Workshop: Pandemia – o șansă pentru edutopie?

”Un nou mod de a învăța, prin intermediul digitalizării, este vital în viitor”, spune Adriana Iacob, inspector școlar în cadrul ISJ Cluj. 

Și viitorul e aproape aici, pentru că anul școlar 2020-2021 se conturează ca o îmbinare între prezența fizică a elevilor și a profesorilor în sălile de clasă și întâlnirile online. Pe de o parte, procesul e menit să le protejeze sănătatea, pe de altă parte, digitalizarea școlii este un pas natural în evoluția societății moderne.

Un pas pe care l-am făcut si noi  la World Vision, mai întâi prin adaptarea tuturor activităților și a proiectelor la mediul virtual, iar acum prin organizarea primului workshop exclusiv online. Intitulat ”Pandemia – o șansă pentru edutopie?”, atelierul a reunit cadrele didactice din cele 5 comunități în care se desfășoară proiectul ”Școala pentru toți – acces la educație de calitate”. Scopul este de fiecare dată același: să înțelegem mai bine nevoile elevilor de astăzi, să găsim cele mai bune metode de a-i ține aproape de școală și să ne perfecționăm fiecare dintre noi metodele de predare și de a interacționa, ținând cont și de provocările viitorului.

Această perioadă ne-a făcut să ne adaptăm, să ne schimbăm și să descoperim noi resurse mobilizatoare. Am creat cadre noi de învățare, contexte pentru ca ceea ce se învață să fie pus în practică, totul în contextul dezvoltării accelerate a tehnologiei. Crearea unei relații statornice cu elevii noștri, o comunicare bună, diversitate în educație,  sunt doar câteva dintre provocările la care încercăm să ne adaptăm și să găsim soluții în noul context”, a spus Romana Chioreanu, managerul proiectului ”Școala pentru toți”.

Concluzia? Creativitatea, inovația și puterea de adaptare rapidă la situații noi ar putea transforma educația de calitate dintr-o utopie, în realitate.

Am demonstrat că avem resurse pentru mai mult, am fost și trebuie să rămânem un exemplu pentru elevi, prin faptul că reușim să ne reinventăm, găsim coordonatele salvării intelectuale prin intermediul școlii, am arătat că școala este un aliat și nu un dușman și este chiar mai aproape acum, suntem la un click distanță de doamna sau domnul profesor”, a spus inspectorul școlar Adriana Iacob la finalul workshop-ului.  

Pandemia ne-a obligat să vedem cât de importantă e modernizarea școlilor, accesul la internet, dar și pregătirea profesorilor și a elevilor pentru a interacționa și altfel decât prin dictarea lecției de la catedră, scoaterea elevului la tablă sau memorarea a pagini întregi de materie.

Dorim ca până la începutul noului an școlar, copiii din comunitățile vulnerabile în care suntem prezenți să beneficieze de acces la educație cu ajutorul tehnologiei. Iar profesorii lor să fie instruiți digital pentru a le oferi educație chiar și în situații de criză.


Fii alături de #EroiNeStiuti și dăruiește educație pentru ca noi să continuăm împreună să învățăm mii de copii!

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020.

Program ”Școala pentru toți”

Axa prioritară: 6 „Educație și competențe”

OS: 6.2, 6.3 6.4, 6.6

Titlul proiectului: „Școala pentru toți-acces la educație de calitate pentru preșcolari, școlari și cadre didactice din Regiunea Nord-Vest”

Beneficiarul proiectului: Fundația World Vision Romania

Codul proiectului: POCU/74/6/18/104571

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.