Crina U. este bursiera “Vreau in clasa a noua!” si un membru activ al grupului de tineri din comunitatea ei TiN – Tineri in Negresti. Crina, ca orice copil, are un vis. Isi doreste sa devina psiholog pentru ca vrea sa schimbe mentalitatea oamenilor din comunitatea ei.
Pentru a-si demonstra ambitia si punctul de vedere, Crina si-a exprimat gandurile cu privire la nevoile copiilor din comunitatea ei in Brosura „Scriem pentru Drepturi” care a fost prezentata reprezentantilor guvernamentali prin intermediul World Vision Romania.
Va invitam sa cititi un eseu scris de un copil care a trecut prin diverse greutati incercand sa studieze si sa-si formeze o cultura si care doreste sa schimbe acest lucru pentru generatiile viitoare:
“Eu sunt un copil de la tara”
de Crina U.
In ciuda simplitatii acestei sintagme, a fi “copil de la tara”, in niciun caz nu este un lucru simplu. Pe langa faptul ca acesta trebuie sa se confrunte adesea cu binecunoscuta problema financiara, de altfel, copilul din mediul rural trebuie sa faca fata si unor bariere impuse de cei de varsta lui, dar mai ales de el. Din cate am observat, unii oameni inca mai cred ca a fi “taran” este asociat cu a fi “needucat”.
Insa, daca ne gandim mai bine, observam nu doar ca cei de la tara pot fi la fel de isteti si ambitiosi precum cei de la oras, ci si ca sistemul de valori implementat aici este unul mult mai sanatos si mai sacru. Acest lucru se datoreaza, in mare parte, familiei. Spun aceste lucruri pentru ca parintii mei intotdeauna m-au invatat sa fiu cuminte, sarguincioasa, corecta, sincera, si, nu in ultimul rand, sa stiu intotdeauna sa intind o mana celor care au nevoie. Exista totusi un lucru pe care parintii nu mi-l repeta foarte des, dar pe care l-am realizat singura: educatia este pe primul loc, in ciuda tuturor greutatilor care survin in viata de zi cu zi. Oricat de sarac ai fi, cel mai bogat esti atunci cand detii cunostinte, idei. Iar, din cate am auzit, liceul este perioada favorabila acumularii unui volum mare de cunostinte si formarii unei personalitati.
Totusi, in locul acesta pe care il numim “liceu” ne sunt puse piedici la orice pas. Fie ca astazi nu am bani de pachet pentru ca i-am dat pe biletul de autobuz, fie ca fata aceea are mereu haine scumpe, iar eu nu sau ca nu am auzit de o notiune la scoala generala, copilul de la tara se simte la tot pasul marginalizat. Pot sa spun din propria experienta ca programul “Vreau in clasa a noua!” reuseste sa elimine aceste piedici din calea noastra si ne ajuta sa alunecam prin anii de liceu.
Cum? In primul rand, cei 100 de lei reusesc, intr-o anumita masura, sa diminueze cheltuielile necesare pentru ca noi sa ajungem in fiecare zi cu pantofi in picioare si cu stomacul plin la liceu. Desigur, nimic nu se compara cu cea mai importanta parte a proiectului, cel putin pentru mine: sesiunile realizate pe teme specifice varstei, care reusesc sa aduca un plus de informatie, altul decat cel din “sacul” cu manuale scolare. In plus, excursiile si implicarea in reteaua locala de tineri ne pun in “bagaj” experiente si momente de neuitat.
Pot spune ca proiectul mi-a deschis multe usi, si nu doar spre cunoastere, ci spre o noua “eu” (eu aici as schimba cu “sine”, cum zici si tu). Nu numai ca am devenit o persoana mult mai deschisa si mai empatica, dar acum am mult mai multi prieteni, am un cuvant de spus si am o experienta. Toate acestea s-au intamplat, mai ales, de cand am format, impreuna cu alti tineri din Negresti, grupul TiN. Aici suntem, intr-adevar, o mare familie formata din viitori adulti competenti care sunt pregatiti sa se confrunte cu cerintele unei lumi dure.
Desigur, si familia mea a observat schimbarea. Desi la inceput considerau ca nimic nu este mai eficient decat “statul cu nasul in carti”, acum au realizat ca cea mai mare schimbare in bine are loc atunci cand o faci sa se intample, nu doar cand te informezi despre asta.
“Vreau in clasa a noua?” Putin spus. Cred ca cea mai potrivita descriere a acestui proiect este “Sunt un copil de la tara, dar vreau sa invat, vreau sa ma implic si vreau sa am un viitor”. Asadar, educatia, cea care sta in varful piramidei de valori, o putem “culege” oriunde si in orice fel, iar “Vreau in clasa a noua!” reprezinta o sursa considerabila pentru fiecare dintre noi, beneficiari ai proiectului.
