ca în majoritatea comunităţilor rurale, şi aici, părinţii se lupta cu lipsa locurilor de munca şi condiţiile grele de trai.  Trăind doar din alocaţiile copiilor şi ajutorul social, acestora le este greu să asigure copiilor o alimentaţie adecvată. Totodată, copiii duc lipsă de haine, încălţăminte şi condiţii proprii pentru realizarea temelor şi a lecţiilor. Mulţi dintre ei trăiesc încă în case de chirpici, care au una sau doua camere locuibilie, în sezonul rece toţi membrii unei familii dormind, adesea, într-o singură camera.

DSC_0890

,,Programul ,, Pâine și mâine,, a fost mult aşteptat de toţi părinţii şi copiii din şcoala noastră, deoarece mulţi dintre aceștia provin din familii vulnerabile care trăiesc doar din alocațiile de stat pentru copii sau ajutor social.

Prima zi a programului a fost primită cu emoţie şi nerăbdare de către copii. În primul rând, ei au fost  încântați de servirea mesei calde, lucru de care unii dintre ei nu beneficiaza acasă. Cu ocazia desfășurării acestui program, copiii o să-și dezvolte și abilitatea de a servi  masa, de a folosi şi furculiţa, nu numai lingura, asa cum o parte dintre ei erau obisnuiţi până acum, şi de a fi mai ordonaţi în timpul servirii mesei.

Totodată, considerăm că participarea copiilor la acest program este un câștig foarte mare pentru ei , deoarece mulți veneau zilnic fără temele făcute, motivând diverse lucruri, fapt ce bloca sau încetinea progresul şcolar al acestora.” a spus prof. Milica Bivolan, director Şcoala Gimnazială Predeşti.

DSC_0933

Alex, elev în clasa a doua şi ,,cel mai conştiincios, isteţ şi cuminte copil din clasă” aşa cum l-a lăudat doamna învăţătoare şi colegii lui, ne-a mărturist că: ,,Mi-a plăcut cel mai mult ciorba de pui. M-a încălzit şi mi-a dat putere. Sunt pregătit acum să-mi fac temele.”

Colega lui, Denisa, s-a arătat şi ea încântată de cele doua ore de afterschool: ,,Mă bucur că ne facem temele la şcoală pentru că aşa toţi copiii o să aibă temele făcute şi lecţiile învăţate.”

Denisa, 8 ani

În prezent, în programul ,,Pâine şi Mâine” sunt inclusi 618 copii din 18 sate din judeţele Vâlcea, Vaslui şi Dolj.

Inainte si dupa, ce schimbari a adus Programul ,,Paine si Maine” in viata Sorinei?

In luna martie o intalneam pe Sorina, 10 ani, acasa, alaturi de cele doua surori si parintii ei. Cu toate ca era timida si rusinoasa, ea ne-a primit cu drag si ne-a prezentat universul ei. Casa ei este una veche si plina de improvizatii, cu doar doua camere locuibile. Pe jos era pamant, iar prin peretii fisurati frigul ajungea cu usurinta in interior. Una dintre camere era si locul unde mama le pregatea mancarea, intr-un spatiu ingust, pe o soba cu plita. Sorina o ajuta sa puna in farfurii, in timp ce surorile ei asteptau nerabdatoare sa manace. Toate trei luau masa pe un scaun ingust, locul fiind prea mic pentru a patrunde o masa. Mancarea de zi cu zi a fetelor consta atunci in ciorba de fasole, cartofi sau mancare de varza.

Sorina acasa, martie 2016 (2)

,,Dintr-o ciorba mananca uneori doua zile la rand, si la pranz si seara. De cateva ori pe luna le mai cumpar tacamuri (pungi cu spate, gat si tartita de pui) de la magazinul din sat. Acestea sunt randuite cu mare grija pentru a ajunge cat mai mult timp. Din ele le pregatesc ciorba cu carne, preferata fetelor de care insa se bucura mult prea rar”, ne marturisea mama Sorinei la vremea aceea.

acasa, martie 2016

Incepand cu luna aprilie,  Sorina a devenit parte a programului ,,Paine si Maine”, luand masa de pranz la scoala alaturi de colegii ei si participand la doua ore de afterschool. Schimbarile sunt semnificative atat pentru ea, cat si pentru intreaga ei familie. Sorina a devenit mult mai vesela si comunicativa iar pe chipul ei zaresti adeseori un zambet strengaresc. La scoala are rezultate mai bune si intreaga ei stare s-a imbunatitit:

Sorina, la scoala, sept 2016 (3)

,,Imi place ca imi petrec mai mult timp la scoala si ca primim ajutor la realizarea temelor.  De multe ori cand nu stiam ceva lasam pentru a doua azi. Acum insa, nu ma mai duc niciodata la scoala cu temele nefacute”, marturiseste Sorina.

,,Ne ajuta foarte mult masa primita la scoala. Acum mananca trei feluri, eu abia puteam sa ii asigur unul singur. Sorina se simte mult mai bine, o vad mai vesela si increzatoare”, spune mama ei.

Sorina, la scoala, sept 2016 (6)

In timpul vacantei de vara, Sorina a luat parte si la activitatile educative din cadrul Scolii de vara, unde a invatat sa relationeze cu mai multa usurinta si sa aiba mai multa incredere in fortele proprii. Totodata, ea a primit rechizite si un pachet cu alimente din partea LIDL.