Lotul de juniori ”Vreau în clasa a 9-a” din Cluj s-a reunit pe Arena Națională. Cronica unei întâlniri amicale

Lotul ”Vreau în clasa a 9-a” alcătuit din 10 tineri pasionți de sport din județul Cluj s-a reunit timp de 3 zile pentru un antrenament mai neobișnuit. Acesta a presupus o deplasare la București, o vizită de documentare la Federația Română de Fotbal și Arena Națională și o partidă amicală de Laser MAXX. Un meci în care marile ocazii le-au aparținut băieților, dar fetele au recuperat frumos în repriza următoare, la jocurile pe bază de jetoane. Cronica întâlnirii de cunoaștere și socializare au făcut-o chiar membrii lotului, care s-au declarat mulțumiți de rezultat, mai ales că au plecat acasă nu doar cu mai multe puncte de interes atinse, ci și cu tricouri galbene ale echipei naționale, personalizate cu numele și numărul preferat. Iată cele mai importante momente ale întâlnirii, în format live text (cel puțin la momentul întoarcerii):

Ziua 1, minutul 200 și ceva. Deplasarea a început de vreo 3 ore și lotul se apropie periculos de București, iar Rareș încearcă să intre în formă: ”Drumul de la Cluj la București a fost unul foarte, foarte lung din punctul meu de vedere, am stat 7 ore în microbuz doar într-o poziție”.

Ziua 1, minutul 300 și ceva. La pauză, lotul s-a retras în vestiarele Dealului Negru, pentru a lua masa. ”Mâncare a fost destul de bună și din fericire nici nu am așteptat mult timp pentru a fi serviți. În opinia mea a fost plăcut că ne-am oprit aici să mâncăm chiar dacă vremea nu a fost de partea noastră. Dacă s-ar ivi ocazia să mănânc din nou aici nu cred că aș refuza!”, punctează Daniel. Deplasarea s-a reluat după o pauză de 45 de minute.

Ziua 1, minutul 500 și ceva. Deplasarea s-a încheiat cu retragerea lotului spre camerele de hotel, unde s-a pus la punct strategia pentru ziua următoare. ”Distracția a început când ne-am strâns toți într-o cameră, unde am avut ocazia de a ne prezenta pe noi înșine într-un mod mult mai relaxat și am jucat multe jocuri”, spune Diana. 

Ziua 2, minutul 0. Lotul s-a reîntregit în incinta Federației Române de Fotbal, unde gazda Florin Șari le-a făcut tinerilor încălzirea cu informații privind activitatea Federației. Kitty descrie experiența: ”Federația Română de Fotbal poate fi percepută ca stâlpul în jurul căruia gravitează  fenomenul fotbalistic, așa cum l-a numit dl. Florin. Pe scurt, FRF nu se ocupă de antrenarea jucătorilor, ci de asigurarea unui cadru favorabil formării și dezvoltării acestora. Organizarea de evenimente, asigurarea resurselor, găsirea sponsorilor revine tot acestei instituții.”

Ziua 2, minutul 1. S-a dat startul oficial al partidei de poze și selfie-uri pe Arena Națională. Tinerii au preluat controlul încă din primele secunde, sub conducerea căpitanului Bianca:  ”Am făcut o mulțime de poze, singuri sau în grupe care mai de care mai hazlii, dar nu ne-am rezumat numai la asta, am făcut și un concurs de alergat pe banda din jurul gazonului, iar în final am făcut o minunată poza de grup.”

Ziua 2, minutul 90. Partida s-a încheiat cu o remiză, dar tinerii au vrut să-și ia revanșa în fața propriului orgoliu. La LaserMaxx, nimeni nu i-a putut întrece.  ”Software-ul de monitorizare înregistrează scorul jucătorilor și emite la finalul jocului un raport ce arată scorul individual, dar și pe echipă. Acest joc îmi amintește de Counter Strike. După ce am terminat meciurile, am ieșit dinarenă cu tricourile lipite de noi, dar cu un zâmbet mare pe față”, relatează Sergiu.

Ziua 2, minutul mult după 90. Jucătorii au nevoie de o pauză de revigorare și se opresc la pizza. ”După ce ne-am epuizat și ultimul gram de energie, fiind înfometați ne-am decis să mergem într-un loc unde să luâm prânzul, iar noi am ales Pizza Hot unde toți am avut parte de tot ce ne-am dorit”, spune Gabi.

Ziua 2, și mai mult după minutul 90. Jucătorii se retrag să sărbătorească partida cu o comedie savuroasă. Adonis face rezumatul în câteva cuvinte: ”După lungi dezbateri, ne-am hotărât împreună să mergem la filmul Șefa a intrat la apă. Filmul este o comedie care te îndeamnă să fii tu însuți și să nu adopți o atitudine de bully față de ceilalți.”

Ziua 3, minutul 1. Lotul se pregătește de această dată să facă galerie echipei naționale U16, care are meci cu reprezentativa similară a Croației, la Baza Sportivă Mogoșoaia. Nu înainte de a aranja o coregrafie superbă cu ajutorul tricourilor galbene ale echipei naționale de fotbal, personalizate sub privirile atente ale ”centralului” Gabriel Părăuan. ”La plecare am primit câte un tricou personalizat cu un număr ales de noi și cu numele. Apoi am asistat la un meci între România-Croația U16. Cel mai important lucru este că am făcut aceste lucruri cu prietenii și ne-am distrat de minune”, povestește Ionuț.

Ziua 3, înainte de fluierul final. Alexandra, una dintre cele mai experimentate jucătoare din lotul nostru, legitimată la Olimpia Gherla, comentează meciul România – Croația U16: ”Echipa României a demonstrat de fiecare dată că ,,Se poate!”, de la apărarea apărarea porții, la pasele și mișcările mijlocașilor, s-a arâtat că se poate. Acest meci a fost o experiență foarte frumoasă și minunată nu numai pentru mine, ci și pentru ceilalți”. În ciuda infuziei de optimism, echipa României a pierdut cu 1-0 în fața Croației, dar apreciem spiritul de luptă al Alexandrei! J

Ziua 3, cândva seara. Fluier final. Întâlnirea amicală a celor 10 bursieri s-a încheiat cu informații interesante, vizite inedite și prietenii mai strânse. Echipa s-a calificat pentru noi experiențe împreună!