Peste 300 de părinţi din jud. Vâlcea vor participa la programul Şcoala Părinţilor în cadrul proiectului ,,Alege Şcoala – o şansă pentru viitor!”

Proiectul ,,Alege Şcoala – o şansă pentru viitor!” a dat startul întâlnirilor din cadrul programului Şcoala Părinţilor în comuna Dănicei. Astfel, parinţii copiilor înscrişi în proiect s-au intâlnit la Udreşti şi Lăunele de Jos pentru primele sesiuni.

,,Şcoala Părinţilor este un program de educare parentală . Părinţii vor fi unul dintre pilonii importanţi în procesul de educaţie a copiilor. Prin aceste întâlniri ne propunem  să venim în sprijinul părinţilor cu informaţii care îi vor determina pe aceştia sa fie mai implicaţi, să cunoască  mai bine nevoile de bază ale copiilor şi responsabilităţile pe care le au ca şi părinţi, să gestioneze adecvat relaţia părinte-copil folosind modalităţi pozitive de parentalitate a copilului. Un alt rezultat aşteptat este acela de a apropia pe de o parte părinţii de şcoală şi pe de altă parte părinţii de proprii copii,”  a declarat Mina Popescu, psiholog proiect ,,Alege Şcoala- o şansă pentru viitor!”

Scopul acestor întâlniri de educaţie parentală este de a preveni şi reduce abandonul şcolar în rândul copiilor din proiectul ,,Alege Şcoala- o şansă pentru viitor”. Astfel, cel puţin 300 de părinţi din comunităţile Dănicei, Mihăeşti, Drăgoeşti şi Bujoreni, din judeţul Vâlcea vor participa la programul Şcoala Părinţilor.

Proiectul Alege ,,Şcoala –  o şansă pentru viitor” , face parte din Programul Operațional Capital Uman(POCU) 2014-2020, Axa prioritară 6 “ Educaţie şi Competenţe” şi este desfăşurat de către Fundaţia World Vision România  în parteneriat cu Patriarhia Română în 5 comune din judeţul Vâlcea: Bujoreni, Dănicei, Drăgoeşti, Mihăeşti şi Frânceşti.